Istoria Dobrogei - Bibliografie Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

Dio Cassius s-a născut într-o familie înstărită din orașul Niceea din Bitihinia (Asia Mică romană/Turcia asiatică), în jurul anului 155. Ca urmare, el a putut deține la Roma funcții importante: senator, edil, de două ori consul, proconsul în Africa de Nord și guvernator în Pannonia Superioară (Ungaria). În anul 229, s-a retras în orașul natal, unde a scris „Istoria romană”, în 80 de cărți, lucrare care acoperă istoria Romei de la întemeiere până în epoca sa. Din această vastă lucrare s-au păstrat în întregime numai cărțile XXXVI-LIV și parțial cărțile LV-LIX, referitoare la perioada 69 î. H. – 46 d. H. Fragmente din cărțile pierdute au ajuns în zilele noastre în scrierile bizantinilor Xiphilinos (sec. XI) și Zonaras (sec. XII). Autorul a folosit ca surse analele Romei, pe grecul Polibiu și pe romanul Titus Livius. Deși i-a omis pe importante izvoare romane ca Cezar, Salustiu, Tacit și Suetoniu, lucrarea sa conține multe informații și este un izvor al regatului lui Decebal de către Traian. (ed. Gh. Ștefan)
 
În Cartea XII, este descrisă toponimia Peninsulei Balcanice: „Numele Illyricum a fost odinioară dat altor meleaguri; dar mai târziu s-a extins în continent mai adânc, depășind Macedonia și Tracia de dincoace de Haemus [munții Balcani în sudul Bulgariei] și de Rodope [munți în sudul Bulgariei].; acum Illyricum este situat între acești munți și Alpi, între [râul – notă G. Ș.] Aenus [Inn/Elveția-Austria-Germania] și fluviul Istru, până la Pontul Euxin, iar pe alocuri se întinde și dincolo de Istru.”
Istoricul G. Ștefan (1899-1980) notează că Dio Cassius se referea la teritoriul circumscripției vamale romane Illyricum (portorium Illyrici).



Neamul bastarnilor a fost localizat de grecul Strabon și romanul Pliniu cel Bătrân și în insula Peuce din Delta Dunării.
Pe de altă parte, „Enciclopedia Dacica” (coordonator doctor în istorie antică Cătălin Borangic) arată că izvoarele arheologice despre acest popor, foarte probabil germanic, îl contrazic pe Strabon, limita sudică a descoperirilor arheologice fiind, deocamdată, centrul Moldovei. 
 


În Cartea XXXVIII, este evocată înfrângerea gravă a lui Caius Antonius Hibrida, proconsulul (guvernatorul) Macedoniei, lângă cetatea greacă Histria/Istria: „3. Întrucât și cu aliații din Moesia se purtase la fel, suferi o înfrângere, lângă cetatea istrienilor, din partea bastarnilor din Sciția, veniți în ajutorul acestora. Și el trebui să fugă.”
Editorul Gh. Ștefan notează că, prin comportamentul său arbitrar, Hibrida a determinat revolta coloniilor grecești din Dobrogea, care, ajutate de geți și bastarni, l-au învins în anul 61 î. H., fiind citată în acest sens scrierea „Scurte rezumate” a lui Titus Livius.
 
În Cartea XLVII, este amintită implicarea tracilor în războiul civil din statul roman izbucnit după asasinarea lui Iuliu Cezar de către un grup de senatori condus de M. Brutus și C. Cassius: „25. (...) El [Brutus] se grăbi să se întoarcă în Europa, unde luă în stăpânire țara care-i revenise lui Sadalas. (Murise și neavând copii, acesta o lăsase moștenire romanilor.) 2. Merse și împotriva besilor, pe care a încercat să-i pedepsească pentru pagubele pricinuite, în dorința de a obține titlul și demnitatea de imperator. Era încredințat că după această ispravă, avea să se lupte mai ușor cu Octavian [nepotul și fiul adoptiv al lui Cezar] și cu Antoniu [comandant al lui Cezar]. Izbuti să-și aducă la îndeplinire amândouă planurile, îndeosebi fiindcă se bucura de sprijinul lui Rhascuporys, un stăpânitor mărunt din partea locului.”
G. Ștefan notează că Sadalas fusese un rege al tracilor odrisi, fost aliat al lui Pompei împotriva lui Cezar, a cărui văduvă a obținut protecția lui Brutus cedându-i tezaurul, fiind citată scrierea „Războiale civile” a lui Apian.
Tribul tracic al besilor fusese menționat de: poetul roman Ovidiu în volumul liric „Tristele”, în Cartea III și Cartea IV, scris în exilul din polis-ul grec Tomis; medicul grec Dioscoride (sec. I); poetul roman Lucan (sec. I); romanul Suetoniu.
 
Cartea LI
În capitolul 22, autorul prezintă complexele legături dintre daci, sciți, moesi, geți și traci: „6. Deci aceste [animale – n. G. Ș.] au fost aduse [la jocurile circului – n. G. Ș.], iar dacii şi suebii - în grupuri - au luptat între dânşii [gladiatori]. Aceştia din urmă sunt celţi, iar ceilalţi sciţi, într-o oarecare măsură. (...) 7. Ceilalţi [adică dacii – n. G. Ș.] locuiesc pe ambele maluri ale Istrului. Dar cei care sunt dincoace de fluviu - lângă ţara tribalilor - ţin cu plata birurilor de Moesia şi se numesc moesi, afară de cei aşezaţi foarte aproape de tribali. Cei de dincolo poartă numele de daci, fie că sînt geţi, fie că sunt traci din neamul dacilor, care locuiau odinioară în Rodope. 8. Dacii aceştia trimiseseră mai înainte vreme soli la Cezar [Octavian August – n. G. Ș.], dar nu căpătară nimic din câte ceruseră şi trecură de partea lui Antoniu [rival al lui Octavian August la succesiunea puterii lui Cezar, după înfrângerea lui Brutus și Cassius], fără a-i fi însă de mult folos, căci erau dezbinaţi, în această împrejurare, unii au ajuns prizonieri şi au fost puşi apoi să se lupte cu suebii.”

În capitolul 23, este prezentată contraofensiva romană împotriva invaziei bastarne la sud de Dunăre: „2. Chiar în vremea în care aveau loc aceste evenimente, Marcus Crassus fu trimis în Macedonia şi Grecia şi porni un război împotriva dacilor şi bastarnilor. (...) 3. Cât despre bastarni, pe bună dreptate sunt socotiţi sciţi. Trecând atunci Istrul, ei au supus Moesia, care se află în faţa lor; (...) 4. Dar, după ce trecură munţii Haemus şi năvăliră în Tracia denteleţilor, aliaţi ai Romei, Crassus porni împotriva lor, întrucîtva pentru a-i veni în ajutor lui Sitas, regele denteleţilor, care era orb, dar, mai ales, fiindcă se temea pentru Macedonia, îngrozindu-i doar cu sosirea sa, el îi alungă din ţară, fără luptă. 5. (...) El se năpusti şi asupra Moesiei, pe care o devasta. La atacul unei poziţii întărite, avangarda lui a suferit o înfrîngere. Moesii crezură că oamenii aceia sînt singurii şi porniră la atac. Dar Crassus veni în ajutorul avangărzii cu restul armatei şi-l zdrobi pe vrăşmaş; iar [cetatea] o împresură şi o cuceri.”

În capitolul 24, este menționat ajutorul dat de geți romanilor pentru înfrângerea bastarnilor: „1. (...) Şi fiindcă biruindu-i pe moesi, Crassus mergea şi împotriva lor, bastarnii îi trimiseră soli şi-i cerură să nu-i urmărească, deoarece ei nu făcuseră niciun râu romanilor. 2. Crassus îi ţinu pe loc sub cuvînt că le va da răspunsul a doua zi. De altfel i-a primit şi i-a îmbătat, încît le-a aflat toate planurile, într-adevăr, tot neamul sciţilor se lasă dus fără măsură de vin, dar repede se şi satură. (...). 5. (...). Unii se aruncară în Istru, iar alţii se împrăştiară prin ţară şi pieriră. 6. O parte din ei au rămas în viaţă, luînd în stapînire un loc întărit. Crassus îi împresură fără succes, cîteva zile. Apoi, ajutat de Rholes, regele unor geţi, îi nimici. 7. Rholes a mers la împărat [Octavian August – n. G. Ș.] şi pentru această faptă a fost numit prieten şi aliat al acestuia, iar prizonierii au fost împărţiţi între soldaţi.”



În capitolul 25, este descrisă, în continuare, campaniile romanilor contra tracilor: „1. După ce săvârși acestea, Crassus se îndreptă împotriva moesilor. Pe unii i-a înduplecat, pe alții i-a înspăimântat sau i-a forțat; și astfel, cu trudă și oarecare primejdie, i-a zdrobit pe toți, în afară de câțiva. (...) 4. Odată ce luase din nou armele, voi să-i pedepsească pe traci pentru necazurile pe care i le pricinuiseră la întoarcerea sa din Moesia. I se vestise că ei își întăresc poziții și se pregătesc de război. Biruindu-i în lupte pe medi și pe serdi – iar celor prinși tăindu-le mâinile – cu multă trudă i-a supus. 5. El năvăli și în celelalte ținuturi, în afară de cel al odrisilor. Pe aceștia i-a cruțat pentru că erau adoratori ai lui Dionysos [zeul grec al vinului] și îl întâmpinaseră pașnic când a venit la ei. Le-a dăruit ținutul în care cinsteau pe acest zeu, după ce îl luase de la besi, stăpânitorii lui de până atunci.”

În capitolul 26, este descrisă, în continuare, cucerirea Dobrogei de către romani: „1. Pe cînd înfăptuia acestea, îl chemă în ajutor Rholes, care se afla în luptă cu Dapyx, regele unor geţi. Crassus porni să-l ajute. El aruncă cavaleria vrăjmaşilor peste pedestrimea lor. Înspăimîntîndu-i şi pe călăreţi în felul acesta, nu mai dădu nici o luptă, ci făcu un mare măcel în rîndurile unora şi ale altora, care fugeau. 2. Apoi îl împresura şi pe Dapyx - refugiat într-o fortăreaţă. Unul din cei aflaţi în fortăreaţă îl salută de pe zid în limba greacă, intră în vorbă cu el şi hotărî să-i predea fortăreaţa. Prinşi în felul acesta, barbarii porniră unii împotriva altora. Dapyx şi mulţi alţii îşi găsiră moartea, Crassus prinse de viu pe fratele acestuia, însă nu numai că nu i-a făcut nici un rău, ba chiar i-a dat drumul. 3. După ce a săvîrşit acestea, Crassus s-a îndreptat apoi spre peştera numită Ceiris. Aceasta era atît de încăpătoare şi totodată atît de trainică încît se povesteşte că titanii, cînd au fost biruiţi de zei, s-au refugiat acolo. În locul acesta, băştinaşii - veniţi în mare număr - aduseseră cu ei printre altele lucrurile cele mai de preţ şi toate turmele lor. 4. Crassus căută şi astupă toate intrările întortochiate şi greu de aflat [ale peşterii – n. G. Ș.]; de aceea îi înfrînse pe aceştia prin foame. Biruitor, el nu cruţă nici pe ceilalţi geţi, deşi între Dapyx şi ei nu era nici o legătură. 5. [Crassus – n. G. Ș.] a pornit apoi împotriva Genuclei, cea mai puternică întăritură a statului lui Zyraxes, căci auzise că se află acolo steagurile luate de bastarni de la Caius Antonius, lîngă cetatea istrienilor. Asediind Genucla - în acelaşi timp de pe uscat şi de pe Istru, deoarece era durată lîngă apă - în scurtă vreme o cuceri, dar cu multă osteneală, deşi Zyraxes nu era de faţă. 6. Căci el, îndată ce aflase de atacul lui Crassus, s-a îmbarcat şi a pornit la sciţi cu mulţi bani, pentru a le cere ajutor, dar nu a mai apucat să se întoarcă. Iată cele savîrşite de Crassus la geţi. Prin locotenenţii săi, supuse din nou o parte a moesilor, care, biruiţi înainte vreme, se răsculaseră.”

În capitolul 27, este menționată așezarea geografică a geților între munții Balcani și Dunăre: „2. Dar acestea s-au petrecut mai tîrziu. Eu însemn aci atât întâmplările, cît şi numele, aşa cum ni s-au transmis. Mai înainte vreme, moesii şi geţii locuiau întreg ţinutul dintre Haemus şi Istru, dar - cu trecerea vremii - unii îşi schimbară numele. 3. Apoi denumirea de Moesia a fost dată întregii regiuni, despărţită de Panonia [Ungaria] prin râul Sava, care se varsă în Istru, regiune aşezată deasupra Dalmaţiei [litoralul adriatic al Croației], Macedoniei şi Traciei. (...)”
 
În Cartea LIV, este evocată o nouă intervenție militară romană în Tracia: „20, 3. (...) În Tracia, mai întâi Marcus Lollius [20-18 î. H. – n. G. Ș.], ca să-l ajute pe Rhoemetalces – unchiul și tutorele copiilor lui Cotys – i-a zdrobit pe besi. Apoi, pentru același motiv, Lucius Caius [nume transcris greșit – n. G. Ș.] îi învinse pe sarmați îi alungă peste Istru. (...) 34, 5. Tot atunci, tracul Vologaises, din neamul besilor, preot al lui Dionysos de la ei, făcu mai multe prorociri și atrase pe câțiva de partea sa, apoi se răzvrăti împreună cu ei împotriva lui Rhascuporys, fiul lui Cotys, pe care-l birui și-l ucise. Pe urmă, după ce l-a convins pe Rhoemetalces, unchiul aceluia, că totul vine de la zei, îl lipsi, fără împotrivire, de oști și-l făcu să fugă. (...)”
Gh. Ștefan notează că acțiunea lui Vologaises a avut loc în anii 13-11 î. H., când romanii conduși de Piso au dus lupte crâncene cu tracii, fiind citat în acest sens romanul Florus (II, 27, 17), iar Rhascuporys primise de la Octavian August în anul 16 î. H. și domnia tribului besilor.
 
Cartea LV
În capitolele 23 și 24 sunt precizate forțele romane cantonate la Dunărea de Jos: „23, 4. (..);  XI Claudia în Moesia Inferior (...) 24, 2. Nero [împărat 54-68] a înființat legiunea. numită Italica, [azi – n. G. Ș] cu cartierul de iarnă în Moesia Inferior, (...).”
Gh. Ștefan notează că Legio XI Claudia avea cartierul general la Durostorum/Silistra [Cadrilater-Bulgaria] începând cu anii 105-106 (al doilea război dacic), iar Legio I Italica la Novae/Șviștov [Bulgaria] începând cu anul 69.
 
În capitolul 30, este evocată intervenția regilor traci clientelari (vasali) în sprijinul armatei romane din Peninsula Balcanică: „4. După ce Severus s-a reîntors în Moesia, unde năvăliseră şi jefuiau dacii și sarmaţii, iar Tiberiu şi Messalinus zăboveau la Siscia, [brescii – n. G. Ș.] se năpustiră asupra aliaţilor Romei, izbutind să răscoale mulţi. (...). 6. Rhoemetalces şi fratele său Rhascyporis i-au învins într-o luptă.”
 
În Cartea LVIII, sunt precizate numele a doi guvernatori ai Moesiei: „24,3. (...), iar alții s-au omorât singuri, ca Pomponius Labeo. Acesta, după ce a fost pretor, a condus timp de opt ani Moesia. (...) 25, 4. Poppaeus Sabinus, care până atunci, și, ca să zic așa, în tot timpul domniei lui Tiberiu [14-37] cârmuise cele două Moesii, (...).”
Gh. Ștefan notează notează că mandatul lui Labeo a fost exercitat între anii 25-33, fiind citată în acest sens lucrarea „Anale” (IV, 47) a lui Tacit, și faptul că în epoca lui Tiberiu exista doar provincia Moesia, divizarea sa în  Moesia Superior și Moesia Inferior realizându-se abia în anul 86.
 
În Cartea LIX, este prezentată arbitrajul Romei în disputele din cadrul dinastiei tracilor: „12, 2 (...) Lui Rhoemetalces, [împăratul Caligula (37-41) – n. G. Ș.] i-a dăruit posesiunile lui Cotys, iar lui Polemon, fiul lui Polemon, domnia părintească, după un vot al Senatului, el stând în for [piața publică] pe un scaun curul ăscaun de onoareî, în mijlocul consulilor, pe stradă, sub un acoperământ de mătase, cum ne informează unii.”
Gh. Ștefan notează că printre teritoriile primite în anul 38 de fiul cel mare al lui Cotys, era „probabil” inclusă și o parte a regiunii dobrogene, fiind citată în acest sens scrierea „Anale” (II, 67) a romanului Tacit.
 
În Cartea LXVII, Dio Cassius amintește din nou legăturile dintre daci și geți: „2. Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniți mai sus, cum își spun ei înșiși și cum le spun și romanii, măcar că știu prea bine că unii dintre greci îi numesc geți, fie pe drept, fie pe nedrept. Căci eu îmi dau bine seama că geții locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului.”
 
Bibliografie
Cassii Dionis Cocciani Historiarum Romanorum qua supersunt edidit Ursulus Philippus Boissevain, vol. I-V, Weidmann, Berlin, 1895-1931.
.GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964 (CXI. Dio Cassius)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:
Istoria Dobrogei - Bibliografie Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”