Mihail Kogălniceanu, reformator și vizionar desăvârșit. Numele său este strâns legat de Dobrogea
05 Sep, 2024 17:00
05 Sep, 2024 17:00
05 Sep, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1214
Marime text
- Tot Kogălniceanu a susținut eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești.
În urmă cu peste două secole se năștea Mihail Kogălniceanu. S-a născut pe 6 septembrie 1817 în Iași, Moldova și a decedat pe 1 iulie 1891 în Paris. Este una dintre cele mai mari personalități române, reformator și vizionar desăvârșit. A fost om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist, prim-ministru, ministrul al afacerilor externe, ministrul al afacerilor interne.
S-a remarcat de-a lungul timpul ca redactor şef la Dacia literară, profesor al Academiei Mihăilene, ideologul revoluţiei de la 1848 din Moldova, fondatorul revistei Steaua Dunării, întemeietorul Partidului Naţional Liberal, reprezentantul României în relaţiile cu Franţa, preşedinte al Academiei Române.
Format la cele mai înalte universități, inițial în Franța, iar apoi în Berlin, la Universitatea Humboldt, Kogălniceanu și-a legat numele și de Dobrogea pe care a reușit să o alinieze cu restul țării, fiind cel căruia îi este atribuită Legea din 3 aprilie 1882. Principiul fundamental al reformei reglemenate prin lege a fost alinierea regimului proprietăţii în Dobrogea cu cel din restul ţării.
Tot Kogălniceanu a susținut eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești. De asemenea, el a fost unul din ideologii reformei agrare care a condus la o moțiune de cenzură care la rândul ei a provocat criza politică culminată cu lovitura de stat din mai 1864.
În 1865 demisionează din cauza conflictelor cumulate cu domnitorul. Peste un deceniu a pus bazele Partidului Național Liberal. În ultimii ani a fost președintele Academiei Române.
S-a stins fulgerător pe 1 iulie 1891.
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
Istoria Dobrogei: Mihail Kogălniceanu, un nume de reverență pentru dobrogeni
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii