Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:47 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală – „Mediocritate și excelență”, de Petre Frangopol Un deceniu de la dispariția unicului etnic tătar membru corespondent al Academiei Române

ro

04 Jul, 2020 00:00 3927 Marime text

Marele fizician dobrogean Musa Geavit s-a născut în Palazu Mare, pe 23 decembrie 1931, fiind urmașul unui însemnat erou tătar, martir al închisorilor comuniste (Șefket Musa Vellula).

 A absolvit cursurile gimnaziale și Liceul „Mircea cel Bătrân“ din Constanța. În 1955 a absolvit Facultatea de Fizică - Universitatea din București, unde l-a avut ca profesor pe Eugen Bădărău. În anul 1969 devine doctor în fizică nucleară, cu o lucrare despre tehnica vidului ultraînalt.
 După absolvirea studiilor, a fost repartizat la Institutul de Fizică Atomică (IFA) din București, ajungând director general între 1997-1998 și continuându-și activitatea până în anul 2000.
În paralel, a susținut cursuri de fizică a plasmei la Facultățile de Fizică din București și Constanța. După anul 2000, a desfășurat o bogată activitate didactică și de cercetare la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, unde a contribuit la înființarea unor noi laboratoare de cercetare.
Se stinge din viață pe 5 iulie 2010, la București, lăsând în urmă o operă științifică impresionantă, dar şi amintirea unui model de profesionalism, onestitate şi noblețe sufletească. Este înmormântat la cimitirul musulman din Palazu Mare.
 
Pentru valoarea activității sale științifice, anul trecut, în cadrul celei de-a treia ediții „Ziua Dobrogei“, organizată de ZIUA de Constanța pe 23 noiembrie, cu tema „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”fizicianului dobrogean Musa Geavit i-au fost conferite, post-mortem, distincţia „Meritul Dobrogean“însoţită de medalia „Dionisie Exiguul“. Cu acel prilej, prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, prorector al Universităţii „Ovidius” a dat citire unui Laudatio, iar distincţiile au fost primite de Sevinci Mutalip, sora fizicianului.
 
Astăzi, când se împlinește un deceniu de la dispariția marelui fizician dobrogean, ne-am oprit asupra unui fragment din volumul IV al integralei scrise de academicianul Petre Frangopol – „Mediocritate și excelență”
 

„Din 1965 abordează un domeniu ce se va dovedi de referinţă pentru cariera sa şi anume conversia directă a energiei termice în energie electrică cu ajutorul plasmei, singura formă de agregare a materiei fără limită de temperatură. Realizarea finală comporta cunoştinţe solide de
fizica plasmei şi soluţionarea unor probleme dure de înaltă tehnologie, precum suduri etanşe ceramică – metal funcţionale în vapori de Cesiu la peste 300 de grade Celsius, acoperirea unor piese de Molibden cu straturi de Wolfram de ordinul micronului prin procedee CVD, realizarea unor
structuri de electrozi cu distanţe interelectrodice de 0,3 mm capabile să lucreze la temperaturi de ordinul 1800 K şi nu în ultimul rând realizarea efectivă a generatorului termoionic funcţional. Un asemenea generator realizat de colectivul G. Musa, debita un curent de 150 A la o tensiune de ieşire de 0,5 V. Randamentul de conversie al unui convertizor termoionic realizat în ţară, s-a situat la valoarea de 12%, rezultat similar cu cel raportat de institute de cercetare de prestigiu din Vest.
Aspectele de fizică fundamentală ale cercetărilor menţionate mai sus ( 40 de lucrări) au fost publicate în reviste din ţară şi străinătate (British J Appl. Phys., Annalen der Prrysik, Int. J Electronics, J Physics D -Appl. Physics,
J de Physique, Rev. Roum. Phys.)
În aceiaşi perioadă (anii 1965-1966, precum şi 1972), G. Musa a participat în cadrul grupului multidisciplinar coordonat de dr. Ion Ioviţ Popescu (în prezent academician) la studiul efectului optogalvanic cu precădere în vapori de Cesiu. Rezultatele publicate atestă prioritatea românească în
descoperirea efectului optogalvanic utilizând tehnici de vârf precum spectroscopia cu laseri acordabili.
Teza de doctorat (1967) «Contribuţii la studiul proceselor fizice din diodele cu plasmă» a fost realizată sub îndrumarea profesorului academician Eugen Bădărău. În 1969 este numit şef al laboratorului «Plasma de temperatură joasă» care în 1989 va ajunge la 65 de persoane.
Efectuează un stagiu (1972-1973) de un an la Universitatea Texas, Dallas, SUA, unde studiază comportarea spectrului de emisie optică a plasmei de post luminiscenţă la adiţionarea de etanol, care evidenţiază interacţia particulelor grele asupra spectrelor de emisie.
Aceste rezultate vor fi reluate mai târziu în încercarea de a explica efectul M la care ne vom referi ulterior.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

 

Perioada care urmează după stagiul din SUA de peste 10 ani (până în anul 1989), este una ce i se impune de a efectua cu precădere, cercetări aplicative. Sarcini deosebit de grele revin laboratorului condus de G. Musa, laborator care făcea parte din Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor,
Plasmei şi Radiaţiei-INFLPR, din cadrul IF A. Cercetarea pentru a se încheia, trebuia să treacă prin testele grele ale omologărilor şi atestării produselor sau fluxurilor tehnologice. Astfel sunt realizate în premieră pentru România (în cadrul laboratorului sau în cooperare şi cu alte
colective de pe Platforma de Fizică a IFA Măgurele), tuburi autoluminiscente cu tritiu, tuburi stabilovolt, tuburi detectoare de flacără, lămpi de semnalizare, tuburi stroboscop cu caracteristici speciale etc. sau tehnologii precum sinterizarea în plasmă a pulberilor ultrafine de TiO2, sintetizarea acetilenei din cărbune în jet de plasmă. De subliniat că în toate prezentările oficiale ale activităţilor Platformei de Fizică IF A, exponatele reprezentând activitatea de cercetare aplicată a laboratorului condus de G.
Musa care livra produse în mod curent beneficiarilor din ţară, ocupa un loc de frunte. Una din temele cele mai laborioase a fost cea a displeiurilor. cu plasmă, altfel spus, panourilor cu plasmă pentru televizoarele color extraplate, concretizată în realizarea unei staţii pilot care a livrat Intreprinderii de Cinescoape Bucureşti şi Ministerul Apărării Naţionale, peste 1000 de bucăţi de afişaje. Simpla enumerare a tehnologiilor, componentelor si echipamentelor (practic toate realizate în ţară) ar umple pagini întregi. Ne oprim aici.
După 1989, se reîntoarce la cercetarea fundamentală abordând împreună cu colaboratorii săi, teme a căror realizare este recunoscută şi internaţional - ca fiind abordate în literatura de specialitate pentru prima dată în România - de exemplu, arcul termoionic în vid şi descoperirea efectului
M(usa) Acest efect apare când gazului cu care se umple un tub de descărcare, i se adaogă un alt gaz electronegativ, în procent mai mare, spectrul de emisie în mod surprinzător se reduce practic la o singură linie”.

 
#citește mai departe în „Mediocritate și excelență”

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

 
Citește și:

#sărbătoreşteDobrogea141: Laudatio Geavit Musa

 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari