Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:27 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală De patru ani, Meritul Dobrogean recunoaște și omagiază valorile lăsate posterității

ro

21 Nov, 2020 00:00 4603 Marime text

A dispărut creatorul, dar îi va supraviețui creația” (Adrian V. Rădulescu)

Mai devreme decât oricine, dovedind că în jurnalistică e vorba de curaj, cotidianul ZIUA de Constanţa lansa public, în urmă cu trei ani, o provocare autorităților dobrogene la un eveniment anual dedicat zilei de 23 noiembrie, dată care merită şi TREBUIE celebrată ca Zi a Recunoştinţei constănţenilor.


 

Suntem datori să le nemurim sacrificiul

23 noiembrie 2017 a fost pentru cotidianul ZIUA de Constanţa un adevărat tur de forță... sub genericul #SărbătoreşteDobrogea.
Atunci, în fața unui auditoriu de elită din județele Constanța și Tulcea, publicația constănțeană lansa o provocare autorităţilor dobrogene, printr-un manifest făcut public de Lavinia Siclitaru, redactor al cotidianului ZIUA de Constanța.
În onestitatea noastră de gazetari dobrogeni nu vrem să demonstrăm că ne credem ceea ce nu suntem, dar ne însușim curajul de a acționa.
De aceea considerăm că este de datoria noastră ca în următoarele 12 luni, până la centenarul României și împlinirea a 140 de la reintegrarea Dobrogei, să ne implicăm în organizarea unei ample campanii de conștientizare a trecutului dobrogean, de aducere-aminte a tuturor oamenilor care l-au născut și și-au oferit creația pentru Dobrogea, cât și a celor care au iubit acest ținut și i-au dedicat activitatea.


Nu ne substituim niciunei autorități, nu ne impunem ca o forță, rămânând în spațiul demersului jurnalistic, dar cu speranța trezirii din latență a tuturor celor care au puterea de a decide și acționa acum, nu mai târziu.


Tocmai de aceea, vă supunem atenției cu acest prilej, mai propice decât oricând, să luați act de nevoile pe care noi, ca jurnaliști dobrogeni, le-am descoperit a fi stringente” - se arată în documentul amintit.


Astfel, la omagierea celor 139 de ani de la intrarea armatelor române în Constanța, cotidianul ZIUA de Constanța făcea primul pas în fața autorităților și instituia acordarea distincției Meritul Dobrogean și a medaliei comemorative Remus Opreanu.
Cu angajamentul că această distincție se va acorda anual, începând cu 2017, unor personalități române și străine în viață sau post-mortem, care au avut o contribuție importantă la dezvoltarea și consolidarea culturii dobrogene în țară și în lume.


La prima ediție, cele 10 personalități omagiate au fost: generalului Adrian Soci, fost comandant al Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești (25 martie 1965, Săboani, judeţul Neamţ – 16 aprilie 2017), Virgil Coman (24 decembrie 1973 – 5 august 2016) – istoric, arhivist și talentat publicist, Zaharia (5 iunie 1942 - 25 august 2014) - renumit arheolog și Petre Covacef (22 iulie 1936-7 februarie 2015) - un neobosit scriitor, de profesie inginer, fost șef al secției Căi Navigabile din Portul Constanța, Gheorghe Dumitrașcu (25 septembrie 1939, Nisipari - 17 ianuarie 2017) - unul dintre cei mai mari istorici dobrogeni și un patriot desăvârșit, Puiu Enache (18 aprilie 1928, comuna Caramurat -15 martie 2005) - prozator și critic literar, Mitică Lupu (25 mai 1952 – 22 iulie 2017) – compozitor și profesor universitar, Constantin Novac (15 august 1937 - 30 septembrie 2016) – prozator, reporter și scenarist, Gavrilă Simion (18 noiembrie 1928, Adâncata, județul Ialomiţa – 28 aprilie 2010) - unul dintre „marii creatori români de muzee şi un lucrător harnic pe tărâmul întortocheat al arheologiei”, Adrian V. Rădulescu ( 16 august 1932, comuna Dorobanțu, jud. Călărași - 5 mai 2000) – prodigios istoric și ctitor, Olimpiu Vladimirov (9 ianuarie 1942 – 12 august 2017) - poet, publicist, om de cultură.
 

10 personalităţi care şi-au pus amprenta asupra „modelului dobrogean“

La aniversarea celor 140 de ani ai Dobrogei, în noiembrie 2018, ziarul mobiliza din nou importante personalități ale vieții culturale, universitare, științifice și politice, pentru a-i fi alături într-un demers jurnalistic de amploare, sub genericul „Etniile împreună pentru Dobrogea


Respectând tradiţia, cotidianul ZIUA de Constanța a acordat 10 distincții „Meritul Dobrogean“, însoțite de această dată de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”, cu care au fost recompensate 10 personalităţi ce şi-au pus amprenta asupra „modelului dobrogean“, prin contribuţia importantă la dezvoltarea şi consolidarea culturii dobrogene, în ţară şi în lume, iniţiativă unică în peisajul jurnalisticii locale.
La cea de-a doua ediție, lista personalităților a fost deschisă de istoricul Vasile Canarache (6 februarie 1896 - 4 august 1969), urmat de Comandor Constantin (Bibi) Costăchescu (1909-1982), Ion Drugan (5 ianuarie 1925 – 10 decembrie 2013) – regizor artistic, Jean Ionescu (9 iunie 1928 - 16 ianuarie 1993) - directorul cu cel mai lung mandate la conducerea Teatrului Dramatic, istoricul Mihai Irimia (25 octombrie 1942 - februarie 2011), profesorul academician Garabet Kumbetlian (11 martie 1936 - 3 ianuarie 2018), Contraamiral Horia Macellariu (1894 – 1989), Mehmet Niyazi (1878-1931) – poet considerat simbol al mișcării naționale tătare-crimeene, Preot Nicolae Paveliu (25 martie 1874 – 11 februarie 1929), respectabilul publicist de sorginte armeană Simion Tavitian (3 februarie 1926 - 7 noiembrie 2008).


 

Alte cinci personalități eternizate în conștiința publică pe 23 noiembrie 2019

ZIUA de Constanța venea din nou, anul trecut, să reamintească urbei de la malul mării că Dobrogea, cu istoria sa milenară și oamenii săi de mare calibru, este un pământ binecuvântat. La cea de-a treia ediție, celebrarea provinciei dintre Dunăre și Mare a avut ca temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”.
Au fost omagiate și distinse cu Мeritul Dobrogean și medalia „Dionisie Exiguul” cinci personalități care au marcat definitoriu devenirea acestei provincii: Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007) - arheolog, istoric, cercetător, colonel Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938) - militar și istoric, Geavit Musa (23 decembrie 1931 - 5 iulie 2010) - fizician, membru corespondent al Academiei Române, Pericle Martinescu -(11 februarie 1911 - 24 decembrie 2005) - prozator, poet, memorialist și critic literar, Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960) - faimos ziarist și director, timp de patru decenii, al revistei „Dobrogea Jună”.
 

Ziua Dobrogei - o ediție în zodia pandemiei

La ediția atât de specială de anul acesta a Zilei Dobrogei 142, care poartă titlul #DobrogeaDigitală – Acces universal la informație și este organizată în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, conducerea cotidianului ZIUA de Constanța a considerat firesc să acorde Meritul Dobrogean, în semn de înaltă recunoaștere și apreciere pentru întreaga contribuție, omului de cultură Ioan Popișteanu, cel care a fondat Universitatea „Ovidius” din Constanța și a ctitorit cea mai importantă bibliotecă universitară dobrogeană.
De-a lungul acestei săptămâni, personalități dobrogene care l-au cunoscut pe respectabilul bibliolog au acceptat provocarea cotidianului ZIUA de Constanța de a-i readuce în atenție activitatea.


Citește și:

#Dobrogea Digitală: Retrospectiva ZIUA DOBROGEI – trecutul care vine să prefigureze viitorul


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari