Istoria Dobrogei - Populație - Personalități Lisimah și Dromichaites (sec. IV-III î. H.)

• După moartea lui Alexandru cel Mare (323 î. H.), comandanții săi nu au reușit să mențină unitatea vastelor sale cuceriri teritoriale și inevitabila împărțire a efemerului imperiu a fost urmată de patru decenii de războaie sângeroase între aceștia. Tracia a revenit lui Lisimah (360 î. H. – 281 î. H.), a cărui brutală domnie a determinat în 313 î. H revolta coloniilor greceşti de pe litoralul Mării Negre, garnizoanele macedonene fiind alungate din toate de la Tyras (Nistru) până la Messambria (Nessebăr/Bulgaria).  Acțiunea orașelor grecești a fost susținută de geţi şi sciţi, cât şi de un diadoh (succesor al lui Alexandru cel Mare), Antigonos al Pontului (Asia Mică). Reacția lui Lisimah a dus la înfrângerea coloniilor răsculate în frunte cu Callatis/Mangalia. Dar în 310-309 î.H., Callatis ia din nou inițiativa revoltei şi este supusă unui îndelungat asediu, care i-a obligat pe unii dintre orășeni să ceară azil, în 306 î. H., în regatul Bosforului Cimmerian (Crimeea). Învingător și de această dată, Lisimah lansează în 300 î. H. o campanie de pedepsire a geţilor de la Dunăre, condusă de fiul său, Agatocle, Dar acesta este înfrânt și rămâne în captivitate până în 292 î.H. În același an, expediția condusă de însuși Lisimah se încheie în același mod. În pofida protestelor războinicilor geto-daci, Lisimah şi fiul său beneficiază de bunăvoința lui Dromichaites, care îi eliberează, pacea fiind consfințită prin căsătoria lui Dromichaites cu fiica lui Lisimah.

 
Un fragment dintr-o carte atribuită cu incertitudine grecului Polibiu (sec. II î. H.) amintește expediția nereușită a lui Lisimah împotriva lui Dromichaites, care este menționat ca o căpetenie a marelui trib al tracilor odrisi: „Retragere. Să avem o retragere asigurată pentru cazul că vom fi înfrânți... Astfel acțiunile cele mari se prăbușesc din pricina nesocotinței conducătorilor... expediția lui Lisimah împotriva lui Dromichaites, regele odrisilor, în Tracia și multe alte greșeli asemănătoare.”

Tribul odrisilor din marele neam al tracilor fusese menționat în sec. IV î. H. de grecul Xenofon, care a călătorit în ținutul lor.
Editorul Gh. Ștefan (1899-1980) notează că Polibiu i-a confundat pe odrisi cu geții de la nord de Dunăre și menționează că pasajul a fost interpretat diferit de istoricul Constantin Daicoviciu (1898-1973) în studiul Țara lui Dromichaites (1957).
 


Grecul Diodor (sec. I î. H.) din Sicilia prezintă în „Biblioteca istorică” cele mai multe informații referitoare la domnia lui Lisimah.
Cartea XVIII se referă și la expediția nereușită a lui Lisimah împotriva tracilor odrisi: „3.2. În Europa, Lisimah primi Tracia şi neamurile ce se învecinează cu Marea Pontică. (...) 14.2. Lisimah, năvălind în ţinuturile din Tracia şi întâlnindu-l pe regele Seuthes, care îşi aşezase tabăra, a dat o bătălie cu barbarii şi s-a întors în tabără fără ca vreunul din ei să fi obţinut izbânda. Atunci s-au retras din locurile acelea ostile amândurora şi făceau pregătiri mai mari pentru lupta definitivă.”

În cartea XIX, Diodor descrie revolta polis-urilor grecești Callatis/Mangalia și Histria/Istria, aliate cu tracii și sciții, împotriva lui Lisimah: „73,1. (...). În vremea aceea, callatienii, care locuiesc părţile din stânga Pontului, au alungat o garnizoană a lui Lisimah pe care o aveau la ei şi au dobândit neatârnarea. 2. Eliberând în acelaşi fel cetatea istrienilor şi celelalte cetăţi vecine, încheiară între dânşii o alianţă, ca să se războiască laolaltă împotriva stăpânitorului [macedonean – notă G. Ș.]. Mai dobândiră şi prietenia neamurilor vecine, ale tracilor şi ale sciţilor, încît toţi aceştia legaţi prin alianţa lor să însemne ceva şi să fie în stare să se împotrivească unor oşti numeroase. 3. Lisimah, aflând de cele întîmplate, porni cu armata lui împotriva răzvrătiţilor. El a străbătut Tracia şi, trecînd peste Haemus [munții Balcani], îşi aşază tabăra în apropierea oraşului Odessos [Varna/Bulgaria]. Începând asediul cetăţii, îndată Lisimah înspăimîntă pe locuitorii închişi înăuntru şi ajunse stăpânul cetăţii prin bună înţelegere. 4. Apoi, el a izbutit să aducă sub stăpânirea sa în acelaşi chip pe istrieni, pornind să atace cetatea calatienilor.

În acea vreme au venit şi sciţii şi tracii cu oşti numeroase, pentru a-i ajuta pe aliaţii lor potrivit înţelegerii. 5. Lisimah i-a întâmpinat şi, lovindu-i cu totul pe neaşteptate şi uluindu-i, i-a silit pe traci să se predea. Iar pe sciţi îi birui în linie de bătaie, măcelărind pe mulţi. Pe acei care scăpaseră cu viaţă îi urmări dincolo de hotarele ţării lor. Înconjură cetatea Callatis cu trupe şi începu asediul, străduindu-se în tot chipul să pedepsească pe cei ce se făcuseră vinovaţi de răzvrătire, 6. Pe când era ocupat cu asediul, sosiră nişte soli, care-i vesteau că Antigonos [succesorul lui Alexandru în Asia Mică și apoi în Macedonia] trimisese două oşti în ajutorul calatienilor, una pe uscat şi alta pe mare, pentru care pricină generalul Lycon pătrunsese cu flota sa în apele Pontului [Marea Neagră], în vreme ce Pausanias cu mulţi ostaşi îşi statornicise tabăra lângă aşa-numitul «Monument Sacru». 7. Înspăimântat de aceste veşti, Lisimah lăsă pentru asediul cetăţii un număr îndeajuns de mare de soldaţi, iar el luând partea cea mai de nădejde a oştirii se grăbea să lupte el însuşi cu duşmanii. 8. Şi, pregătindu-se el să treacă munţii Haemus, se întâlni cu Seuthes, regele tracilor, care îl sprijinea acum pe Antigonos. Seuthes păzea trecătorile cu un număr mare de oşteni. 9. Dând o bătălie care a durat multă vreme, Lisimah pierdu mulţi oameni, chiar dintre oştenii lui, dar măcelări un mare număr de duşmani şi trecu cu de-a sila printre rândurile barbarilor. (...)”



În cartea XX (25, 1) se menționează refugierea unor locuitori ai Callatisului în regatul grec din  Bosporul Cimerian (Crimeea), unde, așa cum notează istoricul G. Ștefan, Eumelos era unul din cei trei frați care căuta aliați în lupta pentru succesiune: „[Eumelos – n. G. Ș.], fără încetare, copleşea cu binefaceri pe bizantini, pe locuitorii din Sinope şi majoritatea grecilor ce locuiesc în Pont. Locuitorii din Callatis fiind asediaţi de Lisimah şi apăsaţi de lipsa celor necesare traiului, Eumelos primi o mie de locuitori, care cedaseră foametei. Acestor calatieni nu numai că le oferi deplina siguranţă a refugiului, dar le dădu voie să întemeieze o cetate. În afară de acestea, le dărui localitatea numită Psoa şi le împărţi pământ.”
 
Romanul Trogus Pompeius  (sec. I) evocă în „Istoria lui Filip” conflictul lui Lisimah cu  Dromichaites, care este menționat din nou ca o căpetenie tracă: „XVI, 1, 19. Şi Lisimah, deoarece era strâmtorat de războiul cu Dromichaetes, regele tracilor, ca să nu fie nevoit să lupte în acelaşi timp şi contra acestuia Demetrios Poliercetos, i-a redat partea din Macedonia care revenise lui Antipatros ginerele său şi a făcut pace cu el.”

Grecul Plutarh (sec. II) include în „Sentințe ale regilor și comandanților de oști” un capitol despre Lisimah: „Învins în Tracia de către Dromichaites şi silit să se predea împreună cu toată oştirea din pricina setei, după ce bău apă şi ajunse sclav, Lisimah spuse: «O zeilor, pentru cât de mică desfătare m-am făcut rob, din rege ce eram!».”
Grecul Memnon  (sec. II) în scrierea „Despre Heracleia” menționează participarea heracleioților la expediția nereușită a lui Lisimah împotriva geților: „Ajuns la vârsta bărbăției, Clearh conducea cetatea și își încerca puterea în multe războaie, dintre care în unele dădea ajutor altora, iar în altele îi respingea pe cei care atacau. Printre aceste războaie, a participat și la campania lui Lisimah împotriva geților, fiind luat prizonier împreună cu acesta. După eliberarea din captivitate a lui Lisimah, a scăpat și el mai târziu, prin grija aceluia.”
 
În „Istoria urmașilor lui Alexandru”, Arian, precizează teritoriile balcanice care i-au revenit lui Lisimah, la împărțirea imperiului lui Alexandru cel Mare, și conflictul acestuia cu tracii: „7. Cârmuirea ținuturilor din Europa, ale Traciei și Chersonesului, ca și autoritatea triburilor vecine cu tracii, ce se întind spre mare până la Salmydessos din Pontul Euxin, i-au revenit lui Lisimah. (...) 10. Făcând război pentru domnie cu nespusă îndrăzneală tracului Seuthes, dar având puține trupe, Lisimah fu înfrânt, măcar că se arătase vrednic.”
Editorul G. Ștefan notează că bătălia dintre Lisimah și Seuthes nu s-a soldat cu victoria vreuneia dintre părți, citând în acest sens pe Diodor din Sicilia.
 
Grecul Polyainos  descrie în „Stratageme” (sec. II) înfrângerea de către traci a lui Lisimah: „25. Dromichaites era regele tracilor, iar Lisimah al macedonenilor. Macedoneanul făcu o expediție în Tracia. Regele trac folosi un vicleșug împotriva acestuia. Generalul său Seuthes se prefăcu că fuge la Lisimah și după ce izbuti să fie vrednic de încredere, îi aduse pe macedoneni în locuri neprielnice, unde avură de suferit de foame și de sete. Dromichaites căzu asupra lor și nimici pe Lisimah și pe toți cei care se aflau cu el. Cei care au căzut împreună cu Lisimah au fost în număr de o sută de mii.”
Gh. Ștefan notează că Dromichaites ere „de fapt” regele geților și consideră versiunea lui Polyainos „cu totul contrarie realității” în comparație cu celelalte izvoare și în primul rând a grecului Diodor din Sicilia, apreciind ca „greșite sau îndoielnice” informații ca Lisimah rege al macedonenilor, cifra de 100 000 pentru oastea lui Lisimah și episodul Seuthes.
 


Grecul Pausania  (sec. II) relatează în „Descrierea Grecia” conflictul militar dintre Lisimah și Dromichaites, rege al geților: „9,5. Lisimah acesta era macedonean şi făcea parte din garda personală a lui Alexandru. [Odată – notă G. Ștefan] regele, cuprins de mânie, l-a închis într-o încăpere împreună cu un leu, dar Alexandru găsi animalul răpus. De atunci Alexandru l-a admirat fără încetare - şi pentru alte motive. Şi l-a preţuit ca pe unul dintre cei mai de seamă bărbaţi din Macedonia. După moartea lui Alexandru, Lisimah ajunse rege peste tracii vecini cu macedonenii, asupra cărora stăpânise Alexandru şi, mai înainte de el, Filip. 6. Pământul lor ar fi o mică parte a Traciei. Dintre toţi oamenii nici un neam nu-i mai numeros decât tracii, afară doar de celţi, pentru cine compară un neam cu altul. De aceea, nimeni mai înainte de romani  nu a putut să-i înfr#ngă pe toţi tracii împreună. Toată Tracia este supusă romanilor, iar din ţara celţilor cât socotesc nefolositor, din pricina frigului cumplit şi a nerodniciei pământului, a fost trecut de ei cu vederea, cu bună ştiinţă, dar deţin cele vrednice de stăpînire [din ţara – n. G. Ș.] acestora. 7. Atunci Lisimah, dintre vecini, s-a războit mai întîi cu odrisii şi apoi a pornit cu armata împotriva lui Dromichaites şi a geţilor Dar avu de înfruntat nişte bărbaţi foarte pricepuţi în războaie şi care îl întreceau cu mult prin numărul lor. El însuşi ajunse într-o primejdie cît se poate de mare şi scăpă cu fuga. Fiul său, Agatocle, care-l sprijinea atunci în luptă pentru prima oară, fu luat prizonier de către geţi. Lisimah a fost biruit şi în alte lupte. Şi deoarece socotea că nu este puţin lucru să-şi aibă fiul prins în război, încheie o pace cu Dromichaites şi din stăpînirea sa cedă getului ţinuturile de dincolo de Istru. Mai mult de nevoie îi dădu în căsătorie pe fiica sa. Unii spun că nu Agatocle a fost prins, ci însuşi Lisimah; că l-a salvat Agatocle, care ar fi căutat să cadă la o înţelegere cu Dromichaites, pentru răscumpărarea lui. Cînd s-a întors, l-a căsătorit pe Agatocle cu Lysandra, fiica lui Ptolemaios Lagos [succesorul lui Alexandru în Egipt] şi a Euridicei.”
În concluzie, doar două izvoare precizează că Dromichaites era get, în timp ce patru surse arată că era trac, între care una precizează că era odris. Doar Pausania amintește Dunărea, și aceasta în contextul în care Lisimah ar fi stăpânit teritorii la nord de fluviu pe care le-a cedat lui Dromichaites. Este foarte surprinzător că niciun izvor nu menționează că Agatocle și Lisimah ar fi traversat Dunărea în expedițiile lor împotriva căpeteniei traco-gete. De subliniat că fluviul este din ce în ce mai lat în cursul său inferior și trecerea sa anterioară în incursiunea lui Alexandru cel Mare i-a luat prin surprindere pe geți, conform lui Strabo și Arrian.
 
Creștinul Eusebiu amintește în „Cronică” împărțirea imperiului macedonean între diadohi: „125. În anul 324 î. Chr., în timpul olimpiadei 114,
Lisimah a stăpânit Lidia [vestul Asiei Mici/vestul Turciei asiatice], Tracia și Helespontul [strâmtoarea Dardanele/Turcia].”
 
 
Bibliografie
Adrian Rădulescu & Ion Bituleanu, Istoria Dobrogei, ed. II, Ex Ponto, Constanța, 1998 (Sciții și macedonenii în Dobrogea. Epoca elenistică).
Vasile Pârvan, Getica, 1927.
Dionisie. M. Pippidi, Din Istoria Dobrogei, I, 1965.
Hadrian Daicoviciu, Dacii, București, 1965.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964.
HARALAMBIE MIHĂESCU & GHEORGHE ȘTEFAN (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoare privind istoria României, vol. II, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.


Citește și:

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Filip II și Ateas