Istoria Dobrogei - Bibliografie Ioannes (sec. VI) - „Despre luni”, „Despre semnele cerești”, „Despre magistraturile statului roman”

• Ioannes s-a născut în 490 în Filadelfia din Lydia (vestul Asiei Mici romane / vestul Turciei asiatice). După ce a deținut înalte demnități, în 552 s-a retras din politică pentru a se dedica scrisului. Discursurile și o istorie a războiului cu perșii s-au pierdut, dar s-au păstrat trei tratate: „Despre luni” (informații despre calendarul roman, sărbători și legende), „Despre semne” (tunete, fulgere, meteoriți, comete, cutremure, știința augurală și religia romanilor), „Despre magistraturile statului roman” (informații despre conducerea politică și administrativă a statului roman). Importanța acestor scrieri constă în faptul că autorul a folosit  lucrări speciale pierdute. Ioannes a murit în 565. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)

 

„Despre luni”

În capitolul IV, Petrus face obișnuita confuzie a goților germanici cu geții:
132 [IV, 83] ... Goții sunt (numiți) geți
 

„Despre semnele cerești”

6. ... Apoi, în noaptea următoare, s-a aprins un foc atât de mare, încât văzduhul s-a umplut de scântei. Se arătă deci că poporul avea să se ridice împotriva împăratului, iar armata din Moesia avea să devina victima mâniei lui Vitalianus ; înaintând până la zidurile orașului, Vitalianus a fost cât p-aci să pună stăpânire pe putere. În cele din urma, având loc o năvălire cumplită a barbarilor, puțin a lipsit ca Anastasios [491-518] să renunțe de bunăvoie la domnie și s-au întâmplat toate relele, încât ar fi prea mult chiar pentru cei care știu să le descrie.
Editorii români notează că revolta militarilor a avut loc în 514, citându-l în acest sens pe Marcellinus Comes.
 
 

„Despre magistraturi”

Cartea întâi
În capitolul II, se menționează că prefectura provinciei Scythia Minor se număra printre magistraturile suspendate până la domnia lui Iustinian I (527-565):
6 (p. 6,4-7). Despre prefectul Sciției și pretorul lui Iustinian, magistrul censului și despre cvestor și că aceste magistraturi n-au fost inventate atunci întâia oară, ci, fiind neglijate un timp, au fost reluate.
În capitolul III, se explică de ce Dunărea era numită Istru și Danubiu:
8 (p. 6,14-16). De ce fluviul se numește când Istru, când Danubiu.
 
 

Cartea a treia

În paragraful 11 din capitolul I, se arată că barbarii călăreți de la nord de Dunăre își poartă scutul pe cal, după modelul sciților:
(p. 16,9-12). Există și un alt gen de scut mai scurt (italicii îl numesc „parma”) ; neștiind să lupte cu el ca pedeștri, cei de peste Istru îl poartă pe cai, ca sciții  „peltele”. 

În paragraful 47 din capitolul I, se menționează organizarea armatei romane:
(p. 49,9-13 50,1-4). Romanii numesc veteran pe cei care au îmbătrânit sub arme... și recruți pe cei de jos, cum sunt acum cei cărora li se zice tribali; astfel a numit pe bessi [neam tracic] Arian în scrierile sale despre Alexandru.
 
În paragraful 10 din capitolul II, este amintită transferarea armatei de la Dunăre în pe frontul persan din Orientul Mijlociu, lipsă de care au profitat barbarii de la nord de Dunăre, probabil în timpul lui Constantin I cel Mare (306-337):

(p. 65, 4-10) ... După ce Constantin a lăsat Roma în voia sorții, iar trupele care străjuiau Istrul , printr-un decret al împăratului, au fost dispersate în Asia-de-Jos, tezaurul public a fost păgubit cu Sciția, Moesia   [provinciile Scythia Minor și Moesia Secunda rezultate din divizarea vechii provincii Moesia Inferior] și tributurile lor, in timp ce barbarii de dincolo de Istru făceau incursiuni în Europa [Peninsula Balcanică], fără ca cineva să le stea împotrivă.
În paragraful 28 din capitolul II este reluată ideea restaurării funcției de prefect al Scythiei Minor de către Iustinian I:

(p. 83,4-25) După aceea Iustin [518-527] a trăit în liniște șj n-a găsit nimic deosebit ; cel care a urmat după aceea și care îi era nepot [Iustinian I – n. e. r.], silindu-se să procure statului orice lucru folositor și readucând toată strălucirea vechii înfățișări, mai întâi a numit un prefect al Sciției. (...)

În paragraful 29 din capitolul II, este evocată adăugarea a trei provincii sub autoritatea prefectului Sciției, deși aceste teritorii nu se învecinau cu Sciția:
(p. 84, 1-9). A numit deci, cum spusei, un prefect comandant al trupelor din Sciția și i-a mai dat [536 – n. e. r.] trei provincii, aproape cele mai bogate dintre toate: Cerastis, adică Ciprul de acum, care, potrivit legendei, și-a luat altă denumire de la Cypris [Afrodita – n. e. r.], care este cinstită în această insulă, Caria [vestul Asiei Mici] toată împreună cu insulele ioniene [Marea Egee], care până atunci fuseseră sub magistratura cea mai mare, ca toate celelalte, și împăratul a voit sa fie separate de aceasta și să le dețină prefectul Scitiei.
 


În paragraful 31 din capitolul III, este reluată ideea transferului trupelor danubiene în Asia de către Constantin cel Mare și a celor două nume ale Dunării:
(p. 119, 22-25 120, 1-6) ... După cum s-a spus mai înainte, Constantin a păgubit primul, fără voia sa, statul roman cu Sciția, Moesia și tributurile lor, dispersând prin Asia-de- Jos, de teama unei tiranii, trupele care străjuiau malul de la nord al Istrului. Socotesc de cuviință că, îndepărtându-mă puțin de la subiect, să spun câteva cuvinte despre numele fluviului. Căci găsim același fluviu numit când Istru când Danubiu, încât va fi nevoie de o explicație.
În paragraful 32 din capitolul III este descris cursul Dunării:

(p. 120, 1-12, 19-25 121, 1-12). Din munții Retici, despre care Cezar spune în cartea întâia a memoriilor sale despre Gallia, că aparțin regiunii muntoase a Celției, dintr-un singur izvor, Rinul și Istrul curg spre mare, fără să-și schimbe numele niciunul dintre ele. Căci Rinul ... străbătând ...toata regiunea din interior a Galliei ... se varsă în marea Britanica. Istrul însă, lăsând pe fratele său să se retragă spre soare-apune, el insuși se întoarce spre răsărit și până în Pannonia [Ungaria de vest], pe care grecii au numit-o Paeonia, schimbându-i numele pentru eufonie și pentru a evita un barbarism, și până la Sirmium [Sremska Mitrovica / Serbia], odinioară oraș fericit al romanilor, iar acum al gepizilor, păstrează numele său propriu, însă când curge pe lângă Tracia [dioceza Tracia includea și provinciile Scythia Minor și Moesia Secunda] își pierde la localnici numele dinainte și îl schimbă în Danubiu. Tracii  1-au numit așa, pentru că pe lângă munții de la nord și vintul de la nord-est aerul e aproape totdeauna încărcat cu nori din cauza umidității excesive și ei îl socotesc cauza ploilor continui. Ei numesc Danubiu în limba maternă pe aducătorul de nori. Acestea despre fluvii, ca într-o digresiune, după istoricul roman Samonicus, care a scris și închinat lui Diocletian  și Galerius cel Bătrân [cezar 293-305 și august 305-311] opera Deosebite întrebări [lucrare pierdută – n. e. r.]
În paragraful 33 din capitolul III este reamintită pierderea impozitelor provinciilor Scythia Minor și Moesia Secunda pentru tezaurul statului:
(p. 121, 13-14). Așadar, cum am spus, Constantin a pierdut Sciția și Moesia și veniturile lor.

În paragraful 40 din capitolul III sunt reluate ideile transferului trupelor danubiene în Asia și pierderea impozitelor Scythiei Minor și Moesiei Secunda din cauza invaziilor barbarilor nord-dunăreni:

(p. 128, 5-11). După ce Constantin a lăsat, cum am spus, Roma în voia sorții și trupele care străjuiau Istrul au fost dispersate printr-un decret al împăratului în Asia -de -Jos, tezaurul public a pierdut Sciția și Moesia și tributurile lor, pentru că barbarii de peste Istru făceau incursiuni în Europa fără ca cineva să le stea împotrivă.

În paragraful 56 din capitolul III, sunt menționate atacurile simultane ale perșilor și „sciților” (nume cu care erau denumiți generic barbarii de la nordul Dunării de Jos) împotriva Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin:

(p. 145, 7-13). ... Chosroes [I, rege persan 531-579] a năvălit iarăși pe neașteptate în Siria ..., iar sciți nenumărați, ca niște fiare turburau pe colchidieni [litoralul Georgiei], Caucazul și Tracia.
 

Bibliografie
Ioannis Laurentii Lydi Liber de mensibus, edidit Ricardus Wuensch, Leipzig, 1898;
Liber de ostentis et calendaria Graces omnia iterum edidit Curtius Wachsmuth, Leipzig 1897;
De magistratibus populi Romani libri tres, edidit Ricardus Wuensch, Leipzig, 1903 (Stuttgart, 1967).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LIX. Ioannes Lydos)
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Petrus (sec. VI) - „Istorii”