#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry Pățanie cu porumbel călător și acuzații de spionaj

George Sarry, născut în 1928, la Constanța, nepot de frate al marelui jurnalist Constantin N. Sarry, a fost deținut politic în închisorile comuniste, rememorând în volumul său „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate” toți cei aproape 11 ani de temniță grea, dar și perioada care a urmat detenției, cu împlinirile și surprizele sale.
 
În fragmentul citat mai jos, George Sarry evocă o întâmplare tragicomică, în care deținutul este implicat în reiterate acuzații de spionaj, în urma capturării unui porumbel inofensiv, aterizat pe acoperișul uneia dintre barăcile închisorii.  
 

„Într-o dimineaţǎ sunt sculat din somn de niște deţinuţi care-mi spun: «George, vino repede, este un porumbel pe acoperișul barǎcii numǎrul 3». Mǎ îmbrac și ies afarǎ. În curtea coloniei erau adunaţi o mulţime de deţinuţi și pri veau pe acoperișul barǎcii numǎrul 3. Mǎ apropii și eu de cei din curte și când mǎ uit la porumbel, mi-am dat seama cǎ era o porumbiţǎ de rasa cǎlǎtor. Bǎieţii care știau cǎ mǎ pricep la porumbei i-au spus lui Feher, care era și el acolo, cǎ Sarry poate sǎ prindǎ porumbelul. Feher m-a întrebat dacǎ-l pot prinde. I-am spus cǎ-l pot prinde. „Ia sǎ vedem!“ a spus Feher. Acoperișul barǎcilor nu avea o înclinaţie prea mare. Doi bǎieţi m-au ajutat sǎ mǎ urc pe acoperiș cu o bucǎţicǎ de pâine în mânǎ și m-am apropiat de porumbel, chemându-l: bigi, bigi. Totodatǎ rupeam pâinea și o aruncam spre el. Feher a început sǎ râdǎ și sǎ spunǎ: „Ce crezi, mǎi Sarry, cǎ dacǎ îl strigi, o sǎ vinǎ la tine?“. Cunoșteam rasa și știam cǎ porumbeii cǎlǎtori sunt foarte blânzi. Nici acest porumbel nu era o excepţie, cu atât mai mult cu cât era pierdut și foarte flǎmând. De îndatǎ ce am început sǎ-i dau pâine, venea spre mine și acum îl hrǎneam din mânǎ. În curte se auzea musca, așa de liniștiţi erau cei care urmǎ reau scena cu porumbelul. Porumbelul era flǎmând și înghiţea bucǎţicǎ dupǎ bucǎţicǎ. Am cerut sǎ mi se aducǎ o canǎ de apǎ. Bucǎtǎria era la doi pași. Am primit cana cu apǎ și am vǎrsat puţinǎ apǎ între mine și porumbel. Porumbelul, mort de sete, a încercat sǎ bea din apa care se prelingea pe acoperiș și nu putea sǎ bea. Acum avea încredere în mine și a început sǎ bea direct din cana pe care o ţineam în mâna stângǎ, și când am vǎzut cǎ a bǎut destul, cu mâna dreaptǎ l-am prins. Deodatǎ s-au auzit aplauze și strigǎte. Atunci mi-am dat seama cǎ și ostașii din prepeleac urmǎreau ca și cei din curte întreaga scenǎ. Ca sǎ cobor de pe baracǎ, a trebuit sǎ merg în partea opusǎ a acoperișului, fiindcǎ numai pe acolo puteam sǎ cobor. De la început, am remarcat cǎ porumbelul avea inel la piciorul stâng, însǎ numai inel și nimic altceva. Când am coborât, i-am dat porumbelul lui Feher. Dupǎ ce mai toţi din curte s-au uitat la el, Feher l-a luat și s-a dus spre poarta de ieșire din colonie.

Nu a trecut nici jumǎtate de orǎ și sunt chemat la poartǎ unde mǎ aștepta ofiţerul politic Alexandru. Când m-a vǎzut, a strigat: “Iarǎși tu, banditule, de data asta nu-ţi mai merge!“. Nu știam de ce e atât de supǎrat pe mine. M-a scos din colonie unde erau barǎcile gardienilor și unde avea și el un birou afarǎ de cel din colonie din baraca numǎrul 3. Aici, într-o ladǎ de carton în care dǎduse niște gǎuri pentru aerisire, puseserǎ porumbelul. Îl scoate din ladǎ, îmi aratǎ piciorul cu inel al porumbelului și mǎ întreabǎ: „Ce crezi cǎ era aici?“. Mi-am dat seama cǎ idiotul o sǎ creadǎ cǎ a fost un mesaj și cǎ eu l-am luat. I-am rǎspuns cǎ nu era nimic. „Cu c…l din minǎ ai scǎpat, dar acum nu mai scapi. Vreau sǎ-mi spui cui i-ai dat biletul pe care l-ai scos din inel de la piciorul porumbelului și cine l-a trimis.“ Din nou i-am spus cǎ nu a fost niciun fel de bilet. M-a ţinut toatǎ ziua și pânǎ noaptea târziu, nici în minǎ nu m-a lǎsat sǎ intru. Voia sǎ știe de la cine era biletul și cui îi era adre sat. Am încercat sǎ-i explic cǎ porumbeii cǎlǎtori nu se folo sesc așa. Mǎ întreabǎ de unde știu cǎ este porumbel cǎlǎtor. I-am spus cǎ am avut porumbei de rasǎ și am avut și porumbei cǎlǎtori. Porumbeii cǎlǎtori au nǎrile proeminente așa cum le are și porumbiţa asta. M-a întrebat de unde știu cǎ este porumbiţǎ. I-am rǎspuns cǎ am fost crescǎtor de porumbei de rasǎ și nu este greu sǎ deosebesc o porumbiţǎ de un porumbel.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

M-a întrebat pentru ce sunt condamnat. I-am rǎspuns cǎ pentru înaltǎ trǎdare. „Banditule, ești spion, nu vrei sǎ spui cui i-ai dat biletul, te facem noi sǎ spui“. A chemat un gardian și i-a spus sǎ stea cu mine. El s-a dus și s-a întors peste cincisprezece minute cu dosarul meu și ţipând la mine: „Banditule, ai spionat pentru Consulatul Englez și acum nu vrei sǎ-mi spui cui i-ai dat biletul. Lasǎ cǎ ai sǎ spui tu!“ Dupǎ o orǎ îmi pune cǎtușe cu mâinile la spate, mǎ încarcǎ într-un jeep încadrat de doi soldaţi de la trupele de securitate, înarmaţi cu arme automate. În faţǎ lângǎ șofer, încǎ un soldat înarmat. Era unsprezece sau douǎsprezece noaptea. Am ajuns la Securitatea din Baia Mare. Am fost predat aici. De serviciu la ora aceea nu mai era decât un sergent. Dupǎ douǎzeci de minute au mai sosit încǎ doi, un locotenent și încǎ un sergent. Erau agitaţi și nervoși. Aici nu aveau celule sau camere goale unde sǎ mǎ ţinǎ. M-au culcat într-un colţ al biroului unde se aflau ei și au adus o scândurǎ latǎ cam de un metru și lungǎ cam de doi metri. Au rezemat-o de perete și sub ea m-au pus pe mine.”

#citește mai departe în „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry 
#„Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry
 

Citește și:
 
#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Zile mai bune, zile mai rele

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Coșciuge, șah și ploșnițe în temnița de la Aiud

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Cu ochii pe Consulatul Britanic din Constanța

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Arestarea și ancheta

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristețe și dezamăgire
 
#DobrogeaDigitală: „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate“, de George Sarry

George Sarry, amintiri din libertate „Regimul comunist a schimbat omul, a făcut din țara noastră un stat polițienesc, în care unul supraveghează pe celălalt“