Cititorul, parte din poveste „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”

„Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea” este, deopotrivă, o carte de istorie și literatură, care reconstituie, în câteva sute de pagini, ziua de 23 iulie 1926, petrecută în urbea tomitană.
Din sumedenia de personaje care animă romanul lui Cristian Cealera, ne-am oprit azi asupra pedagogului Luca Novac, tulcean de origine, stabilit la Constanța, unde preda la Liceul de băieți, angajându-se, pentru a-și suplini veniturile, în tot felul de alte proiecte, „unul mai ambițios decât celălalt, unul mai utopic ca altul”.

Mergând să predea corecturile la redacția revistei „Analele Dobrogei”, unde colabora, directorul publicației și protectorul său, fostul primar al urbei, I.N.Roman, îi face cunoștință cu patronul ziarului „Dobrogea Jună”, ilustrul Constantin N.Sarry, care îi propune un post de jurnalist la cel mai important cotidian al Constanței.

Dar pentru tânărul învățător nu doar acest succes face din 23 iulie o zi însemnată, ci decizia lui de a o cere de soție pe iubita lui, Calliope, sora micului Alexandros, căruia Luca Novac îi era meditator.

Abonează-te la newsletter și poți să primești cartea

Tragedia se naște când tatăl tinerei femei, kir Ioanid Constantinidi, un personaj rigid și greu de abordat, își exprimă opoziția fermă la ideea de a-și mărita fiica cu un „sărăntoc”.
Urmează o serie de tribulații, în care sunt implicați cei care țin cu adevărat la tinerii îndrăgostiți și care reușesc să transforme ceea ce părea o dramă într-un final cu adevărat emoționant.

Cristian Cealera conduce cu măiestrie conflictul, într-un crescendo în care cititorul este atras cu febrilitate, devenind parte din poveste și trăind nefericirea sau bucuria alături de personajele romanului.

Abonează-te la newsletter și poți să primești cartea

Reproducem mai jos un fragment din frumoasa poveste de dragoste, invitându-vă să citiți cartea, pe care o puteți achiziționa de la librăria „Prăvălia cu Cărți”.
De asemenea, romanul vă este oferit în dar de „ZIUA de Constanța” (împreună cu un autograf special al autorului), în cadrul campaniei de abonare la Newsletter-ul ziarului.
 

„Calliope coborî scările aproape în fugă și se aruncă în brațele lui Novac. Îl sărută lung pe buze, fără să se jeneze de privirea mustrătoare a Mamei Filofteia.
- Den einai oraio, agapite mou! Nu e frumos, draga mea! o muștrului mitera, însă pe un ton cald.

        Luca Novac nu știa limba greacă, învățase doar câteva cuvinte, dar nu avea nevoie de traducere atunci când asista la dialogul obișnuit dintre cele două. Îi întinse roza pe care, până atunci, o ascunsese, stângaci, la spate.
- Bună dimineața, agapi mou!
Mama Filofteia își bătu palmele entuziastă:
- O, domnul nostru pedagog ne-a învățat limba, koritsi mou!
- Doar câteva cuvinte.
- Agapite mou, Dragii mei, zise femeia, privindu-i pe amândoi zâmbitoare. Ei nu observară însă că, pentru o clipă, chipul ei fu străbătut de o umbră de neliniște, de tristețe nespusă și de îngrijorare. Apoi Filofteia tresări, dădu din cap, prefăcându-se că își aduce aminte, deodată de ceva anume.
- Po-po, voi mă țineți din treabă. Eu trebuie să plec la piață. Mă duc să fac lista, to paidi mou.
Dispăru pe holul lung, pierzându-se în bucătăria de la parter și lăsându-i singuri pe cei doi tineri. Calliope zâmbi și mirosi floarea primită, apoi își privi iubitul  adânc în ochi.
- Și ce cuvinte în greacă ați mai învățat, domnule pedagog?
Luca Novac o cuprinse de ambii umeri:
- S agapo, o angelos mou! Te iubesc, îngerul meu! O sărută din nou, prelung, apoi o întrebă:
- Am zis bine?
Fata râse încurcată, îmbujorată:
- Ai zis foarte bine!
El îi luă mâna dreaptă în ale sale:
- Calliope, astăzi am să te cer! Voi veni după-amiază să vorbesc cu tatăl tău.
Ultimele sale vorbe avură parte de o reacție neașteptată. Calliope Constantinidi se albi, dintr-o dată, la față și făcu un pas în spate.
- Luca... Eu... Crezi că e bine? Tata...
- Nu vrei să fii soția mea?
- Ba da... sigur. Dar tata...
Era îndrăgostită de el, știa asta. Își dorea să fie alături de el întreaga viață, dar, cu toate acestea, nu se gândise cu adevărat, până atunci... încercase să nu se gândească la momentul cererii... Făcuse totul să amâne acea clipă, de care se temea...
- Voi veni să vorbesc cu el și să îi cer binecuvântarea.
- Luca, tata... este un om cu o mentalitate mai veche... Lasă-mă să vorbesc mai întâi eu cu el. La noi, în familia noastră, lucrurile nu sunt așa de simple.
- Cererea mea este serioasă, Calliope. Nu e deloc un lucru simplu.
- Nu asta vreau să spun. De ce acum, de ce azi, de ce diseară? De ce nu mâine, sau săptămâna viitoare... Sau de Crăciun?
- Pentru ce să tot amânăm momentul? Tot ceea ce contează este ca noi doi să ne dorim același lucru. Este de bun-simț să îi vorbesc eu întâi tatălui tău. Așa se cade.
- Și dacă nu va fi de acord? întrebă ea cu glas pierit.
- Dacă nu va fi de acord, atunci vom fugi! Dar va fi de acord, crede-mă. Ai încredere, Calliope!
Vocea Mamei Filofteia sfârși acel moment:
- Nu ați terminat cu drăgălășeniile, ta paidia mou? Îi văzu pe amândoi albi la față și se sperie.
- Ti synevi, Calliope? Ce s-a întâmplat?
Fata se întoarse spre ea, cu ochii mari, în colțurile cărora așteptau picături de lacrimi.
- Me rotise, mitera! Thelei na milisei ston bampa mou! M-a cerut, mamă. Vrea să vorbească cu tata!
- O, Theoi! O, Doamne!
Rămaseră toți trei tăcuți, niciunul neștiind dacă trebuie să facă sau să mai zică ceva. Tocmai atunci, o izbăvitoare voce de copil răsună de undeva, de la etaj, punând capăt acelor momente încurcate.
- Calliope! Mitera!
        Pentru cele două femei, chemarea lui Alexandros era una salvatoare. Slujnica se repezi pe scări, în timp ce Calliope se reculese, respiră adânc și îl privi pe Novac în ochi, de data aceasta foarte hotărâtă.
- Ai dreptate. Trebuia să știu că va sosi și momentul ăsta. Prea bine, cere-mă!”

Abonează-te la newsletter și poți să primești cartea

  Citește și:

Romanul lui Cristian Cealera – o magică mașină a timpului