Istoria Dobrogei Mihail Kogălniceanu, un nume de reverență pentru dobrogeni

 
Prodigioasa activitate cultural-literară, aplecarea cu respect asupra istoriei ţării sale, reflectînd cu încredere la viitorul ei, implicarea majoră în evenimentele cruciale din anii 1848, 1859 şi 1877 l-au nemurit pe Mihail Kogălniceanu în panteonul marilor oameni ai României. 
 
Dobrogea îi poartă o mare recunoștință pentru că din convingere, cu argumente solide de istoric și diplomat, a luptat pentru revenirea Dobrogei în graniţele ei fireşti, cultivând din vreme, în rândul locuitorilor ei, ideile acestui important eveniment, a tratat în numele ei  cu Marile puteri şi cu personalităţi ale vremii problema realipirii provinciei, a intervenit pentru introducerea cât mai grabnică a administraţiei române în acest ţinut ocupat vremelnic dar timp de patru secole, pregătind oameni potriviţi în vederea ocupării posturilor decidente.
 

Mihail Kogălniceanu s-a născut la 6 septembrie 1817 la Iași și a murit la 1 iulie 1891, pe pat de spital în Paris. A fost om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român.
 
Prim-ministrul României sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ministrul Afacerilor Externe sub domnia lui Carol, ministru de interne, unul dintre cei mai importanţi intelectuali ai vremii.
 
Redactor şef la Dacia literară, profesor al Academiei Mihăilene, ideologul revoluţiei de la 1848 din Moldova, fondatorul revistei Steaua Dunării, întemeietorul Partidului Naţional Liberal, reprezentantul României  în relaţiile cu Franţa, preşedinte al Academiei Române.
 
Kogălniceanu și-a început activitatea editorială cu un studiu de pionierat despre romi și lucrarea în limba franceză „Istoria Valahiei, Moldavei, și a valahilor transdunăreni”, primul volum într-o sinteză a Istoriei române).
 
A pus bazele unor publicații, nu puține, demonstrând rolul presei în viața societății românești: Alăuta Românească (1838), Foaea Sătească a Prințipatului Moldovei (1839), Dacia Literară (1840), Arhiva Românească (1840), Calendar pentru Poporul Românesc (1842), Propășirea (redenumit Foaie Științifică și Literară, 1844), și a editat mai multe almanahuri. 
 
Împreună cu Costache Negruzzi, a publicat toate lucrările lui Dimitrie Cantemir, iar mai târziu și-a cumpărat propria tiparniță, cu care și-a propus să tipărească prioritar edițiile complete ale cronicarilor.  A fost interesat de bucătăria românească apreciat „pionierul artei culinare în Moldova”.
 

Nu doar că a redactat celebrele texte prin care Regele Carol se adresa armatei și apoi populației multietnice a Dobrogei, dar tot lui Mihail Kogălniceanu i se atribuie legea care reglementa proprietatea imobiliară în Dobrogea.
 
Reforma înfăptuită prin Legea din 3 aprilie 1882 este una dintre cele mai importante măsuri luate de statul român pentru dezvoltarea economică, socială şi naţională a provinciei transdunărene. Principiul fundamental al reformei a fost unificarea regimului proprietăţii în Dobrogea cu cel din restul ţării.
 
Printre măsurile importante luate pentru punerea în aplicare a reformei a fost desfiinţarea domeniilor statului în condiţii avantajoase pentru cumpărători, înlesnind astfel colonizarea rapidă a Dobrogei.
 
Legea a oferit  posibilitatea să se vândă pământ  treptat, în loturi mici, până la 10 ha, micilor plugari, şi în loturi mari, până la 100 ha, celor cu posibilităţi de a-l cultiva mecanic.
Au avut prioritate dobrogenii, fără deosebire de naţionalitate, şi cei care se stabileau definitiv în Dobrogea. Statul a luat asupra lui domeniul public propriu-zis, pădurile, minele, lacurile, bălţile, canalele, pescăriile.
 
Legea pentru regularea proprietăţii imobiliare în Dobrogea de la 3 aprilie 1882 este modificată fără a i se schimba principiile, prin legile din 10 martie 1884, 15 februarie 1885, 11 iunie 1889, 25 martie 1893 şi 4 martie 1908, care au accentuat consolidarea dreptului de proprietate, transformarea posesiunii mirie într-un drept de proprietate absolută, prin răscumpărarea dijmei, comasarea şi cadastrarea proprietăţilor imobiliare rurale ale statului şi locuitorilor  şi, în ultimă instanţă, colonizarea Dobrogei prin vânzarea terenurilor statului.[1]
 

Previziune? Iată ce spunea, printre altele, marele om politic: „Când a fost vorba de a combate individualitatea României şi poziţiunea ei de naţiune aliată nu au fost puse la îndoială. Însă îndată ce chestiunea păcii a venit la ordinea zilei, de odată încetăm de a fi Stat şi Aliaţi şi picăm din nou la rangul de o provincie, incapabilă de acte internaţionale.
 
Au să înceapă dezbateri asupra intereselor celor mai esenţiale ale vieţii noastre naţionale. E indiferent: noi nu suntem admişi a le expune, a le susţine. Am fost vrednici a vărsa sângele nostru pentru a le apăra, dar nu suntem vrednici a le cunoaşte.”
 
„Misiunea providenţială a noastră este de a fi păzitorii Dunării pentru alţii, pentru toate neamurile îndreptăţite să se folosească de această minunată cale de tranzit internaţional, paznicii drepți şi nepărtinitori ai unui drum de interes obştesc.”
 
Fluviul Dunărea - „drumul de rondă al României, binefăcătorul fizic al românilor şi patronul lor moral, clasicul rege al fluviilor Europei, brâul care înconjoară, apără şi susţine România”.
„Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic: rămân faptele mari, care sunt nepieritoare.”
„După priveliştile lumii, după minunile naturii, nimic nu este mai interesant, mai măreţ, mai vrednic de luarea noastră aminte decât Istoria”.
"Adevărata civilizaţie este aceea care o tragem din sânul nostru, reformând si îmbunătățind instituţiile trecutului cu ideile si propăşirile timpului de față".
 

În ședința Academiei din septembrie 1880 Mihail  Kogălniceanu informa despre antichitățile din Dobrogea, în care se răsfrâng - zicea el - cele patru civilizații ce s-au succedat pe teritoriul de ei: civilizația elenă, cea romană, cea bizantină și cea genoveză, ba încă există una atribuită persanilor.
 
Constanța mai cu seamă, împreună cu vecinătățile ei, ocupă locul unde fusese Tomis, este plină de resturi antice, fie monumente, fie inscripțiuni.
 
După ce dă amănunte asupra Valului lui Traian din Dobrogea, asupra muzeului format în Constanța de către prefectul Opreanu și asupra propriei sale colecții arheologice, Kogălniceanu cere Academiei să trimită în Dobrogea o expediție științifică adăugând câteva amănunte asupra remarcabilei flore de pe insula pretinsă a lui Ovidiu, de lângă Constanța, unde cresc plante străine restului Dobrogei. Membrii Academiei decid:

 
Folosește oricare prilej pentru a cere oamenilor politici, academicienilor și decidenților timpului său să-și întoarcă fața către Dobrogea, să o cunoască și să o promoveze.
 

Pentru a fi un bun exemplu și a nu fi acuzat de demagogie a cumpărat pământ în Dobrogea. La Techirghiol a avut peste 400 ha pe care le-a vândut destul de repede avocatului Ioan Movilă pentru ca acesta din urmă să poată înfiinţa staţiunea Carmen Silva-Techirghiol. La Tuzla deţinea mai mult teren plantat cu vie, dar şi pământuri fertile pentru cultura mare, la Murfatlar așijderea.
 
La 2 mai 1885  comisia de parcelare a Dobrogei întocmea pentru cătunul Tuzla un tabel în care erau consemnate numele posesorilor de pământ:

Total – 967 de hectare şi 1.418 mp.[3] După nume se vede că erau fruntași ai țării convinși de Kogălniceanu să investească în viitorul provinciei.
 
Îl întâlnim proprietar de pământ și la Omurcea[4], Valu lui Traian (Hassamcea), Murfatlar, Alacap[5], Nazarcea, Hasi-Duluck[6], Mahomedcea[7]. Erau câteva mii de hectare, în multe cazuri cumpărându-se nu doar pământul, ci şi casele de pe el.
Se păstrează o impresionantă corespondenţă de afaceri, în care proprietarul îşi arenda loturi de teren, în general de circa 25 hectare, pe 20-25 ani. Cele mai multe asemenea parcelări le-a făcut cu moşia din Hasi-Duluck[8], în arenda cerută intrând şi taxele pentru răscumpărarea dreptului de proprietate deplină.

Un singur exemplu, înregistrat la 3 iunie 1887, în arhivele Tribunalului Constanţa: Vasile Kogălniceanu, fiul său, împuternicit de nepotul său, lt. Colonel Emil Casimir, din Iaşi, vinde lui V.H. Oppler o sută de hectare pământ de cultură în cătunul Lasmahale[9], inclusiv un imobil. Pământul fusese obţinut în 28 noiembrie 1884 prin punere în posesie de către stat.[10]
La 4 iunie 1887, cumpără de la P.D. Hristodulo, funcţionar din Bucureşti, prin avocatul Panait Holban, lotul de teren cultivabil în întindere de una sută hectare, cumpărat de acesta de la stat şi situat în cătunul Hasi-Duluck, comuna Techirghiol, în aceleaşi condiţii şi sarcini cu care s-a vândut şi de stat, fără nici o restricţie.

Mihail Kogălniceanu a avut buni prieteni şi sfătuitori în Dobrogea, printre care: prefectul Remus Opreanu, cu care a elaborat „Legea de organizare a Dobrogei“, numită şi „Constituţia Dobrogei“, căpitanul portului, Nicolae Macri, unul din intelectualii atestaţi înainte de 1877 în Constanţa, despre care am scris recent, Ion Mândrescu, împuternicitul său la Murfatlar, Ion Moţoc, unul dintre primii descălecători ardeleni în Dobrogea românească, aromânul M. Gheorghiu, funcţionar public.
 
Dispune ca pe moşiile lui să fie cultivat grâu din soiul Sfânta Elena, încercând să aclimatizeze sămânţa, cultivă porumb la Agigea şi Hasi-Duluck, închiriază fâneţe, încercând chiar „redeschiderea izvorului cel mare de la Omurcea[12]“. În Parlament solicită cumpărarea de seminţe de calitate superioară pentru ameliorarea întregii agriculturi şi acordarea de premii gospodăriilor ce se vor remarca. În Dobrogea, el chiar încearcă să stimuleze aceste fruntăşii între gospodari.
 
Paralel cu comerţul de pământ, Kogălniceanu făcea şi un intens comerţ cu vite. Sunt numeroase scrisorile care îl prezintă amator de a cumpăra vite, într-un document îi cere administratorului său din Murfatlar, Mândrescu, să vândă 200 oi, în alta – 1.000 oi, iar cu banii câştigaţi să cumpere pământ.
 
Mare agricultor, preocupat să promoveze o agricultură ştiinţifică, el apelează deseori la Ion Ionescu de la Brad, colonelul Fălcoianu şi la expertul francez Chabert, adus special să expertizeze solul dobrogean. Acesta se lansează în aprecieri nefondate, precum că pământul este uscat, clima neprielnică, lipsesc braţele de muncă şi deci nu se poate dezvolta marea proprietate.
 
Kogălniceanu îl combate invocând cercetările medicilor şi ale agricultorilor români din Dobrogea, clima este excelentă în ce priveşte sănătatea oamenilor, iar cultura cerealelor se dezvoltă armonios. Kogălniceanu realizează însă că are nevoie de forţă de muncă serioasă şi aduce din Moldova, de pe moşiile sale din Focşani, oameni şi vite pe care îi cazează la Murfatlar şi Tuzla, îngrijindu-se să aibă tot ce le trebuie. Mai mult, mediază mereu conflictele dintre aceştia şi administratorii veşnic nemulţumiţi.
 
Poate nu este lipsit de importanţă că M. Kogălniceanu este unul dintre primii proprietari de batoză în Dobrogea, că avea un maşinist plătit, aflat numai în solda lui, dar ajuta şi vecinii, închiriindu-le utilajul la nevoie.
 
Călătoreşte în Dobrogea prin mai toate localitățile și cumpără în neştire pământ. Nu are bani şi se împrumută de la bancherii Dall’Orso,  Lazăr Kahane din Iaşi, de la instituţii bancare de stat, de la Frank Halg şi Tache Atanasiu. Îşi vinde produsele înregistrate în Moldova motivând prietenilor că trebuie să plătească „datoriile ce vor rămâne neplătite de mine după moartea mea”.
 
În 1887 Kogălniceanu vinde unui anume Opler, 132 ha. Aceluiaşi cumpărător, Kogălniceanu îi vinde moşia sa de 423 ha tot în raza comunei Cumpăna, cumpărată în anii 1883-1884.
 
El făcea în 1891 donaţie pentru Lucia Vârnav Liteanu, fostă Kogălniceanu, şi pentru nepoatele sale, moşiile de la Omurcea, în suprafaţă de 500 ha, de la Chiuciuc Murfatlar, de 597 ha, şi două trupuri de moşie de 229 ha la Poarta Albă împreună cu toate casele din Murfatlar, grădina, parcul, pepiniera şi celelalte construcţii din vatra satului. Întreaga suprafaţă fusese cumpărată de donator de la diferite persoane în anii 1883-1889.[13]
 
Prin acte autentificate de donaţie, loturile nominalizate pe suprafeţe şi vecinătăţi sunt încredinţate fiului Vasile, soţiei Catinca, nepotului Ion. În testament scria:”Am muncit şi cu grele suferinţe am izbutit a da ţării mele moşiile mănăstireşti greceşti, emancipând astfel a patra parte a pământului românesc din  mâinele străinilor.
 
Am lucrat mult pentru emanciparea muncii ţăranilor, am dat deplină încredere în guvernământul  şi simţul de dreptate al guvernului şi naţiunii mele, spre a spera, ba chiar spre a fi încredinţat că va ierta fiilor mei şi nepotului meu darea de pământ ce se mai datoreşte pentru pământurile stăpânite de familia mea în Dobrogea.” 
 
Kogălniceanu a construit la Techirghiol o fântână publică şi printr-un testament, anulat spre sfârşitul vieţii, şi-a exprimat chiar şi dorinţa de a fi îngropat în pământul etern românesc al Dobrogei.
 

Cu aceleaşi gânduri a ridicat o biserică ortodoxă la Tuzla, în anul 1884, cu hramul „Sf. Ecaterina", întru pomenirea mamei şi soţiei sale care purtau acest nume, și unde la data de 6 septembrie 1884, când împlinea 67 ani, dădea ordin să fie scrijelite pe pisania de interior cuvintele:
 

 
Această biserică zidită din piatră, a fost renovată la exterior în anul 1964, iar în 1967 s-a efectuat pictura în tempera de către pictorul preot Constantin Lembrău din Constanţa, în timpul şi prin strădania preotului paroh Moise Păun. În interiorul acestui locaş se păstrează ca obiecte de cult donate de ctitor următoarele:  un policandru de alamă cu inscripţia în caractere latine:
 

În Constanţa Kogălniceanu a avut trei  case, la cea de pe faleză poposind adesea să înnopteze însăşi regina Elisabeta. Una din ele a fost cumpărată la 4 iunie 1887 de la căpitan C.M. Moroiu[15].
 
Printre ultimele sale apariții în Parlament cerea de la tribuna acestuia pentru locuitorii Dobrogei o scutire de amendare către stat. Dorind să arate întregii ţări că slujeşte legile generale şi nu interesul său solicită în plenul şedinţei ca legea la care se referea să nu se aplice în cazul a doi proprietari din Dobrogea:pentru sine şi pentru fiul său Vasile.
 
Din păcate, pe cât de mare a fost personalitatea lui, pe atât de mică a rămas după moarte recunoștința conaționalilor săi În 1890 şi 1891, la Paris suportă patru intervenţii chirurgicale. Îşi rescrie testamentul, refăcându-l pe cel din 1882 când îşi dorise să fie înmormântat în Dobrogea. Tot de la Paris îi scria fiului său Vasile ultima scrisoare datată 19 iunie 1891:
„Dacă va da Dumnezeu să scap, voiesc a mă întoarce îndată în ţară şi-mi voi continua cura la Kustenge“.[16] Din păcate, nu a scăpat.[17]
 
Anul următor, Tribunalul Constanţa făcea anunțul pentru vânzarea caselor: „Pentru îndestularea statului cu suma de 94.642 lei 62 bani, ce are a lua de la defunctul Mihail Kogălniceanu din plata pământului cumpărat precum şi răscumpărarea dijmei“.
 
Tribunalul, prin Jurnalul nr. 4264 din 13 decembrie 1892, a ordonat a se scoate în vânzare imobilele ce debitorul posedă în oraşul Constanţa, în bulevardul Elisabeta şi strada Vânătorilor, care au următoarea situaţiune – una casă cu două etaje, situată în Constanţa, bulevardul Regina Elisabeta, construită din piatră, învelită cu olane, compusă din 8 camere, 2 antreuri şi osebit bucătărie cu două uşi, având curte şi o fântână. Locul pe care este construcţia împreună cu curtea este în întindere de 500 mp. Şi se limitează cu bulevardul Regina Elisabeta, la miazăzi cu strada Cuza Vodă şi la nord cu proprietatea Solomon Japhet.
 
 Una casă despărţită în două cuprinzând în total 16 camere, construită din chirpici, iar temelia de piatră şi învelită cu olane, întinderea locului de 400 mp, limitându-se la răsărit cu casele debitorului din strada Cuza Vodă, la apus cu strada Vânătorilor, la sud cu un loc viran şi bulevardul, iar la nord cu proprietatea Hroni C. Ermide. Vânzarea se va face la acest tribunal în ziua de 26 septembrie 1892, ora 11, antemeridian (…)
 

A murit la 1 iulie 1891. Ioan N. Roman publică în „Drapelul”din Iași un elogiu dedicat lui Mihail Kogălniceanu pe care îl reproducem:
„Omul, căruia ţintirimul oraşului nostru îi oferă astăzi un loc de vecinică odihnă, Mihail Kogălniceanu, a fost un uriaş al cugetărei, un talent extraordinar, croit din stofa oamenilor mari, şi deopotrivă de puternic în toate manifestările sale.
Orator mare, - cel mai mare orator al ţării, - mare scriitor, literat de talent, mare om de Stat, diplomat iscusit, - ce pană va putea zugrăvi întreaga lui viaţă intelectuală, cu toate însuşirile-i alese, cu toate acele frumoase calităţi, pe care le găsim aşa de rar împreunate în unul şi acelaşi om?
 
Ceea ce însă, cu deosebire, caracterizează întreaga viaţă a lui Mihail Kogălniceanu, un sentiment sincer, profund şi pururea nedesminţit, sunt convingerile lui democratice, dragostea lui nemărginită pentru ţăranul român.
 
El cunoştea viaţa intelectuală a ţăranului, el simţea adânc tot farmecul, toată gingăşia vieţei lui psihice, el cunoştea nevoile şi suferinţele lui, - şi de aceea a făcut pentru el fapte, fapte mari, care îl vor trece posterităţii ca pe o figură din cele mai scumpe neamului, figură pe veci nepieritoare.
 
Mihail Kogălniceanu a fost mai mult democrat decât liberal. Pentru ideea de democratism el sacrifica pe cea de liberalism. Cine ştie dacă un alt liberal, un C.A. Rosetti sau un Ioan C. Brătianu, ar fi făcut lovitura de Stat din 1864?
 
Mihail Kogălniceanu însă a făcut-o - şi a făcut-o pentru că era o altă idee mai mare, mai scumpă inimii sale, care-l preocupa: era ideea împroprietăririi ţăranilor, pe care el a formulat-o în lege şi pe care tot el a aplicat-o în mai puţin de un an de zile.
 
Și când, la 1859 Ianuarie în 5, Mihail Kogălniceanu a felicitat pe principele Alexandru I. Cuza pentru alegerea de Domn făcută în persoana sa, el i-a zis:

 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Virgil Andronescu - un primar al Constanței cu multă grijă pentru locuitorii orașului
Povestea de dragoste a unui primar al Constanței - Cristea Georgescu
Primarul Ion Bănescu - protectorul istoriei orașului Constanța
 

---