Istoria Dobrogei - Bibliografie „Scriitorii istoriei împăraților” (sec. V) (I)

• „Scriitorii istoriei împăraților” este o culegere de biografii ale împăraților romani de la Hadrian (117-138) până la Dioclețian (284-305). Nu se cunosc date despre cei șase autori și este posibil ca toată colecția să fi fost scrisă doar de unul. Tradiția a transmis cele 30 de biografii cu următorii autori: Aelius Spartianus, Aelius Lampridius, Iulius Capitolinus, Vulcacius Gallicanus, Trebellio Pollio și Flavius Vopiscus. Data redactării este probabil posterioară anului 394, scrierea fiind inspirată de stilul romanului Suetonius (sec. I-II; „Viețile celor 12 cezari”), cu defectele, dar fără calitățile sale. Totuși, culegerea conține informații importante, în special pentru secolul III. (ed. H. Mihăescu & Gh. Ștefan)

 


Hadrian
„2, 3. După acestea Hadrian a fost mutat în Moesia Inferioară , în ultimii ani ai lui Domițian [81-96]. 4. Acolo se spune că a aflat de la un astrolog următoarele despre viitoarea sa domnie...”
Editorii români notează că în anul 95 Hadrian a devenit tribun (ofițer) al Legiunii V Macedonica.
 


„6, 6. Apoi, aflând de năvala sarmaților și a roxolanilor, a plecat în Moesia, după ce și-a trimis înainte armatele. (...) 8. După ce a aflat pricina, el a încheiat pace cu regele roxolanilor, care se plângea de micșorarea subvențiilor bănești.”
Iazigii de la nordul Dunării mijlocii și roxolanii de la nordul Dunării Inferioare erau populații sarmatice.
Editorii români notează că este vorba de stipendii acordate de predecesorul său Traian (98-117)
 
„16, 3. Poetului Florus, care îi adresa aceste versuri: „Eu nu doresc să fiu împărat. / Nu vreau să umblu printre locuitorii Britaniei / Nu caut să stau ascuns . . . / Nu vreau să suport gerurile din Sciția / el i-a răspuns (...)”
Editorii români notau că cercetările recente îl identificau pe poetul Florus cu istoricul Florus (sec. II).
Deși sciții, din ramura iraniană a familiei de popoare indo-europene ca și sarmații, nu mai locuiau la nordul Dunării de Jos din sec. III î. H., numele lor continua să fie aplicat generic de către civilizația greco-romană teritoriului respectiv.
 


Pertinax (193)
„2, (...). 2. Pe urmă a comandat în Moesia o unitate de cavalerie. (...) 10. După ce a fost liniștită revolta lui Cassius, el a plecat din Syria să asigure paza Dunării și mai întâi a primit conducerea celor doua Moesii, iar pe dată pe aceea a Daciei. 11. Achitându-se bine de aceste însărcinări, el a primit Siria.”
 
Caracalla (211-217)
„10, 6. Pe când primea numele de Germanicus, de Parthicus, de Arabicus, de Alamannicus (căci învinsese neamul alamanilor), se zice ca Helvius Pertinax, fiul lui Pertinax, a spus în bătaie de joc: , deoarece el îl ucisese pe fratele său Geta, iar goții pe care, pe când se îndreptau spre orient, îi invinsese în niște lupte neașteptate, sunt numiți și geți .”
Editorii români notează că referirea la goți în această perioadă este „un anacronism” (probat și de confuzia cu geții, la modă după începerea atacurilor goților la frontiera danubiană în 238).
 
Maximin Tracul (235-238)
„1, 5. Acesta, originar dintr-un sat din Tracia, învecinat cu barbarii, s-a născut din părinți barbari și ei, dintre care, se spune ea, unul era din țara goților, iar celălalt se trăgea din alani.”
Editorii români notează că „țara goților” era Dacia, dar mai probabil că era vorba de teritoriile de la nord de Dunăre neintegrate în provincia romană Dacia, azi Muntenia și Moldova.
 
„4, 4. Sub împăratul Macrinus [217-218 – n. e. r.]... el a părăsit armata și cumpărând proprietăți în Tracia, în satul în care se născuse, a făcut tot timpul comerț cu goții. A fost iubit cu totul deosebit de către geți, ca un cetățean de al tor. Alanii care veneau la malul Dunării își manifestau prietenia față de el și la rândul lor se întorceau și ei cu daruri.”
Editorii români notează că prin geți trebuie înțeleși goții germanici și că originea sa germanică este o „născocire” a autorului.
 
Gordian III (238-244)
„26, 4. El călătorea spre Moesia și fiind gata de luptă, pe dușmanii care se aflau în Tracia i-a distrus, fugărit, alungat și supus.”
 
Pupienus și Balbinus (238)
„16, 3. Sub aceștia, carpii s-au luptat împotriva moesilor. Tot atunci a avut loc și începutul războiului cu sciții  și distrugerea Histrie, sau după. cum spune Dexippus [istoric atenian din sec. III - n. e. r.], a cetății histriene distrugere.”
Editorii români notează că era vorba despre locuitorii provinciei Moesia Inferioară, că prin sciți se înțelegeau goții și că unele inscripții indică continuarea existenței Histriei și după acest atac, fiind citat articolul Zur frage des Zeitpunktes der Zestorung Histrias im 3. Jh. u. Z., publicat în 1964 de E. Doruțiu în revista „Studii Clasice” din Cluj.
 
 
Bibliografie
Scriptores Historiae Augustae, edidit Ernestus Hohl, vol. I-II. Editio stereotypa correctior addenda et corrigenda adiecerunt Ch. Samberger et W. Seyfarth, Teubner, Leipzig, 1968.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970. (XVIII. Scriitorii istoriei împăraților)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Libanios (sec. IV) - „Scrisori”