În istoria comunităţii culturale constănţene,
Aurel Manolache a fost şi va rămâne o „bornă” a seriozităţii şi curajului, un model de profesionist dedicat vieţii artistice de la malul mării până la identificare.
Pe 9 martie 2010, directorul fondator al Teatrului „Fantasio”, compozitorul şi dirijorul Aurel Manolache, în vârstă de 78 de ani, se stingea din viaţă, la Galaţi, ca urmare a unui infarct, lăsând în urmă fapte memorabile, esenţiale pentru istoria culturală a urbei tomitane.
Pentru că avem datoria morală să-i respectăm şi să-i preţuim memoria şi activitatea, cotidianul ZIUA de Constanţa îi acorda post-mortem, în cadrul memorabilului eveniment din data de 12 iunie 2018, sugestiv intitulat
#RespectTeatru,
Medalia „Jean Ionescu”.
Născut la Galaţi, pe 5 octombrie 1931, compozitorul Aurel Manolache, la fel ca fratele său, actorul
Gelu Manolache, s-a stabilit şi a creat la Constanţa, fiind considerat „părintele spiritual“ al Teatrului de revistă „Fantasio“ (director şi dirijor), desfiinţat în vara lui 2004, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Constanţa.
Datorită perseverenţei secretarului literar-artistic
Jean Badea, generaţiile viitoare pot cunoaşte biografiile celor care au marcat devenirea culturală a Constanţei prin intermediul cărţilor sale, pe care le puteţi lectura în
Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa.
Astăzi ne-am oprit asupra unui fragment din cartea
„Dulcea povară”, care a văzut lumina tiparului în anul 2017 datorită cotidianului ZIUA de Constanţa şi în care regăsim biografia compozitorului şi managerului Aurel Manolache:
„Se pare că talentul, arta sau ştiinţa de a conduce un colectiv de oameni, de a fi un manager autentic nu se învaţă, oricâte şcoli ai urma, oricâte diplome şi titluri ai colecţiona în vederea unui CV cât mai impresionant. La Piatra Neamţ a condus Teatrul Tineretului, imprimându-i o strălucire pe care acea instituţie n-a mai cunoscut-o sub alte directorate, un domn Ion Coman, rară studii superioare, dar cu o patimă mistuitoare pentru teatru şi cu harul rar de a cârmui.
Oleg Danovski a fost un autodidact îndârjit, neşcolit, căruia nu i-a folosit vreun hrisov academic pentru a înfiinţa şi a conduce singurul teatru de balet din ţara noastră. Emil Boroghină, un actor «de pluton», a fost, în schimb, un director-manager excepţional al Teatrului Naţional din Craiova.
Exemplele se pot opri aici, dar nu înainte de a-l numi şi pe Aurel Manolache, care, de la 19 ani, a fost director (sau şef, dacă sună mai bine pe obiceiul nostru balcanic ... ) de orchestră, ansamblu (la Galaţi), secţie, teatru, agenţie de impresariat, festivaluri naţionale (la Constanţa). S-a născut cu acest «dar», pe care a ştiut să-l întreţină cu o forţă de muncă neobişnuită. Pentru leneşi, indolenţi, chiulangii, alcoolici, impertinenţi, a fost un conducător incomod, rău, hain, feroce ... , dar n-a desfăcut niciunui salariat contractul de muncă, chiar dacă se afla în culpă gravă. Îl ameninţa, îl certa, îi mai reducea, de ochii forurilor tutelare, câte o gradaţie din salariu pe o lună, dar niciodată n-a respectat rigorile codului muncii până la ultima, capitala menţiune.
A avut forţa morală de a nu se răzbuna, după 12 ani, pe unii dintre cei care l-au izgonit din teatru. Cred că şi-a iubit subalternii, dar nu era capabil să-şi exprime pe faţă, deschis, afecţiunea, aşa cum sunt bărbaţii care îşi sărută copiii când dorm, pe furiş. În acelaşi timp, îl suspectez de o mută timiditate, pe care şi-o ascundea sub masca unui «Titi Duru'» înfricoşător. Când cineva îl ataca brutal, se bloca, evita să intre în schimbul de replici indolente, se retrăgea şi, în cel mai bun caz, îi răspundea în scris la ... gazeta de perete”.
Citeşte şi:
#DobrogeaDigitală In memoriam Aurel Manolache, fondator de instituţii şi important om de cultură constănţean
#citeşteDobrogea Amintiri dragi despre Aurel Manolache, la nouă ani de la dispariţie. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
Galerie foto: