Istoria Dobrogei - Bibliografie Arian (sec. II) - „Expediția lui Alexandru”, „Istoria urmașilor lui Alexandru”, „Arta tacticii”, „Ordinea de luptă împotriva alanilor”, „Tratat de vînătoare”

Grecul Arian s-a născut în jurul anului 95, în Nicomedia, oraș din regiunea Bitinia din nord-vestul Asiei Mici (Turcia asiatică). Printre demnitățile deținute de el a fost și cea de guvernator al provinciei romane Capadocia, din centrul Asiei Mici. Din vasta sa operă istorică, militară și filozofică s-a pierdut o parte importantă. Cele mai importante scrieri sunt „Expediția lui Alexandru cel Mare”, în  șapte cărți, după modelul memorialului „Anabasis” al grecului Xenofon (sec. IV î. H.), și „Descrierea călătoriei în jurul Pontului Euxin”. Arian a murit în jurul anului 175. (ed. G. Ștefan)
 
„Expediția lui Alexandru”
Istoricul grec menționează că, într-o incursiune împotriva geților de la nord de Dunăre, marele cuceritor a folosit corăbii care au venit pe fluviu prin Marea Neagră din colonia greacă Bizanț (Istanbul): „I,3,1-6. A treia zi după luptă, Alexandru ajunse la fluviul Istru - cel mai mare dintre fluviile Europei şi care străbate cea mai mare întindere de pământ, despărţind triburi dintre cele mai războinice, în majoritate celtice, în ţinutul acestor celţi se află şi izvoarele lui. (...) După aceea o ramură a sarmaţilor - iazigii -, apoi geţii, care cred în nemurire. Urmează majoritatea sarmaţilor şi sciţii până la vărsare, unde dă prin cinci guri în Pontul Euxin. Acolo Alexandru găsi corăbii mari sosite de la Bizanţ prin Pontul Euxin şi pe fluviu. Pe acestea le umplu cu arcaşi şi hopliţi şi porni cu ele împotriva insulei, unde se adăpostiseră tribalii şi tracii, încercă o debarcare forţată. (...)”



În aceeași lucrare, sunt amintiți tracii care au participat la marea victorie a lui Alexandru de la Issos (333 î. H.) împotriva regelui persan Darius III: „III,12,4. ...În îndoitura din flancul stâng erau aşezaţi tracii, pe care-i conducea Sitalces; (...); după ei, călăreţii odrisi, al căror comandant era Agathon, fiul lui Tyrimmas. ...După purtătorii de bagaje au fost aşezaţi, spre paza lor, pedestraşii din Tracia...”

De asemenea, în cursul marii expediției este evocat misiunea unui cetățean al orașului grec Callatis: „VI, 23. 5 (...) Alexandru trimite pe Cretheus din Callatis ca să aducă aceste [provizii – n. G. Ș.]. (...)”
În trei pasaje diferite din text, sunt menționate trei solii de la sciții din Europa primite de regele macedonean: „IV, 1, 1. (...) Au venit și de la sciții europeni, care sunt neamul cel mai mare din Europa. (...) IV, 15, 1. Mai sosi la Alexandru o solie de la sciții europeni împreună cu solii pe care Alexandru îi trimisese la sciți. (...) 2. (...) și aduseră daruri lui Alexandru din partea regelui sciților, câte sunt socotite la sciți ca fiind cele mai mari. (...) VII, 15, 4. (...) Se zice că ai sosit soli și de la etiopieni și de la sciții din Europa. (...)”
Arian aseamănă cele cinci brațe antice ale Deltei Dunării cu ale Indusului, capătul expediției lui Alexandru, prin caracterul lor mlăștinos: „V, 4, 1. (...) Indul are două brațe la vărsare și amândouă guri ale sale sunt mlăștinoase, ca și cele cinci ale Istrului.”
 


În „Istoria urmașilor lui Alexandru”, Arian precizează teritoriile balcanice care i-au revenit comandantului macedonean Lisimah, la împărțirea imperiului lui Alexandru cel Mare, și conflictul acestuia cu tracii: „7. Cârmuirea ținuturilor din Europa, ale Traciei și Chersonesului, ca și autoritatea triburilor vecine cu tracii, ce se întind spre mare până la Salmydessos din Pontul Euxin, i-au revenit lui Lisimah. (...) 10. Făcând război pentru domnie cu nespusă îndrăzneală tracului Seuthes, dar având puține trupe, Lisimah fu înfrânt, măcar că se arătase vrednic.”
Editorul G. Ștefan notează că bătălia dintre Lisimah și Seuthes nu s-a soldat cu victoria vreuneia dintre părți, citând în acest sens pe istoricul grec Diodor din Sicilia (XVIII, 14, 2-23).
 
În volumul militar „Arta tacticii”, istoricul grec menționează elemente tactice preluate de armata romană de la barbarii cu care se confruntase: „16, 6. De rânduirea pentru luptă [a cavaleriei – notă G. Ștefan] în unghi noi [romanii] am auzit că se folosesc mai cu seamă sciții și tracii, care au învățat aceasta de la sciți. (...) 35,2-5. (Călăreţii romani) înaintează având diferite insigne, nu numai romane, dar şi scitice, pentru ca incursiunea lor să aibă înfăţişări mai variate şi totodată să fie mai înfricoşătoare. Insignele scitice le alcătuiesc nişte balauri de mărime proporţională cu aceea a prăjinilor de care sînt legaţi. Se fac din bucăţi de pânză de felurite culori, cusute laolaltă. Balaurii aceştia au capul şi întregul trup - până la coadă - ca al şerpilor. Vicleşugurile acestea au fost născocite pentru ca balaurii să apară cât mai înspăimântători. Când caii stau pe loc, nu poţi vedea nimic mai mult decât bucăţi de pânză de felurite culori, care atârnă în jos. Când însă caii pornesc, aceşti balauri se umflă din pricina aerului, semănând grozav cu fiarele şi şuerând din pricina mişcării puternice, deoarece aerul îi străbate cu putere. Aceste insigne nu numai că fac plăcere ochilor şi uimesc, dar folosesc chiar pentru a putea fi deosebiţi cei ce dau năvală şi pentru ca rândurile [călăreţilor – notă G. Ștefan] să nu se încurce. (...) 44,1. ...Împăratul a mai găsit cu cale să-şi exerseze cavaleria lui romană în felul barbarilor, cum se instruesc arcaşii călăreţi ai parţilor şi ai armenilor, ... ostaşii învaţă strigătele de luptă strămoşeşti ale fiecărui neam - strigătele celtice pentru călăreţii celţi, cele getice pentru geţi şi cele retice pentru reţi.”
 


În scrierea militară „Ordinea de luptă împotriva alanilor”, scriitorul grec precizează folosirea unității auxiliare a geților în forțele care asigurau spatele coloanei romane: „8. După acestea, să urmeze carele de transport ale bagajelor! Ariergarda s-o alcătuiască detaşamentul geţilor şi cel care îl conduce.”
Istoricul G. Ștefan notează că informațiile din acest volum datează din perioada în care Arian a fost guvernator al Capadociei și a luat măsuri împotriva unei eventuale invazii a sarmaților alani.
 
În „Tratat de vînătoare”, Arian apreciază calitățile calului scitic: „23,2-3. Acolo unde terenurile sunt prielnice pentru călărie, precum şi în ţările misilor şi ale geţilor, sau în Sciţia şi Iliria, cerbii se vânează de pe cai sciţi sau iliri. La început, aceşti cai nu sunt buni de călărit. Când îi vezi, eşti înclinat să-i dispreţuieşti, asemuindu-i unui cal tesalian sau sicilian ori din Pelopones. Dar ei sunt în stare să îndure orice osteneală. Atunci abia îţi dai seama că un cal iute, mare şi năvalnic nu rezistă, pe când calul slab şi râios, îl ajunge pe celălalt, şi apoi - lăsîndu-l în urmă - se năpusteşte asupra vânatului.”
 
Bibliografie
Flavii Ariani Anabasis Alexandri, edidit A. G. Roos, Teubner, Leipzig, 1910.
Arriani Nicomendenis Scripta minora, Rudolfus Hercher iterum recognovit, edenda curavit Alfredus Eberhard, Teubner, Leipzig, 1885.
Reliqua Arriani et scriptorum de rebus Alexandri Magni fragmenta collegit... et edidit Carolul Muller, Firmin Didot, Paris, 1877.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (XCIII. Arian)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:
Istoria Dobrogei - Bibliografie Apian (sec. II) - „Istoria romană”