#citeștedobrogea Astăzi se împlinesc 11 ani de la decesul marelui doctor fizician constănțean, Geavit Musa
05 Jul, 2021 16:20
05 Jul, 2021 16:20
05 Jul, 2021 16:20
ZIUA de Constanta
2334
Marime text
- Geavit Musa a fost un cercetător dobrogean, cu recunoaștere internațională în domeniul fizicii plasmei, cadru universitar la facultățile de fizică ale Universităților București și Constanța, membru al Academiei Române și director general al Institutului de Fizică Atomică.
În 1951 a absolvit liceul „Mircea cel Bătrân“ din Constanța și urmează cursurile Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Eugen Bădărău, profesorul său din facultate, reprezintă o figură importantă în călătoria sa.
După terminarea studiilor, se angajează în mai multe locuri de muncă care îi aduc o experiență profesională pe care o folosește mai târziu. Printre altele, a lucrat alături de profesorul Aretin Corciovei, șeful laboratorului de fizică teoretică la IFA și a îndeplinit funcția de bibliotecar la Observatorul Astronomic. În 1963 primește o ofertă de muncă de la Institutul de Fizică al Academiei, unde ajunge să colaboreze cu Eugen Bădărău.
Începând din 1965, se axează pe un domeniu ce se va dovedi de mare referință în cariera sa, conversia directă a energiei termice în energie electrică cu ajutorul plasmei, singura formă de agregare a materiei fără limită de temperatură. Creează astfel un generator termoionic funcţional.
Între 1990 – 2003 a fost profesor la Universitatea Osman Gazi din Eskişehir (Turcia), unde a creat un laborator de fizica plasmei. Din 19 aprilie 1997 până în 19 martie 1998 a îndeplinit funcția de director general al IFA. A fost profesor la la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa între 1994- 2010. A pus bazele a trei laboratoare de fizica plasmei și a predat capitole speciale de fizica plasmei precum: tehnologii cu plasmă, fizica plasmei şi laseri.
De-a lungul vieții a scris 27 de brevete omologate la OSIM, 18 produse omologate și 20 de tehnologii.
La data de 5 iulie 2010 se stinge din viață, la București. În anul 2019, cotidianul ZIUA de Constanţa a acordat, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“ însoțit de medalia „Dionisie Exiguul” marelui profesor doctor în fizica plasmei, Geavit Musa.
Sursa foto: Fotografie pusă la dispoziția redacției de familia profesorului Geavit Musa
Citește și:
#DobrogeaDigitală – „Mediocritate și excelență”, de Petre Frangopol: Un deceniu de la dispariția unicului etnic tătar membru corespondent al Academiei Române
#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Geavit Musa
Geavit Musa - profesor, doctor în fizică nucleară
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii