Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:12 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Dobrogea, etnografie și toponimie - „Vedem că localităţile nu sunt botezate cu numiri din graiul slav“

ro

20 Sep, 2024 17:00 1374 Marime text
Halmyris. Sursă foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța
  • Lucrarea „Dobrogea. Schiță geografică-istorică“își propune să trateze trei popoare din Dobrogea: românii, bulgarii și rușii.   

În anul 1913, apare lucrarea „Dobrogea. Schiță geografică-istorică“, la Tipografia Curţii Regale F. Gobl FII. Volumul, interesant și prin absența semnăturii autorului, surprinde repere importante din istoria Dobrogei. De altfel, detaliile istorice îmbinate cu precizia geografică formează un portret complex al Constanţei şi al Dobrogei de început de secol XX.
 
Volumul cuprinde trei părţi. Prima prezintă date geografice şi istorice, a doua parte se axează pe etnografie şi toponimie, iar ultima parte este destinată concluziilor. La final poate fi studiată o impresionantă hartă a Dobrogei, cu localităţile şi denumirile de la vremea respectivă.
 
Fiecare dintre cele trei părți este structurată în mai multe capitole. Bunăoară, prima parte cuprinde următoarele capitole: Date geografice, Date istorice, cu subcapitolele: Dobrogea în antichitate, Dobrogea pe timpul dominaţiunei romane, Dobrogea de la năvălirea Slavilor şi Bulgarilor până la dominaţia turcească, Întemeierea principatelor române. Năvălirea Turcilor. Stăpânirea voievozilor asupra Dobrogei. Dominaţiunea turcească.
În cea de-a doua parte, lucrarea prezintă două capitole: Diferite populaţiuni şi vechimea lor în Dobrogea şi Denumirile elementelor geografice în Dobrogea. Ultima parte cuprinde un rezumat şi concluzii.
 


Capitolele lucrării prezentate integral
 

În edițiile cotidianul ZIUA de Constanța vom reda, structurat, capitolele lucrării de față. Scopul este valorificarea și readucerea în atenție a surselor bibliografice - tratate, monografii, lucrări de referință -  disponibile în Biblioteca Virtuală. Menționăm, însă, că informațiile din articole se raportează strict la lucrarea antemenționată. Pentru un tablou istoric mai cuprinzător sunt disponibile, spre pildă, în Biblioteca ZIUA de Constanța o serie de articole dedicate acestei perioade.
 
Partea I - date geografice și istorice
 
Primele paragrafe din prima parte „Date geografice“ abordează limitele teritoriale, alături de împărțirea geografică a regiunii. Lucrarea adaugă diferite informații, spre exemplu cu referire la tipul solului din anumite zone. Următoarea secțiune este dedicată prezentării istorice din perioada antichității.
 
Lucrarea prezintă cronologic tabloul istoric în secțiunea „Dobrogea pe timpul dominațiunei romane“, cuprinzând următoarele rubrici: „Imperiul Roman“, „Năvălirile barbarilor. Imperiul Roman de Răsărit“, Cum se numea Dobrogea în antichitate și pe timpul dominațiunei romane; limitele ei“.
 
Rubrica dedicată „Imperiului Roman“ prezintă evoluția dominației romane în Dobrogea, reliefând etapele cuceririlor romane. Urmează „Năvălirile barbarilor. Imperiul Român de Răsărit“, din care aflăm luptele duse cu triburile barbare, implicația activa a romanilor în reconstruire și apărare etc. Numeroase pagini abordează o problemă încă actuală, cea a denumirii și limitelor Dobrogei înainte de stăpânirea romană. Astfel că, autorul dedică acestei problematici rubrica intitulată „Cum se numia Dobrogea în anticitate și pe timpul dominației romane; limitele ei“. Al treilea subcapitol este intitulat „Dobrogea de la năvălirea slavilor şi bulgarilor până la dominaţiunea turcească“. Aflăm astfel despre o nouă etapă din istoria Dobrogei. Subcapitolul este structurat în mai multe rubrici, după cum urmează: Slavii și Avarii, Bulgarii, Imperiul româno-bulgar.
 
Următoare rubrică, „Bulgarii“, se întinde pe numeroase pagini. Numărul generos de pagini ne determină să structurăm prezentarea acestei secțiuni în mai multe ediții. În prima parte, prezentată în ediția trecută, autorul relata despre originea bulgarilor. Autorul trece în revistă diverse opinii referioare la aceasta. Finalul secțiunii prezintă o recapitulare a celor antemenționate. Ultimele rânduri din rubrica intitulată „Bulgarii“ menționează câteva concluzii extrase dintr-o prelegere a lui Nicolae Iorga,  ținută la Academia Română.
 
Subcapitolul „Dobrogea de la năvălirea slavilor şi bulgarilor până la dominaţiunea turcească“ se încheie cu „Imperiul româno-bulgar“. Potrivit mai multor autori, al doilea țarat bulgar, denumit Țaratul româno-bulgar de unii istorici români sau Imperiul româno-bulgar  de alți autori, a fost un stat multietnic (regat) apărut la Dunărea de jos în 1186, odată cu victoria bulgarilor și vlahilor răsculați din sudul Dunării împotriva Imperiului bizantin, și dispărut în 1260 prin fragmentarea în state mai mici, cucerite în jur de 1396 de către Imperiul otoman. Autorul lucrării abordează această etapă în lucrare, expunând pe larg diferite opinii referitoare la problematică.
 
În continuare accentul este pus pe originea mai multor conducători ai imperiului. În adăugarea concluziilor rubricii „Imperiul româno-bulgar“ autorul precizează și alte evenimente și popoare care au staționat pe teritoriul Dobrogei.
 
Ultimul capitol al primei părți se intulează „Întemeierea principatelor române. Năvălirea Turcilor. Stăpânirea voievozilor asupra Dobrogei. Dominaţiunea turcească“. În primele rânduri autorul plasează cititorul în contextul întemeierii principatelor române.
 
După introducerea în context, autorul lămurește, primum, originea denumirii de Dobrogea. Mai departe, aflăm titlul pe care îl purtau conducătorii români. Autorul inițiază și o expunere asupra problematicii: „Cum au devenit Basarabii stăpâni pe teritoriul Dobrogei până la Marea Neagră“. Autorul nu abordează niciun aspect din perioada domniei lui Alexandru Ioan I, ajungând direct la războiul dintre 1877-1878. Finalul subcapitolului prezintă concluziile ideiilor prezentate în întreg subcapitolul. Astfel, autorul reușește să creeze și un rezumativ clar al acestuia.
 
Partea II - Etnografie și toponimie
 
Cea de-a doua parte a lucrării deschide discuția despre etnografia și toponimia Dobrogei. Primul punct pe care îl abordează autorul privește diferitele populaţiuni şi vechimea lor în Dobrogea. Aflăm că, „în afară de o bună parte de români, a căror prezenţă este socotită în Dobrogea chiar de la obârşia ei , ca rezultând din asimilarea românilor cu neamurile tracice locale“, în spațiul pontic se aflau și alte popoare stabilite, autorul raportându-se la popoarele din secolul XIX, căci, spune acesta, „cea mai veche statistică scrisă asupra populaţiunii Dobrogei este acea dată în 1850-51 de Agronom Ionescu de la Brad în lucrarea sa «Excursion agricole dans la plaine de Dobroudja»“.
 
Din această lucrare aflăm că arată în a doua jumătate a secolului XIX, numărul românilor era  27.611, iar al slavilor de aproximativ 19-20.000. Autorul constată că „în 1850 sub dominaţiunea otomană, elementul românesc în Dobrogea era superior elementelor slave luate - toate la un loc“. Un al doilea raport, întocmit pe 20 de ani și publicat în 1902-1903, este cel al col. Ionescu-Dobrogeanu. Prezentând și valorile acestuia, lucrarea „Dobrogea. Schiță geografică-istorică“își propune să trateze trei popoare din Dobrogea: românii, bulgarii și rușii.  
 
Al doilea punct pe care îl abordează autorul privește „Denumirile elementelor geografice în Dobrogea“. Subcapitolul se întinde pe mai multe pagini, drept pentru care vom reda, structurat, fiecare secțiune în mai multe ediții, având în final imaginea completă a subcapitolului. Redăm, în cele ce urmează, continuarea celor expuse în ediția trecută:

„Asupra denumirilor elementelor geografice ale Dobrogei de la Slavi încoace, găsim în câteva publicaţiuni româneşti recente, următoarele constatări importante: 
Dacă am cerceta numele localităţilor din Dobrogea, sate, văi, munţi, vom vedea un curios fenomen de toponimie. 

În masivul etnic bulgar din Judeţul Tulcea, la sudul Tulcei, spre Babadag, Constanţa, vedem că localităţile nu sunt botezate cu numiri din graiul slav. 

Pecetia este turcească: Enichioi, Conguz, Armutlia, Baschioi,Beidaut, Caugagi, Ceamuru etc. Or, în aceste părţi ale judeţului Tulcea populaţia în majoritate este bulgărească, dar din graiul său nu se văd botezate nici sate, nici văi, nici râuri, nimic. 

Cauza: Bulgarii de aci sunt de import din Basarabia, de unde au venit pe la sfârşitul veacului XVIII-lea şi începutul veacului al XIX-lea.
 
În masivul etnic românesc găsim Fântâna Ţiganului, Sarica, Niculiţel, Obluşiţa, Luncăviţa, Piatra Călcată, Ciulineţ, Lăţimea, Drumul Lupului, Valea Cerbului, Cornul Caprei, Măcin, Turcoaia, Greci, Fântâna Nedelii, ,Grindu, Comoara, Râioasa, Lacul Ilenelor, Ploasca, numiri întrebuinţate şi de Turci în vremea stăpânirii lor. 
Concluzia: Populaţiunea românească este autohtonă“.

Va urma. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari