Dobrogea interbelică. File din jurnalele vremii (X) Crima din pădurea Caranlâc

Când ne referim la epoca interbelică, suntem tentați să observăm numai aspectele pozitive, să fim fascinați de aspectul de belle epoque ce răzbate din acele vremuri prin intermediul fotografiilor sau al cărților poștale ale acelor timpuri. Cele mai multe informații sunt din zonele urbane, unde s-au făcut consemnări, s-au editat jurnale, s-au scris cărți și s-au realizat studii. Mediul rural a fost și el atins, în sensul realizării unor studii demografice sau de analize pe domeniile social, cultural, educațional. Zonele rurale erau cel mai grav afectate de sărăcie, de boli și de epidemii ce făceau adesea ravagii în rândul populației sărace.





Un aspect despre care se vorbește foarte rar când ne referim la perioada interbelică este cel legat de infracționalitate. Și atunci se petreceau numeroase fapte ilegale, adesea consemnate în presa vremii, dar, bineînțeles, nu la nivelul societății informatice de astăzi. Dar și atunci aveau loc furturi, jafuri, crime... Anii 20 în Dobrogea sunt extrem de problematici. Să nu uităm că în Cadrilater acționau bande de comitagii bulgari ce jefuiau satele românești de la graniță și care intrau adesea în conflicte deschise și sângeroase cu jandarmii români de frontieră. În nordul provinciei era vremea așa-zișilor "haiduci", în fapt tâlhari la drumul mare precum Vârlan, Terente sau Cocoș, care au acționat nestingheriți ani întregi, până să fie prinși sau împușcați de către autorități.


Gazetele constănțene ale anilor 20 acționau după aceeași "rețetă de succes" a crimo-știrilor atât de gustate de publicul larg și astăzi, în plin secol XXI. Orice faptă mai gravă era pe larg tratată pe prima pagină a acestor gazete.


Ne-am oprit atenția unui caz intens mediatizat în județul Constanța în anul 1928. La acea vreme, județul avea o suprafață de 6.910 mp și o populație de aproximativ 240.000 de locuitori (n.a. la recensământul din decembrie 1930 aveau să fie înregistrați 249.914 locuitori). Populația județului creștea progresiv, de la an la an, cu câteva sute, chiar mii de locuitori, fapt datorat împroprietăririlor și aducerii de "coloniști" originari din alte provincii românești.


Cazul asupra căruia ne-am concentrat atenția este prezentat în ziarul Marea Neagră, pe 7 iulie 1928, într-un articol intitulat "Crima din pădurea Caranlîc". Fapta penală descrisă în amănunt face referire la zone și denumiri geografice din vestul județului Constanța și la localități importante din regiune precum Adamclisi sau Parachioi (Satul cu Bani - azi Băneasa). De aceea, se cuvine să aducem unele lămuriri cititorului de veac XXI.


În primul rând, Caranlîc (Karanlîk) este vechiul nume turcesc al satului cunoscut azi ca Negureni, localitate aflată pe drumul județean care lega și leagă și astăzi comunele Băneasa și Adamclisi.


La jumătatea anilor 20, comuna Adamklisi avea 1795 de locuitori și era compusă din trei sate: Adamklisi, Kerim Kunis (azi sat Zorile) și Urluia. Ulterior, în apropiere sunt create de către coloniști și satele Abrud și Hațeg care începând din 1931 vor forma o comună separată.


În 1928, Adamklisi era deja o localitate cunoscută la nivel național și internațional ca fiind locul unde se găseau ruinele Monumentului Triumfal, precum și cele ale cetății Tropaeum Traiani. Istoricul Grigore Tocilescu descoperise, identificase și cercetase intens vestigiile zonei la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX. Adamclisi era cunoscută și grație unei personalități locale, avocatul Jean Dinu, o personalitate a vremii, fost administrator al plasei Traian, ctitor al Gimnaziului Traian și ulterior, descoperitor al peșterii Sfântului Andrei.


Din păcate, pe 7 iulie 1928, Adamclisi ține prima pagină a ziarelor nu datorită celebrelor vestigii antice, ci din cauza unei tragedii. Aflăm din jurnalul vremii că în pădurea Caranlîc (la cca 20 de km de Adamklisi) a fost ucisă o tânără de numai 17 ani. Ni se oferă toate amănuntele sordidei fapte: "Fata Caterina Mărgărit, în vârstă de 17 ani, a fost sugrumată cu cea mai mare ferocitate de către șoferul doctorului Toma Popescu din Adamclisi, un anume Jeciu Micu Nediu, din satul Potur (n.a. azi sat Panduru, comuna Baia, județul Tulcea). S-a făcut reconstituirea în fața judelui de instrucție Stoicescu, a procurorului Gheorghiu și a doctorului Isăcescu... Individul... cu un rar cinism... a arătat cum a sugrumat-o pe fată, cum a târât-o printre copaci, și apoi a dispărut".


Cazul este deosebit, mai ales că autorul crimei încearcă să dea vina pe cel pentru care lucra ca șofer: "... a susținut că a comis crima numai din îndemnul doctorului Popescu. Crima a avut loc la ora 9 dimineața, pe când fata (n.a. slujitoare la același doctor) și șoferul se întorceau de la Parachioi. (Nediu) spune că doctorul Popescu, înainte de crimă, i-a pus fetei otravă în gură și i-a făcut o injecție în gât..."


Jeciu încearcă să îl prezinte ca și autor moral și coautor pe doctorul din Adamclisi, dar cercetările efectuate nu îl plasează pe medic în pădurea Caranlîc, ci doar pe șoferul său și pe slujitoare. La audieri, doctorul Popescu a declarat că o trimisese pe fată să înnopteze la Parachioi, întrucât soția lui era foarte geloasă și îl bănuia de infidelitate. Popescu se declară însă nevinovat și consideră că implicarea sa în crimă "e o înscenare a șoferului care crede că astfel își va ușura acuzarea ce i se aduce".


Dovezile adunate arată că Jeciu a acționat singur. El a recunoscut că i-a furat fetei o boccea cu lucruri și 1.000 de lei, plus că a fost găsit în pădure, la 10 metri de locul crimei, de către un brigadier silvic. Atitudinea lui Jeciu este astfel descrisă în articol: "nepăsător și rece... Deși este minor, în vârstă de 18 ani, el este un Hercule în toată accepția cuvântului. Ca să facă dovada de putere a sa a cărat pe cel mai greu jandarm o distanță mare, în brațe".


Locuitorii din Adamclisi sunt audiați și mai toți declară că nu cred ca medicul să aibă vreo legătură cu uciderea fetei. Ei văd declarația lui Jeciu ca o răzbunare dintr-o "veche ură pe care acesta o avea față de medic". Care era motivul urii nutrite de Nediu față de șeful său, acest lucru nu s-a putut afla...


Tragica și violenta moarte a fetei, posibila implicare a medicului din Adamclisi, bănuita relație amoroasă între acest doctor și slujitoarea lui, declarațiile asasinului, toate aceste elemente au făcut din Crima de la Caranlîc un subiect ce a ținut zile bune prima pagină a ziarelor din județ. În cele din urmă, nu s-a dovedit în niciun fel implicarea medicului, iar autorul recunoscut a fost condamnat la muncă silnică pentru oribila-i faptă...


Bibliografie
Marea Neagră an V, nr. 209 din 7 iulie 1928, Comuna AdamKlisi în Anuarul SOCEC al României Mari - Biblioteca Congresului SUA, p.159, accesată pe 2.02.2020
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Dobrogea interbelică. File din jurnalele vremii (IX): Scandalul din centrul orașului