Istoria Dobrogei - Populație Personalități Zalmoxis/Zamolxis

• Zalmoxis sau Zamolxis este menționat în izvoarele literare greco-romane ca fondatorul legendar al religiei traco-geților. Complexa problemă a religiei geto-trace, centrată pe zeul Zalmoxis/Zamolxis, a fost sintetizată în 2008 de Eusebio Tudor  în patru teorii: monoteistă, henoteistă (ierarhică), dualistă și politeistă.

 
Cele mai multe informații despre acest personaj apar la grecul Herodot (sec. V î. H.), supranumit în istoriografie „părintele istoriei”. în Cartea IV din „Istorii”. Herodot precizează că sursele sale au fost grecii din coloniile din bazinul Mării Negre, el contrazicând afirmația acestora că Zalmoxis a fost inițial sclav și discipol al marelui filozof grec Pitagora (sec. VI î. H.): „94. Iată cum se cred nemuritori geții: ei cred că nu mor și că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis. Unii din ei ii mai spun și Gebeleizis. Tot la al cincilea an ei trimit la Zalmoxis un sol, tras la sorți, cu porunca să-i facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. lată cum îl trimit pe sol. Unii din ei primesc porunca să țină trei sulițe [cu vârful în sus – n. G. Ș.], iar alții, apucând de mâini și picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zalmoxis și ridicindu-1 în sus, îl azvârle în sulițe. Dacă străpuns de sulițe acesta moare, geții socot că zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului, zicând că e un om ticălos și, după învinuirile aduse, trimit un altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în viață. Aceiași traci, când tună și fulgeră, trag cu săgețile în sus, spre cer, și amenință divinitatea (care provoacă aceste fenomene), deoarece ei cred că nu există un alt zeu in afara de al lor.



95. Așa cum am aflat eu de la elenii care locuiesc pe țărmurile Helespontului și ale Pontului Euxin, Zalmoxis despre care vorbesc - fiind doar un muritor - a fost rob în Samos, și anume al lui Pitagora, care era fiul lui Mnesarchos. După aceea, ajungând liber, strânse bogății mari și, după ce se îmbogăți, se întoarse in patria lui. Întrucât tracii erau foarte nevoiași și săraci cu duhul, Zalmoxis acesta cunoscător al felului de viață ionian si al unor deprinderi mai cumpănite decât cele trace, întrucât avusese legături cu grecii și cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora, a clădit o casă pentru adunările bărbaților, în care [se spune – n. G. Ș.] îi primea și îi punea să benchetuiască pe fruntașii țării, învățându-i că nici el, nici oaspeții săi și nici unul din urmașii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi și vor avea parte de toate bunătățile. În vreme ce săvârșea cele amintite și spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit să i se clădească o locuință subpământeană. Când a fost gata, [Zalmoxis – n. G. Ș.] a dispărut din mijlocul tracilor și, coborând el în locuința lui de sub pământ, a trăit acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult să-1 aibă jelindu-1 ca pe un mort. În al patrulea an, el le-a apărut și, astfel, Zalmoxis făcu vrednice de crezare învățăturile lui. Iată ce se povestește despre înfăptuirile lui.

96. În privința lui Zalmoxis și a locuinței sale subpământene nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare, însă, că el a trăit cu mulți ani înainte de Pitagora. Fie Zalmoxis om ori vreo divinitate de-a băștinașilor, sä ne mulțumim cu cele înfățișate. (...)”

Istoricul Gh. Ștefan notează că pasajul referitor la obiceiul trasului cu săgeți spre cer a fost discutat de arheologul Constantin Daicoviciu în articolul Herodot și pretinsul monoteism al geților, publicat în revista „Apulum” (II, 1943-1945), iar în ce privește religia geților citează studiul Religia geto-dacilor publicat de Ion I. Russu în „Anuarul Institutului de Studii Clasice din Cluj (V, 1944-1948).
 
Grecul Ellanikos (sec. V î. H,.), predecesor al lui Herodot și citat într-o lucrare bizantină din sec. IX, precizează însă că Zalmoxis a fost grec și că a predicat geților imortalitatea: „Hellanicos în „Obiceiuri barbare” zice că [Z.] a fost un grec care a arătat geților din Tracia ritul inițierii religioase. El le spunea că nici el și nici cei din tovărășia lui nu vor muri, ci vor avea parte de toate bunurile. În vreme ce spunea toate acestea, el și-a construit o casă sub pământ, apoi – dispărând pe neașteptate din ochii tracilor – a trăit într-însă. Însă geții îi duceau dorul. În al patrulea an, a reapărut și tracii credeau tot ce le spunea.
Grecul Mnaseas  (sec. II î. H.), citat într-o scriere bizantină din sec. IX, îl menționează cu forma Zamolxis și-l echivalează cu zeul grec Cronos: „Mnaseas [spune că – notă G. Ș.] geții cinstesc pe Cronos numindu-l Zamolxis.”
Editorul G. Ștefan notează că în mitologia greacă Cronos simboliza Timpul, fiind fiul lui Uranos și tatăl lui Zeus, considerându-se că epoca sa a reprezentat vârsta de aur a omenirii.



Grecul Diodor  (sec. I î. H.), în „Biblioteca istorică”, amintindu-l sub forma Zamolxis și menționând imortalitatea geților, face un paralelism cu religia mozaică:  „La aşa-numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zamolxis susţinea şi el că a intrat în legătură cu zeiţa Hestia, la iudei Moise cu divinitatea căreia i se spune Iahve.”

Grecul Strabon (sec. I î. H.), evocă cunoștințele astronomice ale lui Zamolxis, călătoria sa în Egipt, asocierea sa la conducerea geților și introducerea vegetarianismului la geți: „5. Se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo. Întorcându-se la el în ţară, s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducători şi la popor - întrucât, întemeiat pe semnele cereşti, el făcea prorociri. În cele din urmă l-a convins pe rege să-l facă părtaş la domnie, spunându-i că este în stare să-i vestească voinţa zeilor. Mai întâi, [Zamolxis – n. G. Ș.] s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei, iar după aceea a primit şi numele de zeu, petrecându-şi viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră [datorită lui - n. G. Ș.] de zei. Obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege - şi acelui om geţii îi spuneau zeu. Muntele [unde se afla peştera – n. G. Ș.] a fost socotit sfânt şi s-a numit aşa. I se zicea Cogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el. (...). A dăinuit la geţi obiceiul pitagoreic, adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor.”

Lucian (sec. II), în „Adunarea zeilor”, arată enigmatica zeificare a lui Zamolxis de către geți: „9. Prin urmare sciţii  şi geţii , după ce văd acestea şi ne spun un lung , devin nemuritori; şi zeifică pe cine vor, în acelaşi fel în care şi Zamolxis, deşi sclav, a fost trecut pe lista zeilor, strecurându-se nu ştiu cum.”

Clemens (sec. II-III), face o aluzie la zeificarea legislatorului Zalmoxis în „Covoarele”: „15. (...) Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legiuitorii și dascălii lor, numindu-i zei. (...) Îmi pare că ei au simțit binefacerile mari ale bărbaților înțelepți și i-au cinstit. La rândul lor, acești bărbați au arătat că înțelepciunea lor este în folosul obștii; [așa sunt – notă G. Ștefan] toți brahmanii [casta preoților la indieni], odrisii și geții”.

Grecul Herodian îl amintise sub trei forme: „II, 514, 25. Zamolxis: se mai spune și Zalmoxis și Salmoxis.”
În „Apologia”, Apuleius (sec. II) îl menționează pe Zalmoxis ca fiind trac, citându-l în acest sens pe marele filozof grec Platon (sec. IV î. H.): „26. Acelaşi Platon ne-a lăsat scris următoarele, într-un alt dialog despre un oarecare Zalmoxis, de neam trac, dar un bărbat [care se ocupa – notă G. Ș.] cu aceeaşi ştiinţă: . Dar dacă lucrurile stau aşa, de ce să nu-mi fie îngăduit să cunosc fie bunele cuvinte ale lui Zalmoxis, fie ceremoniile preoţeşti ale lui Zoroastru [personaj legendar din sec. VII-VI î. H., fondator al religiei iranienilor antici]?”



În scrierea „Împotriva lui Celsus”, Origene (sec. II-III) îl prezintă pe Zamolxis ca un eretic: : „II, 55. După aceea iudeul grăi către concetățenii săi care credeau în Isus: Zamolxis, sclavul lui Pitagora [sec. VI î.H.], la sciți și chiar Pitagora în Italia (...) și Orfeu la odrisi..> (…)
III, 34. (...) Apoi, fiindcă cinstim pe cel prins și mort, cum spune Celsus, el crede că noi am făcut la fel ca geții care cinstesc pe Zamolxis. (...) 54. (...) Oare și noi trebuie să învinuim pe filozofi că au îndemnat sclavi la virtute, pe Pitagora pentru că a îndemnat pe Zamolxis, pe Zenon [filozof grec sec. V î. H.] pentru că a îndemnat pe Persaios și pe cei care nu demult au îndemnat pe Epictet [filozof grec sec. I-II] să se îndeletnicească cu filozofia?”
 
În „Viața lui Pitagora”, grecul Porphyrios (sec. III) redă cele două traduceri ale numelui Zamolxis: „14. [Pitagora - notă Gh. Ștefan] mai avea și un tânăr alt adolescent, pe care îl dobândise în Tracia, numit Zamolxis, deoarece - la naștere – i se aruncase o piele de urs. Tracii numesc  pielea [aceasta – n. G. Ș.] . Îndrăgindu-l, Pitagora / . 15. Dionysiphanes afirmă că el a fost sclavul al lui Pitagora, că a căzut în mâinile hoţilor şi care l-au însemnat și a fost tatuat când s-a făcut răscoala împotriva lui Pitagora, care a fugit, și că și-a legat fața din pricina tatuajului. Unii mai spun că numele Zamolxis înseamnă <bărbat străin>. (...).”
 
În scrierea „Viața lui Pitagora”, filozoful grec neoplatonician Iamblichos vorbește despre activitatea tracului Zamolxis: „(...) Căci Zamolxis, de origine trac fost sclav și discipol al lui Pitagora , după ce a fost eliberat s-a întors la geți , le-a întocmit legile cum am arătat la început și a îndemnat la bărbăție pe concetățenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor. Chiar și acum galatii toți și tralii și mulți dintre barbari învață pe copiii lor că nu este cu putință ca sufletul să piară, ci că el continuă să existe; și că nu trebuie să se teamă de moarte, ci să înfrunte cu vitejie primejdiile. Și pentru că a învățat pe geți aceste lucruri și le-a scris legile este socotit la ei drept cel mai mare dintre zei .”
Editorii români notează că aceste informații au ca sursă pe grecul Herodot  (sec. V î. H.).
 
În lucrarea „Împărații” a împăratului Iulian Apostatul  (361-363), în discursul lui Traian este evocat apostolatul lui Zamolxis la geți cu predicarea nemuririi: În capitolul 22, discursul lui Traian în adunarea zeilor și împăraților morți îl menționează pe Zamolxis, legendarul fondator al religiei geților: „22. Eu, Jupiter și zeilor, după ce am luat conducerea imperiului amorțit și descompus din cauza tiraniei care dăinuise mult la noi în țară, singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru și am nimicit neamul geților, care au fost mai războinici decât toți oamenii care au trăit cândva - și aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis. Crezând că nu mor, dar că își schimbă locuința, ei sunt mai porniți pe lupte, decât ar fi înclinați să întreprindă o călătorie.”
 
 
Bibliografie

GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (IV. Iamblichos)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.


Citește și:

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități Orfeu