Istoria Dobrogei - Bibliografie Zosimos (sec. V) - „Istorie contemporană” (Cărțile I și II)
27 Sep, 2024 17:00
27 Sep, 2024 17:00
27 Sep, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1775
Marime text
Zosimos a trăit în sec. V, în timpul domniei lui Theodosius II (408-450), împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin). Lucrarea sa, „Nea istoria” (Istorie contemporana, cuprinde șase cărți. Cartea I este un rezumat al istoriei Imperiului roman de la August (30 î. H.- 14. d. H.) până la Dioclețian (284-305), Cărțile II-IV includ evenimentele de la moartea lui Dioclețian la aceea a lui Theodosius I în 395, când imperiul este împărțit definitiv de cei doi fii ai acestuia, iar Cărțile V-VI prezintă domnia lui Arcadius (395-408) și primii ani ai lui Theodosius II. Scrierea lui Zosimos este considerată „una din cele mai bună opere istorice din ultima perioadă a literaturii grecești clasice”. (ed. H. Mihăescu și Gh. Ștefan)
Cartea I
În capitolul 20 este amintită victoria obținută de împăratul Filip Arabul (244-249) împotriva carpilor la Dunărea de Jos, urmată de revolta legiunilor din regiune:
„20. Socotind ca în felul acesta își va vedea întărită domnia, Filip a pornit cu oaste împotriva carpilor, care acum pustiau meleagurile de lângă Istru. Și, având loc o bătălie, barbarii n-au îndurat atacul, ci au fugit într-o cetate, unde au fost împresurați. Văzând că aceia dintre ei care se împrăștiaseră în toate părțile se strâng laolaltă, au prins inimă. Ei năvăliră afară din cetate și pe negândite se năpustiră asupra oștirii romane. Dar neputând ține piept atacului maurilor, ei propuseră o înțelegere pe care Filip a primit-o ușor. Apoi acesta s-a retras. Tot atunci s-au iscat mari tulburări, din pricină că părțile dinspre răsărit ale imperiului [Orient] nu puteau îndura birurile grele și împilările guvernatorului de acolo, Priscus, pe care nimeni nu-1 suferea; legiunile s-au gândit să se răzvrătească și 1-au ales împărat pe Iotapianus, iar legiunile din Moesia și Pannonia [Ungaria la vest de Dunăre] 1-au ales pe Marinus.”
Editorii români notează că luptele lui Filip la Dunăre au avut loc în anii 245-247, el primind în 248 titlul Carpicus Maximus.
În capitolul 23, este evocată înfrângerea și moartea împăratului Decius (249-251), învingătorul și succesorul lui Filip Arabul, în bătălia cu goții, ca urmare a complotului succesorului său Gallus (251-253):
„23. Situația fiind foarte tulbure, deoarece Filip era în orice plin de nepăsare, sciții [goții] au trecut fluviul Tanais [Don/Rusia] și au prădat localitățile din Tracia. Și Decius porni împotriva lor și-i învinse în toate luptele, luându-le și prada pe care o cuceriseră. El încercă apoi să le taie retragerea spre țara tor, plănuind să-i nimicească cu desăvârșire, pentru ca să nu se mai adune din nou și să pornească la atac. Și iată, deci, pentru ce 1-a pus pe Gallus să stea pe țărmul fluviului Tanais cu trupe care puteau face față împrejurării; iar el, împreună cu restul armatei, a înaintat împotriva dușmanului. Deoarece treburile îi mergeau după cum dorea, Gallus hotărî să se răzvrătească și trimise soli la barbari, îndemnându-i să ia parte și aceștia la uneltirea lui împotriva lui Decius. Barbarii au primit foarte bucuroși îndemnul. Gallus era ocupat cu paza țărmului râului Tanais; iar barbarii se împărțiră în trei cete, așezând prima din ele într-un anume loc, ocrotit din față de o mlaștină. După ce Decius a omorât pe cei mai mulți din ei, s-a ivit cea de-a doua ceată. Și aceasta a trebuit s-o ia la fugă și apăru în apropiere de mlaștină un mic număr de barbari dintr-a treia ceată. Atunci Gallus îi dădu de știre lui Decius să străbată mlaștina și să-i atace pe aceia. Decius porni la atac în chip nesăbuit și fără să cunoască locurile, se înfundă cu oastea în noroi și pieri împreună cu ai lui, lovit din toate părțile de lăncile barbarilor. (...) A urmat la domnie Gallus, care a proclamat ca cezar pe fiul său Volusianus. (...) Iar barbarilor le mergea din ce în ce mai bine. Într-adevăr, Gallus nu numai că le îngăduia să se întoarcă în țară împreună cu prada, ci le mai făgăduia să le dea în fiecare an o anumită sumă de bani. Le-a permis să ia cu ei, după cum le va fi voia, chiar și pe cei mai nobili dintre prizonieri; cei mai mulți dintre aceștia fuseseră prinși cu prilejul cuceririi orașului Philippopolis [Plovdiv/Bulgaria] din Tracia.”
Editorii români notează că autorul confunda Dunărea cu Donul.
În literatura greco-romană a Antichității târzii ere frecventă confundarea barbarilor de la nordul Dunării de Jos cu predecesorii lor sciți.
Zosimos (sec. V) a trăit după împăratul reformator Dioclețian (sec. III-IV), care a reorganizat din punct de vedere administrativ statul roman, reîmpărțindu-l în 4 prefecturi, 12 dioceze și 101 provincii. Dioceza Tracia includea și provinciile Scythia Minor (Dobrogea) și Moesia Secunda, rezultate din divizarea vechii provincii Moesia Inferior, și astfel Tracia nu mai era o regiune geografică al cărei nume era dat de tracii autohtoni.
În capitolele 26, 27 și 28 sunt evocate invaziile devastatoare ale barbarilor la sudul Dunării de Jos în timpul domniei lui Gallus, însoțite de o epidemie de ciumă de mare amploare: „26. Gallus fiind foarte nepăsător cu treburile imperiului, sciții an prilejuit mai întâi multe neplăceri populațiilor învecinate cu ei; după aceea, au înaintat și au pornit la jafuri pe un teritoriu care se întindea până la mare [Neagră]. Și astfel nici un neam din cele supuse romanilor n-a scăpat de pustiirile lor. Aproape toate orașele neînconjurate de ziduri și o mare parte din cele întărite au fost cucerite. Nu mai puțin decât războiul, care copleșea imperiul din toate părțile, ciuma abătută asupra orașelor și satelor nimicea ce mai rămăsese din omenire. În vremurile de mai înainte ea nu pricinuise niciodată atâta pustiire printre oameni.
27. În timp ce situația era aceasta și stăpânitorii nu erau în stare câtuși de puțin să vină în ajutorul statului și nu le păsa de ceea ce se afla în afară de Roma, goții, boranii, urugunzii și carpii începură să prade din nou orașele din Europa [Peninsula Balcanică], punând mâna pe ce mai rămăsese.
28. În timp ce sciții stăpâneau netulburați toată partea din Europa [Peninsula Balcanică] pe care o ocupaseră, ba chiar trecuseră și în Asia și prădau teritoriile până la Capadocia, Pesinus și Efes [Asia Mică/Turcia asiatică], (...). ”
În capitolul 31, este menționată o expediție maritimă a barbarilor cu corăbii furnizate de locuitorii strâmtorii Bosfor dintre Marea Neagră și Marea Marmara (Turcia):
„31. Boranii, goții, carpii și urugunzii (neamurile acestea locuiesc lângă Istru) nu lăsau nicio parte a Italiei sau a Illyriei scutită de continue pustiiri și jefuiau totul, fără a fi împiedicați de nimeni. Boranii încercară să treacă și în Asia și izbutiră cu ușurință, mulțumită ajutorului dat de locuitorii Bosforului, care le puneau la îndemână corăbii, mai degrabă de frică decât de bunăvoie; și le slujeau drept călăuze la trecere.”
În capitolul 34, este evocată organizarea unei noi mari expediții de către barbari, stimulați de prăzile capturate în precedenta:
„34. Când sciții vecini cu ei văzură bogățiile pe care aceștia le aduceau, fură cuprinși de dorința de a face și ei la fel. Își pregătiră corăbii, la construirea cărora se folosiră de prizonierii pe care-i aveau, precum și de oamenii aflați la ei pentru negoț. Însă nu voiră să întreprindă călătoria pe mare așa cum făcuseră boranii, întrucât era lungă și anevoioasă și prin locuri pustiite; ci așteptară iarna și, 1ăsând Pontul Euxin la stânga, în timp ce pedestrimea lor alerga de-a lungul țărmului, ținându-se de ei pe cât puteau, ei trecură pe lângă Histria, Tomis și Anchialos [Pomorie/Bulgaria], lăsându-le la dreapta lor, și au ajuns la lacul Phileatina, care se află lângă Pont, la apus de Bizanț [Constantinopol/Istanbul]. După ce au aflat că pescarii de acolo stau ascunși cu bărcile lor în bălțile din preajma lacului, s-au învoit cu aceștia, și-au îmbarcat trupele pedestre și au pornit să treacă prin strâmtoarea dintre Bizanț si Calcedon [Kadikoy/Turcia asiatică]. (...)”
Editorii români notează că expediția a avut loc în 258, ceea ce denotă faptul că Histria nu fusese încă distrusă, fiind citat în acest sens predecesorul grec Dexip (sec. III).
În capitolul 42, este menționată o nouă mare invazie barbară, în care aceștia sunt diferențiați etnic:
„42. În acel timp sciții supraviețuitori, încurajați de năvălirile dinainte, se uniră cu herulii, cu peucii și cu goții și, adunându-se lângă fluviul Tyras [Nistru/Ucraina], care se varsă în Pont, construiră șase mii de corăbii și, îmbarcând în ele 320 000 de oameni, porniră pe mare și atacară Tomis, oraș întărit cu ziduri. Au fost, însă. respinși. Ei înaintară și ajunseră la Marcianopolis [Devnea/estul Bulgariei], oraș din Moesia [Inferior]. Dar nu izbutiră să-1 cucerească nici pe acesta și navigară mai departe, având vântul dinspre spatele corăbiilor. Dar când au ajuns la strâmtoarea Propontidei [Marea Marmara/Turcia], deoarece mulțimea corăbiilor nu putea îndura iuțeala curentului, vasele se ciocniră între ele și bărcile fură târâte în dezordine, deoarece cârmacii nu mai erau în stare a mânui cârmele; in felul acesta unele se scufundară cu oameni cu tot, iar altele ajunseră pe țărm goale, pierzându-se un mare număr de oameni și de vase.”
Editorii români notează că această invazie de maximă amploare, terestră și maritimă, a avut loc în 269, când barbarii au folosit 2.000 de corăbii.
În capitolul 71, este notată colonizarea reușită a bastarnilor în regiunea Traciei de către împăratul Probus (276-282):
„71. (Probus) primi pe bastarni, un neam scit care i se supusese, și-i așeză in Tracia, unde le dădu ogoare. Ei trăiră apoi tot timpul după legile romane.”
Editorii români notează că Probus a colonizat 100.000 de bastarni în regiunea Tracia în 280.
Cartea II
În capitolele 21 și 22, este amintită victoria lui Constantin I cel Mare (306-337) din 323 împotriva goților și colonizarea lor în Peninsula Balcanică:
„21. Când Constantin află că sarmații care locuiesc lângă lacul Meotic [Marea Azov/Ucraina-Rusia] au trecutul Istrul cu corăbiile și pustiesc teritoriul de sub stăpânirea sa, porni cu trupele împotriva lor. La rândul lor și barbarii, împreună cu regele lor Rausimodus, plecară ca să-i iasă înainte. Mai întâi sarmații au atacat un oraș, care avea o pază bună. Partea inferioară a zidului său era din piatră, iar cea superioară din lemn. Sarmații, crezând că vor putea cuceri foarte ușor orașul dacă ar incendia partea de lemn a zidului, aduseră foc și aruncară săgeți asupra celor de pe zid. Dar aceștia, de la înălțimea lor, care le era prielnică, îi omorâră pe barbari cu arme de aruncat și cu pietre. Între timp a sosit și Constantin, care i-a atacat pe barbari din spate, a ucis o mare parte din ei și a aprins de vii pe cei mai mulți. Ceilalți au fugit. Rausimodus, care pierduse cea mai mare parte a trupelor sale, se îmbarcă în corăbii și trecu Istrul, cu gândul de a mai pustii și-n viitor teritoriul roman. Aflând aceasta, Constantin îi urmări, trecu și el Istrul și atacă pe fugari lângă o colină acoperită de păduri dese. Acolo ucise o mulțime din ei, printre care și pe Rausimodus, iar pe mulți îi luă prizonieri. Restul întinseră mâinile în semn de supunere și fură primiți ca supuși de către Constantin, care se întoarse la reședința sa cu o mulțime de prizonieri.
22. După ce-i distribui prin orașe, se îndreptă spre Tesalonic.”
Bibliografie
Zosimi Comitis et exadvocati fisci Historia nova, ed. L. Mendelssohn, Leipzig, 1887.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (XXXIX. Zosimos)
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
Citește și:
Istoria Dobrogei – Bibliografie – Panites (sec. V) – „Istoria goților”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii