#DobrogeaDigitală „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul III -„Student în Iaşi“, un tribut adus profesorilor și colegilor de la Universitatea din Iași

Volumul istoricului Tasin Gemil „Un tătar din România. Amintiri, confesiuni, mărturii, evaluări ale unui universitar istoric, fost deputat și ambasador“ este dedicat relațiilor interetnice dintre tătari, turci și români, constituind un excelent studiu, documentat, despre tătari. Capitolul III - „Student în Iaşi“ are 34 de pagini și 7 subcapitole: Prima dată în Iaşi, Revenirea în Iaşi ca student, Tătarii se declarau turci, Am fost deturnat de la arheologie la turcologie, Problema bursei de studii în URSS, Rană veche și
Absolvirea facultăţii.
 
 
 
În ediția de azi, prezentăm capitolul III „Student în Iaşi“ din volumul „Un tătar din România“. Amintiri, confesiuni, mărturii, evaluări ale unui universitar istoric, fost deputat și ambasador“ al semnat de istoricul Tasin Gemil. În acest capitol, Tasin Gemil își amintește cu drag de Facultatea de istorie‐filozofie, secția Istorie, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o, despre colegii și profesorii săi, despre practica pe șantierele de arheologie, dar și despre dezamăgirile de care a avut parte, mai ales când bursa de studii în URSS a fost acordată unui alt student.
 
Capitolul III: „Student în Iaşi“ are 34 de pagini și 7 subcapitole:
 
Prima dată în Iaşi
Revenirea în Iaşi ca student
Tătarii se declarau turci
Am fost deturnat de la arheologie la turcologie
Problema bursei de studii în URSS
Rană veche
Absolvirea facultăţii
 
„Examenele de admitere se desfășurau la începutul lunii septembrie. Știu că am plecat la Iași în noaptea de 24 august, pentru că era chermeză în mijlocul oraşului şi mi‐a părut rău că plecam. Era prima mea călătorie la Iași.  (...) Nu aveam încă 17 ani și plecam departe și, poate, plecam din casa părintească pentru totdeauna. De altfel, mama a intuit asta și m‐a binecuvântat plângând să am drumul deschis și lipsit de primejdii
toată viața. Tata mi‐a atras din nou atenția să mă feresc de fapte care mă vor face să‐mi fie teamă sau rușine, să am grijă ca la culcare să fiu mereu cu sufletul împăcat și gândul senin. Să nu uiți vorba pe care am auzit‐o și eu de la alții mai mari decât mine – sublinia tata – că un bărbat adevărat trebuie să aibă tăria să se ridice la timp de la masa de băutură sau de joc și din patul
unei femei. Poate și din pricina asta eu nu am știut să joc poker și nici măcar table. De asemenea, o atenționare insistentă era să nu uit faptul că eu sunt tătar și de aceea trebuie să muncesc mai mult decât ceilalți și să fiu întotdeauna model de corectitudine, dacă vreau să mă realizez în viață. Chiar când urcam în tren, tata mi‐a repetat zicala tătărească că sunt vremuri în care
„Se caută vițel sub burta boului” (Ögüz astında bızaw qaraylar), care este echivalentul zicalei românești „Se caută nod în papură”. Mai târziu, aveam să‐mi dau seama, chiar pe pielea mea, de adevărul aflat în această zicere“, dezvăluie Tasin Gemil.
 
În subcapitolul „Prima dată în Iaşi“, capitolul 3, autorul își amintește despre viitorul judecător Ramazan Mitat, care era student la Drept în ultimul an și de care l-a legat o prietenie adevărată și căruia îi păstrează o amintire frumoasă.
 
Tasin Gemil își amintește și despre examenul de admitere, care consta din două probe scrise și trei orale. A reușit să ia examenul de admitere la Facultatea de istorie‐filozofie, secția Istorie, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
 
Toamna, pe la începutul lunii octombrie, Tasin Gemil a plecat din nou la Iași. Subcapitolul Revenirea în Iaşi ca student, Capitolul III, este dedicat vieții de student.
 
„Mărturisesc că m‐am despărțit cu o anumită strângere
de inimă de familie, de rude și de Medgidia, de care eram legat atât de strâns. La despărțire, mama nu s‐a putut abține și a plâns, zicând că de acum plec pentru totdeauna din casa părintească. Mama și mătușile mele, prezente și ele la despărțire, m‐au binecuvântat, urându‐mi sănătate, putere de muncă și să
nu‐mi uit vreodată originile. Teama de înstrăinare era o problemă acută în cadrul comunității, mai ales în condițiile deschiderii care avea loc în acei ani“.
 
De asemenea, în subcapitolul Revenirea în Iaşi ca student, istoricul Tasin Gemil explică de ce tătarii se dădeau drept turci.
 
„Generaţia mea cred că este ultima care vorbește fluent tătara. Dar, colegilor români le spuneam că vorbim turca, nu spuneam că vorbim tătara. Mergeam în continuare drept turci. Am explicat treaba asta, şi dacă este nevoie explic şi aici, din nou, de ce comunitatea tătară se complăcea în a se declara de etnie
turcă. Nu era vorba aici de un transfer de identitate, ci de o dublă identitate asumată. Tătarii se identificau cu turcii, deși ei știau că sunt tătari. Motivele erau în primul rând de ordin istoric și religios, dar și instinctual, de apărare. În 1878, trecerea de la administraţia otomană la cea românească a fost resimţită ca un şoc atât de către turci, cât și de către tătarii din Dobrogea. Tătarii au resimțit însă mai puternic acest șoc, pentru că, spre deosebire de
turci, tătarii aveau experiența istorică a opresiunii unui stat creștin în propria lor țară Crimeea, de unde fuseseră siliţi să plece, îndeosebi în anii 1856‐1860, pentru a se adăposti între hotarele Imperiului otoman, inclusiv în Dobrogea. Imediat după 1878, tătarii au fost nevoiţi să plece în masă şi din Dobrogea, în Turcia. Tătarii se numără printre foarte puţinele popoare din lume, care,
în cursul unei singure generaţii, au suferit două strămutări masive în alte ţări, ceea ce i‐a marcat ca popor şi ca indivizi. Tătarii dobrogeni îi numesc și astăzi pe români qazaq, după numele cazacilor de pe Don și Nipruׅ“.
 
„Sentimentul apartenenţei la Turcia și la lumea turcă era foarte puternic înrădăcinat la tătarii dobrogeni. De fapt, lumea turcă, mai bine zis turcică, nu era cunoscută atunci prea mult. Generaţia părinţilor mei ştia de Crimeea, de Kazan, de Turkistan, dar nu fusese nimeni acolo, aşa cum merge lumea acum. Contactele erau rupte, vorbim aici de perioada sovietică. Legăturile cu
Turcia erau însă foarte strânse, ceea ce a înlesnit și reușita mişcării naţionale tătare din perioada interbelică, când identitatea şi conştiinţa naţională a tătarilor din România a atins cotele sale cele mai înalte de dezvoltare. Paradoxal este însă faptul că întreaga mişcare naţională tătară s‐a desfăşurat mai mult în limba turcă literară din Turcia şi mai puţin în cea tătară din Dobrogea“, scrie Tasin Gemil în subcapitolul „Tătarii se declarau turci“ (Capitolul 3).
 
Lipsa unui stat propriu i‐a obligat pe tătarii dinainte să se identifice cu Turcia, mai mult decât alţii, susține istoricul.
 
„Ei credeau că în acest mod se puneau la adăpost de alte silnicii. Acesta este şi motivul pentru care, chiar şi în momentul de faţă,
la recensăminte oficiale, 25‐30% din tătarii dobrogeni se declară turci, probabil instinctual. Practic, legătura cu Turcia nu poate fi negată, deoarece atât cât a putut, Turcia întotdeauna i‐a apărat, i‐a protejat pe tătari, aşa cum face şi acum cu cei din Crimeea. Este adevărat, după integrarea țării în NATO și UE, tătarii
din România au mai puțină nevoie de protecția Turciei, dar este imperios necesar ca ei să se raporteze la ea ca la un stat de apartenență“, relatează Tasin Gemil.
 
Datorită profesorului Mircea Petrescu‐Dîmboviţa, care ținea
cursul de Istoria veche a României, Tasin Gemil a aflat despre disciplină de specialitate – turcologia. „Deși arheolog și încă unul renumit pe plan european, Profesorul M. Petrescu‐Dâmbovița mi‐a îndreptat cariera științifică într‐o altă direcție decât arheologia, la care visam încă din ultimul an de Liceu“, dezvăluie istoricul în subcapitolul „Am fost deturnat de la arheologie la turcologie“ (Capitolul 3).
 
În continuare, istoricul Tasin Gemil povestește cum învăța, în anul I, atât pentru facultate, cât și pentru turcologie.
 
„Învăţam pentru seminare și examene mai mult decât mulți colegi ai mei. În același timp, dedicam foarte multă vreme şi turcologiei, îndeosebi paleografiei. Făceam mereu exerciții de descifrare a unor scrieri otomane vechi, mai întâi caractere tipărite în stilul neshi, apoi și fotocopii de documente în același tip de scriere, care era mai simplu și mai clar decât celelalte. Trebuia să
învăț și limba veche osmană, impregnată de arabisme și persanisme. Conspectam și lucrări în limba turcă modernă, inclusiv manuale, deoarece îmi dădusem seama că limba turcă pe care o știam eu din Medgidia era foarte simplă și neevoluată; nu îmi era de ajuns să înțeleg bine nici măcar lucrările scrise în turca literară actuală. Toate acestea se întâmplau în semestrul al doilea al anului I de studii (..)Cam acesta a fost primul an de studii, în care am fost deturnat de la arheologie la turcologie, mai întâi de către Profesorul M. Petrescu‐Dîmboviţa, apoi și de către Profesorul D. Berlescu, care erau atunci cei mai de seamă profesori ai facultății noastre“.
 
 
În subcapitolul „Problema bursei de studii în URSS“, Tasin Gemil povestește despre campania de săpături de la Trușești, județul Botoșani, unde se descoperise o așezare neolitică din cultura numită Tripolie‐Cucuteni, dar și despre munca pe șantierul Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța, unde a avut să-i cunoască pe Adrian Rădulescu și pe Vasile Canarache.
 
„Am mers pe șantiere arheologice și în anul următor, la Cetatea de scaun de la Suceava și apoi din nou la Mozaicul din Constanța. În vacanța anului IV a fost practica obligatorie, la Arhive, și apoi la Cucuteni, unde era o bază neolitică precum cea de la Trușești, dar mai mare decât aceasta. Așadar, mi‐am satisfăcut și dorința legată de arheologie (...)A doua mea dragoste, desigur profesională, turcologia, mi‐a provocat de la început suferințe de care nu am scăpat nici acum. Este vorba de bursa de studii în URSS, despre care îmi vorbise decanul la începutul anului II. Am înțeles că propunerea Facultății fusese aprobată de Rectorat și dosarul fusese trimis la Minister“, relatează autorul.
 
În subcapitolul „Rană veche“, Tasin Gemil povestește despre bursa de studii în URSS, care a fost acordată unui alt student.
 
„Spre surprinderea tuturor, Ministerul îl preferase însă pe
al doilea nominalizat, care nu avea nici cea mai mică legătură cu turcologia,ci se pregătea să devină arheolog. Pentru mine a fost o lovitură nedreaptă,năprasnică, ale cărei efecte sufletești le‐am simțit puternic multă vreme și lesimt chiar și acum. În ciuda aparențelor, sunt o fire sentimentală, chiar destul
de emotivă; pun mare preț pe loialitate, pe cuvântul dat, pe corectitudine şiresponsabilitate, pe adevăr și dreptate. Am fost și sunt ferm convins şi acumcă atunci mi s‐a făcut o mare nedreptate. Era primul eșec major pe care îlsufeream și nu era din vina mea. Nu știam atunci că aveau să urmeze și altele
de același tip“, continuă Tasin Gemil șirul amintirilor.
 
Dacă ar fi beneficiat de acea bursă în URSS, poziția sa științifică ar fi fost sensibil deosebită de cea de acum, crede Tasin Gemi.
 
„Cred că pierderea acestei burse m‐a afectat și în planul carierei științifice. Unii istorici, îndeosebi americani, apelează uneori și la așa‐numită metodă If history, adică «Istoria cu dacă», metodă respinsă însă de marea parte a istoricilor europeni. Eu nu mă număr în această «mare parte» și ca atare folosesc, când este cazul, și această metodă, care mi se pare mai clară și
convingătoare. Așadar, dacă aș fi beneficiat de acea bursă în URSS, cred că poziția mea științifică ar fi fost sensibil deosebită de cea de acum. Îmi cunosc bine posibilitățile; aș fi profitat la maximum de acea șansă, pentru a realiza chiar mai mult decât se aștepta de la mine (...)Turcologia rusă și sovietică se numără printre cele mai avansate din lume. Programul Rusiei de cuceriri în Caucaz și Asia Centrală a fost pregătit minuțios, inclusiv prin cercetări temeinice de teren“, mai spune Tasin Gemil.
 
Ultimul subcapitol din capitolul III -Absolvirea facultății- este dedicatultimul an de studii și dezamăgitor de care a avutparte Tasin Gemil.
 
„Lucrarea de diplomă a fost de fapt primul meu Everest, pe care l‐am cucerit după eforturi grele și îndelungate. Am vrut să‐mi dovedesc mai întâi mie însumi că pot să reușesc de unul singur, în ciuda piedicilor puse de autorități. M‐a interesat aici, înainte de toate, valoarea umană, morală a acestui efort continuu și deloc ușor. Mărturisesc aici că cel mai sever critic al meu am fost și sunt eu însumi. Obișnuiesc, încă din acele vremuri, să‐mi fac, în gând, în fiecare dimineață, programul zilei, iar seara, bilanțul; dacă acest bilanț nu este pozitiv, am probleme cu somnul
în acea noapte (...) Absolvirea Facultății a fost de natură să‐mi producă alte neplăceri, ca să nu zic suferințe. Nedreptatea, mai ales cea flagrantă, îmi produce dureri sufletești de neuitat și de neiertat, din nefericire pentru mine“.
 
La repartiția de după absolvirea facultății, Tasin Gemil a obținut un post la școala din Eforie Sud, cu toate că optase pentru postul de asistent de la Institutul Pedagogic din Constanța, Facultatea de Filologie‐Istorie.
 
„În ziua repartiției eram liniștit, chiar bucuros că mă întorc acasă, în Dobrogea. Sondasem deja terenul, întrebându‐i pe cei care erau înaintea mea despre preferințele lor. Nici unul nu optase pentru postul de la Constanța. Înaintea mea, pe locul 12 sau 13, era o fată de la Universitatea din Cluj, care dorea să ocupe un post în Cluj. Dar, când a ieșit cu repartiția, luase la Institutul Pedagogic din Constanța, căci nu avea buletin de Cluj. Și‐a cerut scuze, dar pe mine mă pocnise în moalele capului. Cred că nu mi‐am putut stăpâni enervarea și am zis ceva necuvenit,
dar fata nu s‐a supărat, continuând să se scuze. Pe moment m‐am supărat foarte tare, ulterior m‐am împrietenit cu Maria Bărbulescu“.
 
 
Cine este Tasin Gemil

 
Născut în Medgidia, pe 21 septembrie 1943, într-o familie de origine musulmană, Tasin Gemil a urmat cursurile Școlii elementare de șapte ani cu predare în limba tătară din Medgidia (1949-1956), apoi Liceul Mixt din Medgidia - actualmente Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu" (1956-1960), și apoi cursurile Facultății de Istorie-Filozofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași.
 
În iunie 1976 a susținut teza de doctorat, la Universitatea „Al.I. Cuza” Iași, cu titlul: „Țările Române în contextul politic internațional” (1621-1672) (publicată la Editura Academiei Române, în 1979, 231 pag.) În anul 1999, Tasin Gemil a primit titlul de Cetățean de Onoare al localității natale.
 
Tasin Gemil a semnat 12 volume de autor, 8 volume  de coautor, 8 volume ca editor, circa 100 de studii științifice în reviste de specialitate din țară și din străinătate, peste 60 de recenzii, polemici și note; a înființat și editat 2 reviste științifice; a susținut mai mult de 100 de comunicări științifice la manifestări științifice interne și internaționale; a publicat câteva sute de articole și interviuri în ziare românești și străine; a fost protagonist la peste 200 de emisiuni radio și TV în țară și străinătate, însumând mai mult de 60 ore de emisie; a luat cuvântul de peste 1000 ori la întruniri naționale și internaționale, cu caracter  științific, cultural, politic, diplomatic.
 
În calitate de ambasador român a elaborat aproximativ 1500 de documente diplomatice. 96 colegi de breaslă din țară și străinătate, inclusiv somități, au contribuit cu lucrări științifice la două volume omagiale, care au fost publicate cu ocazia împlinirii vârstei de 60 și, respectiv, de 70 de ani.
 
 
 
Va urma!
 
Volumul poate fi descărcat de mai jos. Dimensiune fișier: 37,6 MB
 
 
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul II - „Şcoala în Medgidia“, dedicat dascălilor, vieții de elev și examenului de maturitate
 
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul I - „Rădăcinile și copilăria“, o poveste de viață plină de aventură și istorie
 
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, o lucrare dedicată relațiilor interetnice dintre tătari, turci și români