#DobrogeaDigitală - „Retroproiecţii literare”, de Pericle Martinescu Brâncuşi, omul infinitului - „înainte de a fi un inovator, este un aventurier”

„Retroproiecţii literare” este un volum în care Pericle Martinescu a adunat o serie de studii şi articole publicate în perioada interbelică, într-o epocă de efervescenţă creatoare în cultura românească, şi nu numai, perioadă în care autorul a luat contact cu mari creatori de literatură sau artă.
 

 
Asemeni unei complexe tapiţerii, cu teme şi culori ce se întrepătrund armonios, volumul redă parfumul unei epoci pe care autorul o filtrează prin propriile lecturi şi afinităţi culturale. Articolul despre spiritul uriaş al lui Brâncuşi, din care cităm mai jos, face parte dintr-o serie de scrisori cu care Pericle Martinescu a colaborat, în anii ’40, la cotidianul spaniol Solidaridad Nacional din Barcelona, la solicitarea ataşatului cultural pe lângă ambasada română de la Madrid, Aron Cotruş.
 

„În configuraţia artei europene din ultimele decenii, numele lui Constantin Brâncuşi s-a situat definitiv în fruntea celor care au revoluţionat sculptura, creînd un limbaj nou pentru exprimarea în lemn, marmoră şi bronz, şi descoperind un univers spiritual încă nebănuit în complexitatea artei contemporane. Ca şi Rimbaud în poezie, Brânduşi în sculptură, trecînd peste toate formulele convenţionale ale creaţiei artistice, a dărîmat zidurile ce încătuşau imaginaţia şi elanul creator, şi spărgând legile ce determinau vechea optică artistică, a impus, prin legi ţîşnite din puternica sa personalitate, o viziune nouă în artă, şi totodată, cu o îndrăzneală extraordinară, a deschis calea eliberării lăuntrice a omului de sub tirania problematicii factice a spiritualităţii moderne.
 
În acest sens, el însuşi un exponent marcant al modernismului, în înţelesul elevat al cuvântului, înainte de a fi un inovator, este un aventurier. Unul din acei mari aventurieri ai spiritului care, din dorinţa de a pătrunde tainele adînci ale existenţei prin aprofundarea fenomenului artistic, şi de a «forţa secretul» condiţiei umane, cum spunea Rimbaud, ajune până la explorarea zonelor absurdului şi incognoscibilului pentru a redescoperi ceea ce e logic şi cognoscibil, inversînd în acest fel procesul ontologic şi realizînd o nouă cosmogonie. Brâncuşi este autorul unei asemenea cosmogonii, pe care i-a dictat-o intuiţia lui demiurgică şi căreia el i-a dat formă printr-o activitate creatoare desfăşurată în lumina datelor sugerate de noi aici.
 
Fiul unor ţărani români de la poalele Carpaţilor, în al căror sînge pulsează încă prezenţa unor strămoşi milenari, cu toate credinţele şi obiceiurile lor magice, Brâncuşi poate fi considerat, şi de fapt şi este, produsul experienţei spirituale acumulate de-a lungul timpurilor în sufletul înaintaşilor săi, experienţă ce a erupt acum ca un vulcan în mijlocul culturii şi civilizaţiei moderne. Aspectul artificial al acestei civilizaţii şi culturi nu-l putea satisface pe omul care venea dintr-o lume de purităţi şi potenţialităţi spirituale nemărginite, caracteristice poporului din rîndurile căruia s-a ridicat. De aceea, urcând întreaga scară a vieţii moderne, de la stadiul formelor primare şi a autentice pînă la acela al celor mai rafinate structuri, Brâncuşi în loc să devină apologetul vieţii moderne, îmbrăţişând-o cu ardoare, dimpotrivă o recuză, prin modul său de a trăi, modest şi patriarhal, în inima unui Paris supracivilizat, şi singura lui ambiţie pare a fi aceea de a oferi pilda unui stil de viaţă, sincer şi nealterat, în care omul să fie susţinut de impulsurile lui lăuntrice, în opoziţie cu normele sterile şi amăgitoare ale civilizaţiei din jurul lui. În aceasta constă semnificaţia spirituală a revoluţiei înfăptuită în artă de Brâncuşi, prin tenacea lui voinţă de reîntoarcere la „izvoare”.
 
Vicisitudinile şi tribulaţiile prin care a trecut, pînă a reuşit să se impună, definesc vocaţia şi destinul său de artist. În copilărie, părinţii îi rezervaseră o ocupaţie idilică: să păzească oile. Dar ciobănaşul şi-a părăsit turma şi a fugit la oraş, la Craiova, luând cu el doar un briceag, cu ajutorul căruia făcea crestături în lemn, una din plăcerile lui copilăreşti. La Craiova, unde se angajase ca băiat de serviciu într-un restaurant, un client frecvent al localului observă îndeletnicirea din momentele de răgaz ale fostului păstor, remarcă aptitudinea lui în a cresta lemnul şi întrevăzînd în el talentul înnăscut ce se exprima prin micile lui delectări, îl ajută să intre la Școala de Arte şi Meserii, unde se dovedeşte un elev sârguincios şi isteţ, absolvind cursurile după cîţiva ani, cu premiul întîi.
 
Conştient acum de valoarea şi vocaţia lui, tînărul merge mai departe, se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, unde îşi afirmă talentul şi dă la iveală primele sale lucrări. Nu mult după aceea, atras de prestigiul Parisului, unde erau consacraţi şi îşi spuneau cuvântul toţi artiştii vremii, Brâncuşi, sărac şi nesusţinut de nimeni, îşi ia inima în dinţi şi pleacă pe jos de la Bucureşti la Paris, împins de puternica chemare către marele miraj al artei. Mai întîi paraclisier la biserica română din Paris, apoi chelner în restaurantul unui anume Chartier, Brâncuşi lucrează cu râvnă în timpul său liber, face sculpturi după sculpturi şi într-o zi încarcă într-o roabă portetrul lui Chartier, pe care îl cară singur pînă la Salonul Oficial, trecînd prin peripeţii nu lipsite de comic în timp ce străbătea străzile Parisului.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

Coloana infinitului şi trezirea „omului etern”
 
Lucrarea îi este primită la Salon şi asta îi deschide calea succesului. În câteva zile, numele lui Brâncuşi intră în atenţia cercurilor artistice pariziene. Dar tînărul sculptor nu se lasă îmbătat de acest prim succes şi, departe de a se culca pe lauri, dispare câţiva ani din lumea artistică şi trăieşte în cel mai deplin anonimat în mijlocul Parisului, dar continuînd să-şi dezvolte şi precizeze concepţia sa artistică.
Când reapare, la Salonul Independenţilor, cu „Pasărea de aur”, lucrarea aducea atîta noutate şi îndrăzneală, încât publicul a reacţionat împotriva acestei cutezanţe, impunînd ca opera să fie înlăturată din incinta expoziţiei. Artiştii francezi i-au luat apărea, văzînd în persoana lui Brâncuşi un continuator al lui Rodin pe drumul nou deschis de acesta sculpturii. Fără a ţine seama de protestele publicului, nici de atacurile dezlănţuite contra lui în presa ce se erija în apărătoarea tradiţiei, artistul răspundea criticilor cu noi opere ce-i conturau tot mai mult personalitatea.
 
La început, publicul nu-l înţelegea, fiindcă Brâncuşi nu se mulţumea să meargă pe drumuri bătute şi recurgea la formele pe care mulţi artişti nu aveau curajul să le abordeze. Brâncuşi nu şi-a părăsit însă nici o clipă drumul, călăuzit de noua lui viziune artistică ce întrunea deopotrivă elogii fanatice şi proteste furibunde. După „Sărutul”, operă ce se află în cimitirul Montparnasse, şi „Cuminţenia pământului”, aflată într-un cimitir din România, a creat „Portretul Prinţesei X”, care a provocat perplexitatea publicului. Artistul fu învinuit că „asasinează” sculptura şi că nu face altceva decît să imite arta neagră, foarte în vogă în cercurile artiştilor modernişti parizieni din perioada aceea.
 
În ultimă instanţă, în ultramodemismul brîncuşian gravitează nostalgia funciară a artistului, moştenită de la strămoşii lui şi purtată cu el permanent şi pretutindeni, nostalgie echivalentă cu dorul de o lume autentică şi pură, împletită din vrajă şi incenţă, aidoma paradisului lui Adam dinaintea blestemului cunoaşterii. În opoziţie cu supraomul lui Nietzsche, de pildă, complicat, orgolios, lucid şi avid să cunoască tot mai mult, omul brâncuşian este sugerat de o singură linie, dar o linie mare - Coloana infinită - a cărei putere de vibraţie scrutează toate profunzimile spirituale şi trezeşte din abisurile tenebroase ale trecutului omul nou, adică omul etern.”

 
Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR Cultural
 
#citeşte mai departe în „Retroproiecţii literare”, de Pericle Martinescu
# Retroproiecţii literare”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR
 
Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu: Tudor Vianu - un boem „refulat”

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Martor al sublimei prietenii dintre Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: „George Enescu - frumoasă viaţă, fericit destin!”
  
#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu şi Emil Cioran, doi noctambuli filosofând într-un oraş adormit

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: Sfârşitul războiului şi „noi angajamente”
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”