#DobrogeaDigitală „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul XIII, dezvăluiri despre persecuția lui Tasin Gemil de către Securitate timp de 20 de ani

• În capitolul XIII: „Răzbunarea Securităţii“, Tasin Gemil prezintă o parte din documente originale strict secrete din arhivele Securității, referitoare la persoana sa.
• Din dosarele de la CNSAS, Tasin Gemil nu a reușit să afle de când a început Securitatea să-l urmărească în mod special, deorece cele mai vechi înscrisuri din ele datează din 1970.
• Abia în noiembrie 1990, securiștii, îmbrăcați acum în alte uniforme, au fost obligați să recunoască formal că Tasin Gemil nu era vinovat de „trădare”, așa cum Securitatea îl bănuise și îl persecutase timp de mai bine de 20 de ani.

 
Volumul istoricului Tasin Gemil „Un tătar din România. Amintiri, confesiuni, mărturii, evaluări ale unui universitar istoric, fost deputat și ambasador“ este dedicat relațiilor interetnice dintre tătari, turci și români, constituind un excelent studiu, documentat, despre tătari.
  
Capitolul XIII: „Răzbunarea Securităţii“ are 3 subcapitole și 14 pagini.
 
Dosarele mele de la Securitate
Atac odios
Sentința finală
 


În varianta inițială acest capitol cuprinde peste 100 de pagini de tipar, din care peste 60 de pagini sunt cu documente originale strict secrete din arhivele Securității, referitoare la persoana mea (vezi Tasin Gemil, Pe drumurile istoriei, vol. II, Presa Universitară Clujeană, 2019, pp. 321‐423).
 

„Până în prezent, sunt singurul istoric român și unicul tătar care și‐a dezvăluit dosarele de la Securitate. M‐aș bucura dacă aș afla că a mai făcut și altcineva așa ceva. Dar, n‐am auzit!“, scrie Tasin Gemil în subcapitolul „Dosarele mele de la Securitate“.

 
Din dosarele de la CNSAS, Tasin Gemil nu a reușit să afle de când a început Securitatea să-l urmărească în mod special, deorece cele mai vechi înscrisuri din ele datează din 1970.
 
Dar, este sigur că agenții Securității s‐au interesat mai devreme de el, probabil în 1962‐1963, atunci când i‐au blocat plecarea la studii în URSS și, apoi, i-au respins încadrarea la Universitatea din Iași. Istoricul bănuiește că de atunci a fost înregistrat în categoria persoanelor, dacă nu suspecte, cel puțin de mai puțină încredere, probabil din cauza interesului vădit față de istoria și cultura turco‐tătară.
 

„Mi‐au fost inventate încă de atunci motive false în dosar (că tatăl meu ar fi preot musulman și că nu cunosc limba română), de natură să blocheze ascensiunea mea pe plan profesional și influența pe plan comunitar. În privința mea, Securitatea Română urma de fapt o directivă veche a Poliției politice din URSS (NKVD). La 02 unie 1947, Lavrenti Beria, sinistrul șef al NKVD/KGB, emisese un ordin pentru aplicare în țările recent ocupate de sovietici. La punctul 8 era scris cât se poate de clar: Se va acorda atenție deosebită persoanelor cu capacități organizatorice și cu șanse sigure de  popularitate. Acești oameni trebuie cooptați, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare” (subl. T.G.). Exact asta a făcut Securitatea cu mine“, relatează autorul.

 



Din dosarele de la Securitate se poate constata că împotriva lui Tasin Gemil fusese mobilizată o forţă însemnată, compusă din 13 ofiţeri de securitate şi 19 turnători, aceştia din urmă fiind în cercul meu de „prieteni”, colegi de serviciu şi cunoştinţe. „Şeful de obiectiv” fusese numit un vechi ofiţer de Securitate (din 1952, de la vârsta de 19 ani), col. Hagop Hairabedian. De fapt, aşa cum atestă un document de la CNSAS, col. Hagop Hairabedian era şeful serviciului de contraspionaj care se ocupa de Turcia.
 
Abia în noiembrie 1990, securiștii, îmbrăcați acum în alte uniforme, au fost obligați să recunoască formal că Tasin Gemil nu era vinovat de „trădare”, așa cum Securitatea îl bănuise și îl persecutase timp de mai bine de 20 de ani.
 

„Nu cred că Securitatea sau cei care servesc m‐au scos total de sub supraveghere şi presiuni. Mă tem că Hagop Vahram Hairabedian şi subalternii săi fideli, probabil și alții ca ei, au rămas cu regretul că le‐am scăpat din gheare chiar în ultima clipă, gând care cred că nu le‐a dat pace, cu atât mai mult cu cât am avut apoi o ascensiune rapidă în fruntea comunităţii turco‐tătare şi în activitatea politico‐diplomatică (...)De peste cincisprezece ani, deţin copiile electronice şi ale altor dosare de la CNSAS, care colcăie de turnători, inclusiv tătari din Dobrogea, recrutaţi din toate categoriile sociale, tineri şi vârstnici, bărbaţi şi femei, chiar soţ‐soţie, amândoi informatori. Indivizii mergeau ca invitați în casele unor rude sau prieteni din Turcia, iar la întoarcere îi turnau la Securitate, unii chiar cu mult zel și din proprie inițiativă. Mulți din ei se numără printre vechii mei dușmani înverșunați“, dezvăluie autorul.

 


În subcapitolul „Atac odios“, Tasin Gemil scrie despre un individ, Omer Sunay, care, în septembrie 2017, l‐a acuzat în public că turnase la Securitate „conaționali tătari, pentru un kg. de carne”.
 

„Acuzația era o infamie și nerozie, pentru că de la vârsta de 17 ani, adică din 1960 și până la 1990, eu am trăit departe de comunitatea tătară, iar legăturile mele cu tătarii s‐a limitat numai la cei din familia mea. L‐am dat în judecată pe acest ticălos și adevărul a fost confirmat oficial de Judecătoria Constanța și de Tribunalul Constanța. Sentința de condamnare pentru calomnie a lui Omer Sunay a rămas definitivă“, menționează istoricul.

 
După apariția cărții „Pe drumurile istoriei” (vol.I‐II, Presa Universitară Clujeană, 2019) unde, printre altele, Tasin Gemil a pus la dispoziția tuturor celor interesați și dosarele sale de la Securitate, unii conaționali și nu numai s‐au gândit că trebuie să-l nformeze despre ceea ce știau în legătură cu dedesubturile unor acțiuni dușmănoase împotriva lui, orchestrate mai ales în ultimii ani.
 

„Între ele un loc aparte a avut atacul mârșav al unui grup, din care a fost împins mai în față unul pe nume Omer Sunai. Câteva persoane bine intenționate mi‐au destăinuit numele celui care a inițiat și a susținut, de fapt, această ticăloșie. Nu a fost o surpriză pentru mine, căci individul este capabil de orice mârșăvie. (..)Sentințele instanțelor de judecată din Constanța, invocate mai sus, demonstrează fără putință de tăgadă faptul că atacul perfid instrumentat în mod special împotriva mea de către cei mai sus menționați a fost o calomnie odioasă. Drept urmare, calomniatorul mizerabil Omer Sunai se află acum în atenția organelor de stat abilitate cu punerea în aplicare a unei sentințe judecătorești definitive. Dar, vicleanul S. N., adevăratul instigator și organizator al acestei mârșăvii, s‐a pitit în spatele perdelei!..“, continuă autorul.

 
Prin Încheierea nr.11165/2022, din data de 29 august 2022, Judecătoria Constanța a emis ultima hotărâre în dosarul nr.31904/212/2017, prin care îl acționasem în judecată pe numitul Omer Sunay, citim în subcapitolul „Sentința finală“.
 

„În septembrie 2017, acesta m‐a acuzat în public că turnasem la Securitate «conaționali tătari, pentru un kg. De carne». Acuzația era o minciună nu numai mârșavă, ci și nătângă, pentru că eu plecasem din comunitatea tătară departe, la Iași, în 1960, când nu împlinisem încă 17 ani, și trăisem izolat de această comunitate până în anul 1990. Practic, nu aveam cum să torn conaționali tătari, chiar dacă aș fi vrut“, subliniaza Tasin Gemil.

 În cartea sa, apărută în 2019, cu titlul „Pe drumurile istoriei”, vol.II, cap.XIV („Sub urmărirea Securității”, pp.321‐424), Tasin Gemil a publicat peste 60 de pagini cu documente strict secrete din dosarele mele de la Securitate. Acestea atestă fără dubii faptul că nu a fost nicidecum „turnător”, dimpotrivă, a fost urmărit și persecutat de Securitate timp de peste 20 (douăzeci) de ani.
 

„Mai mult, așa cum probează clar documentul intern «Strict Secret» nr.341/R.V./D‐00154/36, din 06.10.1989, privind situația lui Tasin Gemil, Securitatea din București anunța o altă unitate despre faptul că «în perioada imediat următoare vor fi întreprinse măsuri operative asupra sa», adică se pregătea arestarea mea. Salvarea mea a fost Revoluția din Decembrie 1989“, menționează istoricul.

 
Prin sentința nr.6563/14.06.2018 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.597/26.03.2019 a Tribunalului Constanța, Omer Sunay a fost condamnat pentru calomnie, fiind obligat și la plata unor despăgubiri morale.

Prin Încheierea nr.13217, din 24.09.2021, a Judecătoriei Constanța, calomniatorul Omer Sunay a fost obligat „să plătească reclamantului suma de 66000 lei” (șaizecișișasedemii). Iar prin Încheierea nr.11165/2022, din 29.08.2022, Instanța „încuviințează executarea silită a debitorului Omer Sunay..., prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului GEMIL TASIN rezultat din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac.
 

„Dacă acest Omer Sunay nu va fi în stare să execute total această sentință finală a Completului de judecată, datoria va fi trecută pe seama urmașilor săi, până la stingerea ei. Nu am de gând să‐l iert, pentru că acțiunea sa de calomnie a fost infamă și mi‐a produs prejudicii psihice. Dar, suma de bani pe care o voi obține de la acest individ, până la ultima centimă, o voi dona unor instituții și organizații cultural‐științifice legate de tătari, desigur după ce voi fi recuperat cheltuielile mele de judecată“, a punctat istoricul.

 
Volumul poate fi descărcat de mai jos. Dimensiune fișier: 37,6 MB
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul XII, partea II, despre numirea lui Tasin Gemil în funcția de ambasador al României în Turkmenistan

#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul XII, prima parte, despre numirea lui Tasin Gemil în funcția de ambasador al României în Republica Azerbaidjan

#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul XI, despre înființarea Universității Ovidius și numirea sa în funcția de ambasador în Azerbaidjan

#DobrogeaDigitală „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolele VIII și IX, despre Revoluția din 1989, înființarea UDTTMR și reluarea legăturilor cu patria străbună Crimeea
 
#DobrogeaDigitală „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolele VI și VII, despre munca la Direcția Generală a Arhivelor Statului și la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” București