Istoria Dobrogei - Bibliografie Horațiu (sec. I î. H.) - „Satire”, „Ode”, „Cântul secular”

Biografie
Quintus Horatius Flaccus s-a născut la Venusia (Venosa/Italia) în anul 65 î. H. Specialiștii în studii clasice îl consideră cel mai important poet latin alături de contemporanul Vergiliu (adresă Ziua). Operele sale au fost scrise în ordine cronologică astfel: „Epode” (42 î. H. – 30 î. H.), „Satire” I-II (42 î. H. – 35 î. H.), „Ode” I-III (35 î. H. – 23 î. H.), „Cântec secular” (17 î. H.), „Ode” IV (13 î. H.) și „Epistole” I-II spre sfârșitul vieții. Horațiu a murit la Roma în anul 8 î. H. Acro a fost un comentator din sec. III și sub numele Pseudo Acro sunt reunite comentariile unor scriitori necunoscuți la opera lui Horațiu.  (ed. G. Ștefan)
 
„Satire”
În paragraful 6 din Cartea II (versurile 51-53) este menționat pericolul geto-dac: „Oricine îmi iese în cale mă întreabă: "Hei! bunule,/ (tu trebuie să ştii, pentru că eşti în relaţii mai strânse cu zeii) / ce ai mai auzit despre daci?"” (ed. F. Villeneuve)
Editorul G. Ștefan (1899-1980) notează că „zeii” erau o aluzie la Octavian (conducătorul provinciilor romane din apus) și consilierul său Mecena, și că versurile sunt reflectare a zvonurilor care circulau la Roma în iarna anului 31 î. H. referitoare la intențiile dacilor, aliați ai rivalului Marcus Antonius (conducător al provinciile romane din răsărit), de a invada teritoriul roman.
 


„Ode”
Horațiu a dedicat acest ciclu de poezii Romei și lui Octavian (nepotul și fiul adoptiv al lui Cezar), devenit primul împărat roman (Augustus) după ce l-a învins pe Marcus Antonius, cel mai important comandant al lui Cezar.
 
Paragraful 35 din Cartea I (9) amintește de caracterul dur al geto-dacilor și stilul de viață nomad al sciților: „De tine se tem dacii cei aspri şi sciţii rătăcitori,...” (ed. F. Villeneuve)
Pseudo Acro precizează așezarea geografică a celor două popoare: „De tine dacii. Un neam care trăiește lângă acest fluviu [Dunărea] și [care este sălbatic – notă G. Ș.] în lupte. De tine sciții rătăcitori. Departe de lume și așezați la capătul cel mai îndepărtat al pâmântului [nord].”


Cartea II (16, 5) menționează operațiunile militare din estul Peninsulei Balcanice: „Linişte [cere – n. G. Ș.] Tracia, cuprinsă de furia războiului.” (ed. F. Villeneuve)
Istoricul G. Ștefan notează oda a fost scrisă în anul 27 î. H. și că este a o aluzie la campania din Dobrogea din anii 29-28 î. H a lui Marcus Licinius Crasssus, care, aliat cu regele get Roles, i-a învins pe regii geți Dapyx și Zyraxes.



Paragraful 20 din Cartea II (17-19) se referă la caracterul netemător al geto-dacilor: „Mă vor cunoaşte colhii şi dacii, / care vor să pară că nu se tem de cohortele marsilor, / ca şi gelonii de la capătul lumii.” (ed. F. Villeneuve)
Pseudo Acro compară puterea geto-dacilor cu a romanilor: „De cohortele marsilor. A spus marsi în loc de soldați din Italia ca să arate că doar romanii îi înspăimântă pe daci.”-



În Cartea III (6, 13-16) este apreciată iscusința arcașilor daci: „Puţin a lipsit ca Roma, sfâşiată de lupte interne, / să fie nimicită de către daci şi etiopieni: / aceştia sunt de temut prin flota lor, iar aceia / se pricep mai bine decât toţi la aruncarea săgeţilor.”
Pseudo Acro precizează pericolul reprezentat de săgețile geto-dacilor: „Unii sunt de temut prin flota lor. Este un lucru dovedit că etiopienii se folosesc de flotă, iar dacii de săgeți, care, pe deasupra, mai sunt și veninoase.” (ed. F. Villeneuve)



Cartea III (24, 9-24) descrie modul de viață nomad al sciților și societatea geților: „O viaţă mai bună duc sciţii din stepă [nordul Mării Negre],
care au obiceiul să transporte pe care casele lor rătăcitoare,
la fel şi geţii cei aspri,
cărora pământul nehotărnicit
le dă roade şi cereale libere.
Nu le place să cultive acelaşi ogor mai mult de un an,
iar după ce au îndeplinit toate muncile, alţii, care le urmează
în aceleaşi condiţii, le iau locul.
Acolo femeia nu se face vinovată faţă de
copiii vitregi, ci poartă de grijă celor lipsiţi de mamă,
iar soţia cu zestre nu ajunge stăpâna bărbatului
şi nici nu se încrede într-un amant chipeş.
Zestrea cea mai de seamă este cinstea părinţilor
şi virtutea femeii pentru care legământul căsătoriei rămâne trainic;
ea se teme de alt bărbat.
Păcatul este un sacrilegiu pe care îl plăteşte cu moartea.” (ed. F. Villeneuve)
Pseudo Acro explică stilul de viață al sciților: „O viață mai bună duc sciții din stepă. De aceea au fost numiți din stepă, deoarece trăiesc în stepe, fără acoperiș, în corturi care sunt purtate pe care.”
Pseudo Acro explică caracterul geto-dacilor prin influența climei: „Geții cei aspri. Zdraveni, aspri din cauza climei friguroase.”

Cartea IV (14,41-46) prezintă Dunărea, ale cărei izvoare erau necunoscute, sub controlul Romei: „Pe tine te admiră cantabrii, până acum nesupuşi,
şi mezii şi inzii şi sciţii rătăcitori,
o, tu, pavăză neclintită
a Italiei şi a Romei, care-i stăpână peste tot!
De tine [ascultă – n. G. Ș.] Nilul şi Istrul...
care îşi tăinuiesc locul de izvor.” (ed. F. Villeneuve)


Tot în Cartea IV (15, 17-24) Octavian este prezentat ca apărător al Romei în fața pericolelor externe, printre care se numărau și geții: „Cît timp Cezar [August – n. G. Ș.] veghează asupra statului,
nici furia războaielor civile, nici samavolnicia nu ne vor tulbura liniştea
şi nici mânia care ascute săbiile
şi învrăjbeşte nenorocitele oraşe;
nu vor călca în picioare hotârârile iulice
nici cei care beau apă din Dunărea adâncă,
nici geţii, nici serii, nici perşii perfizi
şi nici cei născuţi lângă fluviul Tanais.” (ed. F. Villeneuve)
Editorul G. Ștefan notează că Octavian August făcea parte din familia Iulia (din care făcea parte și Cezar).
 
„Cântul secular”
În versurile 56-57 este menționat caracterul sciților: „Acum sciții, până de curând trufași / și inzii cer răspunsuri de la oracol.” (ed. F. Villeneuve)
 
Bibliografie
Horace, Oeuvres, vol. I-III, texte etabli et traduit par Francois Villeneuve, Les Belles Lettres, Paris, 1927-1934
Pseudoacronis scholia in Horatium vetustiora, edidit O. Keller, vol. I-II, Teubner, Leipzig, 1902-1904.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (L. Horațiu)


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Vergiliu (sec. I î. H.) - „Georgicele”, „Eneida”
 

Galerie foto: