#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry Experimentul de la Piteşti. „Reeducarea” prin tortură

În volumul său de memorii „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, George Sarry, nepot de frate al celebrului jurnalist constănţean Constantin N. Sarry, trece în revistă cei 11 ani de condamnare politică şi regimul din temniţele comuniste unde a suferit inimaginabile umilinţe, foame şi frig.

 

 
Textul din care cităm mai jos descrie provenienţa socială a deţinuţilor din colonia de muncă Baia Sprie, precum şi ororile povestite de studenţii proveniţi din închisoarea de la Piteşti. Aici a avut loc un „experiment” unic, în care deţinuţii au fost transformaţi în torţionari şi sute de tineri au murit în torturi sau au rămas cu grave traume fizice şi psihice.
 

„În colonia de muncă din Baia Sprie era o armonie deosebită între deţinuţi, deşi erau de toate categoriile: liberali, ţărănişti, legionari, diferite grupuri şi organizaţii fără apartenenţă politică, grupuri de tineret, o mulţime de ofiţeri şi subofiţeri condamnaţi pentru crime de război, preoţi ortodocşi, preoţi greco- şi romano-catolici, unii implicaţi în diferite organizaţii. Majoritatea preoţilor ortodocşi erau implicaţi în organizaţii legionare. Mai erau şi martori ai lui Iehova, frontierişti, mulţi ţărani care s-au opus colectivizării. Erau şi câţiva străini condamnaţi pentru spionaj. Alţii, în fine, dintre care făceam şi eu parte, erau condamnaţi pentru înaltă trădare.
 
Cât priveşte clasa socială, deţinuţii erau ingineri, chiar şi ingineri de mină, profesori, profesori universitari, avocaţi, tehnicieni din toate ramurile, preoţi, ofiţeri şi subofi ţeri, comandanţi de marină, ofiţeri de aviaţie, marinari, soldaţi, simpli muncitori, hamali de port, ţărani din toată ţara, studenţi şi chiar elevi, negustori, funcţionari de stat şi particulari.
Colonia Baia Sprie s-a mărit cu cei veniţi de la Gherla şi Canal. În spatele barăcii numărul 1 s-au clădit încă şase barăci. Înainte fuseseră locuite de corpul militar însărcinat cu paza exterioară a coloniei Baia Sprie.
 
Cum am mai spus, şi aici, la Baia Sprie, ca în toate celelalte colonii de muncă cu deţinuţi politici şi ca în toate închisorile, se aflau turnători (informatori) care informau ofiţerul politic direct sau indirect. Aici, la Baia Sprie, aveam două figuri sinistre, unul care rămânea permanent la suprafaţă, iar celălalt care intra în mină, ori în şutul de noapte, ori în şutul de zi, depinde de cum era trimis de ofiţerul politic. Amândoi primeau informaţii de la turnătorii care erau printre noi şi le dădea mai departe ofiţerului politic. Cel de la suprafaţă se numea Steanţă Dumitru, condamnat la muncă silnică pe viaţă. Făcea parte din lotul «Sumanele Negre». Era ca să zic aşa, contabilul coloniei. Cel de-al doilea era Petrescu Gheorghe, zis Muftiu, căpitan de jandarmi, fost şef al gărzii de pază al grupului format din: mareşalul Ion Antonescu, generalul Constantin Pantazi, Mihai Antonescu, Piki Vasiliu şi colonelul Mircea Elefterescu. Toţi deţinuţii din colonie ştiam cine fusese căpitanul Petrescu (Muftiu).
 
Aici amândoi erau oamenii de încredere ai ofiţerului politic Alexandru şi nu se fereau să se ştie, nici nu negau că sunt cine sunt. Chiar şi turnătorii cei mici erau cunoscuţi în colonie, aşa că ştiam de cine să ne ferim; erau puţini la număr. Mulţi dintre studenţii veniţi cu loturile de la Gherla, trecuţi prin Piteşti şi care continuaseră la Gherla cu torturile, aveau prieteni şi cunoştinţe şi chiar rude la Baia Sprie. La început, când credeau că vor continua şi aici violenţele de la Piteşti, nu voiau să asculte de sfaturile celor apropiaţi. Ba mai mult de atât, când erau întrebaţi ce s-a întâmplat cu ei răspuneau: «Vă rog să nu mă mai întrebaţi». Erau timoraţi de traumele prin care trecuseră şi le era frică să nu ajungă din nou la Piteşti. Cu timpul şi-au dat seama că aici nu se poate repeta ceea ce s-a întâmplat la Piteşti şi la Gherla. Aici sub pământ, la cinci sute de metri se putea întâmpla orice, mai ales că erau în minoritate şi nu în celule, ajutaţi de gardieni la ordinul ofiţerului politic.
 
La fiecare echipă unde au fost repartizaţi, încet-încet au putut fi convinşi că aici nu se va întâmpla ce s-a întâmplat la Piteşti şi Gherla. Majoritatea studenţilor au putut fi recuperaţi şi acceptaţi în cercurile celorlalţi deţinuţi. Foarte puţini dintre ei nu au înţeles acest lucru şi au continuat să fie turnători, însă nu să bată cum făceau la Piteşti şi Gherla. Dimpotrivă, dacă vreun turnător ar fi îndrăznit să lovească pe cineva, ar fi sărit toată colonia pe el.
În echipa mea îl aveam pe studentul Gheorghe Andrişan. Ca şi ceilalţi studenţi nu vorbea, nu voia să ne spună ce se întâmplase la Piteşti şi Gherla. Între timp noi aflasem câte ceva de la unii, care aflaseră şi ei, la rândul lor, tot de la un student. Cu timpul, cunoscându-ne mai bine şi dându-şi seama că aici în mină nu se puteau repeta cele întâmplate la Piteşti şi Gherla, Andrişan a început să vorbească de cele întâmplate. Primul cuvânt a fost: «Uitaţi-vă la gâtul meu». Avea o cicatrice.
 
Se putea observa că fusese o tăietură. A început să ne povestească: fusese bătut zi de zi la Piteşti de alţi studenţi, ca să spună ce nu declarase la anchetă. «După două săptămâni de bătaie zile în şir ca să spun ce voiau ei, am cedat şi le-am spus lucruri ce nu spusesem la Securitate, chiar şi lucruri neadevărate, numai ca să se oprească din bătut. Am crezut că s-a terminat cu bătutul. M-au lăsat într-o celulă cu încă cinci despre care mai târziu aflasem că erau şi ei bătuţi ca să spună despre cei care încă nearestaţi, pe care-i cunoşteau. După trei zile am fost scos din celulă, dus în altă celulă goală şi torţionarul principal, Ţurcanu, cu încă trei studenţi care mă bătuseră cu o săptămână înainte, au început să-mi spună că dacă nu fac ce-mi spun ei, o vor lua de la început cu bătăile. Mi-au spus că este un bandit care nu a spus tot la anchetă şi vor ca eu să-l bat şi să-l fac să spună tot ce ştie. Iar ei vor asista să vadă cum bat şi dacă nu voi bate bine îmi vor arăta din nou cum se bate». Ţurcanu a ieşit din celulă şi s-a întors cu un tânăr.
 
Se vedea că era proaspăt arestat. A început să îl întrebe pe acest tânăr ce nu a spus la anchetă. Tânărul nu ştia ce se întâmplă. Ţurcanu îi dă coada de mătură lui Andreşan şi îi spune: «Dă-i!». Andrişan ezită şi spune că el nu poate face asta. Toţi patru au sărit pe Andrişan şi l-au bătut cu cozile de mături şi cu cureaua cu care o purta la pantaloni Ţurcanu (nimeni în închisori nu avea dreptul să poarte curea la pantaloni sau şireturi la încălţăminte). După zece minute s-au oprit şi din nou i-au pus în mână o coadă de mătură. I-au spus: «Dă-i!». Și de data asta a refuzat să-l lovească pe acel tânăr. De data asta i-au dat tânărului o coadă de mătură şi i-au ordonat să-l lovească pe Andrişan. Tânărul a refuzat. Atunci toţi patru s-au năpustit asupra tânărului şi asupra lui Andrişan. În tot timpul când îi băteau, pe vizeta uşii se uita cineva care supraveghea ce se întâmplă. Cei patru au plecat şi i-au lăsat pe duşumea bătuţi. S-au întors după vreo oră şi din nou le-a făcut oferta.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

De data asta amândoi au acceptat. În absenţa celor patru, Andrişan şi cu tânărul se înţeleseseră să accepte să se lovească unul pe altul, însă să se lovească mai uşor. Când le-au dat fiecaruia câte o coadă de mătură şi le-au spus că dacă nu ştiu să lovească le vor arăta ei de la început, şi-au dat seama că cei doi nu vor să se lovească cum au spus ei. Din nou au luat ei cozile de mătură şi din nou i-au lovit. De data asta aproape jumătate de oră a ţinut bătaia. Corpurile celor doi erau învineţite. Uşa celulei, pe tot intervalul de timp cât cei patru au fost înăuntru nu fusese încuiată. Ei aveau acces în orice celulă. Toate aceste torturi, ne-a spus Andrişan, au fost dirijate de administraţia închisorii cu ordin de la Ministrul de Interne. Până la urmă Andrişan a ajuns la rândul lui să bată pe alţii aşa cum fusese şi el bătut.
 
Din victimă a fost transformat în torţionar. Într-una din zile nu a mai putut suporta ce făcea şi s-a hotărât să-şi pună capăt zilelor. A profitat de o ocazie când era singur pentru câteva minute în celulă. A spart geamul de la fereastră, a luat un ciob de sticlă şi a apucat să-şi taie beregata. A fost surprins de ceilalţi studenţi care locuiau cu el în aceeaşi celulă. L-au dus imediat la cabinetul medical din închisoare unde a fost tratat de sanitarul miliţian Cioltan. Cioltan ştia tot ce se întâmplă în penitenciarul Piteşti, unde şi el era complicele ofiţerului politic, ca şi gardienii.
 
Aşa am aflat de la Andrişan prin ce au trecut studenţii. Mai târziu în colonie se ştia foarte multe despre torturile petrecute la Piteşti. Unii studenţi erau forţaţi să-şi mănânce propriile lor fecale şi să bea urină, forţaţi să acuze pe părinţii lor că au făcut parte din organizaţii subversive, să înjure pe Iisus Hristos şi în special să facă demascarea altor studenţi care spuseseră ceva rău despre regimul comunist sau care se rugau noaptea pe ascuns lui Dumnezeu. Nu au fost puţini aceia care s-au sinucis aruncându-se de la etajul doi şi trei cu capul în jos, direct pe podeaua de ciment din interiorul penitenciarului. Mult mai târziu, când administraţia a văzut că numărul celor care se sinucid prin această metodă creşte, a dat ordin să se pună plasă de sârmă între etaje în aşa fel ca să nu mai sară nimeni.
 
Totuşi, unii, disperaţi de torturile care li se aplicau, găseau alte metode de sinucidere. A fost un caz al unui student, care, profitând de momentul când se împărţea mâncarea fierbinte transportată de la bucătărie în hârdaie mari, s-a aruncat cu capul în hârdău să se omoare. Nu a murit pe loc, s-a chinuit câteva zile la infirmerie, a murit desfigurat. Și nu puţini au fost studenţii care au încercat să se omoare cu aşchii de lemn şi cioburi de sticlă şi care prinşi fiind, au fost pedepsiţi crunt. În toată colonia se vorbea numai de studenţi, cum au putut face asemenea lucruri. Erau foarte greu de înţeles aceste grozăvii.
 
Cei care au venit de la Canal aveau şi ei ce ne povesti. Studenţii care trecuseră prin reeducarea de la Piteşti, când au fost trimişi la Canal, au fost cazaţi în barăci separate de ceilalţi deţinuţi. Pe şantier erau numiţi şefi de brigăzi şi în calitatea asta, îi supravegheau şi-i băteau pe ceilalţi deţinuţi care încercau să se odihnească pentru o clipă. Tot aceşti studenţi fixau norme de muncă care nu se puteau realiza. Ei erau hrăniţi bine şi erau voinici, pe când ceilalţi deţinuţi care munceau la spart piatra, încărcând-o şi transportând-o la peste o sută de metri, erau hrăniţi cu o mâncare foarte slabă; maximum o mie de calorii pe zi. La fel şi la Gherla, studenţii care lucrau în fabrica penitenciarului fixau norme imposibil de realizat. Ajunşi la Baia Sprie credeau că-i vor controla şi aici pe ceilalţi deţinuţi, însă nu a fost aşa. Cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, majoritatea îşi reveniseră din calvarul prin care trecuseră, iar cei încă încredinţaţi că ce făcuseră la Piteşti fusese bine, nu au mai reuşit să procedeze la fel. Erau ignoraţi de restul coloniei.
 
În anul 1953 studenţii trecuţi prin reeducarea de la Piteşti au fost ridicaţi de la toate coloniile de muncă şi de la Gherla. Nu se ştie unde au fost duşi. Ani mai târziu s-a aflat că atunci când au fost luaţi din coloniile de muncă, au fost duşi în diferite locuri secrete unde au fost anchetaţi în legătură cu crimele comise la Piteşti. După aproape doi ani de anchetă, a avut loc un proces unde capii torţionari au fost condamnaţi la moarte. Un număr de studenţi au fost martorii acestui proces. Ei au depus mărturiile. Nici cel mai mic amănunt nu a fost omis. Totul a fost descris cu lux de amănunte. De la bătaie până la gamela cu fecale, de la statul pe vine până la insultarea a tot ce fiecare dintre ei avea mai scump. Anchetatorii erau prezenţi la proces, voiau să fie siguri că acuzaţii nu vor nega nimic din ce recunoscuseră în anchetă, anume că ei au bătut şi au comis toate faptele de care sunt acuzaţi şi că nimeni din administraţia penitenciarului nu ştia ceva. Acuzaţii au recunoscut. Anchetatorii le ceruseră acuzaţilor ca la proces să recunoască că au bătut şi schingiuit din proprie iniţiativă şi nu instruiţi de administraţia penitenciarului şi să nu se sperie dacă vor fi condamnaţi la moarte, căci «noi vă comandăm şi tot noi vă punem în libertate. Avem toată puterea să facem ce vrem». Iar aceştia au crezut probabil, aşa încât s-au conformat. Acuzaţii au recunoscut şi, în frunte cu Ţurcanu, au fost condamnaţi la moarte un număr de studenţi. Nu se ştie când au fost executaţi, dar au fost executaţi. Ministerul de Interne a vrut să scape de ei şi totodată să iasă basma curată.”

 
#citeşte mai departe în „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry
#„Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR

Citeşte şi:
 
#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Zile mai bune, zile mai rele

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Coşciuge, şah şi ploşniţe în temniţa de la Aiud

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Cu ochii pe Consulatul Britanic din Constanţa

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Arestarea şi ancheta

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristeţe şi dezamăgire

 #DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Din nou în libertate. De la „bandit” la „tovarăş”