Cea mai voluminoasăși importantălucrare militară de până la începutul secolului VII a provocatamplepolemici privind autorul și titlul. Patru dintre cele cinci manuscrise în limba greacă (Ambrosianus 139, Neapolitanus IIIC-26, Parisinus 2447 și Vaticanus 1164) dau ca autor pe Maurikios, iar al cincilea (Laurentianus LV, 4) pe Urbikios. În primul manuscris apare titlul Strategika, în ultimulTaktika-Strategika, iar în celelalte trei Strategikon. În cuprins a fost adăugat textul„Adaosul lui Urbicius” și, din greșeală, într-un manuscris numele lui Urbicius a ajuns din anexăla început. Numele autorului este Mauricius, care nu trebuie confundat cu împăratul omonim (582-602). Dintre cele trei titluri,cel maifolositîn istoriografiea fost cel scurt. Analiza textului arată căscrierea a fost redactată în primul sfert al secoluluiVII. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
 
În capitolul 2 din Cartea XI, autorul descrie pe larg „Cum să ne rânduim în luptăîmpotriva sciților, adică avarilor, turcilor și celorlalte neamuri hunice cu trai la fel ca dânșii?”:
<1. >Popoarele scitice[de la nordul Dunării de Jos – nota editorilor români] cunosc, să zicem, un singur fel de a se întoarce și de a se rândui în luptă, au multe căpetenii și sunt nepricepute la treburi. Numai neamurile turcilor și avarilor au grijă de rânduială de război și dau lupte închegate, mai puternice decât celelalte popoare scitice.
<2. > Neamul turcilor e mare la număr și slobod, se ține departe de frământarea și vitregia celor mai multe treburi și nu deprinde altceva decât să lupte cu bărbăție împotriva dușmanilor. <3. > Cel al avarilor îndură bine greutățile, e schimbător și arată mulți pricepere în războaie. Deci aceste neamuri aspre, aflate sub o singură conducere, în care urmăririle greșelilor cad in sarcina comandanților, sunt stăpânite nu prin dragoste, ci prin fricăși ele îndurăîn liniște muncile și suferințele. Rabdă căldura, frigul și celelalte lipsuri de lucruri trebuitoare, deoarece sunt neamuri de păstori.
<4. > Fiind bănuitoare, cu gânduri ascunse, neprietenoase, lipsite de încredere și stăpânite de poftă de bani, ele calcă jurământul, nu păzesc înțelegerile făcute și nu se satură de daruri, ci înainte de a le primi pun la cale gânduri viclene și întorc pe dos ce au hotărât.
<5. > Caută cu grijă clipele potrivite și le folosesc fără tărăgănare, și se străduiesc săînfrunte dușmanii, nu atât cu brațul, cât cu înșelăciuni, năvăliri pe neașteptate și strâmtorări de la cele de trebuință
<6. > Se înarmeazăcu zale, săbii, arcuri și sulițe, iar în lupte mulți dintre ei au două rânduri de arme. Poarta sulițele pe umeri și țin arcurile în mâini, dar se folosesc de amândouă, după nevoie și cum le vine la îndemână
<7.> Nu numai ei au arme, ci și caii comandanților de seamă sunt ocrotiți în părțile din față cu fier și paturi de pâslă.
<8.> Deprind cu grijăși săgetarea de pe cal.
<9.>. Sunt însoțiți de o mare mulțime de animale, bărbătești și femeiești, atât pentru hrană, cât și pentru a li se vedea mulțimea.
<10.> Tăbărăsc sub corturi, nu în tabără cu șanțuri, ca perșii și romanii, ci, pânăîn ziua războiului, sunt împrăștiați pe gințiși triburiși își pasc mereu caii,vara și iarna. Apoi prind caii mai de trebuință, îi împiedică lângă corturi și-i păzesc pânăîn clipa rânduirii pentru luptă, pe care o încep către seară.
<11> Își așază străjile la depărtare, unele după altele, ca sa nu cadă ușor în primejdia de a fi surprinși
<12.>În luptă, nu rânduiesc întocmirea ca romanii și perșii, în trei despărțituri, ci în stoluri deosebite, pe care le alătură unele de altele, la o grămadă, încât par o singura întocmire.
<13.>În afara întocmirii au câțiva oșteni de prisos pe care îi trimit să hărțuiască dușmanii așezați în fațăși fără grijă sau îi păstrează ca să vinăîn ajutorul despărțiturii amenințate. Caii de prisos precum și ființele sau lucrurile însoțitoare le țin în apropiere, în spatele întocmirii sau în stânga oriîn dreapta ei, cam la o mie sau două mii de pași, sub oarecare pază.
<14.> De multe ori leagă laolaltă caii de prisos în spatele întocmirii ca un fel de apărare a ei. Adâncimile liniilor de bătaie le fac fără un hotar anumit, cum se întâmplă, deoarece au mai multa grijă de adâncime, iar fruntea o fac dreaptăși îndesată.
<15.>Îi bucură luptele din depărtare, hărțuielile, înconjurările dușmanilor, tragerile îndărăt cu socoteală, întoarcerile și așezările în chip de piroane și anume cele împrăștiate.
<16.> După ce-și pun dușmanii pe fugăși își așază toate lucrurile în a doua întocmire, nu se mulțumesc, ca perșii, romanii și alte neamuri, cu o urmărire măsuratăși cu jefuirea averilor, ci se țin atâta până când pricinuiesc răvășirea dușmanilor, folosind toate căile pentru treaba aceasta.
<17.> Dacă unii dintre dușmanii urmăriți fug într-o întăritură, își dau osteneala să cerceteze cu grijă lipsa de cele trebuitoare a cailor și oștenilor și, prin strâmtorarea de la acestea, caută să pună mâna pe dușmani sau prin aceste mijloace îi aduc la hotărâri prielnice pentru ei. Mai întâi le cer lucruri mai ușoare și, după ce dușmanii le primesc, le pun înainte fapte mai deosebite.
<18.>Îi stingherește lipsa de pășuni din pricina mulțimii de animale pe care le poartă cu dânșii.
<19.>În timpul luptei, întocmirea strânsă de oșteni pedeștri le e potrivnică: aflându-se pe cai și pentrucă nu coboară de pe ei, nu pot sta în picioare, ca și cum ar fi crescut într-un trup cu caii și nici nu sunt în stare să meargă pe picioarele lor din pricina bicisniciei.
<20.> Loc neted și descoperit, întocmire de călăreți îndesatăși cu însoțire neîntreruptă
<21.>Luptă sau încăierare din apropiere, înfruntări în timpul nopții, făcute cu tărie : cu acest prilej o despărțitură să lupte în rânduială, iar alta să hărțuiască.
<22>. Le pricinuiește multă pagubăși trecerea de parteanoastră a fugarilor, căci n-au gânduri statornice și le place câștigul: fiind o adunătură de multe seminții, nu pun preț pe rudenie și pe unirea dintre ei,
<23.>Iar când încep să se strecoare câțiva și sunt primiți bine, îi urmează o mulțime.
 
 
Bibliografie
Mauricii Strategicon edidit, Dacoromanice vertit, prolegomenis instruxit H. Mihaescu, Bucuresti, 1970 (Scriptores Byzantini, VI).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LXVI. Mauricius)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: