Istoria Dobrogei - Bibliografie Herodot (sec. V î. H.) - „Istorii” (Cărțile II, V, VI, VII, IX)

Grecul Herodot s-a născut în anul 484 î. H. în polis-ul Halicarnas (coasta egeeană a Asiei Mici/Turciei asiatice) și a trăit în insula Samos (Marea Egee) și apoi la Atena. El a participat la fondarea coloniei Thurioi din Italia sudică, unde, probabil, că a decedat în anul 425 î. H.,existând și indicii că s-ar fi întors la Atena. La baza operei „părintelui istoriei” au stat îndelungi călătorii și cercetări în Asiapână în Persia și coasta mediterană până în Gaza, în Africa în Egipt și în Cirene (Libia), în nordul Mării pănă la Olbia și Bosporul cimerian (Crimeea/Ucraina).În „Istorii” („Expunere asupra cercetărilor făcute”) este o lucrare în 9 cărți, în care a folosit ca surse pe logografii greci Hecateu, Xanthos și Hellanicos.(ed. Gh. Ștefan)
 
Cartea II
În Cartea II, autorul grec descrie Dunărea: „33. Nilul (...) pornește de la aceeași depărtare [greșeală: Nilul 6324 km versus Dunărea 2850 km – notă G. Ștefan]ca și Istrul. Căci fluviul acesta din urmă izvorăște din ținutul celților, de lângă orașul Pyrenne, și curge tăind Europa prin mijlocul ei. (...) Istrul sfârșește prin a se vărsa în mare, în Pontul Euxin – după ce a străbătut toată Europa – acolo unde se află Istria, colonie a milesienilor [80 km de brațul sudic Sf. Gheorghe – n. G. Ș.]. 34. Istrul este cunoscut de mulți, căci curge prin ținuturi locuite. (...) Sinope [colonie greacă pe litoralul nord-asiatic/turc al Mării Negre] se găsește în fața locului unde se varsă Istrul în mare.”
Istoricul Gh. Ștefan notează că Herodot confundă locul de izvorâre a Dunării cu munții Pirinei (granița franco-spaniolă), dar opinia sa reprezintă un progres față de cea a lui Hecateu și a fost corectată de geograful grec Eratostene (sec. III î. H.).
 


Cartea V
Istoricul grec menționează cucerirea Traciei de către perși: „2. (...) După ce a cucerit Perintul, Megabazos își duse armata prin Tracia, aducând sub ascultarea regelui fiecare cetate și fiecare neam care locuia în această țară, căci așa îi poruncise Darius, să cucerească Tracia.”
Apoi, elsubliniază relația contradictorie dintre puterea și slăbiciunea tracilor: „3.Neamul tracilor este cel mai numeros din lume după cel al inzilor. Dacăar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit și cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar acest lucru este cu neputință pentru ei şiniciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceștia slabi. Tracii au mai multe nume, dupăregiuni,dar obiceiurile sunt cam aceleași, afară degeţi, trausişi a celor care locuiesc al nord decrestonai”.
În continuare sunt descrise obiceiuri la naștere și moarte: „4. Despre obiceiurile pe care le au geții, care își spun nemuritori, am vorbit.La trausi găsim aceleași datini ca la restul tracilor – în afara celor legate de naștere și moarte, când ei fac ceea ce vom arăta. Rudele stau în jurul nou-născutului și plâng nenorocirile pe care va trebui să le îndure nou-născutul, odată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferințele omenești. Când moare cineva, trausii îl îngroapă glumind și bucurându-se. Cu acest prilej, ei amintesc nenorocirile de care scapă omul și arată cât este el de fericit în toate privințele.”
De asemenea, este evocat obiceiul poligamiei: „5. Cei ce locuiesc mai sus de crestonaiiată ce obiceiuri au. Fiecare ține în căsătorie mai multe femei. Când unul din ei a murit, se iscă între femeile [mortului – n. G.Ș.]mari neînțelegeri, iar prietenii își dau toată osteneala și arată o nespusă râvnă ca să arate pe care dintre neveste a iubit-o cel mai mult cel decedat. Femeia socotită vrednică să primească cinstirea este lăudată de bărbați și de femei; apoi este înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Și după aceea trupul acesteia este înmormântat cu cel al bărbatului ei. Celelalte femei socotesc o mare nenorocire aceasta, căci li se aduce astfel o foarte mare ocară.”
Apoi, sunt menționate diverse alte tradițiiale tracilor: „6. Iată și datinile celorlalți traci. Își vând străinilor copiii, iar pe fete nu le păzesc, ci le dau voie să aibă legături trupești cu bărbații care le plac. Își păzesc însă nevestele cu strășnicie, cumpărându-le cu bani mulți de la părinți.Tatuajul este socotit semnul neamului ales, cel netatuat fiind considerat om de rând. În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul e lucrul cel mai de rușine, iar când trăiești de pe urma războiului și a prădăciunilor – spun ei –faci un lucru cât se poate de bun. Acestea sunt obiceiurile lor cele mai vrednice de luare aminte.”
În ce privește tatuajul, editorul G. Ștefan notează că această tradiție fusese menționată și de grecul Clearh din Soloi.
 
Scriitorul grec echivalează zeii traci cu cei greci: „7. Singurii zei pe care îi slăvesc sunt Ares, Dionysos și Artemis [Bendis la traci – n. G. Ș.]. Dar regii lor, fără ceilalți cetățeni, cinstesc dintre zei îndeosebi pe Hermes și jură numai pe el, susținând că se trag din acesta.”
Înmormântărilor tracilor bogați sunt descrise separat: „8. Iată cum se fac înmormântările oamenilor bogați. Expun timp de trei zile cadavrul; apoi jertfesc tot felul de animale și, după un mare ospăț, înainte de care îl jelesc [pe mort – n. G. Ș.], îl înmormântează pe cel răposat, fie arzându-l, fie îngropându-l. Ei ridică apoi o movilă și statornicesc felurite întreceri, la care răsplățile cele mai însemnate se dau luptelor în doi – cum este și firesc lucru. Așa se fac înmormântările tracilor.”
Despre regiunea de la nord de Dunăre nu existau informații clare: „9. Cât privește partea dinspre miazănoapte a acestei țări, nimeni n-ar putea spune cu exactitate ce oameni o locuiesc, căci ținutul de dincolo de Istru se arată a fi pustiu și de o întindere nesfârșită. Singurii oameni despre care am putut afla că trăiesc dincolo de Istru sunt un neam cu numele de sigini. Ei se folosesc de haine ca și ale mezilor [Persia/Iran]. Caii lor – zice-se – au pe tot corpul un păr lung și gros de cinci degete. Aceștia sunt mici și cu bot scurt, nefiind în stare să poarte oameni. Înhămați însă la car, aleargă cât se poate de repede. De aceea, băștinașii călătoresc în care. Acest neam e răspândit până în regiunea eneților [trib iliric în regiunea Veneția – n. G. Ș.], care locuiesc lângă Adriatica [mare între Peninsula Italică și Peninsula Balcanică]. Ei susțin că sunt coloniști mezi. Cum s-au așezat aici mezii, nu pot să-mi dau seama, dar într-un răstimp foarte îndelungat totul este cu putință. Ligurii, care locuiesc dincolo de Massalia[Marsilia] dau numele de sigini negustorilor cu amănuntul, iar ciprioții lăncilor. 10. Tracii spun că ținutul de dincolo de Istru e ocupat de albine și din cauza lor nu se poate pătrunde mai departe. Cei care povestesc așa ceva, după părerea mea, spun lucruri de necrezut. Căci se știe că vietățile acestea îndură greu frigul; iar eu sunt de părere că ținuturile de sub constelația Ursei nu pot fi locuite din cauza frigului.  Iată deci, ce se poate spune despre această țară, ale cărei coaste [litoralul vestic al Mării Negre] le-a supus perșilor Megabazos.”
 


Cartea VI
Herodot evocă obiceiul sciților de a bea vin fără apă: „84. (...) Cleomene [regele Spartei n. G. Ș.], povestesc [spartanii – n. G. Ș.], când sciții veniseră pentru încheierea tratatului [împotriva perșilor], avu mult prea multe legături cu ei și el, trecând peste cuvenita măsură, împrumută de la aceștia obiceiul să bea vinul neamestecat. Din această pricină - spun spartanii - ar fi înnebunit Cleomene. Tot atunci – după câte mai spun ei –când vor să pună mai puțină apă în vin, zic sciți!>.”
 
Cartea VII
Autorul grec amintește disputa dintre grecii din Asia Mică referitoare la distrugerea podul de vase construit peste Dunăre de regele persan Darius I (sec. VI î.H.) în timpul expediției împotriva sciților din nordul Mării Negre: „10. pod pesteIstru – merseîmpotriva sciților.Atuncisciții au făcuttotul ca să-iînduplece pe ionienii ce se îngrijeau de podulIstrului, cerându-le să-l desfacă.Dacă Histaios, tiranul din Milet, nu s-ar fi împotrivitpăreriicelorlalțitirani, putereaperșilor se prăbușea. Și e unlucrugroaznic – chiardacănumaiîlauzi – ca putereaîntreagă a unuiregesăatârne de voințaunuisingurom.>”
Istoricul G. Ștefannoteazăcăpasajuleste un fragment din discursulluiArtabancătreregele person Xerxe I, nepotulsăușifiullui Darius I.
 
Herodot descrie modul de luptă al tracilor: „75. Tracii luptau având pe cap căciuli de piele de vulpe, pe trupuri tunici și, deasupra, mantale lungi împestrițate. Purtau încălțăminte și pulpare făcute din piele de căprioară. Erau înarmați cu sulițe, scuturi și săbii mici. Aceștia au trecut în Asia și s-au numit bitini [NV Asiei Mici/Turciei asiatice]. Mai înainte – dupăcâte spun ei– purtaunumele de strimonifiindcălocuiaupemalurileStrimonului [Bulgaria - Grecia]. Au fostscoși - zicei – din țaralor de cătreteucrișimisieni.”
G. Ștefan notează că izgonirea strimonilor/bitinilor a fost menționată de Strabo (sec. I î. H. – sec. I d. H.) în „Geografia” (VII, 3,2).
 
Istoricul grec menționează un templu trac al lui Dionysos, zeul grec al vinului: „111. Ei [tracii satri] au un oracol al lui Dionysos. (...) Dintre satri, bessii tălmăcesc oracolele din acest templu. Oracolele le rostește o preoteasă mai mare, ca la Delfi”
 
Cartea IX
Herodot menționează obiceiul sacrificiilor umane la traci: „119. Tracii apsintieni[pe râul Nestosîn Bulgaria și Grecia - n. G. Ș.], prinzându-l pe Oiobazos[fugar persan – n. G. Ș.], care fugise în Tracia, îl jertfiseră lui Pleizbos, un zeu local – așa cum era la ei datina; iar tovarășii lau au fost uciși în alt chip.”
 
Bibliografie
Herodote, Histoires, text etablie et traduit parPh. E. Legrand, vol. I-X + index, LesBellesLettres, Paris, 1932-1958.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (X. Herodot)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.


Citește și: