Istoria Dobrogei - Bibliografie Euagrios (sec. VI) - „Istoria bisericească”

• Euagrios s-a născut în 536 în Epiphania din Siria romană/bizantină și în 588 a venit la Constantinopol. În capitala Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin, el a primit distincții din partea împăraților Tiberius II (578-582) și Mauricius (582-602) pentru scrierile sale. Euagrios  a redactat o „Istorie bisericească” în șase cărți, în care a relatat evenimentele dintre anii 431-594, folosind ca surse, între alții, pe Eustathios și Epiphanios (în cărțile II- III), pe Procopius din Caesarea (în cartea IV), pe Menander Protector (în cartea V) și pe Ioannes Malalas (în cartea VI). Modelul său stilistic a fost istoricul grec Tucidide (sec. V î. H.) și a transmis informații importante. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)

 
Cartea III
 
În capitolul 2, sunt amintite invaziile barbarilor migratori în provinciile sud-dunărene în timpul împăratului Zenon (474-491), el însuși un spoliator al averilor supușilor săi:
p. 100, 6-13. În acest chip și-a schimbat Zenon viața la începutul domniei sale. Iar supușii din răsărit și de la apus sufereau amarnic: barbarii trăitori în corturi pustiau totul, în Tracia năvălea mulțimea hunilor, masageți de odinioară, și treceau Istrul fără să fie împiedicați de nimeni, iar celelalte ținuturi erau devastate în mod barbar chiar de către Zenon.
 


În capitolul 43, este evocată revolta lui Vitalianus împotriva împăratului Anastasius (491-518) p. 145, 1-31.:
Împotriva lui Anastasius s-a răsculat Vitalianus , trac de neam, care, după ce a pustiit Tracia și Moesia  [din dioceza Tracia făceau parte și provinciile Scyhtia Minor și Moesia Secunda, rezultate din divizarea vechii provincii Moesia Inferior] până la Odessos [Varna/Bulgaria], s-a îndreptat către orașul de reședință al împăratului [Constantinopol/Istanbul] cu o mulțime nenumărată de neamuri hunice. Împăratul a trimis împotriva lui pe Hypatios. După ce Hypatios a fost făcut prizonier, fiind trădat de ai săi, și a fost eliberat pe un preț mare de răscumpărare, i s-a încredințat conducerea expediției militare lui Ciril. La început lupta a fost nehotărâtă. Apoi, după ce războiul a avut multe schimbări, iar Ciril a fost mai tare în timpul urmăririi, dușmanii s-au întors pe neașteptate și au început să atace, în timp ce soldații (romani) se lăsau bătuți de bunăvoie. Și în felul acesta Vitalianus  a capturat pe Ciril în Odessos și a înaintat până la Sycai, pustiind și arzând totul și neavând în gând altceva decât să cucerească însăși capitala și să pună stăpânire pe imperiu. După ce și-a așezat cortul în Sycai, a fost trimis de împărat cu armată nomadă Marinos Syros, despre care am pomenit mai înainte, ca să lupte împotriva lui Vitalianus. Așadar amândouă armatele ședeau față în față, una având în spate Sycai, cealaltă Constantinopolul. Și la început ședeau liniștite în timp de armistițiu. Apoi, după câteva atacuri și hărțuieli între cele două oști, încingându-se o luptă navală îndârjită lângă locurile numite Bytharia, Vitalianus fugi cu pupa întoarsă și pierdu mulți oameni din armata sa. Fugiră și cei care erau de partea sa așa de repede, încât în ziua următoare nu s-a mai aflat niciun dușman lângă Anaplus sau prin orașul (împărătesc). Se zice că Vitalianus a petrecut câtăva vreme în Anchialos [Pomorie/litoralul Bulgariei], stând liniștit.
 


