#DobrogeaDigitală „Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el, şi nu în ceea ce este capabil să primească”

• Astăzi se împlinesc 87 de ani de la nașterea savantului constănțean Petre T.Frangopol, membru de onoare al Academiei Române
• Vechea ascendență dobrogeană a lui Petre T.Frangopol

 
Născut la Constanța pe 26 mai 1933, Petre T.Frangopol a absolvit liceul „Mircea cel Bătrân”, ulterior Politehnica din Iaşi - Facultatea de Chimie Industrială și Cursurile post-universitare de Radiochimie şi Aplicaţii ale Tehnologiilor Nucleare, la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti, susţinându-și apoi doctoratul la Politehnica din Timişoara.
A funcţionat ca profesor la Universităţile din Iaşi, Arad, Cluj-Napoca și Politehnica Bucureşti. A fost Consilier la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi la Institutul de fizică şi inginerie nucleară “Horia Hulubei”. Este autor a peste 200 de lucrări ştiinţifice, în domenii precum biofizică, radioizotopii şi compuşii organici marcaţi, scintilatori organici, radicali liberi organici stabili.
În Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, puteți regăsi integrala „Mediocritate și excelență“, șapte volume în care Petre T. Frangopol face o veritabilă radiografie a școlii și cercetării românești, ca martor din interior al procesului de coagulare – dar și de destructurare – a unor domenii esențiale ce țin de esența culturii unui popor. Din articolele adunate cu acribie de savantul octogenar, se desprinde preocuparea de căpătâi pentru promovarea calității în educație și știință, dar și demascarea imposturii care a împiedicat învățământul și cercetarea românească să-și atingă potențialul meritat.
Din volumul 7 al seriei „Mediocritate și excelență“, am ales să cităm din evocarea pe care Petre T. Frangopol o face parcursului său biografic și profesional, cu ocazia şedinţei omagiale din Aula Academiei Române, prilejuite de aniversarea, în urmă cu doi ani, a celor 85 de ani de viață.
 

„Am fost al treilea membru din familia constănţeană Frangopol care am ales să lucrez în domeniul ştiinţelor chimice. Primul a fost Dumitru Frangopol (1884-1952), unchiul meu, care a absolvit Politehnica din München, unde şi-a făcut şi doctoratul având ca subiect izolarea acizilor naftenici din petrolul românes La aniversarea centenarului industriei petroliere româneşti, este citat în editorialul revistei de chimie (Bucureşti, nr. 10, 1957), alături de alţi iluştri pioneri ai cercetării petrolului românesc: Lazăr Edeleanu, C. Condrea, Ştefan Philipide ş.a. A fost inspector al portului Constanţa şi şef al laboratorului de chimie al portului Constanţa, pe care l-a înfiinţat şi condus (1912-1927). A fost pe front în primul război mondial. Al doilea membru chimist al familiei a fost inginerul Ion Frangopol, văr primar, care a lucrat în industria petrolieră din Ploieşti. Dar rădăcinile mele dobrogene, constănţene, sunt cu mult mai vechi. Străbunicii mei au venit din Bulgaria, de la Mesemvria (Nesebăr de azi), la sud de Varna, urmare unei purificări etnice făcute de bulgari, satul fiind 100% populat de greci. Au vândut averea familiei şi au venit în 1860 cu oile lor la Kiustenge - denumirea turcească a satului din care s-a dezvoltat Constanţa de astăzi - să-şi croiască o nouă viaţă, plecând de la zero. Posedau o reţetă originală de preparare a caşcavalului (obţinută de la mănăstirile greceşti), şi, pornind de aici, au dezvoltat un negoţ de coloniale, printre care şi caşcavalul de Dobrogea, cu aromă şi gust specific.
Kiustengeul era un sat sărac cu colibe acoperite cu stuf, locuite de oameni zdrenţăroşi. Regiunea era un veritabil deşert, ţinut al nimănui, pârjolit de războaie, conform mărturiilor apărute în cărţi scrise de medici ofiţeri francezi şi nemţi ai trupelor turceşti, apărute la Paris (1859) şi Berlin (1854), participanţi la războiul Crimeei (1853-1856), război care transformase Dobrogea într-un cimitir şi un pustiu.
Mi se pare semnificativă sublinierea profilului moral de cetăţean al Dobrogei al lui Ralli Frangopol, străbunic al meu, trecut în nefiinţă la 88 de ani, în 1931, prilej pentru ziarul constănţean Marea Noastră din 1 martie 1931 să publice un articol din care citez: «Dintre bătrânii autohtoni dobrogeni, trei patru, câţi mai rămăseseră, s-a dus încă unul, Ralli Frangopol. Devotaţi muncii şi familiei, respectuoşi faţă de legile şi tradiţiile ţării, s-au comportat ca cei mai merituoşi şi veritabili patrioţi». Deci Ralli Frangopol este unul dintre primii cetăţeni - atestaţi - ai Constanţei moderne de astăzi care a contribuit la dezvoltarea economică a Dobrogei.
În mod neîndoios, această ascendenţă de oameni săraci, dar curajoşi, care au reuşit să-şi croiască o nouă viaţă pe pământul dobrogean după ce au fost izgoniţi din vatra lor, această saga a familiei auzită în copilărie mi-a influenţat caracterul şi a încurajat voinţa mea de afirmare în profesia aleasă.

 

„Trebuia să transform o cameră goală într-un laborator de chimie”

 

Cu toate acestea, nu ştiu cât de mult aş fi reuşit dacă n-ar fi intervenit mai târziu întâlnirea cu savantul şi omul Horia Hulubei, creatorul IFA şi directorul său între 1956 şi 1968. Printre marile sale calităţi se numărau generozitatea şi încrederea cu care se adresa celor tineri. Avea darul extraordinar de a discuta cu cei cu care voia să realizeze o acţiune, astfel încât aceştia să se simtă colaboratori responsabili şi nu simpli executanţi. Dintru început mi-a dat sarcina organizării de la zero a laboratorului de compuşi organici marcaţi cu Carbon-14 radioactiv, Tritiu, Deuteriu, primul de acest fel din România. Eram surprins de înţelegerea pe care o arăta acceptând numeroasele mele solicitări. Mi le rezolva cu mare deschidere, trecând peste eventualele rezoluţii negative ale adjuncţilor săi din conducerea IFA...
Erau vremuri grele, cu greutăţi şi piedici la tot pasul, de exemplu, supunerea spre aprobare a articolelor ştiinţifice înaintea de a fi trimise la reviste de profil din străinătate. Pe de altă parte, nu aveam toate substanţele necesare sintezelor chimice şi apelam la colegii din străinătate să ne trimită cele de strictă necesitate. Profesorul Hulubei cunoştea începuturile mele la IFA: imediat după terminarea Facultăţii de Chimie Industrială, Institutul Politehnic din Iaşi (1956), am absolvit cursurile de un an, serie unică (1956-1957) de specializare în fizica şi tehnologia nucleară, în cadrul facultăţii de fizică a Universităţii din Bucureşti, un fel de masterat al zilelor noastre, dar mai complet şi mai dur, cu două semestre universitare şi la sfârşit cu examen de absolvire, după care cei 80 de cursanţi împărţiţi în patru grupe (radiochimie, domeniu inexistent in România, electronică, biologie şi medicină precum şi alte specializări) au fost repartizaţi în diverse colective nou create în IFA.
Am fost solicitat de colectivul ciclotron, unde mi s-a dat o cameră uriaşă complet goală, fără masă, nici scaun, pe care trebuia să o transform într-un laborator de chimie. Ulterior am fost detaşat în laboratorul de chimie organică al prof. C. D. Neniţescu (1958 - 1964) de la Politehnica din Bucureşti, dar, ca salariat al IFA, şi cu tematică de cercetare a IFA. Este momentul să fac o precizare: colegii mei repartizaţi în laboratoare din universităţi, institute de cercetare sau laboratoare uzinale aveau conducători, specialişti cu îndelungată experienţă profesională de la care puteau învăţa, alături de care ei îşi făceau ucenicia. Noi, la IFA, a trebuit să învăţăm şi să ne instruim singuri prin seminarii şi lecturi individuale, să citim literatură ştiinţifică şi să ne facem o cultură de specialitate doar din literatura pe care biblioteca IFA o deţinea, fiind una din cele mai bune biblioteci ştiinţifice de institut din lume, conform unui articol apărut în SUA (Journal of Chemical Documentation, vol. 13, nr. 1, pag. 16-20, 1973, autor Francisc Kertesz, Oak Ridge National Laboratory-ORNL care a vizitat IFA, urmare invitaţiei mele de a conferenţia la ORNL). Prin această evocare vreau să subliniez că, pentru mine, la IFA totul a început de la zero…
Activitatea mea pe Platforma Măgurele, la IFA si IFIN, mi-a cristalizat convingerea fermă că viaţa unui om de ştiinţă este o luptă continuă, nu numai cu necunoscutul, dar şi cu dificultăţile şi piedicile. Şi din acest motiv, valoarea unui rezultat trebuie apreciată nu numai prin conţinutul său, ci şi prin condiţiile în care a fost obţinut. Şi m-a făcut să înţeleg mai bine cuvintele lui Einstein: «valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el, şi nu în ceea ce este capabil să primească». Am rămas fidel acestui principiu, atât în activitatea proprie, dar şi în aprecierea altor cercetători.”

În vara anului 2019, printr-un eveniment marcant  inițiat de cotidianul ZIUA de Constanța, Petre T.Frangopol a primit distincția de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța, în semn de recunoștință pentru contribuția majoră la promovarea științei și culturii românești.
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța