Istoria Dobrogei Maria Dimitriu Castano - pentru cauza femeilor într-o lume a bărbaților

 
Într-un an electoral în care puține femei se încumetă să se implice în viața politică la vârf modelul acestei luptătoare pentru emancipare și curaj devine valorizant.
 
Am scris deseori despre faptele Mariei Dimitriu Castano adăugând de fiecare dată noi informații despre implicarea ei și a asociației pe care o conducea în lupta pentru drepturi politice.
 
Maria G.L. Dimitriu Castano a fost, probabil, printre primele femei jurnalist din Constanţa şi primul redactor şef al „Ziarului nostru”, publicaţie bilunară a Asociaţiei feministe din Galaţi şi Constanţa. A fost un lider de necontestat în comunitatea feminină a orașului, a inițiat și coordonat nenumărate evenimente de anvergură, la unele participând însăși regina Maria.
 
A fost prima femeie care a candidat pe listele unui partid politic și a câștigat un loc în consiliul local de unde a avut inspirația realizării unui proiect de impact social care a și fost pus în aplicare, din păcate pentru prea puțin timp. A creat filiale ale asociaţiei feministe în satele Dobrogei, a organizat șezători și conferințe dedicate promovării datinilor strămoșești, educației tinerelor fete, a participat în forumuri internaționale ca o voce distinctă a femeii dobrogene.
 
Venea din Moldova, unde desfășurase din tinerețe campanii de conștientizare a opiniei publice asupra statutului femeii. S-a căsătorit cu un reputat magistrat și l-a urmat la Galați și Constanța, continuându-și misiunea.
 
„Vrem să muncim în folosul ţării” - sloganul femeilor emancipate

La 22 iunie 1930 avea loc, la Constanţa, prima întrunire a cercului Constanța al  Asociaţiei pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeii Române, Adunarea se ţinea în sala Ligii culturale. Erau prezente la eveniment câteva sute de femei, majoritatea soţii ale unor demnitari locali care îşi făcuseră din activitatea obştească un mod existenţial. Deviza întrunirii era una  mobilizatoare: ”Vrem să muncim în folosul ţării.”
 
Cercul constănțean înregistrat la Tribunalul Constanța ca organizație legal constituită avea un țel generos: ”de a pregăti femeia pentru exercițiul drepturilor civile și politice, pentru emanciparea ei deplină civilă și politică, de a coordona și solidariza într-o acțiune unică acțiunile izolate urmărind același scop, de a ajuta statul, județul și comunele, așezămintele de utilitate publică și societățile particulare în toate operele în care se cere concursul femeii, de a înființa și conduce instituții de cultură, educațiune și prevedere socială.”
 
Comitetul de direcție era alcătuit din Maria G.L. Dimitriu Castano, profesoară, președintă, Louise Irimescu, vicepreședintă, Silvia Constantinescu, vicepreședintă, Virginia Stoicescu, secretară, Constanța Cotovu, casieră, toate cu domiciliul în Constanța. Actul de înregistrare era datat 20 februarie 1930.

Numărul membrelor fondatoare depășea cifra 60. Profesoare, juriste, casnice, soții de demnitari locali.

În statut se preciza că nu puteau face parte din asociație membrele vreunui partid politic, acțiunile de propagandă trebuiau desfășurate curent prin comitetele de sprijin, în mod pacifist.

”Îndreptarea plăgilor publice: alcoolism, prostituție, joc de hazard, pauperism, brutalizare, lux, lupta contra descreșterii populațiunii, cercetarea paternității, birouri de informație și sfat moral, reglementarea muncii feminine” erau doar câteva din sarcinile militantelor.”

Bărbaților nu le plăcea implicarea femeii în politică

Mamă pentru orfanii de război

La sfârșitul primei conflagrații mondiale, Societatea orfanilor din război prezidată de Olga Sturdza crease şi întreţinea pe tot cuprinsul ţării 96 orfelinate, sanatorii, şcoli şi infirmerii, cele mai multe în localuri proprii.
Printre acestea se numărau Şcoala industrială de pe lângă orfelinatul „Grănicer Muşat“ Anadalchioi și Şcoala industrială de pe lângă orfelinatul „Olga Sturdza“ Mangalia.[5]Mai funcționa în Constanța și Orfelinatul„General Dragalina“.[6]
 

În plus, Școala de gospodărie va funcționa în fostul local al orfelinatului «Grănicerul Mușat» din Anadolchioi. Această școală având și internat va primi înscrieri și de la țară pentru a putea îndemna și pe fiicele de săteni pe tărâmul practic al gospodăriei și industrie casnice.[7]
 
Orfelinatul „Grănicerul Mușat” din Constanța avea grijă de 159 orfani iar în Mangalia era în activitate sanatoriul „Olga M. Sturdza”, cu 100 de paturi pentru orfani de război bolnavi de tuberculoză ganglionară. Toți orfanii din aceste două instituții erau întreținuți de instituțiile locale.[8]
 
Orfelinatul de la Mangalia, inaugurat la 21 octombrie 1923 a fost înființat de către soţii G.L.Dimitriu din Constanţa, el magistrat şi consilier la Curtea de Apel, prezidentul regionalei I.O.V., ea, Maria G.L. Dimitriu Castano, primul  redactor şef al „Ziarului nostru”.
 
Scriau reporterii cu admiraţie despre fapta umanitară a Societăţii I.O.V. din acest „tăcut şi pitoresc orăşel”, care a reuşit să ridice „un local impunător prin simplitate, înconjurat de grădini, cu clase de studiu luminoase, cu mobilier modern, pereţii plini de hărţi şi stampe, dormitoare curate, ateliere în care tinerii învăţau să ţeasă stofe, covoare. La bucătărie lucrau pe rând pensionarele oraşului, în gesturi simple, voluntare, celor 150 de copii oferindu-li-se dragostea oamenilor şi o educaţie solidă.[9]
 

Maria Castano, consilier municipal

În 1935 Maria Dimitriu-Castano devenise consilier municipal, în care calitate redactează proiectul de regulament pentru funcţionarea asistenţei sociale în municipiul Constanţa. Proiectul propus este aprobat de consiliul municipal în şedinţa din 17 mai 1935 şi apoi tipărit în colecţia bibliotecii „Ziarul nostru”, la Institutul de arte grafice al „Dobrogei June”.
 
Funcționa încă din 1930, în Primăria Constanţa un oficiu de ocrotire şi asistenţă socială, cu 4 secţiuni: administrativă, de ocrotire naţională, de ocrotire socială şi ocrotirea locuinţelor. Organele oficiului de ocrotire erau puse sub directa responsabilitate a primarului. Din comitet făceau parte medici, preoţi, reprezentanţii operelor de asistenţă socială, publică şi privată, cadre didactice. Interesante domeniile în care se îndrepta prioritar atenţia instituţiei sociale: ocrotirea familiei normale, ocrotirea femeii în perioada prenatală, ocrotirea mamei şi a sugarului, ocrotirea copiilor preşcolari, ocrotirea tineretului şi combaterea plăgilor sociale, adică tuberculoza, bolile venerice, alcoolismul.
 
Proiectul de organizare a asistenţei sociale în oraşul Constanţa, realizat  de Maria Dimitriu-Castano prevedea legiferarea obligativităţii unor acte în vederea încheierii căsătoriilor, printre care figurau şi adeverinţa satisfacerii serviciului social de un an şi absolvirea unui curs menajer şi de puericultură de către viitoarea soţie, alături de certificatul care atesta îndeplinirea serviciului militar de către viitorul soţ.
 

„Ziarul nostru” – o publicație a femeilor pentru femei

„Citim în ziare cǎ dl. Mih. Manoilescu ar fi redactat un proect de lege cu privire la reglementarea funcţiunilor, pe care femeile le pot ocupa în serviciile publice ale statului. Proectul s’ar sprijini pe aşa zisa incapacitate a femeei – oricare i-ar fi studiile şi inteligenţa - de a ocupa servicii şi demnitǎţi prea mari.
 
Ne surprinde aceastǎ ştire. Cunoaştem pe dl. Mih. Manoilescu de când era un timid şi totodatǎ eminent licean, care a fost crescut prin strǎduinţa unei mame înţelepte ajutatǎ de o fiicǎ care nu era în inteligenţǎ mai pre jos de fraţii ei. Aceste înalte calitǎţi morale şi intelectuale ale mamei şi surorei legiuitorului, nu i-au fost oare suficiente pentru a-l împiedica dela o generalizare atât de jignitoare sexului nostru?
 
Şi apoi de ce o lege ar decreta cine are voie şi cine nu sǎ ocupe o anume funcţiune? Când mult mai simplu şi mai logic ar fi ca pentru ocuparea fiecǎrei funcţiuni sǎ se cearǎ anumite condiţiuni generale – ori cât de grele- dar egale şi independente de sex, şi acela care le poate împlini are tot dreptul sǎ ocupe funcţiunea. Iar femeile, dacǎ se dovedeşte cǎ sunt atât de incapabile nu vor izbuti sǎ treacǎ aceste grele obstacole, şi rezultatul ar fi satisfǎcǎtor pentru ambele pǎrţi : şi pentru acei, care nu vor persoane incapabile în serviciile înalte, şi pentru acele femei, care nu primesc sǎ poarte pecetea incapacitǎţii pe motiv de sex.”[10]

„Este greşit gândul acelora, ce cred cǎ dacǎ femeia ar fi chematǎ la viaţa politicǎ şi-ar pǎrǎsi cǎminul, şi ar pierde frumuseţea, cu care a împodobit-o natura, şi-ar înǎspri sufletul ei lin şi delicat .- Împotriva firii nimeni nu poate lupta, este legea naturii, care va ţine deapururi femeia prinsǎ de cǎsuţa sa, de copiii ei. Farmecul? Femeia îl va pǎstra în toate timpurile, cǎci natura a avut grija cu prisos sǎ-l reverse asupra ei – iar sufletul ei gingaş şi subtil va avea darul sǎ nuanţeze sufletul rece şi aspru al tovarǎşului ei de muncă.
 
Şi apoi ? De ce sǎ nu admitem cǎ nu toate femeile vor lua parte la lupta politicǎ, dupǎ cum nici toţi bǎrbaţii nu sunt luaţi de vâltoarea ei. – Mai mult încă – dintre femei vor strǎbate în lumea din afarǎ numai acelea dǎruite de naturǎ cu puteri de înfruntat viaţa, vor rǎsǎri elementele cele mai alese, care se vor afirma prin propriile lor puteri şi-şi vor aduce contribuţia lor preţioasă la desǎvârşirea operelor sociale. De ce dar sǎ nu laşi drum liber acestor valori? Avem astǎzi femei de seamǎ – superioare, energice, care ar face cinste ţǎrii şi neamului, sǎ fie alǎturi de conducǎtori. Sǎ organizeze şi sǎ conducă nevoile interne ale Statului. Câte îmbunǎtǎţiri nu s-ar face! Femeia – bunǎ gospodinǎ – cǎ aşa a lasat-o D-zeu – va şti sǎ punǎ ordine şi va da bune îndrumǎri la chestii de administraţie, de asistenţǎ, de protecţiune a copilului şi a femeii şi a câte nevoi încǎ, pe care mintea şi priceperea bǎrbatului nu le poate întrevedea – nevoi neîmplinite, din care se trag azi cele mai multe şi mari nenoriciri sociale.
 
      - Iatǎ ce vrea femeia: - Pentru binele şi propǎşirea omenirii – sǎ se sfǎrâme nedreptatea ce i se face – sǎ se rupǎ odatǎ laţul zǎvorit de mentalitate strǎmoşilor.
 
Azi sunt alte vremuri – cǎ doar – vremurile aceste noi – au întronat idea şi mişcarea feministǎ. Ea este rezultanta timpurilor grele de azi, care fatal cheamǎ femeia la muncă. – Şi dacă o cheamă la muncǎ şi datorie se cuvine s-o cheme şi la drepturi !  Timpurile vor asculta glasul ei!”[11]

 
Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Sursa foto: Colecția personală Aurelia Lăpușan
 
Citește și:
Constanța de odinioară. Dame de vază din viața orașului nostru
 
Constanţa de odinioară. „Înfăptuieşte ceea ce conştiinţa îţi porunceşte“ (galerie foto)

Istoria Dobrogei Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei