#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry „Regal” cu limbă şi morcovi

Volumul de memorii „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, aflat în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa, este o reconstituire cutremurătoare a celor 11 ani de detenţie pe care George Sarry i-a petrecut în închisorile comuniste, condamnat ca „trădător de ţară” şi torturat pentru a face declaraţii false, care să-l incrimineze.
Experienţele crunte pe care le-a trăit, mizeria, umilinţele, pedepsele corporale, frigul, foamea, izolarea i-au dat totuşi ocazia de a-şi exersa puterea de supravieţuire, în orice condiţii, şi i-au prilejuit întâlnirea cu oameni minunaţi, de mare valoare, pe care avea să-i evoce cu drag în paginile jurnalului său.





Textul citat mai jos este evocarea uneia dintre „incursiunile” în beciul închisorii de la Piteşti, de unde, profitând de neglijenţa gardianului, are acces la grămada de morcovi, din care trimite cu „ancora“ tuturor colegilor lui de pe etajele închisorii.
 

„Acum mă aflam în beci cu mâncare o dată la trei zile. Am avut noroc cu ţiganul care cu un an înainte îmi aruncase ţigări pe ochiul spart al grătarului. Acum aflase că sunt din nou în beci şi îmi aducea ceva. După ce a dispărut de la gratiile beciului mă gândeam cum poate el să vină în beci pentru mine. Nu a trecut mult timp când am auzit zăvorul uşii care ducea în beci. Îl auzeam pe gardian spunându-i ţiganului: cum termini, baţi în uşă. Era vorba de nişte ţevi pe care ţiganul trebuia să le repare. I-a mai spus ţiganului să nu se apropie de uşa încăperii unde eram eu, «că acolo este un bandit». Ţiganul, şmecher, i-a spus gardianului să nu-l lase singur, ca nu cumva «banditul» să-l omoare. Gardianul l-a liniştit, asigurându-l că uşa din fier este încuiată şi să n-aibă nicio grijă.


Gardianul a plecat iar ţiganul veni la uşa cu gratii unde eram izolat şi strigă: «Domnu politic!» Eu eram la doi paşi de uşă, şi îl văd pe ţigan că bagă mâna în sân şi spre surprinderea mea, scoate o limbă de vacă fiartă. Îmi spune: «Ţine asta.» Iau limba care mai era caldă încă şi o bag în sân. Ţiganul mai scoate nişte bucăţi de pâine pe care mi le pune în mână şi explicându-mi că el este însărcinat cu întreţinerea caloriferelor, m-a rugat să nu-l uit când vin americanii, să-l scot şi pe el, pentru că are de ispăşit o pedeapsă mare. Când l-am întrebat ce condamnare are, îmi spune că trei ani de corecţio nală. I-am promis că atunci când vin americanii îl voi scoate din închisoare. S-a bucurat de răspunsul meu şi l-am lăsat să meargă să-şi termine lucrul.


Eu am mâncat cu poftă partea de la rădăcina limbii, unde avea şi grăsime. Dar m-am gândit să le trimit şi celor de sus. Seara, după ce au trecut cu numărătoarea am început să bat Morse în peretele gros de beton. Mi se răspunde şi spre norocul tuturor, celula care de obicei lăsa ancora nu avea turnători. Le-am spus să lase ancora, dar să aibă grijă ca sfoara să fie groasă, să poată ţine un kilogram. S-au apucat băieţii să tragă fire de aţă din saltele şi să împletească aţa, s-o facă mai groasă şi rezistentă.


Am primit semnalul că ancora vine. Unde mă aflam eu era întuneric beznă, dar simţeam orice mişcare. Simţeam cum trece ancora prin ochiul grătarului şi pe pipăite am pus mâna pe ea. Am legat limba cu mare grijă, ca să nu se desfacă. Am tras de două ori sfoara, semn că trebuie să tragă sus. Cei care trăgeau ancora ştiau că primii trei metri trebuie tras încet ca să treacă încărcătura prin ochiul grătarului. După aceea puteau s-o tragă repede. Limba a ajuns cu bine. Acum trebuiau să scape de ea. Cu cuţitele confecţionate din bucăţi de tablă care deşi interzise se găseau în fiecare celulă, au tăiat-o în mai multe bucăţi şi au împărţit-o la mai multe celule unde nu erau turnători. Dacă administraţia ar fi aflat, toată închisoarea, începând de la bucătar până la ultimul gardian, ar fi fost anchetată şi urmările ar fi fost grave.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

 

În ce mă priveşte, din bucăţile de pâine şi un rest de la rădăcina limbii, pe care le-am oprit pentru mine, o parte am mâncat şi restul am ţinut în sân să am pentru a doua zi. După o aşa masă, mi s-a făcut sete, însă nu aveam apă aici la izolare, iar dacă ceream atunci când se făcea numărătoarea, tot nu primeam. La mine veneau dimineaţa şi seara la numărătoare.


Dintr-un punct de vedere pentru mine era mai bine, aici nu eram supravegheat ca în celulă. O dată la trei zile veneau să-mi aducă mâncare, de trei ori în ziua respectivă. Eram norocos dacă ciorba de varză pe care mi-o aduceau mai era caldă, de obicei nu era. Uşa de fier unde eram izolat nu se deschidea, deci, decât la trei zile când primeam mâncare. Pentru că gamela nu trecea prin grătarul de fier al uşii, gardianul era nevoit să deschidă uşa să-mi dea gamela. Când venea să ia gamela goală nu mai era nevoie să deschidă uşa, i-o dădeam aplecată printre gratii.


Urechile mele erau antrenate să înregistreze orice fel de sunete. Când îmi aducea mâncarea, gardianul punea cheia în uşă, ca să o poată deschide. După ce îmi dădea gamela, nu mai era nevoie să pună cheia în uşă s-o încuie. O trântea şi uşa se încuia singură. Înregistrasem toate sunetele mecanismului uşii. De fapt, orice sunet devenea o obsesie, până reuşeam să aflu ce este.


Mai aveam încă două zile de stat în beci. În ziua când gardianul mi-a adus ciorba de prânz, după ce a descuiat şi deschis uşa, mi-a dat gamela, a trântit uşa şi a plecat. Când a trântit uşa trebuia să se încuie. Dar sunetul uşii trânite a fost diferit de cel pe care-l auzeam când se încuia. M-am apropiat de uşă, am pus mâna şi am împins-o. Uşa nu se încuiase. Am stat zece minute fără să mă mişc, ascultând. Mă gândeam că gardianul a lăsat-o descuiată să vadă reacţia mea. Când am constatat că nu este o cursă, am lăsat gamela pe podeaua de ciment a beciului, am ieşit din camera de izolare şi m-am repezit pe grămada de morcovi din încăperea cea mare a beciului.


Ca un sălbatic am început să bag în sân cât am putut de mulţi. Am fugit repede în camera de izolare, i-am aruncat pe jos, iar m-am dus şi mi-am umplut sânul cu morcovi. Am făcut acest drum de şase ori. După ultimul drum am tras uşa, care s-a încuiat. Am început să îngrop morcovii în praful şi fecalele uscate care erau pe jos, de-a lungul pereţilor. Am luat gamela şi am băut ciorba, deja rece. Mă gândeam că trebuie să fac ceva cu morcovii.


Am aşteptat să treacă numărătoarea şi i-am chemat prin Morse, să lase ancora cu sfoara groasă şi săculeţul. Când a sosit ancora, am început să umplu săculeţul cu morcovi. Am avut grijă să nu fie prea grea. Trag sfoara de două ori şi săculeţul a luat drumul în sus. În acea noapte ancora a fost coborâtă de opt ori. Cei care au primit morcovii au făcut o mulţime de manevre. Ancora funcţiona de-a lungul şi de-a latul faţadei închisorii. Fie vertical ca ascensor de la un etaj la altul, fie orizontal, prin balansarea de la o fereastră la alta a celulelor de pe acelaşi etaj. Toţi care au primit morcovi au sărbătorit acea noapte.


Deşi am trimis o mare parte din morcovii pe care îi aveam ascunşi în beci, tot mai rămăseseră destul de mulţi. Făcusem socoteala că mai aveam o zi de stat la beci şi oricâţi morcovi aş fi mâncat, tot nu i-aş fi terminat. Gardienii nu intrau niciodată în această cameră, şi chiar dacă intrau, era întuneric şi nu se vedea nimic. Trebuia să stai treizeci de minute până ochii se obişnuiau cu întunericul, ca să poţi vedea ceva. Am început să fac inventarul morcovilor. De o parte am pus morcovii pe care făcusem socoteala că o să-i mănânc până voi pleca înapoi la celula mea, iar pe ceilalţi i-am ascuns şi mai bine în praful amestecat cu fecale uscate cu gândul că, dacă eu sau alt deţinut va veni în beci, morcovii vor fi de foarte mare folos.


A venit şi ziua când am fost scos din beci şi dus la celula mea. Aici ca de obicei am fost aşteptat de colegi cu şase sferturi de pâine. Ei nu gustaseră din limbă, în schimb au primit morcovi pe care i-au mâncat imediat ce i-au primit. I-au găsit foarte dulci. Le-am povestit cum se întâmplaseră lucrurile cu ţiganul care m-a ajutat şi voia să-l eliberez când vin americanii, că el avea o pedeapsă mare de trei ani. Colegii mei au început să râdă când au auzit de condamnarea lui mare.”

#citeşte mai departe în „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry
#„Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/arhivă TVR

Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry Coşmarul de la Baia Sprie

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Umanitate în condiţii dezumanizante
 
#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Strategii de supravieţuire

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Arestarea şi ancheta

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: „Am schimbat închisoarea mică cu asta mare”

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Eroinele de la Piteşti

 #DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Din nou în libertate. De la „bandit” la „tovarăş”