Istoria Dobrogei – Populație – Personalități Vitalianus (sec. VI) (II)

Abuzurile funcţionarilor şi ale militarilor, corvezile şiprestaţiile variate ce cădeau în sarcina locuitorilor rurali au produs nemulțumiri, care au culminat în anii 513-518 cu revolta lui Vitalianus în dioceza Tracia, din care făceau parte și provinciile Scythia Minor (Dobrogea și județul Caliacra din Cadrilater-Bulgaria) și Moesia Secunda (inclusiv județul Durostor din Cadrilater-Bulgaria). Răscoala a fost provocată de venalitatea lui Hypatius, magistermilitum per Thracias, care a confiscat subvențiile ţăranilor-soldaţi, și de aprige dispute teologice creștine, în care era implicat chiar împăratul Anastasius (491-518), simpatizant al ereziei monofizite. Comandantul Hypatius a fost învins de Vitalianus, considerat trac de istoricul Adrian Rădulescu (1932-2000), la AcresCastellum, lângă capul Caliacra. Împăratul încearcă aplanarea conflictului prin numirea înlocuirea lui Hypatius cu Vitalianus și o conciliere dogmatică, dar fără succes, erezia monofizită fiind condamnată de Al Patrulea Sinod Ecumenic al Bisericii Creștine din 451 de la Chalcedon. Luptele reîncep şi, deși Anastasius obţine victorii,  revolta nu este reprimată. Vitalianus a fost asasinat în timpul domniei lui Justin I (518-527), ca urmare a intrigilor lui Justinian, nepot și succesor al lui Justin.

Surse literare care-l amintesc pe Vitalianus: trei scrisori din corespondența papei Hormisdas (514-523), contemporan cu Vitalianus, „Cronica” lui Ioan (sec. VI), „Cronica” lui Marcellinus (sec. VI), „Cronica” lui Victor (sec. VI) și lucrarea „Faptele romanilor” a gotului romanizat Iordanes (sec. VI).
 


Ioan, „Cronică”:
„214 e. (1). Tot pe atunci [514 - n. e. r.] Tracia a fost răvășită de către Vitalianus, un omuleț scund, bâlbâit și pârlit la vârfurile pleoapelor, feciorul lui Patriciolus, originar din Zaldapa, un mic orășel din Moesia inferioară. Acesta a dat mulțimea de partea hunilor, având înclinări spre fapte nesocotite și a fost denunțat împăratului, care i-a luat banii publici destinați întreținerii așa zișilor federați (foederati) [aliaţi]. Dar el și-a înfiripat unități militare cu oamenii care umpleau Sciția și Tracia: aceștia erau nemulțumiți de ai lor și sufereau pentru faptul că conducerea o avea Hypatius. Pe aceștia i-a convins ușor, deoarece era cel dintâi comandant peste niște nelegiuiți înnebuniți de îndrăzneală. Vitalianus a ucis pe adjuncții comandantului, anume Constantinus Lidianul și Celearinus, 1-a omorât pe Maxentius, fiul numitului Dux, însărcinat cu conducerea moesilor și 1-a băgat la închisoare pe Carinus, care se înțelesese cu comandantul și era iubit în toate (...) După ce i-a ademenit pe toți prin mijloace de acest fel să-și întoarcă privirile spre dânsul, a strâns aproape 50 000 de războinici și țărani și a dat de știre că se îndreaptă spre Constantinopol (....) 10. Vitalianus a împlinit numărul de bani și de lucruri prețioase pe care le-a făgăduit hunilor, a trimis vorbă el le dă înapoi prizonierii și i-a răscumparat pe Alathar, Eusignius și pe mulți alții. Iar pe Hypatius 1-a întâmpinat cu toată grija cuvenită și 1-a cinstit ca pe o marfă de mare preț. Apoi s-au luat toate măsurile printre sciți [locuitori ai provinciei Scythia Minor] și moesi [locuitori ai provinciei Moesia Secunda], în cetăți și în orașe; toți îi știau de frică și i se închinau ca unui împărat.” (Extras din „Trădări viclene”, fg. 214).
 


 
Marcellinus, „Cronică”:
 
„514. (indicțiunea a șaptea). În timpul consulatului lui Senator singur. 1. Scitul Vitalianus, strângând [în calitate de comesfoederatorum al unităților de bulgari – n. e. r.] în trei zile peste șaizeci de mii de ostași romani, călăreți și pedestrași, a venit până la localitatea Septimus [la șapte mile de Constantinopol – n. e. r.], unde și-a așezat tabăra. Așezându-și unitățile sale de la o mare la cealaltă, a venit fără pierderi până la așa-numită Poartă de Aur [Poarta de sud a zidului împăratului Theodosius II (408-450) – nota editorilor români]. El pretindea firește că a venit la Constantinopol din cauza dreptei credințe și a episcopului din Constantinopol, Macedoniu, exilat pe nedrept de împăratul Anastasius. Fiind apoi momit și înșelat de prefăcătoriile și jurămintele false ale lui Anastasius, transmise prin intermediul lui Teodor, după opt zile de la sosirea sa în împrejurimile capitalei, Vitalianus s-a întors înapoi [în Moesia – n. e. r.]. 2. Apoi Vitalianus a intrat printr-o șiretenie, în timpul nopții, în cetatea Odessos [Varna/Bulgaria] în Moesia. 3. Pe Ciril[magistermilitum per Thracias – n. e. r,] care era mai curând un afemeiat decât un comandant destoinic, Vitalianus 1-a surprins dormind între două concubine. Târându-1 afară 1-a omorât imediat cu un pumnal getic [hunic – n. e. r.] și s-a arătat astfel pe față și în văzul tuturor ca dușman al împăratului Anastasius.”
Editorii români notează că Vitalianus se revoltase în numele ortodoxiei împotriva împăratului Anastasius (491-518), susținător al ereziei monofizite condamnată de al Patrulea Conciliu Ecomenic al Bisericii Creștine de la Chalcedon din 451, și că, după uciderea lui Ciril, care fusese trimis în urmărirea lui Vitalianus, acesta a fost declarat inamic public de către Senat.
 
515. (indicțiunea a opta). În timpul consulatului lui Antemius și Florentius. 2. Același Vitalianus a devenit un dușman și mai înverșunat al împăratului Anastasius: căci a trimis înainte pe călăreții săi, iar corăbii înarmate pluteau de-a lungul țărmului stâng, în timp ce el, însoțit de pedestrași, a intrat pe domeniul Systhene și a folosit ca tabără clădirile de acolo. Împăratul a trimis la Vitalianussenatorii, care să stabilească cu acesta condițiile păcii. Ca preț de răscumpărare pentru Hypatius el a primit atunci nouă sute de livre aur [1 livră romană = 325 g], care îi fuseseră oferite de ostașii săi, împreună cu Uranius la Sozopolis [litoralul Bulgariei]. Vitalianus a fost numit comandant al trupelor din Tracia, iar dupa ce s-a intors, 1-a inapoiat bunicului său [împăratului – n. e. r.]. pe Hypatius, pe care îl ținea legat în lanțuri, ca prizonier, în fortăreața Acres [Tirizis la Capul Caliacra/Cadrilater-Bulgaria – n. e. r.].”
Editorii români notează că Vitalianus a înfrânt armata comandată de Hypatus, nepotul lui Anastasius, pe care l-a luat prizonier și că, în incursiunile lor, soldații lui Vitalianus i-au luat prizonieri și pe funcționarii trimiși să aducă răscumpărarea pentru Hypatius
 
516. (indicțiunea a noua). În timpul consulattului lui Petrus singur. 1. Călcându-și cuvântul dat împăratul Anastasius s-a mâniat împotriva Iui Vitalianusși i-a numit ca succesor pe Rufinus [posibil ginere al lui Ioan Scitul – n. e. r.].”
Editorii români notează că din cauză că Anastasiu nu și-a respectat promisiunile, în toamna lui 515, Vitalianus s-a revoltat a treia oară, dar flota lui a fost arsă și armata de uscat învinsă, după victorie împăratul destituindu-l de la comandamentul din Tracia.”
 
Continuarea ediției a doua
 
A
„519. (a douăsprezecea indicțiune). În timpul consulatului împăratului Iustinian [527-565] și a lui Eutharicus. 3. (T). Scitul Vitalianus, fiind rechemat la conducerea treburilor statului prin bunăvoința împăratului Justin, a venit la Constantinopol și a fost numit comandant al armatei, în ziua a șaptea de la sosirea sa.”
 
B
„3. (S.) Scitul Vitalianus, după ce a fost chemat și de ambele părți s-au făcut jurăminte [care garantau buna credință și integritatea corporală – n. e. r.,], a venit în capitală, unde a fost numit imediat comandant al armatei. ”
 
520. (indicțiunea a treisprezecea). În timpul consulatului lui Vitalianus și Rusticus. În luna a șaptea a consulatului său, consulul Vitalianus a fost străpuns de șaisprezece lovituri și ucis [din ordinul lui Iustinian – n. e. r.] în palatul imperial, împreună cu însoțitorii săi Celerianus si Paulus.”
 
 

Victor, „Cronică”
 
„510. În timpul consulatului strălucitului [titlul purtat de membrii senatului – nota editorilor români] Boethius [filozof roman – n. e. r.].
Comitele Vitalianus, fiul lui Patriciolus, aflând despre înlăturarea dreptei credințe [ortodoxiei], despre condamnarea sinodului de la Chalcedon, despre îndepărtarea episcopilor drept credincioși și despre înlocuirea lor cu eretici, a strâns o oaste mare de bărbați viteji și s-a răsculat împotriva împăratului Anastasius.
 
511. În timpul consulatului strălucitului Felix.
Comitele Vitalianus 1-a prins de viu pe Hypatius, nepotul împăratului Anastasius și comandantul armatei romane, după ce a omorât șaizeci și cinci de mii de ostași [cifră mult exagerată – n. e. r.] lupta pe care a purtat-o cu trupele romane. Pe prizonier 1-a pus în lanțuri și 1-a aruncat într-o cușcă de fier, iar mai târziu 1-a omorât [la Odessos/Varna-Bulgaria – n. e. r.].
(...)
514. În timpul consulatului strălucitului Senator.
Comitele Vitalianus a ajuns la Constantinopol cu o mare armată de barbari și s-a așezat la Sosthene [Stema-Turcia europeană]: fiind rugat, a promis împăratului Anastasius că va încheia pace numai dacă se permite întoarcerea în scaunele lor a apărătorilor sinodului de la Chalcedon, care fuseseră exilați, și dacă toate bisericile din Orient [Imperiul Roman de Răsărit/Bizantin] se reunesc cu biserica romană.”
Editorii români notează că din cauza politicii monofizite a lui Anastasius se ajunsese la ruptura cu papa de la Roma.
 
„522. În timpul consulatului lui Symmachus și Boetius.
Vitalianus s-a întors la Constantinopol după ce a primit o făgăduință întărită cu jurământ [prin care împăratul Iustin I îi garanta viața lui Vitalianus – n. e. r.]. Împăratul Justin 1-a primit cu bunăvoință, 1-a făcut magistermilitum [praesentalis – comandant suprem al armatei – n. e. r.] și i-a acordat consulatul [pentru 520 – n. e. r.].
 
523. În timpul consulatului strălucitului Maximus.
Se spune că Vitalianus a fost ucis la Constantinopol [iulie 520 – n. e. r.] de către partizanii patricianului Iustinian, în interiorul palatului, în locul căruia pe grecește i se spune „Purcel”. ”
 
 
Bibliografie
Adrian Rădulescu & Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, ed. revizuită și adăugită (1978), Ex Ponto, Constanța, 1998.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970
 
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: