Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Căpitan-comandorul Limbidi S. Ovidiu

ro

21 Dec, 2021 00:00 3550 Marime text
 
  • Marian Moșneagu (n. 29 iunie 1961, Boroaia, Suceava, România) este un istoric român, specializat în istorie navală. A desfășurat și desfășoară o activitate publicistică intensă, focusat în general pe teme ale istoriei contemporane, cu precădere pe cele care privesc marina română. 

Volumul de faţă este dedicat amiralilor şi ofiţerilor de marină români angrenaţi în rezistenţa anticomunistă şi se constituie într-o încercare de rememorare a represaliilor şi a umilinţelor la care au fost supuşi, ei şi familiile lor, în timpul anchetelor şi a detenţiei, precum şi a tributului plătit pentru îndârjirea şi tenacitatea cu care s-au opus regimului totalitar instaurat în România după 1947.

Lucrarea pune în balanţă, cu argumentele veridice ale informaţiei arhivistice, strategia de impunere samavolnică a noii ideologii a dictaturii proletariatului cu abordarea brutală şi demoralizatoare a acţiunii de restructurare a organismului militar românesc, într-o perioadă de tranziţie de la instituţia tradiţională la armata populară, tranziţie dirijată şi controlată de consilerii sovietici şi ulterior de Partidul Comunist Român, prin Direcţia Superioară Politică a Armatei (D.S.P.A.) şi locţiitorii politici ai comandanţilor de la toate eşaloanele. În marea lor majoritate, mărturiile documentare provin din Arhivele C.N.S.A.S., fondul „P” („Penal”), excepţie făcând cele din Arhiva S.R.I., respectiv din Arhivele Militare Române.ă“, de Marian Moșneagu.

Capitolul XI al volumului „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu cuprinde fișele biografice ale persoanelor despre care s-a scris în această carte. În materiale care vor apărea, vor fi detaliate fișele celor născuți pe pământ dobrogean și nu numai.



 Căpitan-comandorul Limbidi S. Ovidiu

S-a născut la 6 mart. 1900 la Constanţa. A absolvit Şcoala Navală (1928), Şcoala de Aplicaţie (1929), Şcoala Politehnică.

A activat la Serviciul Hidrografic (I aug.-15 oct. 1928, 20 mai-31 oct. 1930), ofiţer secund pe nava „Lt. Vârtosu” (15 mai-16 oct. 1929), Şcoala Instructorilor (1 nov. 1929-1 mart. 1930), comandantul plutonului 3 din compania a Vll-a la Batalionul de Recruţi la Corpul Depozitelor Maritime (1 mart.-20 mai 1930), ofiţer de clasă şi profesor la Şcoala de Specialităţi (1 nov. 1930-1 apr. 1931), detaşat la Institutul Geografic al Armatei (1-15 feb. 1931), ofiţer cu T.F.S. la bordul distrugătorului „Mărăşeşti” şi adjutant al comandantului Escadrilei de Distrugătoare (18 mai-1 nov. 1931), ajutor Ia Secţia a IV-a la Comandamentul Marinei Militare (1 nov. 1931-19 feb. 1932), ambarcat pe s/s „România” (19 feb.-23 mai 1932), ofiţer cu detaliul şi ajutor al ofiţerului cu aruleria la bordul canonierei „Stihi” (23 mai-15 oct. 1932), Ia Comisia de Regulamente, respectiv adjutantla Divizia de Mare (1 nov. 1932-21 apr. 1934), înlocuitor al şefului Biroului 2 şi adjutant Ia Divizia de Mare (9 mai-21 iun., 22 iul.-23 apr. 1934), ofiţer cu detaliul, cu infanteria, cu timonieria, cu navigaţia şi însărcinat administrativ la bordul torpilorului „Năluca” (25 apr.-16 oct. 1934), ofiţer cu Serviciul Transmisiunilor şi staţia T.F.S. şi cu Serviciul Administrativ la bordul distrugătorului „Regina Maria” (16 oct. 1934-11 mai 1936), însărcinat cu Serviciul Aprovizionării la Apărarea Fixă Maritimă (11 mai-8 iul. 1936), comandantul Staţiunii Navale Sulina (8 iul.-31 oct. 1937), ofiţer cu Armătura şi cu cazarmarea la Apărarea Fixă Maritimă (31 oct. 1937-1 sept. 1938), comandantul Bateriei Tataia la Apărarea Fixă Maritimă (1 sept. 1938-1 mart. 1939), detaşat comandantul companiei a IlI-a la Batalionul de Recruţi al D.Fl.E.M. (1 mart.-15 mai 1939), ofiţer secund al canonierei „Dumitrescu” (15 mai-1 nov. 1939), şeful Serviciului Hidrografic şi şeful Secţiei Hidrografice nr. 1 de pe lângă Comandamentul Litoralului Maritim (1 nov. 1939-23 sept. 1948), detaşatla dispoziţia Insdtutului Geografic Militar (23 sept.-15 dec. 1948).

La 15 dec. 1948 a fost trecutîn rezervă.
 

 
Sursa foto: Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Cazul comandorului Pârâianu Nicolae

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Cazul Viceamiralului Păiş Nicolae

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Cazul viceamiralului Koslinski Gheorghe

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Cazul viceamiralului Fundăţeanu Preda

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari