#citeșteDobrogea Unirea Dobrogei cu România - 14 noiembrie 1878. Prima etapă în făurirea României Mari

La 14 noiembrie 2020 se împlinesc 142 de ani de la reintegrarea Dobrogei în cadrul statului român. Spunem reintegrare a acestui teritoriu, deoarece acesta a fost deținut în vremea marelui voievod Mircea cel Bătrân și a urmașului său Mihail I, de Țara Românească. Vlad Țepeș și Mihai Viteazul nu au renunțat la acest teritoriu și au organizat incursiuni militare pentru scoaterea acestuia de sub dominație otomană.
A fost un moment important în făurirea statului național unitar român, reprezentând prima etapă în realizarea acestui deziderat de veacuri al poporului român.

Dobrogea, provincie otomană

Unirea Dobrogei cu România a reprezentat prima etapă a făuririi statului național unitar român. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie, ca domnitor al Moldovei și la 24 ianuarie 1859, ca domnitor al Țării Românești (Valahiei), se pun bazele statului român modern, numit România, după 1862. În afara granițelor țării rămâneau provincii locuite de români și aflate sub hegemonia marilor puteri, a unor imperii multinaționale. Speranța românilor aflați în continuare în afara granițelor noului stat era de a se uni cu frații lor vorbitori ai aceleiași limbi, având aceleași obiceiuri, tradiții, religie și port.
Dobrogea era lipsită de investiții, iar reformele din perioada Tanzimatului vor contribui la dezvoltarea provinciei și la popularea acesteia. „ Dobrogea toată a fost un mare lagăr turco-tătar, cu Paşi,cetăţi şi oaste totdeauna gata” după cum spunea Apostol D. Culea.

În anul 1860, se inaugura calea ferată Cernavodă – Constanţa, ce fusese construită de compania britanică „The Danube and the Black Sea Company Ltd.”, ce reuşise în premieră să obţină o concesiune în Imperiul Otoman. Calea ferată construită avea două avantaje deoarece scurta distanţa dintre Medgidia şi podul de la Cernavodă (construit în 1895), de peste Dunăre şi străbătea întregul ţinut. Medgidia a fost un important punct nodal feroviar și terestru după anul 1860. Odată cu construirea căii ferate de către compania engleză, gura văii a fost închisă de un val de pământ, inundaţiile încetând în zonă.

Drumul de fier construit era considerat ca fiind „o mare arteră a comerţului şi civilisaţiunei române preste Dunăre”. Aflată pe traseul acestei linii ferate, Medgidia va căpăta o nouă însemnătate şi anume aceea de nod comercial, gara fiind inaugurată la 4 octombrie 1860. Oraşul îşi datora existenţa drumului de fier, ce făcea legătura dintre Dunăre şi Mare, precum și datorită existenței târgului Panair, la care participau anual mii de comercianți.

Între Cernavodă şi Medgidia calea ferată era mai jos situată decât nivelul bălţii, astfel încât în unele cazuri era acoperită de apă până la 30 de centimetri înălţime, iar când Dunărea se revărsa mai cu putere, până la 50 de centimetri, drept pentru care se solicita deschiderea unui credit extraordinar de 8 milioane de lei pentru reconstrucţia acestei linii ferate.
C. Olănescu şi Iorceanu au întocmit un raport pentru evaluarea lucrărilor executate de „Danube and Black Sea Railway Company Limited” în portul Constanţa, în vederea răscumpărării acestuia de către statul român. Drumul de fier Constanţa – Cernavoda, ce străbătea Valea Kara-Su şi avea 65 de kilometri, era evaluat la 7 milioane de lei, portul Constanţa cu toate lucrările aferente la 3.823.800 lei, plus alte anexe, în total fiind o evaluare de 3.355.881 lei.

Construcţia canalului urma să transforme Medgidia într-un important port comercial, iar activitatea din târgul său, urma să ia o amploare deosebită.
Târgul (panayir) tradiţional se ţinea în vechiul Karasu, dar şi în noua Medgidie, aducând importante venituri organizatorilor. În timpul dominaţiei otomane pe Valea Kara-Su se transportau numeroase mărfuri către Constantinopol, multe din acestea pe ambarcaţiuni ce pluteau pe canalul artificial Laman. Această circulaţie a navelor era posibilă datorită existenţei târgului Panair, situat la o altitudine de 97 de metri faţă de nivelul mării.

Baronul d´Hogguer ce-şi tipărise jurnalul după călătoria din 1876, aminteşte că bazarul de la Medgidia continua să existe ca loc de schimb de mărfuri, iar locuitorii manifestau un interes pentru comerţ.

Existau şi târguri de cereale ce se ţineau în toate zilele toamnei la Medgidia, Cernavoda, Murfatlar, Constanţa şi alte localităţi. Aceste bâlciuri sau iarmaroace, ofereau locuitorilor posibilitatea de a achiziţiona mărfuri ce erau necesare, iar celor pe moşiile cărora se organizau multe avantaje.

Bâlciurile erau multe şi dese, oferind locuitorilor posibilitatea de a obţine mărfurile care erau necesare şi se aflau la întretăierea drumurilor principale.
Negustorii străini au continuat să se implice în activitatea comercială a provinciei. Grecii, evreii, tătarii, turcii, armenii şi polonezii, au constituit un procent însemnat din populaţia urbană.
Legăturile comerciale cu teritoriul sud-dunărean merită şi ele evidenţiate. Negustorii bulgari au contribuit la o vie activitate comercială. Un rol important în desfăşurarea activităţilor comerciale l-a reprezentat faptul că Valea Kara-Su era foarte bine reprezentată din punct de vedere demografic. Teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră a fost puntea de legătură dintre Balcani și stepele nord-pontice, pe de o parte, iar pe de altă parte legătura cu statele occidentale. Acest teritoriu a fost brăzdat de neamurile barbare și mai apoi de armatele marilor imperii în drumul lor către cuceriri. În perioadele de pace teritoriul a fost străbătut de caravanele comercianților, pe cele trei rute consacrate: drumul dunărean, drumul median și drumul de litoral, al "parathalasiei". Prezența drumurilor comerciale a contribuit la apariția și dezvoltarea unor așezări precum Tulcea, Medgidia, Constanța, Mangalia ș.a. Aceste drumuri au fost folosite de călătorii străini care au lăsat importante relatări despre ținut, în diverse perioade de timp.



În perioada medievală, teritoriul a fost deținut de Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești, după 1388, până în 1418. După această dată Dobrogea a intrat treptat sub stăpânire otomană, pentru 460 de ani. La momentul 1878, Dobrogea era destul de înapoiată, de săracă, comparativ cu alte teritorii românești, lipsită de investiții, cu excepția unei linii ferate care făcea legătura cu portul Constanța, realizată de englezi. La momentul 1877 dobrogenii nu erau conștienți de importanța participării României la războiul ruso-turc. Era un alt război, ca de altfel multele războaie dintre Rusia, Austria și Turcia, desfășurate de cele mai multe ori pe teritoriile românești. Populația era supusă autorităților otomane, care controlau foarte bine provincia, prin intermediul guvernatorului otoman de origine tătară Sayd Mârza Pașa.

Imperiul Otoman se afla într-o criză prelungită, iar decăderea sa era urmărită cu mare atenţie de marile puteri din zonă. „Chestiunea orientală”era folosită de populaţia indigenă drept un „importance accessoire”, în lupta ei pentru a obţine independenţa. Cooperarea simultană a tuturor elementelor (greci, sârbi, bulgari, muntenegreni şi români), putea contribui la înlăturarea dominaţiei otomane, aşa cum suna apelul la luptă al unui creştin oriental.

În ceea ce priveşte administrarea provinciei, la 7 aprilie 1877 este numit un nou paşă în persoana lui Fahri Bey, având sediul la Tulcea, înlocuindu-l pe Sayd Paşa, care fusese destituit. Acest nou dregător otoman nu a putut să-şi intre în atribuţiuni deoarece a izbucnit un nou conflict ruso-turc.
Acest conflict avea să aducă participarea României la operațiunile militare desfășurate dincolo de Dunăre.


Surse bibliografice:

A.N.I.C., Fond Senat, dosar nr. 5517/1895-1896
Idem , dosar nr. 1676/1880-1881
S.J.A.N.C, în prefaţa fondului Prefecturii Constanţa, inventar 149, fond 140
A.N.I.C. ,Fond Casa Regală, dosar nr. 67/1867
***Documente privitoare la comerţul românesc (1437-1868), publicat de Dumitru Z. Furnică, Tipografia „România Nouă”, Bucureşti, 1931
postol D.Culea, Dobrogea, Editura Casei Școalelor, București, 1928
M.D.Ionescu, Dobrogea în pragul veacului XX, București, 1904
C. D. Pariano, Dobrogea și dobrogenii, Tipografia Ovidiu, Constanța, 1905
Kemal Karpat, Urbanismul ottoman: Emigrația din Crimeea spre Dobrogea și întemeierea orașului Medgidia (1856-1878) , în volumul "Tătarii în istorie și în lume", coordonator Tahsin Gemil, Editura Kriterion, București, 2003
„Istrul”, I, nr.2, din 15 ianuarie 1898.
Constantin Brătescu, Dobrogea în secolul al XII-lea, în "Analele Dobrogei", nr.1, 1920
Grigore Cobălcescu, în „Steaua României”, II, nr. 167, din 4 august 1878
N. B. Locusteanu, Dobrogea, Tipografia Curţii, Bucureşti, 1878
Pia Alimănişteanu, Dobrogea. File trăite, Editura Scrisul Românesc S.A., Craiova, 1939
Nicolina Ursu, Schiţă de istorie a orașului Medgidia, în "Comunicări de istorie a Dobrogei", Constanța, 1980
I. Ionesco, Excursion agricole dans la pleine de la Dobrodja, Constantinopol , 1850
George I. Lahovary ,Marele dicţionar geografic al României, vol. I, Bucureşti, 1901
Constantin Şerban, Victoria Şerban, Tipologia orașelor din Dobrogea în timpul stăpânirii otomane (sec. XV-XIX), în Peuce, 6, 1977
Nicolae Iorga, Drepturile naţionale şi politice ale românilor din Dobrogea, Considerațiuni istorice, f.a.
G. Angelesco, Etude sur la Dobrogea, Editura Arthur Rousseau, Paris, 1907
Victor Brătulescu, Cetatea Hârşova în legătură cu Dobrogea şi cu ţinuturile înconjurătoare, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Bucureşti, 1940
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012


Despre Adrian Ilie

Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.


Citește și:

#citeșteDobrogea: Serviciul Maritim Român la sfârșitul secolului XIX și la începutul secolului XX (galerie foto)