Istoria Dobrogei Elisa Gheorghiu - prima femeie doctor în medicină din Dobrogea
24 May, 2024 17:00
24 May, 2024 17:00
24 May, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
7644
Marime text
Ziarele locale anunțau, în august 1923, cu litere mari: „Eliza Gheorghiu, fiica distinsului concetăţean Iancu Gheorghiu, directorul societăţii Concordia, a primit diploma de doctor în medicină la Universitatea Bucureşti. Juriul examinator al Facultăţii de medicină de pe lângă Universitatea Bucureşti felicită călduros pe tânăra medică, căreia îi surâde o strălucită carieră în domeniul specialității ce și-a ales. Tânăra medic, dra Gheorghiu, este cea dintâi dobrogeancă care obține titlul de doctor în medicină. Crescută în mediul unei familii în care munca creatoare, îndeplinirea datoriei, cinstea și abnegația sunt cultivate, instruită și cultivată în școlile dobrogene, a făcut la București studii strălucite, la universitate, lucrând cu osârdie prin chilii și laboratoare, făcând admirația profesorilor și colegilor studioși. În tot timpul studiilor a dovedit reale aptitudini de laborator și practică, acumulând și un vast material de cunoștințe teoretice și practice. Corpul medical câștigă prin tânăra medic încă un element prețios care va face cinste Universității București.“[1] Era un eveniment care făcea cinste comunității locale.
Eliza(Elisabeta) s-a născut în județul Constanța, la malul Dunării, în comuna Topalu, în data de 16 decembrie 1894, părinții ei fiind Ioan (Iancu) Gheorghiu, funcționar, și Hermina I. Gheorghiu, casnică, născută Sachetti.[2]
Avea un singur vis: să devină medic, oricât de mari ar fi piedicile pentru o femeie să acceadă la o asemenea meserie dedicată, vezi Doamne, doar bărbaților. Își împlinește visul și absolvă cursurile Facultății de medicină cu Diploma de doctor în medicină și chirurgie nr.2003/1924 a Universității București, informație publicată în Monitorul Oficial nr.162/1924. Teza de licență avea titlul: Studiu asupra sarcomului hipofizodestructiv al colului uterin. Lucrarea a fost publicată la Tipografia Cultura București.
Eliza cunoștea limbile franceză, germană, italiană și engleză. Primise o educație aleasă din familie, era ambițioasă și dorea să arate unei societăți plină de convieniențe că și femeile pot avea un loc egal cu al bărbaților în oricare meserie.
Cu toată pregătirea ei strălucită este numită doar medic școlar la Școala comercială de fete din Constanța unde activează din anul 1925 până în 1928, când demisionează.
Prin Decretul Regal 741 din 17 martie 1928 devine medic stagiar, apoi este numită medic de circă rurală la Murfatlar. Descumpănită, se reorientează și urmează cursurile Institutului de Igienă București pe care îl absolvă cu diploma nr. 299/1929.[3]
Se căsătorește în aprilie 1928 cu Gheorghe Ghimpețeanu, funcționar de bancă, născut la Călărași, dar locuind în București, pe Calea Plevnei, în timp ce Eliza locuia în Constanța, pe strada Plevnei la nr.3.
Cu siguranță își desfășoară exemplar profesia căci prin Decretul Regal Nr. 2.230 din 28 Iulie 1933, i se acordă distincția Crucea „Meritul Sanitar“ alături de personalități ale vremii, demnitari „care prin activitatea ce desfășoară au dat și dau Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale un larg concurs pe tărâmul sănătății publice”.[4] Pe lista celor răsplătiți cu această importantă distincție se aflau și Vasile Lepădatu, deputat Constanța; Gheorghe Popescu, primarul municipiului Constanța; Nicolae V. Petre, prefect al jud. Constanța; Dan Alecu, consilier județean Constanța, personalului Laboratorului central de chimie din București, pentru munca și priceperea depusă în îndeplinirea serviciului și mulți alții din țară de la importante instituții ale statului.
Eliza Gheorghiu nu pare să fie fericită nici în comunitatea medicală a Dobrogei, nici în căsnicie. Distanța dintre cei doi soți, poate și alte neînțelegeri, duce la divorț, după doar doi ani de conviețuire.
În 1935 se recăsătorește cu Virgil Apostolescu, medic, 51 de ani, născut la Orhida, Macedonia. Căsătoria este înregistrată la Basarabi, ceea ce dovedește că ea încă locuia în comuna unde fusese repartizată. Martorii căsătoriei sunt Vintilă Berberianu și Ion Berberianu, avocat și, respectiv, farmacist din Constanța.
Din păcate, Virgil Apostolescu moare în 1938 și Eliza se recăsătorește, peste șase ani, cu Stavru Frangopol. Scrie în certificatul de căsătorie: ”Noi, N.Beșleagă, ofițer al stării civile, după ce față fiind martorii am întrebat pe rând pe viitorii soți împreună și în persoană dacă voiesc să se căsătorească și la răspunsul lor afirmativ i-am declarat uniți prin căsătorie”.[5]
Stavru Frangopol era foarte cunoscut în Constanța. De etnie greacă, provenind dintr-o familie cu vechi ramificații în comunitatea locală, în vârstă de 56 de ani, comerciant ortodox, cum scrie în extractul din Registrul stării civile pe anul 1944. Părinții lui Stavru sunt Ralli Frangopol și Smaranda Frangopol, domiciliați pe strada Carol 52. Ralli Frangopol era proprietar de „mare depozit de brânzeturi en gros et en detail”. Dezvolta negoţ de coloniale şi de produse lactate, printre care şi caşcavalul de Dobrogea cu aromă şi gust specific, fiind depozitarul fabricilor „Azuga” şi „Müller”.[6]
Din păcate nu cunoaștem, până la această oră, amănunte despre activitatea profesională a primei doctorițe născută în Dobrogea, nici alte amănunte din viața ei, dar putem aduce în atenția cititorilor noștri personalitatea familiei sale.
Eliza, descendenta familiei Sachetti
Sachetti era un nume foarte cunoscut în viața economică a Dobrogei. Cu rădăcini înfipte în Dobrogea, pe malul Dunării. Francisc Sachetti s-a născut la Topalu, pe 26 octombrie 1874. Tatăl său, P.Sachetti, fusese directorul carierelor de piatră din Topalu aparținând inginerului B.Cantacuzino[7]. Piatra calcaroasă de la Topalu era materia primă, transportată pe Dunăre, a Societății de Cimenturi de la Cernavodă[8] și Brăila.
Societatea cimenturilor din Europa Occidentală, cu sediul la Anvers, înființase la Cernavoda o fabrică de ciment, a treia ca vechime din țara noastră, la care inițial s-au instalat șase cuptoare verticale Dietsch. În 1909 aici s-au introdus și motoare rotative, o tehnologie de vârf pentru acel timp.
Francisc P. Sachetti a fost codirector alături de belgianul Raymond Flamand la Fabrica de ciment din Cernavodă.[9]
La conducerea acesteia s-au aflat J.Duque în perioada 1900-1906, apoi Raymond Flamand şi Francisc Sachetti, în perioada 1906-1912.
Francisc Sachetti era considerat sufletul dezvoltării economice a Cernavodei. A fost director, codirector și membru în Consiliul de administrație al Fabricii de ciment până în 1919. În 1913, M. S. Regele a acordat medalia „Bărbăție și Credință“ unor persoane, printre care și lui Francisc Sachetti.
Este numit prefect al județului Constanța prin Decretul regal nr.5464 din 31 decembrie 1919, și a îndeplinit această funcție până la data de 15 martie 1920,[10] a fost ajutor de primar în 1927, apoi primarul Constanței în perioada noiembrie 1928 - octombrie 1929.
A condus județul Constanța de la cârma Prefecturii în cea mai dificilă perioadă a Dobrogei, de după primul război mondial, când populația refugiată revenea la vatră, județul fusese devastat de armatele de ocupație, viața se relua cu încetul, greu, foarte greu. Și-a dat demisia din funcția de prefect pe 16 martie 1920 pentru ca, puține luni mai târziu, să fie numit, prin ordin ministerial membru al Camerei de Comerț și Industrie a județului Constanța în calitate de „industriaș din comuna Cernavoda”. În același an, spre sfârșit, tot prin ordin ministerial primea calitatea de membru în Comisiunea oborului de cereale din Cernavoda.
Îl găsim în lista șefilor de categorii la Camera de comerț Constanța în intervalul 1925-29 la ”Mica industrie.”[11]
Deținea o fabrică de făină în satul Boascic(Dunărea) construită împreună cu S.Lazaropol.
În 1923 era director și membru în consiliul de administrație al societății anonime „Reconstrucția Românească” alături de I.N.Roman și Gheorghe Rizescu.
Membru al Partidului Țărănesc alături de alți fruntași ai județului, precum Scarlat Vârnav, C.N. Sarry şi alții, Francisc Sachetti aderase la noul partid în 1919.
În 1931, Francisc Sachetti este numit comisar al guvernului pe lângă Camera de comerţ şi industrie.[12]
În 1939 era membru al Adunării deputaților.[13]
Primăria Municipiului Constanţa anunţa familiile, cunoscuţii şi cetăţenii oraşului că în ziua de 8 Aprilie 1944, va avea loc, în cimitirul „Eternitatea”, slujba religioasă a pomenirii foştilor primari decedaţi şi înmormântaţi în localitate: Panait Holban, Mihail Coiciu, Alexandru Belcic, Ioan Bănescu, Cristea Georgescu, Virgil Andronescu, Ioan Roman, Mihail Turbatu, Francisc Sachetti, Aurel Vulpe, Selim Abdulachim.[14]
Societatea cimenturilor din Europa Occidentală, cu sediul la Anvers, înființase la Cernavoda o fabrică de ciment, a treia ca vechime din țara noastră, la care inițial s-au instalat șase cuptoare verticale Dietsch. În 1909 aici s-au introdus și motoare rotative, o tehnologie de vârf pentru acel timp.
Francisc P. Sachetti a fost codirector alături de belgianul Raymond Flamand la Fabrica de ciment din Cernavodă.[9]
La conducerea acesteia s-au aflat J.Duque în perioada 1900-1906, apoi Raymond Flamand şi Francisc Sachetti, în perioada 1906-1912.
Francisc Sachetti era considerat sufletul dezvoltării economice a Cernavodei. A fost director, codirector și membru în Consiliul de administrație al Fabricii de ciment până în 1919. În 1913, M. S. Regele a acordat medalia „Bărbăție și Credință“ unor persoane, printre care și lui Francisc Sachetti.
Este numit prefect al județului Constanța prin Decretul regal nr.5464 din 31 decembrie 1919, și a îndeplinit această funcție până la data de 15 martie 1920,[10] a fost ajutor de primar în 1927, apoi primarul Constanței în perioada noiembrie 1928 - octombrie 1929.
A condus județul Constanța de la cârma Prefecturii în cea mai dificilă perioadă a Dobrogei, de după primul război mondial, când populația refugiată revenea la vatră, județul fusese devastat de armatele de ocupație, viața se relua cu încetul, greu, foarte greu. Și-a dat demisia din funcția de prefect pe 16 martie 1920 pentru ca, puține luni mai târziu, să fie numit, prin ordin ministerial membru al Camerei de Comerț și Industrie a județului Constanța în calitate de „industriaș din comuna Cernavoda”. În același an, spre sfârșit, tot prin ordin ministerial primea calitatea de membru în Comisiunea oborului de cereale din Cernavoda.
Îl găsim în lista șefilor de categorii la Camera de comerț Constanța în intervalul 1925-29 la ”Mica industrie.”[11]
Deținea o fabrică de făină în satul Boascic(Dunărea) construită împreună cu S.Lazaropol.
În 1923 era director și membru în consiliul de administrație al societății anonime „Reconstrucția Românească” alături de I.N.Roman și Gheorghe Rizescu.
Membru al Partidului Țărănesc alături de alți fruntași ai județului, precum Scarlat Vârnav, C.N. Sarry şi alții, Francisc Sachetti aderase la noul partid în 1919.
În 1931, Francisc Sachetti este numit comisar al guvernului pe lângă Camera de comerţ şi industrie.[12]
În 1939 era membru al Adunării deputaților.[13]
Primăria Municipiului Constanţa anunţa familiile, cunoscuţii şi cetăţenii oraşului că în ziua de 8 Aprilie 1944, va avea loc, în cimitirul „Eternitatea”, slujba religioasă a pomenirii foştilor primari decedaţi şi înmormântaţi în localitate: Panait Holban, Mihail Coiciu, Alexandru Belcic, Ioan Bănescu, Cristea Georgescu, Virgil Andronescu, Ioan Roman, Mihail Turbatu, Francisc Sachetti, Aurel Vulpe, Selim Abdulachim.[14]
[1] Marea Neagră, anul lll, nr.8, 23 august 1925, p.2.
[2] Lăpușan, Aurelia, Lăpușan Ștefan, Topalu, Topalu în eternitatea Dobrogei, Constanța, Editura Next book, 2021,p.170
[3] SJCAN, fond Serviciul sanitar, dosar
[4] Monitorul Oficial, Partea 1, septembrie 1933 (nr. 200-225)1933-09-30 / nr. 225
[5] Extras din Registrul stării civile pentru căsătoriți pe anul 1935
[6] Universul - Provincie, 59, nr.159, 14 iunie 1942
[7] I.G. Cantacuzino (1847 - 1911), inginer.
[8] 1 Mai 1899 - Ia ființă fabrica de ciment Cernavoda ce aparținea Societății de cimenturi din Europa Occidentală, cu sediul în Franța la Anvers. Fabrica participă in 1901, alături de fabricile din Azuga și Brăila, la constituirea Asociației fabricilor reunite din România.
[9] Cârlescu, Adrian, Colesniuc, Sorin, O istorie a orașului Cernavodă, Editura Star Tipp, 2015.
[10] Coman, Virgil, Apostoleanu, Corina, Prefecții județului Constanța, Ex Ponto, 2011,
[11] Monografia Camerei de comerț, 2015,p.53
[12] Dimineaţa,27, nr.8803, 29 iunie 1931
[13] Monitorul Oficial: Desbateri Parlamentare, Adunarea Deputaţilor, ianuarie-decembrie 1939-1940,nr.1
[14] Universul - Capitala, 61, nr.95, 5 aprilie 1944
Citește și:
Maria Dimitriu Castano - pentru cauza femeilor într-o lume a bărbaților
Povestea artistei Mireille Savopol, prima coregrafă la Teatrul Liric Constanța
Citește și:
Maria Dimitriu Castano - pentru cauza femeilor într-o lume a bărbaților
Povestea artistei Mireille Savopol, prima coregrafă la Teatrul Liric Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii