#DobrogeaDigitală Portretul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea - „Cel dintâi ministru român care apare pe scenă“

 
Lucrarea „50 de figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.
 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 


Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 
Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 
La galeria de portrete se adaugă o personalitate emblematică a literaturii române, Barbu Ștefănescu Delavrancea. Prozator și dramaturg, gazetar, avocat și orator Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut pe 11 aprilie 1858 și s-a afirmat prin vocația specială de observație și analiză a evenimentelor politice și culturale ale epocii.
 
Ilustrul scriitor este ales membru al Academiei Române la 12 mai 1912, în semn de apreciere a întregii sale activități. În acele momente Delavrancea a evocat un discurs omagial despre estetica poeziei populare, cu un ecou deosebit în lumea literară.
 
Dobrogea era una din regiunile îndrăgite de Delavrancea vizitând de multe ori Constanța și prietenii dobrogeni de toate etniile, cu care stătea adesea la taclale.
 
Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Barbu Ștefănescu Delavrancea la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 
„Ministru de Lucrări publice şi autor de lucrări dramatice. Dispensator de bilete de liber parcurs pe căile ferate şi în Teatrul Naţional. Cumulează banca ministerială şi rampa.
 
Este cel dintâi ministru român care apare pe scenă. Prin urmare, este un răsvrătit contra tradiţiei autorul Viforului, fiindcă numai un răsvrătit poate fi în stare să-şi expuie gravitatea oficială în cadrul vesel sau tragic al unei scene, alături cu nişte simpli oameni de talent.
De altfel, întreaga sa înfăţişare înfăptueşte par’că, în trăsături de piatră, răsvrătirea. Părul viscolit, nasul repezit în sus, ochii fulgerători, buzele nervoase, ţuguiate, fiecare amănunt al figurei sale cu mobilităţi expresive de actor, poartă semnul răsvrătirei.
 
Par’că peste capul său de leu al artei bate într’una vijelia răscolitoare a pasiunei poetice. Dar şi înăuntrul său sufletesc d-l Delavrancea face impresia că închide o vijelie.
 
Când vorbeşte, glasul pare un vâjâit năpraznic de copaci cari se frâng în bătaia apei şi a aerului răscolit, tăiat din când în când de tunete înfiorătoare. Un asemenea copac bătut de vijelie pare întreg trupul său, când la tribună, oratorul Delavrancea se frământă, se îndoaie în ritmul vorbei sale vehemente. Chiar când zâmbeşte cu bunătate senină, râsul în ochii săi furtunatici pare o rază de soare ce se strecoară o clipă printre nouri negri. Par’că e însuşi Viforul.
 
Bate Viforul cu turbare şi, din scuturarea atâtor parfumaţi pomi în floare, cântaţi într'o splendidă primăvară de Trubadur, se aştern acum în părul răsvrătit al autorului dramatic floricele albe ca argintul...
 
E singurul argint pe care d-l Delavrancea l-a putut agonisi de pe urma creaţiunilor sale artistice.“