#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry Zile mai bune, zile mai rele

George Sarry, nepot de frate al celebrului jurnalist constănțean Constantin N. Sarry, ne împărtășește, în volumul său de memorii „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, istoria unei existențe de roman, presărată cu ani de temniță grea în închisorile comuniste, dar și cu întâlniri providențiale cu personaje de o aleasă calitate umană - toate povestite de autor în stilul său inconfundabil, simplu dar extrem de percutant.
 

 
Textul citat mai jos evocă transferul la Aiud din 1950, după un „sejur” la închisoarea militară de la Malmaison și un simulacru de proces, în urma căruia George Sarry este condamnat la 15 ani muncă silnică.
 

„Era sfârșitul lunii aprilie când într-o dimineaţă ne auzim strigaţi pe nume, fiecare. Cât timp am stat la închisoarea militară și mai târziu aici, am cerut să ni se dea câte o carte poștală, să scriem familiilor noastre să ne aducă haine. Însă totul fusese în zadar. Nici nu au vrut să ne asculte. Cei strigaţi pe nume eram noi șapte. Scoși afară în curtea penitenciarului am fost legaţi de mâini cu cătușe doi câte doi și am fost încărcaţi în mașina-dubă, cu direcţia gara Constanţa. În afara gării pe o cale ferată izolată era un vagon-dubă. Mașina tip dubă care ne adusese aici trase aproape de vagonul-dubă. Noi suntem descărcaţi din duba mașină și încărcaţi în vagonul-dubă. La fiecare ne-au dat trei bucăţi de pâine și niște bucăţele de slănină râncedă. În acest vagon-dubă mai erau circa treizeci și cinci-patruzeci de deţinuţi care, ca și noi, nu știau de soarta lor. Nu știam unde ne vor duce.
 
Târziu, noaptea, duba noastră este atașată de un tren care după scurt timp începe să miște. Deși eram atât de înghesuiţi, că de abia ne puteam mișca, la Cernavodă trenul se oprește și în duba noastră sunt împinși înăuntru încă cincizeci de deţinuţi. Eram ca niște sardele, nu mai era aer. Dacă cineva simţea nevoia să meargă la singura toaletă care exista în dubă, era forţat să-și facă nevoile pe el. Întunericul contribuia la mizeria căzută pe capul nostru. Noi, cei din grupul nostru am reușit să fim unul lângă altul. Mai târziu, când a început să se lumineze de ziuă, am început să vedem feţele celorlalţi. Toţi eram transpiraţi și însetaţi. Nu exista niciun pic de apă în dubă.
 
Noi nu aveam niciun fel de bagaj, însă erau alţii care aveau multe bagaje. Pe deasupra noastră, în plasele unde de obicei se pun bagaje se căţăraseră oameni care stăteau lungiţi. În alte locuri erau bagaje. Pe unul dintre aceste bagaje văd scris «Sarry». Mă uit mai bine și văd că nu mă înșelasem, era scris «Sarry». Mă uit la toţi cei cărora am putut să le văd faţa, dar nu am putut să recunosc pe nimeni. Până la urmă am strigat întrebând al cui este bagajul acela. Un om cu părul cărunt îmi răspunde întrebându-mă dacă mă supără bagajul lui. I-am spus că nu, dar vreau să știu ce caută numele meu pe bagajul lui. «Eu stau pe strada Sublocotenent Achile Sarry». Era fratele tatălui meu care murise în Primul Război Mondial. Numele omului de pe strada Achile Sarry era Brandemburg Grigore. Câţiva ani mai târziu ne-am întâlnit la mina de plumb Baia Sprie.
Nu știu cât a mers trenul nostru. Tot ce știu, ca și ceilalţi din dubă, este că întreaga călătorie a fost un calvar. Seara trenul se oprește. Grupul nostru și alţi câţiva deţinuţi suntem coborâţi, puși în duba-camion și ne trezim la închisoarea Văcărești. Am stat aici o zi după care din nou am fost încărcaţi în duba-camion și am fost transportaţi la Jilava. Aici am fost descărcaţi și, ca în toate închisorile de acum înainte, sub escortă și păziţi de cordonul soldaţilor cu arme automate, am intrat pe poarta Jilavei.
 
Suntem încolonaţi câte doi. În faţa mea se afla generalul Paul Teodorescu, fost ministru al aviaţiei. Din zăpăceala care era acolo, din greșeală îl calc pe călcâi și îi iese pantoful din picior. Generalul se apleacă să-și pună pantoful la loc în picior. În acel moment s-au năpustit asupra lui și a mea vreo patru–cinci gardieni care se întreceau să ne lovească cu pumnii și cizmele pe unde apucau. Am fost introduși într-o încăpere mare plină cu oameni unde era un miros greu.
 
La Jilava majoritatea deţinuţilor erau nejudecaţi sau, ca noi, în trecere. Abia a doua zi după ce am ajuns aici am primit mâncare, supă de varză acră, și pe toată durata șederii noastre de opt zile la Jilava, mâncarea a fost mizerabilă. Când am plecat de aici am spus că suntem norocoși.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

Dar nu știam ce ne așteaptă. În vagonul dubă unde am fost încărcaţi am întâlnit alţi deţinuţi. Nu știam dacă mergem la Aiud sau la Gherla. După trei zile de călătorie în vagonul dubă am ajuns la Aiud. Aici am fost descărcaţi și încolonaţi și sub escorta militarilor cu arme automate am luat-o pe jos până la penitenciar. La Aiud, ne-au pus pe toţi într-o încăpere mare de la parterul Celularului. Eram o sută zece-o sută douăzeci de deţinuţi.
 
Trebuia să rămânem treizeci de zile în carantină. Mâncarea era apă chioară, supă de arpacaș, supă de cartofi, supă de varză acră, supă de legume, însă nu era decât lichidul. Rar găseam câte un bob de arpacaș pe ici pe colo. Cât privește dormitul era imposibil de dormit. Nu existau paturi, toată mobila came rei consta dintr-un hârdău în care ne făceam nevoile. Mai era alt hârdău din care beam apă. În timpul zilei toată lumea stătea în picioare. Când suna ora stingerii trebuia să ne culcăm pe dușumea. Nimeni nu putea sta culcat pe spate, pentru că nu era loc. Toţi eram culcaţi pe o parte și când unul voia să se întoarcă pe cealaltă parte, toţi din acel rând trebuiau să se întoarcă și ei. Nu era loc nici pentru patruzeci de persoane, ca să doarmă pe jos, însă timp de treizeci de zile cât a ţinut carantina am fost nevoiţi să ne înghesuim ca sardelele.
 
Norocul nostru a fost că dușu meaua fiind de lemn și nu de ciment, am reușit cu toţii să rezistăm cele treizeci de zile de carantină fără să ne îmbolnăvim. Când sosea ora mesei era o mare zăpăceală. Totul se petrecea foarte repede. Cum intra gamela cu ciorbă pe ușă, se trecea din mână în mână și deși era deja pe jumătate goală, până ajungea la persoana căreia îi era destinată, încă jumătate din ce mai rămânea în gamelă, curgea pe jos din cauza lipsei de spaţiu. Eram atât de înghesuiţi că nu se putea întoarce cineva fără să lovească pe cel de lângă el.
 
Tot timpul cât am stat în carantină nu ni s-au dat linguri, beam direct din gamelă. Niciodată nu am primit mâncare care să se poată mesteca în gură. Totul era lichid. Cele câteva boabe de arpacaș sau fărâmituri de cartofi și varză acră se înghiţeau odată cu lichidul. Timp de treizeci de zile nu am fost scoși la aer. Abia așteptam să se termine carantina și să ne mute la celule unde aveam dreptul la cincisprezece minute la aer în curte de două ori pe săptămână și bineînţeles nu înghesuiţi așa cum eram acum. Și mai speram ca mâncarea să nu fie la fel ca în carantină.
 
Într-o dimineaţă, după ce ne-au dat cafeaua de orz, a venit un ins cu o listă și a început să strige nume. Am ieșit pe coridor încolonaţi câte doi și am luat direcţia etajul al treilea. Am fost repartizaţi în celule. Eu am nimerit cu încă șapte deţinuţi, toţi mai în vârstă decât mine, oameni din întreaga ţară. Ceilalţi deţinuţi din lotul meu au fost și ei împrăștiaţi prin diferite celule. Am crezut că odată ieșiţi din carantină vom primi un regim mai bun, însă după cum am văzut imediat scris pe pereţi, nu era să fie așa. Toţi pereţii celulei erau plini de notaţii, scrise, sau mai bine zis zgâriate, cu un ac sau sârmă, care consemnau, de exemplu: Astăzi, 15-2-1950, zi foarte rea (20 boabe arpacaș). În alt pătrăţel scria: Astăzi, zi bună (35 boabe arpacaș). Erau foarte puţine pătrăţele în care scria: Astăzi zi foarte bună (60 boabe arpacaș). Ne-am dat seama că vom primi același regim ca în timpul carantinei, cu toate că niciunul din noi nu numărasem în cele treizeci de zile boabele de arpacaș care se nimereau în gamelele noastre.
 
A sosit prima masă de când ne aflam în celulă și fără să ne înţelegem între noi am văzut cum fiecare bea lichidul din gamelă ca să vadă câte boabe de arpacaș rămân pe fundul gamelei. Niciunul dintre noi nu avea mai mult de trei zeci și cinci de boabe de arpacaș. Seara la fel, iar dimineaţa următoare o apă căldicică de culoare neagră, așa-zisa cafea. Aceasta era făcută din orz prăjit și pisat. După socoteala noastră și a celorlalţi din celulele vecine, primeam între patru sute și cinci sute de calorii pe zi, inclusiv pâinea care cântărea în jur de două sute treizeci–două sute cincizeci grame și care ne ţinea în viaţă. Pe zi ce trecea slăbeam vizibil.”

 
#citeşte mai departe în „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry
#„Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR
  
Citeşte şi:
 

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: „Maistrul Sarry”, în război cu turnătorii

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Represiunile evadării de la Cavnic

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristeţe şi dezamăgire

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: „Am schimbat închisoarea mică cu asta mare”

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Eroinele de la Piteşti

 #DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Din nou în libertate. De la „bandit” la „tovarăş”