Istoria Dobrogei – Bibliografie – Marcellinus (sec. IV) – „Istoria romană în 31 de cărți”

Ammianus Marcellinus s-a născut la Antiohia (Antakya/sud-estul Turciei asiatice) în anul 330 și a murit la Roma în jurul anului 400. Ofițer în armata romană,el a fost cantonatîn Gallia (Franța), PeninsulaBalcanică și în Orientul Apropiat. Opera sa, „Istoria romană”, cuprindea 31 de cărțiși descrie evenimentele dintre anii 96-378, din care s-au păstrat cărțile XIV-XXXI, cu evenimentele din perioada 353-378. Lucrarea lui Marcellinus este considerată cea mai importantă continuare a operei lui Tacitus. Autorul  laudă virtuțile populațiilor barbare în contrast izbitor cu decăderea și desfrâul din capitala Imperiului Roman, fiind un maestru al caracterizărilor, cu toate că stilul este greoi și presărat cu cuvinte grecești. (ed. H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
 


ÎmpăratulConstanțius[337-361]cereajutor de la goți
„XX, 8,1. (...). Strângând arme și recruți și sporindu-și legiunile cu adaosurile unui tineret sănătos, care se distinsese deseori în rândurile luptelor înverșunate din orient, el mai cerea în afară de acestea ajutoare de la sciți cu plată sau prin înțelegere, pentru ca, în toiul primăverii, pornind din Tracia, să poată apăra cât mai repede locurile primejduite [granița cu Persia (Iran) Sasanidă din Orient].”
Deși sciții au fost înlocuiți din sec. III î. H. de frații lor sarmați din ramura iraniană a familiei de popoare indo-europene, romanii continuau să numească generic „sciți” popoarele barbare de la nordul Dunării de Jos, în cazul de față goții.
Împăratul reformator Dioclețian (284-305) a reîmpărțit imperiul din punct de vedere administrativ în 4 prefecturi, 12 dioceze și 101 provincii, noua provincie Scythia Minor (Dobrogea) făcând parte din dioceza Tracia.
 
Descrierea Pontului Euxinși a populațiilor învecinate
„XXII, 8, 43. Dacă ajungi însăîn dreptul celuilalt ținut cu porturi care încheie ultima parte a arcului, ți se arată insula Peuce în jurul căreia locuiesc troglodiții, peuciniiși alte neamuri mai mici, apoi Tomi, Apollonia[Sozopol/Bulgaria], Anchialos [Pomorie/Bulgaria], Odessos[Varna/Bulgaria] și încă alte multe orașe de pe tărmurile Traciei. 44. Iar fluviul Dunărea, izvorând aproape de rauraci dintr-un munte vecin cu hotarele Raetiei [Elveția], străbate o întindere mare și după ce primește șaizeci de afluenți, aproape toți navigabili, se varsăîn mare [Marea Neagră] prin șase guri [delta] pe acest țărm scitic. 45. Dintre acestea prima este Peuce cu insula amintită mai sus, așa cum au fost tâlcuite cuvintele în limba grecească, a doua Naracustoma, a treia Calonstoma, a patra Pseudostoma; căci Borionstomași apoi Stenostoma sunt mai domoale ca celelalte; a șaptea este încăși mai mâloasă, având o culoare întunecată asemenea unei mlaștini. 46. De jur împrejur, pe marginile sale, Pontul este acoperit peste tot cu negură, fiind mai dulce ca celelalte mări de acest fel și puțin adânc. Din evaporarea apelor se înalță deseori un aer des și greu, dar marea se liniștește din pricina mulțimii de râuri care curg într-însa, ridicând bancuri de nisip scurte, deoarece numărul mare de fluvii venite din jur aduc cu ele nămol și mototoale de materii organice. 47. Și se știe căînspre acest loc retras se îndreaptă din cele mai îndepărtate regiuni ale mării noastre gloate de pești spre a depune ouăși a-și crește puii în ape dulci și mai sănătoase, în limanuri adânci (care aici sunt foarte dese) la adăpost de lăcomia animalelor vătămătoare: căci în Pont nu s-a văzut nicicând ceva asemănător în afara de câțiva delfini neprimejdioși. 48 În acest sân al Pontului tot ce cade sub biciul crivățuluiși zăpezilor îngheațăîn așa măsurăîncât nu-ți vine să crezi că apele râurilor curg pe dedesubt și în mersul lor, omul sau animalul abia se poate ține pe picioare, pășind pe un pământ înșelător și fugar; dar neajunsul acesta nu încearcă niciodată marea adevărată, ci numai pe cea amestecată cu apa din râuri.”
 
Goțiidevastează Tracia
„XXVI, 4, 5. În acest timp aproape in toata lumea romană sunau trâmbițe de război și neamurile cele mai sălbatice, stârnite din locurile lor, treceau hotarele care erau mai aproape de ele. (...)Și alte neamuri maure hărțuiau mai aprig ca de obicei Africa, iar pâlcuri prădalnice de goți devastau Tracia.”
„XXVI, 6,11. (...) El [împăratul Valens 364-378] află din rapoartele comandanților ca neamul goților, pe atunci încă neatins și deci grozav de crud, s-au înțeles cu toții până la unul să pregătească o năvalăîn ținuturile de lângăhotarele Traciei. Cunoscând acest lucru, pentru a putea înainta nestingherit pe drumul ce pornise, el dădu poruncă să se trimită ajutoare îndestulătoare de călăreți și soldați pedeștriînspre locurile în care exista teama de atacurile barbarilor.”
 


Populațiiledin Tracia șiorașelemai de seamă
„XXVII, 4,1. Pe când cele arătate mai sus se petreceau în Gallia și Italia, în Tracia izbucniră noi războaie. Căci, ascultând de sfatul fratelui său, de care era condus, Valens ridică armele împotriva goților, având un motiv temeinic, deoarece aceștia trimiseseră ajutoare lui Procopius, care iscase luptele civile. Deci se cuvine să spun câteva cuvinte, într-o scurtă digresiune, despre originea și așezarea geografică a acestor ținuturi.
2. Descrierea Traciei ar fi ușoară dacăscrierile celor vechi s-ar potrivi între ele, dar neorânduiala lor încâlcită nu ne îngăduie să aflăm adevărul pe care ni-1 făgăduiesc. De aceea ne vom mulțumi să arătăm ceea ce ne amintim căam văzut noi înșine.
3. Ținuturile acestea se întindeau odinioară pânăîn depărtări nesfârșite sub înfățișarea unor câmpii domoale și munți înalți, spune slova nemuritoare și plină de înțelepciune a lui Homer, care-și închipuia că de acolo suflau crivățul și zefirul. Acestea sau sunt o legendă sau înainte vreme toate întinderile fără sfârșit locuite de neamuri sălbatice erau cunoscute sub numele de Tracia.
11. După aceștia a venit generalul Lucullus, care s-a războit cel dintâi cu neamul neînduplecat al bessilor și a răpus în aceeași luptă si pe haemimontani, care i s-au împotrivit cu înverșunare. Sub amenințarea lui, toate provinciile tracice au trecut în stăpânirea strămoșilor noștri și în chipul acesta, după mai multe încăierări cu sfârșit îndoielnic, au fost adăugate statului roman aceste provincii.
12. Dintre ele, cea din capăt, învecinată cu illyrii, poartă numele special de Traciași are drept podoabe cetăți mărețe ca Filippopolis [Plovdiv/centrul Bulgariei], vechea Eumolpiasși Beroea. După aceasta Haemimontul are Adrianopolis [Edirne/Turcia europeană], care se numea altădatăUscudama, și Anchialos, cetăți mari. Apoi Moesia, unde se aflăMarcianopolis[Devnea/Bulgaria] poreclit astfel dupa numele surorii împăratului Traian, apoi Durostorus, Nicopolisși Odessus, iar în dreptul lor este Scythia, în care orașele mai de seamă sunt, între altele, Dionysopolis, Tomi si Calatis...
14. Se știe, după cum s-a aflat din necontenite zvonuri, că mai toți țăranii care locuiesc în ținuturile de munte, pe înălțimile pomenite mai sus, ne întrec pe noiîn privința deplinătății puterilor trupești și a privilegiului unei vieți mai îndelungate, iar lucrul acesta, cred ei, stăîn legătură cu faptul că nu se îmbuibă cu necurățenia mâncărurilor calde, ci, mereu în puterea vârstei, își răcoresc trupurile cu stropii reci de rouă, sunt stăpâni pe dulceața unui aer mai curat și simt înaintea tuturor razele soarelui dătător de viață, rămânând până acum neatinși de relele civilizației umane.”
 


ÎmpăratulValenspoartărăzboicugoții
XXVII, 5 (...) 2. Având știre despre aceasta din raportul lui Victor, Valens a dat puțină crezare cuvintelor lor deșarte și a pornit cu armele împotriva goților, care știau dinainte ce trebuia să se întâmple, și la începutul primăverii, după ce și-a strâns la un loc armata și și-a măsurat loc de tabără lângăfortăreața numita Dafne, el a făcut un pod de vase și a trecut fluviul Istru, fără săîntâlnească nici o împotrivire. (...)
5. În anul următor, încercând să intre iarăși cu aceeași grabăîn ținuturile dușmanului, a fost împiedicat de umflarea apelor Dunăriiși a rămas pe loc în apropiere de Satul carpilor, dând poruncă să i se măsoare până spre toamnă o tabară de vară. De acolo, neputând face nimic din pricina mărimii apelor, s-a dus în tabăra de iarnă de la Marcianopolis.
6. Cu aceeași încăpăținare a pornit și în anul al treilea, legând pod de vase lângă Noviodunum spre a trece râul [Dunărea], apoi, năvălind în ținuturile barbarilor și mișcându-se în marșuri neîntrerupte până departe, s-a năpustit asupra tribului războinic al greuthungilor [ostrogoți]. (....) ;apoi el însuși, împreună cu toți ai săi, s-a întors la Marcianopolis pentru a-și petrece iarna, care față de ținuturile acelea este acolo destul de domoală.
9. (...) Dar, pentru căAthanaric spunea că era legat prin blestemul înfricoșat al jurământului și oprit de poruncile tatălui său să calce vreodatăpământul romanilor, iar pentru împărat se dovedea neplăcut și nevrednic să treacă la el, s-a hotărât de către cei care cunoșteau bine lucrurile sä se ducătratativele de pace pe vase împinse de vâslași, în mijlocul râului [Dunărea], unde se afla împăratul cu oameni înarmați, iar șeful tribului sta pe alte vase împreună cu ai săi.
10. Căzând la învoialăși primind ostateci, Valens s-a întors la Constantinopol, (...).”
 


Frica de goți
„XXX, 2, 8. Iar acestea, precum hotărâse, deși cereau mare grabă, n-au putut fi nici îndreptate, nici răzbunate, deoarece statul roman se afla împresurat de altă primejdie: teama de goțiide pretutindeni, care pătrundeau cu îndrăzneală tot mai sporităîn Tracia. Dar nenorocirile acestea vor fi povestite mai pe larg atunci când vom ajunge la ele.”
 
Locurile și obiceiurile hunilor și altor neamuri
„XXXI, 2, 13. După ce primește un mare număr de afluenți însemnați, Istrul curge pe lângă sauromați, care se întind până la râul Tanais [Don/Rusia], hotar între Asia și Europa.”
.
Bibliografie
AmmianiMarcelliniRerumgestarumlibriquisupersunt, recensuitrhythmicequedistinxitCarolus U. Clark adiuvantibusLudovicoTraube et GuilelmoHeraeo. Editio altera ex editioneanni MCMX et anni MCMV lucisopeexpressa. Vol. I (libri XIV-XXV), vol. II, pars I (libri XXIV-XXXI), Weidmann, Berlin, 1963.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970. (XXI. Ammianus Marcellinus)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei – Bibliografie – „Argonauticele orfice”