Cartea IV
 
În capitolul 3, este descris complotul organizat de împăratul Iustin I (518-527) pentru a-l ucide pe Vitalianus:
p. 154, 6-21. Pe când ședea în Tracia Vitalianus, care voise să alunge de la domnie pe Anastasius, îl chemă (Iustin) la Constantinopol, temându-se de puterea lui, de priceperea în treburile războiului, de faima lui răspândită la toți și de dorința pe care o avea el de a pune mâna pe imperiu. Știind bine că nu va putea să-1 prindă altfel, decât dacă se va preface că îi este prieten, și punându-și cu viclenie o mască cu neputință de recunoscut, îl proclamă comandant al uneia dintre cele două armate numite praesentes. Apoi dădu și mai mare dovadă de încredere, ca să-1 poată înșela mai bine, și ridică pe Vitalianus la gradul de consul. Fiind făcut consul, acesta veni la palat și muri ucis prin viclenie la o poartă a curții interioare, primindu-și această pedeapsă pentru relele pricinuite Imperiului roman  de către înfumurarea sa.
 


Cartea V
 
În capitolul 1, autorul menționează migrarea avarilor turcici la Dunărea de Jos, unde se confruntau cu nepotul și viitorul succesor al lui Iustinian:
p. 196, 1-18. Fiind stăpânit de două rele, de cutezanță și de trândăvie, el îl chemă la sine mai întâi pe Iustin [565-578 – n. e. r.], care se întâmplă să-i fie rudă și avea multă trecere la toți din pricina priceperii în războaie și a altor lucruri vrednice. Acesta își petrecea timpul lângă Istru și împiedica încercările de trecere ale avarilor. Avarii sunt un neam scitic , dintre cei care trăiesc în căruțe și sălășluiesc în câmpiile de dincolo de Caucaz. Fugind cu toții de vecinii lor turci, deoarece suferiseră mult din pricina lor, ei ajunseră până în Bosforul cimerian [Crimeea-Ucraina]. După ce părăsiră țărmul Pontului numit Euxin (unde se aflau tot felul de neamuri barbare, iar romanii întemeiaseră orașe, tabere militare și câteva stațiuni de veterani, sau de coloniști trimiși de împărați), ei își deschiseră o trecere și se luptară cu toți barbarii ieșiți în cale, până ce ajunseră la țărmurile Istrului și trimiseră soli la Iustinian.
 
În capitolul 11, Euagrios evocă slăbiciunea armatei romane conduse de Tiberius, locuitor al diocezei Tracia, în timpul domniei lui Iustin:
p. 207, 20-32. Conducea statul Tiberius [II, împărat 578-582 – n. e. r.], trac de neam, care avea mare trecere și autoritate pe lângă Iustin. Puțin mai înainte (Iustin) trimisese împotriva avarilor, după ce strânsese o armată numeroasă. Dar cum soldații nu puteau să înfrunte nici măcar înfățișarea barbarilor, Tiberius era sa fie prins, dacă nu 1-ar fi salvat pronia divină în chip neașteptat, și nu 1-ar fi păstrat pentru Imperiul roman, care, datorită încercărilor nesocotite ale lui Iustin, ajunsese în primejdia de a pieri împreună cu tot statul și de a trece în stăpânirea barbarilor.
 
În capitolul 24, este citat istoricul grec Dexip (sec. III), amintindu-se participarea carpilor la atacurile împotriva provinciilor romane sud-dunărene:
p. 219, 2-7. Și Dexip și-a dat osteneala să scrie foarte multe despre acestea, începând de la războaiele scitice [invaziile barbare din secolul III la granița dunăreană a Imperiului Roman] și terminând cu domnia lui Claudius   [II, împărat 268-270] care a urmat după Gallienus [împărat 253-268]; tot Dexip a mai scris și despre cele ce au făcut carpii și alte neamuri barbare, purtând războaie în Grecia, în Tracia și în Ionia [bazinul Mării Egee].
 
Bibliografie
The ecclesiastical history of Euagrios with the scholia, edited with introduction, critical notes and indices by J. Bidez and L. Parmentier, Londra, 1898.
HARALAMBIE MIHĂESCU & GHEORGHE ȘTEFAN (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoare privind istoria României, vol. II, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LXIV. Euagrios Scolasticul)
 

Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei – Bibliografie – Menander (cec. VI) – „Istoria