Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:55 15 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei - Bibliografie Petrus (sec. VI) - „Istorii”

ro

14 Feb, 2025 17:00 677 Marime text


Petrus s-a născut la Tesalonic în anul 500 și a murit în 565. El a fost trimis de împăratul Iustinian (527-565) cu solii în Italia, Persia și alte zone. Petrus a primit în 538 titlul de magisterofficiorum, iar în550 pe cel de patricius, sub care a și rămas cunoscut în istoriografie. El scris o lucrare istorică din care s-au păstrat fragmente. (H. Mihăescu & Gh.Ștefan)
 


În paragraful 8, Petrus relatează tratativele duse în secolul III de neamul dacic al carpilor cu guvernatorul provinciei Moesia Inferior, pentru a primi subvenții cum primeau goții:  
Carpii îi invidiau pe goți pentru că primeau în fiecare an un tribut de la romani. Ei au trimis [239 – nota editorilor români] o solie la Iulius Menophilusși i-au cerut cu îngâmfare bani. Acesta era comandant în Moesia[239-241 – n. e. r.]în fiecare zi instruia armata. Și aflând de îngâmfarea lor, nu i-a primit decât după mai multe zile, dându-le prilejul să vadă cum îi făceau soldații instrucția. Și pentru a le frânge îndrăzneala din inimi cu tărăgăneli, el s-a suit pe o tribunăînaltă, a așezat în jurul său pe mai marii oștirii. și apoi a primit pe carpi, dar nu asculta cuvintele lor, ci în vreme ce solii își arătau pasurile, el sta de vorba cu alții, ca unul care avea ceva mai bun de făcut. Carpiiși-au pierdut cumpătul și n-au spus nimic altceva decât atât: „De ce primesc goții de la voi atât de mulți bani, iar noi nu primim?” El spuse: „Împăratul [Gordian III 238-244 – n. e. r.] stăpânește multe bogății și se îndură de cei care vin la el cu rugăminți”. Ei adăugară: „Să ne socoteascăși pe noi în numărul celor care vin la el cu rugăminți și să ne dea și nouă la fel, deoarece noi suntem mai vrednici decât goții". Menophilus începu a râde și spuse: „Despre lucrurile acestea sunt dator să-1 înștiințez pe împărat. Întoarceți-vă după patru luni tot în acest loc și veți primi răspunsul”. Apoi s-a dus și-și instruia din nou soldații. Carpii au venit după patru luni. El s-a purtat cu ei la fel ca mai înainte și le-a dat o nouă amânare de trei luni. Apoi iarăși i-a primit, dar în altă tabără, însăîn același chip.Și le-a împărtășit răspunsul: „Împăratul nu vă dă nimic decât în urma unei învoieli. Dacă aveți nevoie de mărinimia lui, duceți-vă la el, aruncați-vă la picioarele lui și rugați-vă. Poate se va arăta mărinimos față de voi”. Dar ei s-au retras înfuriați și, timp de trei ani cât a condus Menophilus provincia, au rămas liniștiți [până la invazia din 242 – n. e. r.]”. [Extrase din Soliile, p. 24-25, Par., 124-126 Niebuhr].
 


Bibliografie
L. Dindorf, HistoriciGraeci Minore, I, Leipzig, 1872, p. 425-437.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970(LVIII. Petrus Patricius)
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - BibliografiePseudo-Caesarios (sec. VI) - „Întrebări și răspunsuri”


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari