Dobrogea Digitală Incursiune în „laboratoarele secrete” ale comunismului românesc

Ziua de 9 martie a fost declarată în România, prin Legea 247 din 5 decembrie 2011, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989.

Într-o zi în care, conform calendarului creştin-ortodox, sunt pomeniți Sfinţii Mucenici din Sevastia, ne amintim de toți aceia care au suferit în închisorile unui regim exterminant, de toate sufletele care au plătit cu moartea sau cu ani grei de umilințe și privațiuni, curajul de a refuza să se închine „idolilor” oficiali.
Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în timpul vechiului regim comunist, au existat 44 de penitenciare şi 72 de lagăre de muncă forţată, pe unde au trecut peste 3 milioane de români, dintre care peste 800.000 au murit în chinuri și torturi.

Rememorarea istoriei violenței și a crimei sistematice din perioada comunistă este o misiune pe care puțini au putut s-o ducă, dedicându-și, de obicei, viața și energia întreagă studiului acestor atrocități care au marcat câteva generații cu pecetea durerii și nedreptății.

Volumul Doinei Jela, „Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste”  este o asemenea dovadă a unei misiuni de credință dusă până la capăt, în ciuda nenumăratelor obstacole, cu sentimentul datoriei de onoare față de seria lungă a victimelor tăcute și al convingerii că rezistența prin memorie este singura care ne poate salva, românii neavând dreptul să accepte ca, peste mărturiile atroce ale trecutului, să se aștearnă praful uitării.

După cum spunea Soljeniţîn, citat în repetate rânduri de autoare, „trebuie să condamnăm în mod public însăşi ideea de reprimare a unor oameni de către alţi oameni. Trecînd viciul sub tăcere, cufundîndu-l înăuntrul nostru doar să nu iasă afară, noi de fapt îl semănăm şi el va răsări înmiit în viitor. Tinerii capătă convingerea că ticăloşia nu e pedepsită niciodată pe pămînt, dar aduce întotdeauna bunăstare. Şi va fi cumplit şi va fi neplăcut să trăieşti într-o asemenea ţară“.

Redăm mai jos câteva fragmente din Cuvântul înainte al autoarei volumului în care sunt adunate peste 1700 de portrete de anchetatori, gardieni, temniceri și torționari, alcătuite după o muncă uriașă de documentarist, de consultare a sute de lucrări memorialistice, istoriografice și de analiză, a unor publicații, culegeri de documente sau arhive:
 

„Mulţi oameni în România sînt nu doar indiferenţi, ci ostili ideii oricărei rememorări şi examinări a trecutului. Şi în mod evident nu numai cei pe care acest trecut îi dezavantajează. Nu numai cei care, în numele «Învăţăturii Înaintate» cum o numea Soljeniţîn, au torturat, au întemniţat, au chinuit şi au ucis oameni, au dat informaţii la Securitate, au depus mărturie falsă, au îngropat pe ascuns un om ucis sub tortură, sau au coordonat de pe poziţii înalte toate acestea. Despre fiecare dintre ei opinia publică din România, cu toată imprecizia acestui termen, pare să fie de acord că şi-a făcut datoria în condiţiile date, «fiindcă aşa au fost vremurile». Refuzul distanţării de acele vremuri, aşa cum au fost, par să nu-l împărtăşească doar aceia pe care interese concrete şi cum nu se poate mai materiale îi ţin ataşaţi de ele, şi pe care confuzia juridică îi pune la adăpost de orice răspundere, ci aproape întreaga societate românească[...]
N-aveam nici un dubiu că lucrarea proiectată nu voia să se substituie justiţiei: nu pedepsirea vinovaţilor mă interesa – nimeni nu-şi propune, cred, scopuri cu desăvîrşire irealizabile —, nici măcar recunoaşterea vinovăţiei, deşi miracole s-au mai văzut şi eu însămi am consemnat ulterior ceva ce mi se pare a fi un asemenea miracol; ci enunţarea faptelor, adică exact descrierea, sau restituirea acelor vremuri, prin intermediul unei suite de portrete.
Între lumea torţionarilor şi cea a şefilor partidului comunist nu a existat nici o discontinuitate, mulţi dintre aceştia provenind de altfel ei înşişi din foşti infractori şi luînd împreună startul carierei. Îndemnurile de a ucide erau exprese, consemnul fiind secretul absolut („Ni s-a cerut fără sînge, fără sînge“, spune fostul torţionar într-o declaraţie televizată). Nimeni nu interzicea acestor stăpîni ai închisorilor, aresturilor, birourilor de anchetă, să ucidă şi din proprie iniţiativă. Diferenţa dintre crima ideologică, de partid şi de stat, şi crima de drept comun, asasinatul în numele partidului şi asasinatul în nume propriu, era nesemnificativă. Tentativa cercetătorilor de a afla astăzi numărul real al victimelor este practic sortită eşecului. Nimeni nu a consemnat vreodată în statistici acest număr, iar dacă statistici referitoare la unele categorii de decese au existat, sporadic, ele au fost distruse cu grijă. Posibilitatea «defecţiunii» vreunei unelte era eliminată printr-o strategie pe cît de naivă, pe atît de diabolică: nebunia atestată a celui care, o dată trecut dincolo de uşile laboratoarelor secrete, ar încerca să vorbească. Este principalul şi ultimul motiv pentru care cartea de faţă nu se putea rezuma la o listă, fie şi incompletă de torţionari propriu-zişi. Pe autorii subînţeleşi şi notorii ai dezastrului uman rezultat din aceste pagini am optat să nu-i înregistrez. Este o opţiune care poate crea în cititor frustrare şi nemulţumire. Dacă infernul ar exista, s-ar putea spune, în cea mai adîncă bolgie a lui ar sta poate nume nepomenite aici: Gheorghiu-Dej, Iosif Chişinevschi, Gheorghe Apostol, Miron Constantinescu, Chivu Stoica, Vasile Luca, Constantin Pîrvulescu, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Valter Roman, Silviu Brucan, Dumitru Popescu, Nicolae Ceauşescu.
Cartea de faţă este de fapt o incursiune în «laboratoarele secrete» ale comunismului românesc, locuri ascunse unde, prin intermediul protagoniştilor nevăzuţi, s-a fabricat omul nou şi unde omul vechi, refractar sau rezistent la această metamorfoză era sortit să dispară. Ea propune materialul faptic necesar pentru scrierea unei alte istorii recente a României, un material mai elocvent decît cel furnizat de documentele oficiale, de personajele ei principale, oamenii politici, sau de memoriile acestora, oricît de sincere, mai elocventă chiar decît cea rezultînd din studierea documentelor de arhivă cele mai secrete privind intenţiile şi aspiraţiile politice ale comuniştilor. Aceasta fiindcă este o descriere a mijloacelor prin care s-a realizat scopul: cea mai bună şi mai dreaptă dintre societăţi, societatea fără clase, adică o non-societate. Ea nu se dedică decît fostelor victime. Numai lor avem a le da socoteala.”
 

 
#citeşte mai departe în „Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste”
#Autor Doina Jela
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto : captură YouTube/Arhivă TVR

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: „Înainte de a fi gardiancă fusese prostituată”