Istoria Dobrogei - Bibliografie Procopius (Sec. VI) - „Despre războaie” (VII)

• Procopius s-a născut în jurul anului 500 în Caesarea, a făcut studii și în perioada 527-540 l-a însoțit pe comandantul Belisarius in campaniile din Persia, Africa de Nord și Italia. I s-au acordat titlurile de illustrios, patrikios și praefectus urbi, în 562. El era partizanul aristocrației senatoriale și era sceptic în privința creștinismului și a reformelor împăratului Iustinian I (527-565). Procopius a scris „Despre războaie” în opt cărți: 1 și 2, războaiele cu persii; 3 si 4, războaiele cu vandalii; 5-8, războaiele cu goții. Această lucrare prezintă evenimente la care a fost martor ocular și a fost redactată între anii 540 și 553. În jurul anului 550, Procopius a scris o critică dură împotriva lui Iustinian, apărută însă după moartea împăratului și cunoscută azi sub titlul „Istoria secretă”. În tratatul „Despre zidiri”, redactat între 553-555, a descris construcțiile militare din epocă și a menționat informații importante pentru istoria militară, topografia și toponimia Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) din secolul VI.

 

Cartea VII

În capitolul13, este menționată o expediție de slavilor sclavini la sud de Dunăre, care a fost înfrântă de herulii germanici, ocazie cu care generalul bizantin Narses a descoperit printre prizonieri un fals comandant roman Chilbudios:

„24. O mare mulțime de barbari sclavini  trecuseră de curând fluviul Istru pustiiseră tinuturile de acolo și luaseră ca sclavi un număr mare de romani 25. Sclavinii aceștia fură înfruntați fără de veste de heruli și învinși împotriva așteptării lor, căci se credeau cu mult mai tari. Herulii îi omorâră și-i sloboziră pe cei prinși să se întoarcă cu toții la vetrele lor. 26. Cu acest prilej Narses dădu peste unul care luase numele lui Chilbudios, fost pe vremuri conducător al armatei romane. Dar lui Narses [general bizantin care recruta trupe în Tracia în 545 pentru războiul cu ostrogoții din Italia – n. e. r.] îi fu ușor să descopere înșelăciunea. Voi lămuri îndată cum se înfățișau lucrurile.”
 


În capitolul 14, este relatată pe larg povestea falsului Chilbudios:

„1. Chilbudios era unul dintre curtenii împăratului Iustinian (527-565), foarte viteaz in lupte și atât de mândru față de bani încât pentru el avuția cea mai de preț din toată chiverniseala lui era faptul că nu avea nimic. 2. Pe acest Chilbudios, împăratul, în al patrulea an al domniei sale, îl pusese comandant militar peste Tracia [din dioceza Tracia făcea parte și provincia Scythia Minor] și-l însărcinase cu paza fluviului Istru, poruncindu-i să vegheze ca barbarii de acolo să nu mai poată trece fluviul; pentru că hunii, anții și sclavinii îl trecuseră de mai multe ori și pricinuiseră romanilor pagube de nesuferit. 3. Chilbudios ajunsese atât de temut de barbari, incit timp de trei ani, cât a stat acolo în acea dregătorie, nimeni nu fu în stare să treacă Istrul împotriva romanilor, ci de multe ori treceau romanii pe țărmul dimpotrivă, sub conducerea lui Chilbudios, și ucideau sau luau sclavi pe barbarii de acolo. 4. Trei ani mai târziu Chilbudios trecu fluviul, ca de obicei, cu oaste puțină, iar sclavinii îi întimpinară cu toată mulțimea. 5. Se iscă o luptă înverșunată, în care căzură mulți romani, printre care și comandantul lor Chilbudios. 6. De atunci încolo barbarii putură să treacă fluviul nestingheriți, iar bogățiile romanilor ajunseră pentru ei lesne de atins; toată împărăția romană nu fu în stare să tragă în cumpănă, în această împrejurare, cât vrednicia unui singur om. 7. Mai târziu anții și sclavinii ajunseră la neînțelegeri între ei și se încăierară, dar se întâmplă ca anții să fie învinși de vrăjmașii lor. 8. În această luptă un sclavin luă ca prizonier pe un tânăr dușman, cu numele de Chilbudios, și-l duse cu sine acasă. 9. Cu timpul acest Chilbudios ajunse cu multă tragere de inima față de stăpânul său și viteaz în lupte. 10. Își punea de multe ori viața în primejdie pentru stăpânul său și se învrednicea în chip deosebit și dobândi prin aceasta o mare faimă. 11. În acest timp [înainte de expediția protobulgarilor din 544 – n. e. r.], anții năvăliră în ținuturile Traciei ; ei prădară și luară ca sclavi o mulțime de romani de acolo, și îi duseră cu dânșii la vetrele strămoșești. 12. Întâmplarea făcu ca unul din acești prizonieri să dea peste un stăpân omenos și blând. Prizonierul acela era peste măsură de viclean și în stare să înșele pe aceia care aveau de-a face cu dânsul. 13. Vrând să se întoarcă în țara romanilor, și neavând cum, se gândi la următoarele. Se înfățișă înaintea stăpânului său și începu să-1 laude pentru omenia lui, spunându-i că pentru aceasta va avea mult bine de la Dumnezeu și nici el nu va rămânea nerecunoscător față de un stăpân atât de omenos; ci, daca va voi să asculte sfatul său cât se poate de binevoitor, în scurt timp îl va pune în posesia unei averi imense. 14. Și iată cum: printre sclavini se afla ca sclav fostul comandant al armatei romane, Chilbudios, fără ca nimeni dintre barbari să știe cine e. 15. Dacă, prin urmare, va voi să plătească prețul răscumpărării pentru Chilbudios și să-1 ducă în țara romanilor, fără îndoială își va dobândi faima prin aceasta și o foarte mare avere de la împărat. 16. Vorbele acestea ale romanului îl înduplecară îndată pe stăpân, care merse împreună cu dânsul la sclavini. C[ci barbarii aceștia încheiaseră acum pace între ei și se întâlneau fără teamă. Așadar, dădură o sumă mare de bani stăpânului lui Chilbudios, îl răscumpărară și plecară îndată împreună cu dânsul. 17. Ajungând la ei acasă, cel care îl răscumpărase îl ]ntrebă pe om dacă-i Chilbudios, comandantul armatei romane. 18. Acesta îi povesti totul, cu de-amănuntul și fără ocol, spunându-i adevărul cum că și el e de neam ant și că luptându-se împreună cu ai săi împotriva sclavinilor, care pe atunci erau dușmanii lor, a fost prins de unul din ei ; și că de acum înainte, îndată ce a ajuns în țara sa, va fi și dânsul liber, potrivit legilor. 19. Cel care plătise banii pentru el rămase încremenit și se umplu de necaz văzând că i s-a spulberat o speranță atât de mare. 20. Dar romanul caută să-1 mângâie și să înlăture adevărul, spre a nu fi împiedicat să se întoarcă acasă și spunea cu tărie că omul acela e Chilbudios cel adevărat ; dar se teme, fiind între dușmani, și nu vrea să descopere totul; însă când va ajunge pe teritoriul roman nu numai că nu va ascunde adevărul, ci se va mai făli cu numele acesta, după cum e firesc. Toate acestea fură săvârșite la început, în taină, fără știrea celorlalți barbari. 21. Dar când vestea se răspândi și ajunse la urechile tuturor, se adunară aproape toți anții, deoarece socoteau că este o treabă a obștii întregi ; căci ei credeau că vor avea un mare folos din faptul că au pus mâna pe Chilbudios, comandantul armatei romane. 22. Neamurile acestea, sclavinii și anții, nu sunt conduse de un singur om, ci trăiesc încă din vechime în rânduiala democratică și de aceea treburile lor, atât cele prielnice cât și cele neprielnice, sunt totdeauna dezbătute de către obște. La fel sunt comune la acești barbari mai toate celelalte obiceiuri ale lor, încă din vechime. 23. Cred că este un singur Dumnezeu, făuritorul fulgerului și singurul stăpân al tuturor lucrurilor, și îi jertfesc boi și alte animale de tot felul. Ei nu știu ce-i aceea soartă nemiloasă, nici nu mărturisesc că ea ar avea vreo înrâurire asupra oamenilor. Când îi amenință moartea, fie că se îmbolnăvesc, fie ca pornesc la război, făgăduiesc lui Dumnezeu că, dacă vor scăpa cu viață, îi vor aduce o jertfă; iar după ce scapă, îi jertfesc ceea ce au făgăduit și cred ca și-au răscumpărat viața cu prețul acelei jertfe. 24. Ei mai cinstesc și râuri, nimfe și alte zeități și jertfesc tuturor acestora, iar cu prilejul jertfelor fac prorociri. Locuiesc în colibe jalnice, răzlețiți mult unii de alții și mereu se mută dintr-un loc in altul. 25. Când pornesc la luptă, cei mai mulți merg pe jos împotriva dușmanului; poartă în mâini scuturi mici și lănci; dar nu-și pun niciodată platoșă. 26. Unii n-au nici cămașă, nici manta ; ci îmbracă numai niște pantaloni până la părțile rușinoase și pornesc așa la luptă împotriva dușmanilor. Amândouă neamurile au o singură limbă, cu totul barbară. 27. Nici la înfățișare nu se deosebesc cu ceva intre ei. Toți sunt înalți și foarte voinici. Culoarea pielii nu e prea albă, aceea a părului nu e prea blondă și nici nu bate cu totul în negru, ci sunt toți roșcovani. 28. Duc o viață aspră neîngrijită, la fel ca masageții [vechi indoeuropeni din Eurasia], și sunt mereu plini de murdărie, ca și aceia. Dar nu-s răutăcioși, nici vicleni, și în simplitatea lor păstrează felul de a fi al hunilor. 29. Până și numele sclavinilor și anților era unul singur la început. Într-adevăr, și unii și alții se numeau altădată „spori”, [etimologie grecească invalidă – n. e. r.] poate pentru faptul că locuiesc sporadic, în corturi împrăștiate.



30. De aceea au și mult pământ ; căci cea mai mare parte a țărmului de dincolo al Istrului este locuită de dânșii. Așa stau lucrurile cu neamul acesta. 31. După cum am spus, anții se adunară atunci și-1 siliră pe omul acela să spună că e Chilbudios, comandantul armatei romane. 32. Îl amenințau cu pedeapsa dacă va zice că nu. În timp ce la ei se petreceau acestea, împăratul Iustinian trimise o solie la acei barbari, cerându-le să se așeze cu toții într-o cetate veche, cu numele Turris [Turnu Măgurele sau Bărboși lângă Dinogeția – n. e. r.] 41, care se afla dincolo de Istru și fusese zidită pe vremuri de împăratul roman Traian  , dar rămăsese părăsită de mult timp, căci o pustiiseră barbarii localnici. 33. Iustinian făgăduia că le va dărui cetatea, împreună cu teritoriul din jurul ei, deoarece aparținea romanilor încă de la început ; că va face tot ce-i va sta în putință ca să-i adune laolaltă și să le mai dea și o sumă mare de bani, numai să-i fie de acum înainte aliați și să-i împiedice pentru totdeauna pe huni de a mai cotropi împărăția romană așa cum își puseseră în gând. 34. Auzind aceasta, barbarii se învoiră și făgăduiră că vor face totul, numai să-1 numească din nou pe Chilbudios comandant al armatei romane și să-1 lase să locuiască în mijlocul tor, zicând că acela era Chilbudios pe care-1 voiau ei. 35. Ademenit de această nădejde, omul nostru ținea acum și el să fie Chilbudios, comandantul armatei romane ; și zicea că el e acela. Pe temeiul acestor spuse fu trimis la Bizanț [Constantinopol/Istanbul] ; dar pe drum se întâlni cu Narses. 36. Acesta intră în vorbă cu el și văzu că omul minte (deși vorbea latinește și învățase multe din apucăturile lui Chilbudios, pe care era in stare sa le imite). Narses îl puse la închisoare și-l sili să mărturisească totul; după aceea îl luă cu sine la Bizanț.”
 
 

Bibliografie
Procopii Caesariensis Opera omnia, recognovit J. Haury. Editio stereotypa correctior. Addenda et corrigenda adiecit Gerhard Wirth, Leipzig, 1962-1964.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970. (LV. Procopius din Caesarea)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 

Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Procopius (Sec. VI) - „Despre războaie” (Cărțile I, II, III, V)