#citeșteDobrogea Panairul - târgul renumit al Dobrogei (II)

• Târgul se va organiza și în perioada sultanului reformator Abdul Medgid, care va întemeia noul oraș tocmai datorită importanței acestuia.

           
Se pare că tranzacţiile erau profitabile, dacă ne gândim că sultanul Abdul Medgid (1839-1861), fonda noul oraș aducând turci şi tătari, ce se ocupau şi cu activităţi de comerţ.
 
Tocmai din aceste considerente, sultanul a mutat pe timpul bâlciului tribunalele de comerţ din Tulcea şi Constanţa, la Medgidia, cu scopul de a facilita tranzacţiile comerciale şi fixarea preţurilor.
 
În anul 1850, Ion Ionescu de la Brad, celebru agronom, deplângea decăderea orăşelului Karasu, spunând că aici se ţineau de două ori pe an târgurile cele mai cunoscute ale Dobrogei, fiind un centru de schimb. El va fi găzduit de Sayd Mârza Paşa în cortul său (ceadâr), acesta manifestând un interes sporit pentru organizarea târgului. Tot el va construi podul peste Balta Kara-Su, care-i va purta numele şi avea rolul de a realiza o legătură a oraşului cu locaţia Panairului.
 
În raportul consulului austriac de la Rusciuk, din anii 1851-1852, se menţiona că târgul fusese organizat, deşi situaţia politică era tensionată.
 
Acest interes al autorităţilor austriece pentru târg, denotă din faptul că mărfurile austriece erau un concurent pentru cele germane, franceze şi engleze. De altfel, Austria va fi interesată şi de realizarea unui canal navigabil care să facă legătura dintre Dunăre şi Marea Neagră.              
 
Produsele de import erau materialele de bumbac englez colorat şi înflorat, firele şi pânzeturile americane, basmale pentru femei, de regulă din Elveţia şi şalurile de mătase ce erau solicitate de femeile musulmane. Toate aceste articole însumau valoarea de un milion de piaştri.
 
Dintre produsele comercializate sunt de amintit cuferele de lemn pictate, realizate la Braşov, pentru păstratul hainelor, a lenjeriei, ce aveau ca preţ în medie 150 de piaştri pentru şase bucăţi, vânzarea lor ridicându-se la 10.000 de piaştri.
 
Alte articole erau: ploştile, pipele, ţevile de pipe, hârtia, pălăriile de postav alb, sitele de diverse dimensiuni, păturile, căpestre pentru cai, cămăşile şi pantalonii. Aceste articole oferite spre vânzare în opt barăci, fuseseră desfăcute „én gros”, la suma de 180.000 de piaştri. Produsele locale constau în haine ţărăneşti din aba, dimie, obiecte din lemn şi fier. Piaţa de vite, formată din oi, boi, cai şi piei de animale, era cifrată la o valoare a tranzacţiilor de 4-5 milioane piaştri.
 
Mocanii erau prezenţi la acest târg, unul dintre ei fiind la 1852, Niculae Şchiopu din Sălişte, care arăta că a fost la „panaghir”, în timp ce Ion sin Dragomir din Galeşu, stabilise o întâlnire de afaceri cu un armean din Mangalia, de la care avea de luat „nişte parale”.
 
Mocanii se găseau în oraşele principale şi în târgurile mai mici, ce aveau o viaţă comercială activă şi rentabilă.
 
Într-un articol din publicaţia vieneză „Austria”, din 1853, se scria despre existenţa unei „mari pieţe”, unde anual se comercializează diferite produse, aici fiind vorba despre târgul de la Karasu.
 
În acelaşi an, se pare că datorită evenimentelor generate de conflictul ruso-turc din Crimeea, târgul nu a mai fost organizat.
 
Panairul va funcţiona şi în noul oraş Medgidia, întemeiat la 2 septembrie 1856, prin decret imperial, iar comunitatea bulgară, atestată în localitate, manifesta interese în ceea ce priveşte dezvoltarea comerţului.
 
Crimeenii colonizaţi de autorităţile otomane în Medgidia se ocupau cu agricultura, erau meşteşugari şi negustori, aducându-şi contribuţia la dezvoltarea oraşului. Nu toți tătarii colonizați se ocupau cu activitățile comerciale, dar o bună parte a acestora aveau astfel de îndeletniciri. Noul oraş Medgidia, reprezenta un important nod comercial, datorită poziţiei pe care o ocupa în centrul provinciei, situație avantajată și de existența căii ferate ce ducea către portul Constanța și depozitele acestuia.
 
După terminarea războiului Crimeii, naturalistul german Wützer, ce a străbătut Dobrogea, ne oferă date despre Panairul de la Karasu, care era într-un proces de refacere şi unde participau mai mult de 10.000 de negustori veniţi din Smirna, Adrianopol (Edirne) şi alte localităţi.
Oraşele aveau un aspect rural, nefiind fortificate, lucru interzis de autorităţile otomane, iar târgurile erau situate în afara acestora, cum se întâmpla şi la Medgidia, aflat în partea de nord a localității.  Comercianţii erau de etnii diverse: evrei, greci, aromâni, armeni şi musulmani, dar se implicau şi proprietarii români. Germanii stabiliţi în Dobrogea se ocupau cu transporturile, comerţul, agricultura şi administrau livezi, ale căror roade erau comercializate în cadrul târgului. O altă ocupaţie a lor era aceea de a produce unt şi de a comercializa produsele lactate.
 
La 1870, Nifon Bălăşescu, consemna că

„între românii din Dobrogea sunt mulţi negustori, de tot felul, lipscani, băcani, speculanţi de grâu, de vinuri şi rachiuri, alţi pescari, având unul 80, 90, 100, servitori pescari prin ghiolurile cele mari de câte 2-3 miluri de lungi şi unul şi jumătate de late, ieşite unele din Dunăre, altele din Mare, făcându-se mai ales la Tulcea, negoţ mare cu peşte".

 
Acest produs se găsea din belşug în apele de pe Valea Kara-su, existând o categorie socială distinctă ce se ocupa cu prinderea acestuia. Comercializarea acestuia se făcea şi în târgul Panairului.
 
Negustorii din Vidin, frecventau târgul de la Karasu unde se comercializa tutun, un articol foarte solicitat de populaţia musulmană, folosit în cafenelele administrate de turci.
 
Târgul se desfăşura în aer liber şi se ridicau barăci cu aproximativ 500 de prăvălii, iar afacerile se finalizau într-o săptămână. Transportul mărfurilor pentru târg se realiza de la Rusciuk la Bogazchioi cu vaporul, pentru o taxă de 7½ piaştri. De la Cernavodă la Karasu, se realiza transportul cu ajutorul carelor (harabale), care aveau nevoie de 8-9 ceasuri pentru a se înfăţişa la târg, încasând 20 de piaştri. Plata cu bani peşin se făcea foarte rar, frecvente fiind cazurile în care se iscau certuri din cauza nerespectării termenelor fixe de plată.
 
În anul 1854, târgul nu a putut fi organizat în primăvară, datorită evenimentelor militare, care făceau zona nesigură. Trupele conduse de hanul Mârza s-au ciocnit cu cele ruse chiar la Karasu. A fost organizat în toamnă, dovadă fiind un articol din „Gazette austrichienne”, din februarie 1855, utilizat de Camille Allard, în care se arăta că negustorii fuseseră prezenţi la Karasu, rămânând uimiţi de găsirea unui oraş nou numit Medgidia.
  
Consulul Belgiei la Varna, C. Tedeschi, în rapoartele sale din 1858, consemna că mărfurile importate de Turcia şi din Germania, erau transportate pe Dunăre până la Şistov, Rusciuk, Silistra, iar de acolo pe calea uscatului până la oraşele şi iarmaroacele din interior, printre care şi Karasu. În 1860, mărfurile au fost trimise prin Constanţa şi nu prin Varna ca până atunci. Importanţa portului Varna va scădea, iar în satul devenit oraș, Medgidia, exista „un mic comerţ de import”.
Importanţa aşezării va creşte după construirea căii ferate în 1864, care făcea legătura între Cernavodă şi Constanţa, dar se putea folosi şi vaporaşul de la Cernavodă până la târgul tătăresc de la Medgidia.
 
Comerţul cu articole de import consta şi în vinuri fine, spirtoase, ce erau aduse din Franţa, rom din America, făină din Brăila şi Odessa,  petrolul din America, via Constantinopol, asigura conexiunea Medgidiei și a Dobrogei la marele comerț internațional, devenind o adevărată placă turnantă a comerțului dintre Orient și Occident.
    
Surse bibliografice:
 
G. Angelesco, Etude sur la Dobrogea, Ed. Arthur Rousseau, Paris, 1907
M.D.Ionescu-Dobrogeanu, Dobrogea în pragul veacului XX, București, 1904
Idem, Valea Carasu , în Buletinul Societăţii Regale de Române de Geografie, fasc. I, Bucureşti, 1913
Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII – XX, ed. a II-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977
***Istoria românilor, vol. VII, t. I, p. 223.
Alexandru Arbore, Contribuţiuni la studiul aşezărilor tătarilor şi turcilor în Dobrogea, în Arh. D., II, 1919
I.Simionescu, Dobrogea. O ţară din poveşti, I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1928
Nicolae Iorga, România. Mamă a unităţii naţionale cum era până la 1918, I, Editura „România Munteană”, Bucureşti, 1939
Idem, Droits nationaux et politique des roumains dans la Dobrogea, Iaşi, 1917
Barbara Jelavich, Istoria Balcanilor în secolul al XVIII şi al XIX-lea, vol. I, Institutul European, Bucureşti, 2000
Adrian Ilie, Unele aspecte privind populaţia germană din Dobrogea (secolul XIX - începutul secolului XX), în volumul Germanii dobrogeni – Istorie şi civilizaţie, Editura Muntenia, Constanţa, 2006
Nifon Bălăşescu, Românii din Turcia, în Biserica şi  Şcoala, I, Arad, 1877
 Constantin Brătescu, Cunoştinţe folositoare , seria C, VII, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1922
Ioan Păunescu, Un colţ dobrogean. Schiţă monografică, Institutul de arte grafice Albania,  Constanţa, 1945
Baronul d´ Hogguer, Informaţiuni asupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele şi viitorul ei, Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1879
 
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
#citeșteDobrogea Panairul - târgul renumit al Dobrogei