Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța culturală Retrospectiva volumelor lansate în Constanța în anul 2022

ro

06 Jan, 2023 00:00 2302 Marime text
Sursă foto: Pexels
  • Lansări de monografii, romane, volume de poezii, reviste etc au încântat publictul cititor lună de lună, patrimoniul cultural al Constanței și nu numai îmbogățindu-se substanțial în anul 2022.

Anul 2022 a fost încărcat de numeroase apariții editoriale în și despre Constanța. Lansări de monografii, romane, volume de poezii, reviste etc au încântat publictul cititor lună de lună, patrimoniul cultural al Constanței și nu numai îmbogățindu-se substanțial. În cele ce urmează sunt integrate o parte din lucrările apărute în acest an, numărul lor fiind mult mai mare.
 
Luna ianuarie a debutat cu lansarea cărții „Aportul militarilor români la Unirea Dobrogei cu România, semnată de col. (rtr) Remus Macovei. În aceeași perioadă Aurel-Daniel Stănică - ICEM Tulcea, Constantin Nicolae - Muzeul „Carsium” Hârșova, și Mihai Anatolii Ciobanu au lansat cartea „Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine“. Arhiepiscopia Tomisului a impresionat cititorii încă de la începutul anul cu lansarea a cinci apariții: Totodată, au fost lansate următoarele volume: 15 manuscrise Eminescu în facsimil color; 4 manuscrise din Vatican, în care Vicina apare pe malul drept al Dunării; 3 manuscrise din Vatican, din Cantemir, Petru Movilă și Nicolaus Olahus; câteva zeci de volume din Biblioteca Eminescu; un manuscris dinaintea erei noastre, din Skymnos, în care apare numele cetății Histria (cel mai vechi manuscris), dar și Tomis și Callatis.
 
Luna martie a fost marcată de lansarea cărții „Moștenirea“, volumul 1, semnată de Anca Elena Ștefan, Aurelia Lăpușan și Ștefan Lăpușan, sub girul Academiei Române, carte-eveniment, o carte de colecție, o carte de prestigiu, o carte tipărită în condiții grafice excepționale.
 
Maria Magiru a lansat în martie 2022 la Muzeul de Artă Populara din Constanța volumul „Muzeul de Artă Populara din Constanța. Istoric. Colecții. Expoziție” și totodată în martie Arhiepiscopia Tomisului a publicat volume din Biblioteca lui Eminescu, volume din colecția Monumenta Romaniae Historica și volumul „Supracartea fără de ce” de Constantin Barbu.
 
La Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, se desfășurat în aceeași luna lansarea cărții „Repere istorice ale scafandreriei românești”, semnată de scafandrul militar Pascale Roibu.
 
Muzeul Național al Marinei Române a organizat la începutul lui aprilie un eveniment editorial, în cadrul căruia au fost lansate trei lucrări care vor dezvolta domeniul științific al spațiului dobrogean, prin studii aprofundate, circumscrise domeniului maritim. Primul volumul publicat este intitulat „Institutul național de cercetare-dezvoltare marină Constanța. Repere istorice / National institute for marine research and development Constanta. Historical highlights”, autor Alexandru Ș. Bologa, cea de-a doua lucrare este „Dobrogea. Studiu geografic”, realizată de Ion Marin (coordonator), Marian Marin, Lucian Dumitrache, Diana Ștefănescu, Dănuț Diaconeasa, Romeo Boșneagu, Alexandra Zaharia și cea de-a treia studiul „The Black Sea from Paleogeography to Modern Navigation. Applied Maritime Geography and Oceanography”, al cărui autor este comandorul în rezervă Romeo Boșneagu.
 
În mai Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a organizat o masă rotundă cu prilejul lansării cărții de eseuri „Noi suntem români. (nimeni nu-i perfect)“ a scriitorului Radu Paraschivescu.
 
Facultatea de Litere din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) a desfășurat în luna mai în colaborare cu Editura Humanitas și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, lansarea cărții „Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare“ a prof. univ.dr.habil Angelo Mitchievici.
 
Virgil Andriescu a lansat în tot atunci, la Sala Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța cartea „O viață așa cum s-a nimerit”.
 
Mona Momescu și Eduard Andrei au publicat în aceeași lună un volum de excepție, intitulat  „Risipitorul de talent. Ilie Cristoloveanu, pictor și filolog în România și SUA“.
 
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a organizat în iunie, în Aula Bibliotecii, lansarea cărții scriitorului albanez Thanas Medi, „Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba“.
 
Anaid Tavitian a lansat un volum de excepție în acceași perioadă, intitulat „Agatha Nicolau - Din Dragoste“.
 
Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța a lansat pe 6 iunie numărul aniversar al revistei „Zări Alb Astre“, aflată la aniversarea a 75 de ani viață publicistică.
 
Volumul „Absolvenți ai Liceului Militar de Marină Alexandru Ioan Cuza Constanța (1973-1998). Cariere militare în Forțele Navale Român“ semnat de prof. dr. Adrian Ilie a fost lansat în octombrie 2022.
 
Profesorul universitar dr. Tasin Gemil de la Universitatea Babeș - Bolyai din Cluj-Napoca și-a lansat o nouă lucrare dedicată relațiilor interetnice dintre tătari, turci și români în luna octombrie intitulată „Tătarii - Relații cu otomani și români”.
 
Comunitatea Elenă Elpis Constanța a organizat în noiembrie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sala pictată lansarea volumului “Grecii Constanței vechi” al cunoscutului Dr. Constantin Cheramidoglu.
 
Lucrarea „Dobrogea 143 - de la grecii din Milet la generația Milleannials“, volum colectiv coordonat de Cristian Cealera, a fost momentul marcant al lunii noiembrie pentru comunitatea tomitană și nu numai. Evenimentul a avut loc pe 23 noiembrie 2022 la Biblioteca Academiei Române.
 
Acestea au fost doar câteva din evenimentele editoriale din Constanța și nu numai din anul 2022.
 
Citește și:
 
Retrospectivă: Lansări de carte pe bandă rulantă, în Constanța. Pandemia nu oprește cultura

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari