Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei - Bibliografie Festus (sec. IV) - „Scurtă istorie a poporului roman”

ro

28 Jun, 2024 17:00 1894 Marime text

Rufius Festus i-a succedat lui Eutropius în funcția de magister memoriae (secretar imperial). La cererea împăratului Valens, el a redactat în jurul anului 372, un rezumat al istoriei statului roman până la domnia împăratului Iovian (363-364). Festus a utilizat ca izvoare istorice o epitome a lui Tit Liviu și o cronică imperială anonimă folosită și de Eutropius și Florus (sec. II). (ed. H. Mihăescu & G. Ștefan)
 


În capitolul IX este amintit inamicul periculos reprezentat de traci pentru forța militară a Romei expansioniste: „(...) Cei mai sălbatici dintre toate neamurile au fost tracii (...) Adesea armata romană a fost măcelarită de către aceștia. (...)”



În același capitol este evocată prima cucerire romană a Dobrogei: „... Marcus Lucullus cel dintâi s-a luptat cu besii in Tracia. A învins chiar și capitala întregului neam, Tracia, iar pe locuitorii din munții Haemus [Balcani/Bulgaria] i-a supus. A ocupat orașele așezate de-a-lungul Pontului: Apollonia, Callatis, Parthenopolis, Tomis, Histria; ajungând până la Dunăre, le-a arătat sciților armatele romane. În felul acesta stăpânirea romană a dobândit cele șase provincii ale Traciei, și anume: Tracia, Haeminontus, Moesia Inferioara, Sciția [Mică], Rhodope [munți în sudul Bulgariei] și Europa, în care a fost înălțată cea de a doua capitala a lumii romane [Byzantion=Constantinopol=Noua Romă/Istanbul].
Editorii români notează că cele șase provincii ale Traciei corespund realității administrative din secolul IV (după reforma statului realizată de împăratul Dioclețian).



Bibliografie
Rufi Festi Breviarium rerum gestarum populi Romani, edidit W. Foerster, Viena, 1874.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (X. Rufius Festus)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Sucidava

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari