#DobrogeaDigitală - „Armeni sub cupola Academiei Române”, de Simion Tavitian Scriitorul Arșavir Acterian descrie personalitatea contradictorie a lui „Zambacu”

Personalitatea criticului de artă Krikor H. Zambaccian, aşa cum afirmam şi în anterioarele articole, l-a fascinat nu numai pe autorul volumului „Armeni sub cupola Academiei Române”, Simion Tavitian, ci şi pe cei care i-au fost contemporani. Un exemplu în acest sens este descrierea extrem de valoroasă lăsată posterităţii de avocatul, jurnalistul, scriitorul şi memorialistul român de origine armeană Arşavir Acterian (n. 18 septembrie 1907, Constanţa, România – d. 17 septembrie 1997, Bucureşti, România), membru al Uniunii Scriitorilor din România.



 

„Era un posedat - scrie Arşavir Acterian - de culori, de linii, de forme. Trăia dăruindu-se total pasiunii pentru artă si nu numai pentru artele plastice. Începuse cu muzica si fusese ani întregi un înflăcărat violonist. Medicii îl sfătuiseră să fie mai reţinut în dăruirea sa fată de muzică, de tânăr vădind tendinţe de nervozitate, care creştea pe undele armoniei. Muza Polymina poate fi o rea sfătuitoare pentru fiinţele prea nervoase.


Descurajat în primele sale elanuri artistice, K. H. Zambaccian a devenit pasionat de pictură. Moştenind o avere bunicică, care s-a tot rotunjit, fără trudă mare şi aproape în virtutea inerţiei, părinţii fiind textilişti, cu o fabrică la Găvana, a investit câştigul - mai bine zis prisosul lui – în tablouri, mai puţin în sculptură. Frecventând în tară şi străinătate expoziţii şi muzee, citind în această materie multă literatură de specialitate, Krikor sau Kirkor sau Gregoire a ajuns un bun, chiar foarte bun cunoscător în domeniul plasticii. În generaţia lui - se poate afirma rară greş – devenise un adevărat expert, călăuzit de intuiţiile lui sigure, chiar mai mult decât de ştiinţă sau erudiţie. Nu era nimic surprinzător în asta dacă amintim că, în acea vreme, profesor de istoria artelor fusese T. T. Tzigara-Samurcas (destul de neavizat în cunoştinţe din domeniul artelor) si, după el, Gheorghe Oprescu, care avusese privilegiul, prin protecţia lui Titulescu, să fie prieten cu Henri Focillon, Paul Valery etc.


Singurii cunoscători în materie de plastică în acea vreme au fost criticul Alexandru Busuioceanu, pictorul Steriadi, Oprescu si K. H. Zambaccian. Zambacu - cum era denumit mai familiar - şi-a înfiripat repede o colecţie frumoasă de tablouri româneşti şi străine. Fiecare vacanţă şi-o petrecea prin marile muzee europene, unde şi-a rafinat simţul estetic şi şi-a completat bagajul de cunoştinţe în această materie. După fiecare călătorie, se întorcea cu câte un tablou de Renoir. Matisse, Cezanne, Delacroix etc. Preferinţa lui mergea precumpănitor spre impresionişti.


După un timp a şi început să scrie despre aceştia: studii, adevărate imnuri
de laudă pline de toată înflăcărata pasiune de care era animat pentru pictura lui de predilectie. Fructul acestor preocupări şi entuziasme a fost o carte: «Pagini de Artă». Pe măsură ce preocupările lui se concentrau mai mult asupra picturii, Zambacu părăsea negoţul, îşi neglija afacerile, care totuşi nu încetau de a prospera datorită activităţii unui frate şi de a-i asigura fondurile necesare din care s-a constituit minunata colecţie - coherentă şi
expresie directă a unei viziuni unitare - ce a purtat o bucată de vreme numele de Muzeul Zambaccian.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA îN FORMAT PDF

 

A continuat să scrie din ce în ce mai pasionat, chiar febril. Au ieşit din pana lui scurte, dar explicite şi edificatoare monografii despre Nicolae Tonitza, Petraşcu , Pallady, Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba... A scris un timp şi cronică plastică la ziarul Curentul, ba chiar si
câteva nuvele publicate în Universul literar. În ultima perioadă a vieţii a scris şi un volum de evocări şi mărturii autobiografice: «Însemnările unui colecţionar de artă».


Era uneori excesiv de vanitos. Conversaţiile cu el nu aveau alt subiect decât propria lui persoană, articolele lui sau ce a spus cutare despre el. Câte o vorbă acidă a vreunui prieten sau cunoscut îl făcea să sufere câteva zile în ţir. Se agita, spumega, se indigna, avea insomnii. Era pradă unei nervozităţi suscitate de pripeala si reacţiile lui nepotolite.


De o sobrietate exemplară în viaţa lui personală, calculat în existenţa lui cotidiană, devenea dintr-o dată - purtat până la antipodul obişnuinţelor sale de subite entuziasme - generos, chiar risipitor. Scrisorile lui Tonitza către el dovedesc dărnicia persistentă a lui Zambacu, care într-o vreme umplea casa nevoiaşă a pictorului cu tot felul de stămburi, stofe trebuincioase unei familii cu mulţi copii. Portretul pe care, însă, într-un moment de furie oarbă, l-a scris, cu venin şi culoare prea rudă, Tonitza despre amicul său, ce se arătase probabil zgârcit la multiplele solicitări, a fost în vreo împrejurare de mari greutăţi băneşti ale pictorului. Toate dărniciile amatorului si colecţionarului erau astfel uitate la un prim gest de reţinere desigur criticabilă, deşi explicabilă.
Îmi amintesc de asemenea de entuziasmul, aproape delirant, pe care l-a trăit Zambaccian, asistând la un spectacol al Teatrului Naţional, în care Emil Botta juca în rolul lui Werther. A ţinut morţiş să-i dăruia că unul din tablourile sale şi m-a întrebat care sunt pictorii ce-i plăceau actorului. Mi-am dat cu părerea că n-ar dispreţui un Luchian. Colecţionarul nu a stat
pe gânduri şi am auzit chiar de la Emil Botta că s-a trezit cu un Luchian din partea lui Zambaccian. Asta nu l-a împiedicat pe Emil Botta, care în acea vreme n-o ducea prea bine cu banii, să-l vândă imediat.


Hipersensibil şi lesne iritabil, era suficient să discuţi ceva în contradictoriu cu Zambacu, ca acesta să ia foc i să înceapă să ţipe. Dar furia îi trecea repede. Îl vizitam ades pe Zambaccian spre sfârşitul vieţii lui. Se îmbolnăvise de boala lui Parkinson. Aproape paralizat, devenise o jucărie în mâinile câtorva femei care îl îngrijeau şi de a căror asistenţă nu se putea dispensa. Nu o dată mi s-a plâns că îi e milă de halul în care a ajuns. Şi cu cuvintele lui: «Sunt o epavă. Nu-mi închipuiam că-mi voi rata viaţa în acest
fel». Singura lui bucurie era să-şi contemple tablourile. Bucurie care nu a durat nici ea mult. A trebuit să se opereze de cataractă şi operaţia n-a reuşit: a orbit. Omul acesta nu s-a străduit nicicând să-şi elucideze o viziune despre viaţă. Îşi crease totuşi o viziune tributară imaginilor de artă pe care i le încorporase şi din care degaja un fel de viaţă omului ca o operă de artă. Înţepenit de Parkinson într-un fotoliu, şi-a trăit ultimele lui zile departe de ceea ce visase să înfăptuiască. Nici spiritul, nici ochii lui nu-l mai ajutau cu nimic spre a se bucura măcar de frânturile de imagini devenite invizibile pentru el, palide amintiri în drumul spre moarte".

Sursa foto: Facebook Muzeul K.H. Zambaccian


#citeşte mai departe în „Armeni sub cupola Academiei Române”
# „Armeni sub cupola Academiei Române”
#Autor Simion Tavitian


Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Citeşte şi:

Destinul savantei Ana Aslan, prima doamnă a medicinei româneşti. A declarat greva foamei, pentru a-şi îndupleca mama

Condiţii grele de afirmare pentru părintele neurochirurgiei româneşti, Dumitru Bagdasar

Opera filosofului şi omului de cultură Nicolae Bagdasar

Spiru Haret, cel dintâi astronom român

Groaza de a fi văzut mort a primului mare critic modern al literaturii române, Garabet Ibrăileanu

Întâlniri fatidice. Licenţiat în Drept, Mihail Jora devine continuatorul operei lui George Enescu

Tragicul sfârşit al întemeietorului şcolii economice româneşti - Virgil Madgearu

I.L. Caragiale îl considera pe Missir „cel mai omenos şi inteligent prieten al său”

Controversatul muzicolog şi publicist Matei Socor, preşedinte al Uniunii Compozitorilor, al Radiodifuziunii şi al agenţiei Agerpres

Mihai Eminescu, despre marele filosof Vasile Conta - „Are talentul de a expune foarte clar materiile cele mai grele”

Tudor Arghezi despre Krikor Zambaccian - „Dă totul şi nu cere statului nimic”

Ședinţă solemnă aniversară a Academiei Române, acasă la Krikor Zambaccian