Istoria Dobrogei - Bibliografie Theophanes (sec. VIII) - „ Cronografia” (III)

• Theophanes Confesor s-a născut, probabil, în anul 752, într-o familie bogată. El a intrat de tânăr în mănăstirea de la muntele Sigriane, a participat la conflictul iconoclast (pro și contra cultului icoanelor) și a murit în anul 818, în exil în insula Samotrace (nordul Mării Egee). Biserica Ortodoxă îl include între Sfinții Mărturisitori, de unde și numele latinesc Confessor. Teophanes a redactat în perioada 810-814, în limba greacă, o „Cronică”, în care a relatat evenimentele dintre anii 284-813. Lucrarea prezintă o valoare documentară pentru secolele VII si VIII. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)

 
(Anul 6076 (584), p. 254, 3-7 De Boor)... Hanul Baian se grăbi să rupă pacea în chip viclean, căci înarmase neamurile sclavinilor împotriva Traciei [din dioceza Tracia făceau parte și provinciile Scythia Minor și Moesia Secunda, rezultate din divizarea vechii provincii Moesia Inferior]. Acestea înaintară până la zidurile cele lungi [ale Constantinopolului construite de împăratul Anastasius 491-518] și luară multă pradă. Împăratul [Mauricius 582-602] scoase din oraș gărzile palatului și porunci organizațiilor cetățenești să stea de pază la zidurile cele lungi.
 
(Anul 6079 (587), p. 257, 11-30 De Boor). În anul acesta hanul avarilor a rupt înțelegerea de pace și a pornit cu război împotriva Moesiei și Scitiei , înfruntând cu strășnicie Ratiaria [regiunea Vidin/Bulgaria], Bononia [Vidin/Bulgaria], [Aquae Prahovo/Bulgaria], Durostorum , Zaldapa [Abrit/Cadrilater-Bulgaria] și Marcianopolis [Devnea/estul Bulgariei]. Comentiolus s-a dus în Anchialos [Pomorie/Bulgaria] și a desfăcut oastea în două, despărțind pe cei bicisnici de cei mai buni. Oștirii netrebnice în număr de patruzeci de mii i-a poruncit să păzească tabăra, iar pe cei aleși în număr de șase mii i-a luat cu sine: două mii a dat lui Castus, două lui Martinus, iar alte două le-a luat el și a pornit împotriva barbarilor. Castus a mers spre Zaldapa și Haemus [munții Balcani], a găsit barbari stând fără nici o grijă și a măcelărit pe mulți din ei. După ce a luat o mare mulțime de prizonieri, i-a dat în păstrarea scutierului său. Martinus a ajuns până în împrejurimile orașului Tomis , a dat pe neașteptate de han și a ucis pe mulți din oastea lui, iar acesta și-a găsit scăparea prin fugă. (...) Văzând că hanul trece fluviul [Dunărea], Martinus s-a întors la comandantul oștirilor [Comentiolus]. Castus (p. 258, 1-22 De Boor) a trecut fluviul, s-a apropiat de avangărzile avarilor și le-a înfrânt în luptă, dar la îndemnurile unui demon rău sfătuitor nu s-a întors la comandantul său, iar a doua zi hanul a ocupat trecerile și i-a tăiat întoarcerea. Oștenii lui s-au împrăștiat și fiecare a fugit unde a putut prin păduri. Unii au fost prinși de către barbari și au arătat unde se ascunsese Castus. L-au prins de viu și s-au veselit cu cântece și jocuri. Hanul a mers spre miazăzi împotriva Traciei și a ajuns până la zidurile cele lungi. Comentiolus s-a ascuns mai întâi în pădurile din Haemus, apoi a ieșit la iveală împreună cu Martinus. Și luându-l pe han pe nepregătite, deoarece mulțimea barbarilor se împrăștiase prin Tracia, a înaintat împotriva lui la primul schimb al gărzilor de noapte. Și avea în mâinile sale prilej de mare izbândă, dacă n-ar fi fost abătut de la aceasta încercare din pricina unei întâmplări. Un animal de povară aruncase sarcina de pe el și cineva a strigat pe stăpânul animalului să îndrepte sarcina, zicându-i în limba maternă „Torna, torna, frater” (Întoarce-te, întoarce-te, frate). Stăpânul catârului n-a auzit glasul, dar 1-au auzit oștenii și, crezând că sunt înfrânți de dușmani, o luară la fugă, strigând în gura mare: „Torna, torna” (Întoarce-te, întoarce-te"). Cuprins de spaimă grozavă, hanul începu să fugă și el din răsputeri. Și era un lucru vrednic de văzut cum avarii și romanii fugeau unii de alții, fără să fie urmăriți de nimeni. Hanul și-a luat oștile și s-a așezat în orașul Apiaria [Moesia Secunda/Bulgaria].
Editorii români notează că episodul „torna, torna, frater” fusese citat și de Teofilact din Simocata (sec. VII).
 


(Anul 6085 (593), p. 270, 21-29 De Boor). În acest an împăratul Mauricius îl trimise pe Priscus împreună cu toate oștile romane la Istru spre a împiedica neamurile sclavinilor să treacă fluviul. Ajungând Priscus în Durostor și aflând hanul trimise la el soli și cerea romanilor să pună capăt războiului. Priscus răspunse că „n-a venit să facă război cu avarii, ci a fost trimis de împărat împotriva neamurilor sclavinilor”. Aflând Priscus că Ardagast răsfirase mulțimile sclavinilor pentru a prăda, pe neașteptate trecu Istrul (p. 271, 1-27 De Boor) la miezul nopții și se încăierară cu Ardagast. Simțind primejdia, Ardagast încălecă pe un cal fără șea și abia putu scăpa. Romanii luară mulți sclavini și străbătând țara din preajma lui Ardagast [Câmpia Munteniei] puseră mâna pe un mare număr de prizonieri și-i trimiseră la Bizanț [Constantinopol] sub conducerea lui Tatimer. (...) Îndemnat de trădarea gepidului, Priscus trecu fluviul la miezul nopții și îl descoperi pe Musokius [căpetenia sclavinilor] doborât de beție: căci sărbătorise ziua morții fratelui său. Îl prinse viu și pricinui mult măcel între barbari. (...).
 


(Anul 6086 (594), p. 272, 11-18 De Boor). În acest an Priscus a trecut din nou Istrul, a prădat neamurile sclavinilor și a trimis împăratului o mulțime de prizonieri. Împăratul a trimis pe Tatimer la Priscus și a poruncit ca romanii  să petreacă iarna acolo [la Dunărea de Jos]. Aflând de acest lucru, romanii se împotriveau, deoarece nu era cu putință să se facă așa ceva din pricina mulțimii barbarilor, dușmăniei locuitorilor și frigului de nesuportat. Priscus i-a îndemnat cu cuvinte măgulitoare și i-a înduplecat să ierneze acolo și să îndeplinească porunca împăratului.
 
(Anul 6087 (595), p. 273, 1-29 De Boor). Împăratul i-a luat lui Priscus conducerea militară și 1-a numit conducător de oști pe fratele său Petrus. Priscus a pornit cu oștirea înainte de a sosi Petrus și a trecut fluviul [la nord]. Auzind de trecerea oștirii romane, hanul se miră în chip deosebit și trimise la Priscus cerând să afle pricina, să ia o parte din pradă și abia așa să treacă fluviul, căci era mâhnit în chip deosebit de succesele romanilor. (...) Priscus dădu hanului prizonierii (p. 274, 1-4 De Boor) spre a obține trecerea, iar toate prăzile de război le luă cu sine și trecu fluviul [la sud] fără primejdie. (...).
 

 
(Anul 6089 (597), p. 274, 26-32 De Boor). (...) Petru se îndreptă împotriva lui Piragast, conducatorul sclavinilor, iar barbarii îi întâmpinară pe aceștia pe malul fluviului și îi împiedicau să treacă. Romanii trăgeau cu arcurile din corăbii și-i întoarseră înapoi. După ce fură puși pe fugă, Piragast fu lovit la un șold și muri. Romanii trecură dincolo, luară o mulțime de prizonieri și se întoarseră în tabăra lor. Dar călăuzele rătăciră drumul și căzură cu toții în locuri lipsite de apă, încât oastea era in primejdie. După ce merseră toată noaptea ajunseră la râul Ilivakia [probabil Ialomița – n. e. r.]. Dar barbarii se pitiseră în ascunzișuri pe malul celălalt și trăgeau în cei care veneau să ia apă. Se iviră pierderi mari în oștile romane și începură a fugi, în timp ce erau hărțuiți de barbari. Când a aflat de aceste lucruri, Mauricius i-a luat lui Petrus conducerea și 1-a trimis din nou pe Priscus comandant in Tracia.
 
(Anul 6090 (598), p. 276, 22-34 De Boor). În anul acesta conducătorul de oști Priscus se duse în Tracia, numără oștile și află că pierise o mare mulțime de oșteni. Luă oștile și se duse la fluviul Istru, în Novae [Sviștov/Bulgaria]. (...)

(Anul 6092 (600), p. 278, 13-34 De Boor). În acest an, indicțiunea a treia, în luna martie, Priscus își luă oștile și se îndreptă spre Singidunum [Belgrad/Serbia]. Hanul își adună oastea sa, pătrunse pe neașteptate în Moesia [Prima rezultată din divizarea vechii provincii Moesia Superior] și încercă să cuprindă orașul Tomis [oraș din Serbia – n. e. r..]. (...) După ce luară o mulțime de prizonieri din Tracia, se desfătau cu semeție și-i înfruntau pe romani. (...) Și se învoiră între dânșii [avarii și romanii] să nu treacă fluviul Istru. De aici s-a iscat multa ură împotriva împăratului Mauricius și începură a-1 împroșca cu insulte. De asemenea și gloata din Tracia porni cu ocări împotriva împăratului. (...)
 


(Anul 6093 (601), p. 281, 21-32 De Boor). Împăratul nu admise acuzațiile armatelor din Tracia împotriva lui Comentiolus, iar acesta își luă oștile, se duse la Istru și se uni cu Priscus în Singidunum, iar pacea cu avarii fu desfăcută. (...)
 
(Anul 6094 (602), p. 284, 6-21 De Boor). Împăratul numi din nou conducător militar al Traciei pe fratele său Petrus și îl trimise acolo ; (...). (...). Romanii merseră în Tracia și sosiră la Adrianopol [Edirne/Turcia europeană]. Când auzi împăratul că hanul se îndreaptă spre Bizanț, scrise lui Petrus să se întoarcă la Istru: și trimise pe secretarul Bonosus cu corăbii spre a trece gloata dincolo. Petrus trimise dincolo de Istru pe subcomandantul Guduin, care puse mâna pe o mulțime de prizonieri. Când af1ă de acestea, hanul trimise pe Apsih cu oaste multă ca să distrugă neamul anților, ca fiind aliați ai romanilor. După ce făcură așa, o parte dintre barbari trecură la romani... (p. 286, 15-29 De Boor). La porunca împăratului Mauricius, dată lui Petru, de a ierna în țara sclavinilor [Câmpia Munteniei], romanii se împotriviră și nu primiră așa ceva, deoarece le erau caii bicisnici, aveau de adus multa pradă și mișunau în țară o mulțime de barbari ; și ei puseră la cale o răscoală. Comandantul se înfurie pe gloată și-i împinse la desperare. Mai căzură asupra oamenilor și ploi grozave precum și un ger năprasnic. Petrus petrecea timpul la douăzeci de mile de oaste. Mauricius îl ocăra pe Petrus prin scrisori să treacă Istrul și să strângă hrană de iarnă pentru gloate din țara sclavinilor, pentru a nu fi silit să ofere romanilor din alimentele statului. Comandantul trimise după Guduin și-i spuse: îmi sunt deosebit de grele poruncile împăratului de a ierna în țara străină. E lucru anevoios să le dau ascultare, dar și mai primejdios să le trec cu vederea. Nimic bun nu naște patima de bani, ci ea ajunge mama tuturor relelor (p, 287, 1-9 De Boor). Suferind de aceasta boală, împăratul se face vinovat de cele mai mari nenorociri față de romani. El [Petrus] trimise după căpeteniile gloatelor și le lămuri țelul împăratului. Acestea răspunseră că gloata nu primește așa ceva, iar mulțimea auzi și se răsculă. Conducătorii de vază fugiră din rândurile lor și se duseră la comandamentul oștirii. Gloatele se adunară și proclamară conducător pe centurionul Focas [împărat 602-610], apoi înălțară pe scut și îl ovaționară ca comandant. Când auzi Priscus fugi, și înștiință pe împărat de toate acestea.
 
 
Bibliografie
Theophanis Chronographia recensuit C. De Boor, vol. I. Leipzig, 1883.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970. (LXXII. Theophanes Confessor)
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Theophanes (sec. VIII) - „Cronografia” (II)