Istoria Dobrogei - Bibliografie Theophanes (sec. VIII) - „Cronografia” (II)

Theophanes Confesor s-a născut, probabil, în anul 752, într-o familie bogată. A intrat de tânăr în mănăstirea de la muntele Sigriane, a participat la conflictul iconoclast (pro și contra cultului icoanelor) și a murit în anul 818, în exil în insula Samotrace (nordul Mării Egee). Biserica Ortodoxă îl include între Sfinții Mărturisitori, de unde și numele latinesc Confessor. Teophanes a redactat o „Cronică” în perioada 810-814, în care a relatat evenimentele dintre anii 284-813. Lucrarea prezintă o valoare documentară pentru secolele VII si VIII. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
 
 
(Anul 6005 (513), p. 157, 11-23 De Boor). În anul acesta Vitalianus, fiul lui Patriciolus, comitele federatilor [barbarii aliați acceptați pe teritoriul roman], fu invitat de către dreptcredincioșii [ortodocși] dinSciția, Moesia și celelalte ținuturi să se ridice împotriva necredinciosului adept ale ereziei monofizite, condamnată de [Sinodul Patru Ecumenic din 451 de la Calcedon]Anastasius [împărat 491-518]. El se puse în mișcare și strânse de partea sa multe zeci de mii de oșteni din armata care luptase în sprijinul lui Anastasius, trimițându-le drept răsplată foarte mulți bani, arme spre a-i veni în ajutor în luptă, alimente și alte lucruri. Se zice căîntr-o singură luptă a zdrobit șaizeci și cinci de mii de romani din armata împăratului împreună cu conducătorul lor Hypatios, fiul vărului lui Anastasius și a patricianului Secundinus, pe care 1-a prins de viu și 1-a ținut în închisoare. Dar nelegiuitul împărat Anastasius și lipsitul de sfințenie Timotei, episcopul Constantinopolului, au pricinuit multe rele celor care sprijineau pe Macedoniusși sinodul, monahi, clerici și laici, pânăîntr-atât încât a izgonit pe mulți în Oaza Tebaidei... (p. 159, 14-19) Se iviră răzvrătiri multe, incendii în numeroase case și mii de ucideri ; mulțimea striga împotriva lui Anastasius și cerea alt împărat ; toți îl aclamau ca împărat pe Vitalianus, încât Anastasius a trebuit să fugăși să se ascundăîn împrejurimile capitalei, în apropiere de Blachernai, dar a fost răpus chiar de soția sa Ariadna, deoarece se făcuse vinovat de multe răutăți împotriva creștinilor.
 


 5 (Anul 6006 (514), p. 160, 13-32 De Boor). În acest an Vitalianus a cuprins toatăTracia[din dioceza Tracia făceau parte și provinciile Scythia Minor și Meosia Secunda, rezultate din divizarea vechii provincii Moesia Inferior],Sciția și Moesia. Avind cu el o mulțime de huni si bulgari, puse stăpânire pe Anchialos[Pomorie/Bulgaria] și Odessopolis și dupa ce se împreună cu Cyrillus, conducătorul militar al Traciei, merse prădând până la Bizanț [Constantinopol], dar cruță orașul și-șiaseză tabăra în Sosthenion. În desperare Anastasius trimise pe câțiva din Senat și-1 îndemnă să facă pace ; el jură că se va înțelege cu Senatul și va rechema pe episcopii exilați... în Heracleea din Tracia . Vitalianus a adăugat că trebuie să jure acest lucru și șefii fiecărei școli militare ; iar Macedoniusși Flavianus, expulzați pe nedrept, să-și capete din nou scaunele, la fel și toți ceilalți episcopi ; și abia în felul acesta să fie convocat Sinodul, la care să vină episcopul Romei [papa] și toți episcopii, și într-o judecată obștească să se discute hotărârile îndrăznețe împotriva dreptcredincioșilor. Împăratul, Senatul și ceilalți conducători și oameni din popor jurarăși întăriră că acestea așa vor fi; și se făcu pace, iar el se întoarse acasă. Secundinuspatricius, ginerele de soră a lui Anastasius și tatăl lui Hypatios, căzu la picioarele lui Vitalianus, cu multe lacrimi, și obținu viu pe fiul său Hypatios, aflat într-o închisoare din Moesia. La rugămintea lui Theoderich [regele ostrogoților din Italia], care sprijinea pe Vitalianus (p. 161, 1-2 De Boor), Hormisdas, episcopul Romei, trimise pe episcopul Ennodiusși pe arhidiaconul Vitalianus ca delegați la sinodul convocat în Heracleea. Veniră cam două sute de episcopi din diferite locuri, iar cei câțiva trimiși în bătaie de joc de către nelegiuitul împărat și de episcopul Constantinopolului se întoarseră fără să facă nici o ispravă. Căci necredinciosul împărat a călcat înțelegerile și 1-a îndemnat în taină pe papa de la Roma să nu se înfățișeze ; iar lui Vitalianusîi trimisese o scrisoare sacră spre a fi expediată la Roma cu rugămintea ca papa să vină la Sinodul convocat în Heracleea. Tot poporul îl blestema pe Anastasius pentru călcarea cuvântului dat, ca pe unul care nu-și ținuse jurământul. Iar nelegiuitul promulga fără rușine o lege care dispunea că„împăratul are dreptul să-și calce jurământul și să mintă la nevoie”. Lucruri ca acestea a săvârșit prea nelegiuitul apărător al maniheilor.
 
(Anul 6007 (515), p. 161 , 14-17 De Boor). În anul acesta Vitalianus, supărat pe Anastasius din pricina călcării jurământului, a făcut mult rău oștilor de sub conducerea lui Anastasius și ceilalți cetățeni, omorând, răpind și dezarmând ; pânăîn cele din urmă, în bătaie de joc, vindea fiecare oștean pentru o monedă.
 
(Anu1603 1(539), p. 217, 26-29 De Boor). În anul acesta bulgarii, doi regi conducători – [n. e . r.] împreună cu o mulțime de bulgari și cu un „drongos”, se puserăîn mișcare înspre Scițiași Moesia, fiind comandant militar in Moesia Iustin, iar in ScițiaBaduarius. Câțiva ieșirăîmpotriva bulgarilorși se lovirăîn luptă (p. 218, 1-17 De Boor), dar comandantul Iustin fu zdrobit în încăierare. În locul său ajunse comandant Constantinus, fiul lui Florentius. Iar bulgariiînaintară pânăîn părțile Traciei. Și le ieșirăînainte comandantul Constantinus, Godilasși comandantul oștilor din Illyria [vestul Peninsulei Balcanice], hunul Acum, pe care îl adoptase împăratul[Iustinian I, 527-565] de la botez: ei îi cuprinseră pe bulgari la mijloc și îi striviră ; măcelariră mulțimi multe, le luară toată prada și îi răpuseră cu desăvârșire și omorând pe cei doi regi ai lor. La întoarcere, când erau bucuroși, întâlniră alți bulgari; și fiind obosiți, conducătorii întoarseră spatele, iar bulgarii îi prinseră cu arcanele din fugă pe conducători, pe Acum și pe Godilas. Godilas tăie arcanul cu sabia de la șold și scăpă, dar Constantinusși Acum fură prinși de vii. Pe Constantinusîl sloboziră, luând o mie de monede ; iar el se duse la Constantinopol. Pe Acum îl luară cu ei în țara lor împreună cu alți prizonieri.
 
 (Anul 6032 (540), p. 218, 31-32 De Boor). (...)Și se făcu pace adâncăîn Tracia, deoarece hunii nu mai cutezau să mai treacă Dunărea. (...)
 
(Anul 6037 (545), p. 224, 29-33 De Boor). În acest an se ridica marea în Tracia până la patru mii de pași și acoperi țărmulîn părțile orașelorOdessos [Varna/Bulgaria], Dionysopolis și Aphrodision. Mulți oameni pierirăîn valuri. Și cu voința lui Dumnezeu marea sa retrase din nou în locurile ei de baștină.
 
(Anul 6050 (558), p. 232, 6-13 De Boor). Tot ]n anul acesta veni în Bizanț un neam ciudat de oameni, al așa-zișilor avari ; și tot orașul se strânse să-i vadă, pentru că niciodată nu privise asemenea neam de oameni ; căci aveau plete lungi de tot, date pe spate, legate cu cordele și împletite, iar restul îmbrăcămintei era la fel cu a celorlalți huni. Aceștia fugiră din țara lor, trecurăîn părțile Scițieiși Moesieiși trimiseră soli la Iustinian: ei cereau să fie primiți ca supuși.
 
(Anul 6051 (559), p. 233, 4-8 De Boor). Tot în anul acesta se ridicară hunii și slavii în Tracia cu mulțimi nenumărate și o înfruntară cu război: ei uciserăși luară prizonieri mulți oameni. Și prinserăși pe conducătorul de oști Sergius, feciorul lui Bacchus cel bătrân, și pe comandantul Edermas, fiul lui Calopodios, preaslăvitul cubiculariusșipraepositus... (p. 234, 7-12 De Boor). Dealtfel,împăratul porunci să fie confecționate corăbii cu două pupe, ca să meargă la Dunăre săînfrunte în lupte pe barbarii care încercau să treacă. Aflând de lucrul acesta, barbarii cerură printr-un sol să-i lase să treacăDunărea fără primejdie. Iar împăratulîl trimise pe nepotul său Iustin[II, împărat 565-578], conducătorul palatului, și îi scăpă cu viață.
 
Bibliografie
TheophanisChronographiarecensuit C. De Boor, vol. I. Leipzig, 1883.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970. (LXXII. TheophanesConfessor)
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: