#DobrogeaDigitală Histria prin ochii lui Nicolae Iorga - „Risipită pe largi întinderi, nu înşeală aşteptările cele mai pretenţioase“

Apărută în 1940, cartea „România cum era până la 1918. Muntenia și Dobrogea“ scrisă de Nicolae Iorga conține notele de călătorie ale savantului român, scrise în stilul său ușor de recunoscut, o combinație fermecătoare între literatură, documentar și memorialistică, cu detalii pitorești despre locuri și oameni trăitori în cele două provincii românești.

Unul dintre capitole este dedicat Dobrogei. După câteva zile de călătorie prin Dobrogea, Nicolae Iorga ajunge în localitatea Histria, unde vizitează principala atracție a locului, cetatea milenară Histria, primul oraș antic atestat de pe teritoriul României.
 
Înainte de a lectura impresiile lui Iorga de la cetate, vă invităm să descoperiți povestea istorică a orașul antic Histria în acest articol, parte a proiectul #Dobrogea143 - de la grecii din Milet la generația Milleannials.
 
Histria a fost o colonie întemeiată în secolul VII înainte de Hristos de către grecii din Milet. A avut o existență neîntreruptă timp de 13 veacuri, locuirea urbană încetând undeva la jumătatea secolului VII după Hristos.
 
Din primele izvoare aflăm că „părintele istoriei“, Herodot, a scris următoarele: „Istrul sfârșește prin a se vărsa în mare, în Pontul Euxin, acolo unde se află Istria, colonie a milesienilor”. Strabon a fost primul istoric care a oferit o localizar mai exactă, menționând că polisul se află „la o depărtare de 500 de stadii de Gura Sacră a Istrului...“, și a dat distanțe clare, existente între Histria și alte cetăți.
 
Nicolae Iorga, istoric desăvârșit, puncta din anii 1940 importanța deosebită a locului. Savantul notează în lucrarea sa în capitolul „Constanța“ primele impresii după vizitarea cetății. Redăm mai jos câteva paragrafe din capitol:
 
„Mai cârmim o bucată de vreme la dreapta, ne mai învârtim prin monotonia întinderilor gălbui fără arbori, fără locuitori visibili, în care balta străluce ca o platoşă de oţel şi ştiuleţii de porumb, ajunşi informi, se părpălesc de cuptorul cerului, şi ajungem la Cara-Nasuf.
 


Acuma i se zice Histria, după comoară antică găsită în preajma ei şi pe care locuitorii satului-model o numesc scurt «Cetatea». Pentru dânşii, cari o zăresc, ca nişte modalei vage, tocmai în fund, unde dunga albastră a lacului Sinoe aminteşte Marea, care, cândva, a fost, cu viaţa şi binefacerile ei, interesul nostru pentru vechea aşezare clasică, pentru bulevardul de apărare roman, nu poate avea nicio înţelegere. Bunii Bulgari haimici şi strângători, ale căror femei în această zi de Duminecă aduc la horă frumoase catrinţi roşii cu desemnuri deosebite adânc de ale noastre, trăiesc în viaţa lor de toate zilele mulţămiţi şi cu aceia că au preot român, dascăl român şi că, vorbind bulgăreşte acasă,  şi o spun cu sfială, cetesc numai româneşte, şi o spun cu mândrie.
 
Unul din ei ne conduce, peste miriştea arsă, peste podeţe înjghebate, către linia de salcâmi în pâlcuri care înseamnă locul ruinelor şi, în acelaşi timp, moşioara care li e atribuită şi care face din învăţaţii soţi Lambrino, moştenitorii lui Vasile Pârvan, şi nişte agricultori, preocupaţi de preţul rapiţei şi, ca orice gospodari rurali din partea locului, gata să se apere de oameni răi cu două puşti şi douăzeci şi ciiici de câni smomiţi de la ciobani.
 
Histria, risipită pe largi întinderi, nu înşeală aşteptările cele mai pretenţioase, cu cât s’a descoperii până acuma şi dincolo de care e încă semnul de întrebare al tuturor posibilităţilor de surprindere.
 
Ce a fost grecesc se presintă astăzi doar ca locuinţi desgropate în stratul cel mai adânc al ţărânei răscolite şi în mormanele cu inscripţii rare, de administraţie a coloniei ori şi de relaţii, nebănuite, cu stăpânitorii traci de lângă depărtata Dunăre. De-asupra cândva, după ce unda sărată se retrăsese şi cetatea părăsită se prefăcuse într’un amestec de albe dărâmături, Roma cuceritoare şi apărătoare de grăniţi a venit cu asprele ei nevoi grăbite, care nu îngăduiau seninele răgazuri ale creaţiunilor artistice. De unde s’a întâmplat, cu un soldăţesc despreţ pentru frumuseţă ca şi pentru un trecut străin pe care numai în Hellada însăşi, supt ochii lumii, căuta să arăte că-l respectă, ea şi-l cules materialele, răpede îngrămădite unele peste altele.
 
Resultatul a fost impunător ca proporţii, capabil astfel să impuie cetelor năvălitoare ale Goţilor din smârcuri. În legătură cu cealaltă fortăreaţă, încă neexploatată, care se vede dincolo de golful albastru al lacului, s’au ridicat puternicele turnuri, în care piatra verde şi roşie se înfrăţeşte cu marmura săpată şi scrisă. S’au ridicat modeste basilici, lângă care cetăţenii militari sau militarisaţi şi-au durat casele, ale căror înguste pătrate au ieşit de supt cazmaua scotocitoare. Un ansamblu de dârză vitejie, care, la urmă, a cedat fatalităţii.
 
Atunci barbarul moştenitor s’a aşezat cu cocioabele lui modeste, supt care era gloria romană şi armonia elenică. Şi miloasa natură, care nu decade decât atunci când e domesticită de om, şi-a întins covorul de tămâiţe cu mireasmă de biserică, de ierburi roşii ca hrănite de multul sânge care s’a scurs şi de bogate mănunche de gingaşe flori violete care se apără contra morţii un an întreg. Peste pacea romană zdrobită, veşnica pace a lui Dumnezeu“
 

 
Sursă foto: „România cum era până la 1918. Muntenia și Dobrogea“  de Nicolae Iorga                  
                                                 
Citește și: 

Adamclisi prin ochii lui Nicolae Iorga - „E «Biserica Omului», a lui Adam cel vechiu“

Enisala prin ochii lui Nicolae Iorga - „Cetatea stă în vîrful unui munticel care se mîntuie cu lespezi cenuşii, gălbii, roşietece“

Histria, primul oraș antic atestat de pe teritoriul României (galerie foto+video)