#DobrogeaDigitală - „Istoria Dobrogei”, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu Dobrogea și Principatele Române. „Încă înainte de 1859, în Dobrogea începuse să se folosească termenul de Rumânia”

Volumul „Istoria Dobrogei“, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, se numără printre cărţile rare ale spaţiului românesc transdunărean. Autorii şi-au dorit să lase, pentru viitorime, mărturia unui demers istoric ce acoperă devenirea acestei provincii, în context general românesc, legat indisolubil de evoluţia celorlalte provincii ale ţării.
 

 
Ce înseamnă Dobrogea şi patrimoniul său, modul în care a influenţat ea istoria României mari, este tema ce străbate acest preţios volum, aflat spre lectură completă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa. Redăm mai jos, cu prilejul împlinirii celor 161 de ani de la „Mica Unire”, un fragment ce face referire la contactul Dobrogei cu Principatele, atât sub aspectul relaţiilor general umane, cât şi sub aspect cultural, politic şi naţional.
 

„Pe fondul simţământului de neam, a conştiinţei vechimii şi permanenţei lor, toate marile evenimente din istoria Ţărilor Române din veacul al XIX-lea au avut în rândul românilor din Dobrogea un ecou care s-a amplificat pe măsură ce întreaga naţiune a simţit apropiindu-se clipa independenţei.
 
Bunăoară, în 1821, când în Principate se afla în plină desfăşurare revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, autorităţile turceşti au luat măsuri pentru a preveni contactul populaţiei din Dobrogea cu pandurii. Mocanii, îndeosebi, sunt sfătuiţi ca «în timpul acestor evenimente de zarvă să rămână mai bine cu toţii pe malul drept al Dunării decât să se supună, cu avutul lor, unei primejdii din partea rebelilor neînfrânaţi» (D. Şandru, Mocanii în Dobrogea, p. 35). Profitând de situaţia creată, unele căpetenii militaro-feudale otomane au întreprins, în această vreme, incursiuni de pradă peste Dunăre.
 
A fost necesar un firman împărătesc, citit în faţa notabililor convocaţi la tribunalul şeriatului din Măcin, pentru a interzice trecerea în Muntenia şi Moldova, «profitând de tulburările din ultimul timp din Principate» a unor cete de militari turci care «pricinuiau pagube sărmanelor raiale». În 1822 aianul cazalei Hârşova, Mehmed, ruga pe domnul muntean, Grigore al IV-lea Ghica, să ordone restituirea unor raiale din ţinutul său care, înţelegându-se cu cei de dincolo de Dunăre, fugiseră în Ţara Românească. Rezultă, aşadar, că fie atraşi de curentul prefacerilor, fie că au participat la evenimente, un număr de dobrogeni au încălcat consemnul, de vreme ce un document din anii următori vorbea despre feciorii unui locuitor din satul Dăieni care «din vremea răzmeriţii au rămas în Ţara Românească».
 
Oricum, forme de solidaritate şi întrajutorare în faţa opresiunilor din ambele părţi ale Dunării s-au manifestat activ în tot răstimpul dintre 1821 şi anul revoluţionar 1848. Într-un raport al ocârmuirii judeţului Brăila către Visterie era consemnat faptul că «două sute de oameni rumâni întrarmaţi» din comunele dobrogene Dăieni şi Gârliciu, din serhatul Hârşovei, au ajutat, trecând peste împotrivirea dorobanţilor, pe locuitorii din ostroavele Brăilei să se refugieze în Dobrogea «pentru a scăpa de capitaţie» (Documente privind istoria Dobrogei 1830-1877, p. 61 şi 64).
 
Revoluţia română de la 1848 a implicat Dobrogea, sub numeroase aspecte, în desfăşurarea evenimentelor. Se ştie astăzi că la acţiunile revoluţionare din Transilvania au participat, alături de Avram Iancu, transilvăneni aşezaţi în Dobrogea, din familiile Popeia, Găetan, Verzea, Secăşeanu şi alţii. După intervenţia militară a Turciei împotriva revoluţiei, transferarea unor efective turceşti din Anatolia şi încartiruirea lor la Hârşova, Măcin, Rasova şi Silistra, cât şi înarmarea populaţiei musulmane - această din urmă măsură rezultând mai cu seamă din starea de spirit locală decât din situaţia din Principate, au creat o profundă îngrijorare.
 
Pe de altă parte Dobrogea a intrat în planurile activităţii revoluţionarilor exilaţi, care se desfăşurau cu febrilitate în emigraţie sub semnul luptei pentru formarea statului naţional, atât din pricina poziţiei sale cât şi a condiţiilor favorabile găsite aici. Dintr-un raport al Inspectoratului cordonului de carantină al Dunării, adresat Ştabului Oştirii în 1852 rezulta că, în mod repetat, au trecut în Muntenia, de la Măcin spre Brăila «persoane eczilate din acest principat». Şi alte informaţii relevă că fruntaşii revoluţionari români organizau în anumite oraşe din dreapta Dunării, printre care Silistra şi Hârşova, adunări revoluţionare şi consfătuiri. Printre aceştia se număra şi inginerul hotarnic Gr. loranu care se pare că nu întâmplător a însoţit pe Ion Ionescu de la Brad în
«excursiunea» sa, din 1850, prin Dobrogea.
Cu acest din urmă prilej revoluţionarii români au constatat printre dobrogeni o cunoaştere surprinzător de adâncă a evenimentelor petrecute în cursul revoluţiei române şi mai cu seamă un interes profund pentru evoluţia, în viitor, a vieţii naţionale.
 
La Niculiţel, Ion Ionescu de la Brad a identificat un exemplar al foii volante tipărită după Proclamaţia de la Islaz, iar în satul Seimeni, locuit de păstorii din Săcele, el a putut primi informaţiile cele mai noi despre evenimentele din Transilvania, unde conflictul dintre naţionalităţi şi habsburgi continua să se adâncească. Pentru gradul de dezvoltare a conştiinţei naţionale era semnificativ sentimentul de respect care însoţea aici numele lui Avram Iancu, cât şi mâhnirea cu care a fost primită ştirea că Gh. Bariţ nu mai putea scoate Gazeta de Transilvania, purtătoare de cuvânt a idealurilor naţionale. Ştirile transmise din Dobrogea i-au trezit un viu interes lui Nicolae Bălcescu, făcându-l, alături de alţi revoluţionari, să-şi lege speranţele de posibilitatea creării în această regiune a unei baze de propagandă şi acţiune revoluţionară în apropierea Principatelor, în condiţiile când emigraţia silită s-ar fi prelungit.
 
Acest plan nu era lipsit de realism, întrucât Dobrogea oferea mediul etnic românesc, activizat prin difuzarea ideilor de circulaţie naţională, vecinătatea faţă de ambele principate, posibilităţi materiale furnizate de o parte din populaţie, care era suficient de înstărită (mocanii s-au oferit chiar să depună fonduri «în folosul cauzei»). De asemenea, aici s-ar fi bucurat de libertate relativă de acţiune în raport cu regimul instaurat mai cu seamă în Ţara Românească, după pacea de la Balta Liman. Este bine cunoscută comunitatea concepţiilor şi poziţiei lui Nicolae Bălcescu şi Ion Ionescu de la Brad faţă de rezolvarea problemei ţărăneşti în 1848. Victoria forţelor potrivnice înfăptuirii reformei agrare pe o cale burghezo-democratică nu i-a descurajat, iar constatările făcute în Dobrogea ofereau speranţa realizării unui experiment social în spiritul convingerilor lor. Scontând pe slăbiciunile regimului proprietăţii agrare din Dobrogea, cu întinse suprafeţe libere şi necultivate, cât şi pe posibilităţile lui Ion Ghica de a folosi raporturile sale cu autorităţile turceşti pentru a le obţine în beneficiul populaţiei româneşti, agronomul român concepea crearea unor comunităţi economice puternice, a unui învăţământ agricol românesc, plan în care s-ar încadra şi intenţia lui Nicolae Bălcescu de a se stabili aici. Intenţiile exilaţilor nu se opreau însă la aspectul organizării economice a populaţiei româneşti. Referindu-se la propunerile ce priveau crearea unei şcoli de agricultură, Ion Ghica se grăbea să-i comunice lui Nicolae Bălcescu acest gând capabil «să ne slujească foarte mult în privinţa naţionalităţii române».

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

„Alexandru Ioan Cuza, făuritorul Unirii, a cunoscut Dobrogea ca domnitor”
 
 Cu alt prilej, Ion Ionescu de la Brad scria, de asemenea, prietenului său: «Un cuib de români în care să crească ideile Proclamaţiei este un lucru prin care am scoate chiar din avortarea revoluţiei elementele cele mai curate pentru o viitoare mişcare» (V. Slăvescu, Corespondenţa dintre lon'lonescu de la Brad şi Ion Ghica, 1846-1874, p. 51). Iată, aşadar, cheia înţelegerii prospectării atât de asidue a Dobrogei, la doi ani după 1848: nădejdea de a reînnoda firul rupt al revoluţiei cu mişcarea revoluţionară viitoare, la care lucrau, în acel timp, cele mai consecvente personalităţi democratice din Europa. Proiectele revoluţionarilor români de a folosi Dobrogea ca bază de acţiune în Principate nu s-au putut realiza însă pe de-a-ntregul.
 
În anii următori evenimentele lăsau să se întreyadă faptul că o nouă revoluţie n-ar mai putea avea loc prea curând, iar crearea unor state naţionale se va împlini prin alte mijloace.
După tratatul de la Paris din 1856, s-a lărgit contactul Dobrogei cu Principatele pe toată întinderea sa dunăreană atât sub aspectul relaţiilor general umane cât şi sub aspect cultural, politic şi naţional.
 
În contextul prodigioasei activităţi de propagandă pentru unire, desfăşurată cu mijloace publicistice, în 1855 revista moldoveană România literară formula următoarea întrebare plină de înţelesuri: «Nevoile românilor din Dobrogea, în privirea morală, fiind dar ... tot aceleaşi cu ale tuturor celor trăitori în celelalte provincii române, oare nu trebuie să căutăm să le îndestulăm deopotrivă, ca prin îndestularea aceasta să asigurăm cât mai bine viitorul nostru naţional?» (România literară, Iaşi, nr. 2 din 8 ianuarie 1855, p. 15).
 
Cu privire la gradul de dezvoltare a conştiinţei naţionale relevant apare faptul că, încă înainte de 1859, alături de denumirea curentă a Principatelor, în Dobrogea începuse să se folosească termenul de Rumânia sau acela general de «ţara noastră». Un raport al delegatului României la Tulcea şi Sulina, C. Stoianovici, datând din anul 1867, atrage în mod deosebit luarea aminte prin înfăţişarea unei stări de spirit fără egal de limpede exprimată. Redând sentimentele de puternică satisfacţie a locuitorilor din Tulcea pentru ajutorul acordat bisericii române din această localitate, delegatul României îi descrie «ca nişte fraţi şi patrioţi hierbinţi ai patriei noastre şi carii au speranţe a se uni cu noi pe viitor» (Documente privind istoria Dobrogei 1830-1877, p. 269).
 
Această nădejde a fost alimentată atât de naşterea statului naţional, cât şi de adâncirea stării de nesiguranţă a provinciei, context în care raporturile dintre populaţia nemusulmană şi stăpânirea otomană a îmbrăcat un caracter complex şi contradictoriu. Pe măsura defectării resorturilor disciplinei feudalilor faţă de puterea centrală s-au redus şi posibilităţile acesteia de a proteja, din raţiuni economice şi fiscale, populaţia productivă din provinciile periferice. În aceste împrejurări elementele înstărite ale factorului dominant îşi găseau în afara legii, uneori cu metode violente, mijloace de exploatare şi intimidare a creştinilor, între care erau numeroşi români, angajaţi ca păstori sau argaţi. Acest fapt a întreţinut sentimentul de revoltă împotriva stăpânirii otomane, în general, cu care elementele feudale locale spoliatoare se identificau în conştiinţa populaţiei.
 
Acest sentiment s-a transformat în manifestări de rezistenţă activă, colective sau individuale, pentru apărarea bunurilor şi vieţii oamenilor. Încă în 1850 Ion Ionescu de la Brad a constatat că, în ciuda interdicţiilor impuse de autorităţile otomane, după dezarmarea românilor în vremea revoluţiei, locuitorii satelor româneşti din nordul Dobrogei ţineau ascunse arme în ideea unor împrejurări când acestea le-ar fi fost necesare. După trecerea armatelor ruseşti în Principate în 1853, autorităţile şi locuitorii musulmani înarmaţi au trecut la represalii împotriva creştinilor; s-au înmulţit, cu acest prilej, ştirile despre ciocnirile armate dintre proprietarii turci şi păstorii români care se refugiau apoi în Principate.
 
Pe întreaga perioadă a războiului Crimeii, cât şi după aceea, dobrogenii au furnizat sistematic autorităţilor militare şi civile româneşti informaţii cu privire la mişcarea trupelor, starea fortificaţiilor, ca şi alte informaţii cu caracter militar. Este demn de relevat că însuşi Alexandru Ioan Cuza, făuritorul Unirii, a cunoscut Dobrogea ca domnitor, cu prilejul călătoriilor din anii 1860 şi 1864 făcute la Constantinopol, înfăţişat cu detalii în revista Curier d'Orient din 18 iunie 1864 (C. Cioroiu, Alexandru Ioan Cuza în Dobrogea, în Dobrogea nouă, 4 mai 1977), voiajul din 1864 s-a efectuat de la Cernavodă, prin Medgidia, la Constanţa, de unde domnitorul s-a îmbarcat spre capitala Imperiului otoman. În toate aceste localităţi i s-au rezervat ceremonii oficiale, la care, alături de autorităţile civile şi militare trebuia să fi participat şi o numeroasă populaţie, deoarece, mai târziu, revista Analele Dobrogei consemna amintirile, rămase vii, ale unui locuitor român despre memorabila vizită. Cu acest prilej trebuie să fi reflectat domnitorului României asupra necesităţii înfiinţării unui port românesc la Marea Neagră, proiect despre care a şi vorbit, în acelaşi an, în faţa Corpurilor Legiuitoare. Având în vedere toate aceste aspecte se poate conchide că deşi starea conflictuală n-a îmbrăcat formele unei mişcări insurecţionale, în condiţiile existenţei României, capabilă să realizeze într-o conjunctură favorabilă etapa întregirii naţionale spre Marea Neagră, în Dobrogea s-a manifestat - sub raport economic, cultural şi politic - o mişcare românească incontestabilă, care a servit cauzei naţionale generale.”

#citeşte mai departe în „Istoria Dobrogei”, de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu 
#„Istoria Dobrogei”
#Autori Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu

 
Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi.html
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustraţie din cartea „Istoria Dobrogei“, de Adrian V. Rădulescu şi Ion Bitoleanu, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 

„Mica Unire”, celebrată la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“, filiala Constanţa

#citeşteDobrogea „Io, Mircea, mare voevod şi domn...“. 601 ani de la moartea primului unificator al Dobrogei cu Ţara Românească. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa