Poveștile oamenilor din anticul Tomis (II) Moartea tânărului sportiv Agathrandos și Jocurile Pytice

Una dintre cele mai interesante inscripții tomitane se află de mai bine de un veac într-un depozit al prestigiosului British Museum. Nu se știe exact când și cum a ajuns acolo, dar se cunoaște faptul că piesa a fost descoperită în zona actualei localități Valu lui Traian, la aproximativ 5 kilometri distanță de moderna urbe Constanța.
 
Este vorba despre o stelă de marmură ce poartă o inscripție în limba greacă, piesa fiind datată de către specialiști undeva în cursul secolului II d.H, în epocă romană.
Cel mai probabil, acest monument funerar a fost ridicat și trimis la British Museum, undeva în a doua jumătate a sec.XIX. La acea vreme, firma britanică DBSR (Danube Black Sea Railway) obținuse de la Imperiul Otoman concesiunea pentru construirea căii ferate Kustenge - Bogazchioi (Constanța - Cernavoda), precum și concesiunea asupra portului Kiustenge. Cele două concesiuni și exploatarea lor a fost efectuată de către DBSR între anii 1857 și 1882.
 
Vorbim despre o perioadă în care supușii Albionului, aflați în diverse zone ale lumii cu diverse afaceri, au "luat" numeroase vestigii antice, pe care le-au trimis în patrie. De la Tomis, pe lângă monumentul la care ne referim astăzi, britanicii au mai ridicat câteva inscripții ce astăzi se prăfuiesc prin uriașele depozite de la British Museum (ex. dedicațiile în cinstea sponsorilor de lupte de gladiatori, membri ai familiei Priscius).
 
Să vedem însă la ce se referă efectiv monumentul înstrăinat, așa cum a fost el tradus în sursa FONTES II - "Inscripțiile din Scythia Minor Grecești și Latine,vol II - Tomis și Teritoriul său".
 
Iată traducerea inscripției: "Eram copil al lui Iulianus și al Reginei, eu Agathrandos, când am părăsit în vârstă de 17 ani lumina soarelui. Am murit în frumoasa Smyrna, unde m-am grăbit să merg pentru a învinge la Jocurile Pythice și a obține pentru patria mea coroana întrecerii. În locul coroanelor mele, rudele și patria au numai oasele mele, închise sub această piatră funerară. Salutate, trecătorule!"
 
Aparent avem doar câteva rânduri despre o moarte prematură, dar ce bogăție de informații obținem de aici!
 
În primul rând, inscripția este în greacă iar tristul ei erou poartă de asemenea un nume grecesc, Agathrandos. Surprinzător, părinții săi au nume romane, latinizate: Iulianus și Regina. Părinții nu au însă tria nomina, ceea ce ne arată că nu erau cetățeni romani în sensul juridic al cuvântului, ci doar supuși ai marelui Imperiu.
 
Vorbim despre locuitorii unui Tomis, vechi oraș grecesc, care însă în sec.II d.H se află în plină epocă romană. Părinții au nume latine deci grecii de pe coasta vest-pontică erau împreună cu băștinașii geți în plin proces de romanizare.
 
Dar de ce fiul unor greci romanizați poartă un nume clasic elen? Poate că tânărul Agathrandos a fost numit astfel după unul dintre străbunii lui (poate după un bunic), pentru a-și atăta astfel originea. Este o supoziție, dar una destul de probabilă.
 
Inscripția ne dezvăluie că Agahtrandos a murit la Smyrna, în timpul Jocurilor Pythice, dar că osemintele sale au fost aduse la Tomis și inhumate aici. În acea perioadă, în ritualul funerar al lumii romane se floseau deopotrivă inhumarea și incinerarea.
 
Cum și-a pierdut viața Agathrandos, un tânăr sportiv de numai 17 ani? Acest mister nu ne este dezlegat de către rândurile scrise în piatră. El a plecat probabil împreună cu mai mulți tineri ce formau o delegație a Tomisului.
 
Tomisul a trimis deci un sportiv sau mai mulți la Smyrna, vechi polis grecesc din Asia Mică (azi Izmir, Turcia). Agathrandos, probabil un campion al urbei sale natale a plecat să participe la Jocurile Pythice ce se desfășurau și în acel oraș de pe coasta Mării Egee.
Jocurile acelea presupuneau, în primul rând, desfășurarea unor competiții sportive însă tot în cadrul lor se organizau și întreceri de artă și de dans. Presupunem touși că tânărul tomitan a mers la Smyrna pentru a participa la întrecerile sportive. Poate că a murit în urma unui accident, în timpul unei întreceri. Nu este însă imposibil ca el să fi decedat și din alte motive, poate naturale, de vreo boală anume, contactată pe timpul călătoriei.
 
Jocurile Pythice erau celebre în lumea greacă și se organizau, la doi ani după Jocurile Olimpice. Se desfășurau în primul rând la Delphi dar mai multe polisuri grecești obișnuiau să organizeze la rândul lor astfel de întreceri. În lumea întreagă au fost descoperite mai multe inscripții care atestă că Jocuri Pythice aveau loc și la Smirna.
 
Smyrna a fost mai întâi un polis ionian grecesc de epocă arhaică, extrem de important în sec.VI î.H. Două veacuri mai târziu, orașul a fost mutat de Alexandru cel Mare într-o nouă locație, fiind învecinat la nord cu Pergamum (Pergam, Pergamon) și la sud cu Ephesus (Efes). Era un oraș foarte bogat, care exporta în toate colțurile lumii smirnă, mir...
Se știe că în sec.II, în timpul împăratului roman Hadrian (117-138 d.H) la Smyrna a fost construit un mare gymnasium, instituție de educație a tinerilor, unde aceștia se antrenau și pentru jocur sportivei publice. Acest gymnasium a făcut probabil ca Smyrna să devină o gazdă normală pentru desfășurarea unor etape regionale a Jocurilor Pythice. Smyrna și orașul vest pontic aveau categoric strânse relații culturale. Agathrandos din Tomis a mers astfel la Smyrna cel mai probabil după ridicarea acestui gymnasium.
 
Campionii jocurilor pythice primeau ca recompense cununi de laur (laurul, mirtul era plantă sacră a zeului Apollo) iar acest premiu și-l dorea și tânărul nostru, așa cum se vede și în inscripție.
La jocurile pythice aveau loc concursuri de alergare, de lupte, de pankration (un precursor al boxului modern) și de pentathlon. Acesta din urmă este un cuvânt cunoscut și astăzi, reprezentând o competiție complexă ce se desfășoară în cadrul Jocurilor Olimpice Moderne. Pentathlonul înseamnă cinci întreceri, pentru că în greacă penta este cinci iar athlon este competiție.
Pentathlonul cuprindea așadar cinci probe: sărituri în lugime, aruncarea suliței, aruncarea discului, stadion - cursă de alergare pe distanță scurtă și lupte.
 
Alergările, cursele distincte de pentathlon erau la rândul lor de mai multe feluri: stadionul (cursa scurtă), diaulos (400 de metri), dolichos (12 ture - aproxim 3 mile azi) și hoplitodromos. Aceasta din urmă era "alergarea hoplitului" (infanterist grec, purtător de hoplon - scut) și presupunea ca toți concurenții să alerge purtând asupra lor scutul cel greu.
 
Victoria la Jocurile Pythice, la Delphi sau într-un alt mare oraș elen, era visul oricărui tânăr al epocii greco-romane. Era și visul lui Agathrandos din Tomis dar visul și viața lui s-au sfârșit în mod nedrept și mult prea timpuriu. Inscripția lui ne vorbește despre speranțe, despre familie, despre oraș, despre soartă...
 
Încheiem acest articol cu o scurtă prezentare a ceea ce însemnau practic Jocurile Pythice în antichitate. Acestea aveau loc în primul rând la Delphi, unde exista celebrul templu al lui Apollo și unde preoteasa oracol Pythia îi aștepta pe muritori pentru a le dezvălui (sau nu) viitorul. De ce era atât de important Delphi pentru vechii greci? Pentru că aceștia credeau că aici este centrul pământului, că aici este Omphallos, buricul Pământului.
 
Numele jocurilor nu vine însă, așa cum s-ar crede, de la preoteasa ale cărei vorbe stranii erau interpretate de către muritori în fel și chip. În spatele acestui nume stă o legendă legată de zeul luminii,  al Soarelui și al artelor, Apollo.
 
Potrivit mitului, mama lui Apollo, frumoasa zeiță Leto era însărcinată cu Artemis, viitoarea zeiță a vânătorii. Atât Apollo - fiul cel mare, cât și Artemis erau copii făcuți de Leto cu Zeus, Marele Stăpân al Olimpului, Zeul Suprem.
 
Soția lui Zeus, geloasa Hera s-a hotărât să o pedepsească pe Leto și l-a trimis asupra ei, ca să o chinuiască, pe Șarpele Python, un monstru uriaș, un dragon.
Auzind asta, Apollo a decis să își salveze mama și a pornit în urmărirea lui Python. L-a prins pe muntele Parnasus (Parnas) și l-a săgetat de moarte. Apoi, pentru că Python fusese animalul sacru al Herei, Apollo a trecut printr-un ritual de purificare iar la finalul acestuia a decis să instituie Jocurile Pythice și Templul din Delphi...  
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
FONTES II - "Inscripțiile din Scythia Minor Grecești și Latine,vol II - Tomis și Teritoriul său"; Texte culese, traduse și comentate de Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu, Editura Academiei RSR, București, 1987
 
Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României, vol 1, 2 și 3, Editura Enciclopedică, coordonator - Constantin Preda
 
Victor Kernbach - "Dicționar de mitologie generală", Editura Albatros, Editura Șiiințifică și Enciclopedică, București, 1989
 
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - "Tomis, comentariu istoric și arheologic", MINAC, Editura Ex Ponto,Constanța, 2012
 
Andrei Aricescu - "Armata în Dobrogea romană", Editura Militară, București, 1977
 
Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - "Istoria românilor dintre Dunăre și Mare - Dobrogea", Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979
 
Sursă foto - FONTES II - "Inscripțiile din Scythia Minor Grecești și Latine,vol II - Tomis și Teritoriul său"; stela funerară a lui Agathandos
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Poveștile oamenilor din anticul Tomis (I): Veteranul Germanus