Istoria Dobrogei Constantin Brătescu - „Populația Dobrogei - un muzeu etnografic viu
23 Aug, 2024 17:00
23 Aug, 2024 17:00
23 Aug, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
7585
Marime text
- Motto: „...grație așezării sale la țărmul mării, Dobrogea este cea dintâi provincie românească care intră în lumina istoriei“. Constantin BRĂTESCU
Constantin Brătescu a fost una din cele mai impunătoare figuri ale științei geografice românești, supranumit geograful Dobrogei.
Fiu al învăţătorului Ion Brătescu şi al Caliopei Caramfil, Constantin Brătescu a venit pe lume la 30 septembrie 1882, în localitatea Câşla, un sat din nordul Dobrogei, „situat într-o zonă extrem de pitorească, cu dealuri, păduri şi bălţi, unde a şi copilărit, ceea ce va contribui la încolţirea, încă de la acea vârstă, a sentimentului naturii, a curiozităţii şi interesului ce l-au caracterizat toată viaţa în cunoaşterea tainelor solului“. [1]
Elev, în clasele primare, al propriului tată, iar apoi al liceului tulcean „Spiru Haret“, în 1901 devine student al secţiei de limbi clasice a Facultăţii de Litere din Bucureşti, pe care o părăseşte însă, în favoarea celei de geografie. În 1906 își ia licența în geografie, funcționează ca profesor suplinitor, apoi bibliotecar la secția de geografie a Universității din București, asistent la catedra de geografie a profesorului Simion Mehedinți. Apreciat pentru seriozitatea şi înzestrarea sa, este trimis pentru specializare la Universităţile din Leipzig şi Berlin.
Munca de cercetare și-a început-o în domeniul etnografiei, datorită specializării pe care a făcut-o ca bursier (1910) în Germania, la Universitatea din Leipzig, unde a urmat, aproape doi ani, cursuri de etnografie și antropologie ale unor vestiți cercetători germani. Aici, într-o ședință de seminar, susține prima lucrare cu conținut etnografic, bazată pe cercetări în Dobrogea, intitulată Instrumentarul agricol din Dobrogea, care atrage atenția auditoriului prin rapiditatea cu care bursierul român și-a însușit metoda de lucru în etnografie, prin tratarea subiectului și noutatea lui.
În slujba Dobrogei natale
„Eu care prețuiesc pământul Dobrogei, ca și cum aș fi dobrogean, îi scria Simion Mehedinți, profesorul și mentorul lui de la Universitatea București, mă bucur că s-a găsit în sfârșit un om să se îngrijească cu dragoste și pricepere de acel colț de pământ”[2].
După ce urmează și cursuri de geomorfologie la Universitatea de la Berlin, după câteva căutări, revenit în țară, Constantin Brătescu se retrage în Dobrogea natală, la Constanța, unde este numit, în anul 1915, profesor la școala normală. Aici începe să desfășoare, pe lângă munca la catedră, o susținută activitate științifică asupra trecutului istoric al Dobrogei referitoare la populația ei, așezări, etnografie și toponimie. Principalele izvoare în realizarea studiilor din aceste domenii au fost lucrări ale unor autori din antichitate și evul mediu (Ovidiu, Ptolemaeus, Anna Comnena, Rubruquis, Choniates etc). Stăpânea foarte bine limbile latină și greacă, avea o pregătire solidă în domeniul istoriei și cunoștințe deosebite de filosofie.[3]
În timpul războiului este mobilizat la serviciul cartografic al armatei. Își reia activitatea didactică și științifică ca director al Școlii superioare de comerț din Constanța, reușește să înființeze o școală elementară de comerț și o școală de ucenici. Paralel desfășoară activitate literară publicând în reviste poezii, recenzii, traduceri, sub pseudonimele Salsovia, C.B., B.
Editează și conduce, împreună cu numismatul Constantin Moisil revista „Arhiva Dobrogei”, întemeiază Societatea Culturală Dobrogeană și editează revista „Analele Dobrogei”, pe care o susține material. A fost membru fondator al Societății Culturale Dobrogene și președinte al filialei constănțene a Ligii Culturale. Ține conferințe în domeniul geografiei și etnografiei la Societatea pentru Cultură și îndeamnă tineretul, de câte ori are prilejul, să cunoască obiceiurile, portul și arhitectura tradițională a poporului român, exemplu fiindu-i profesorii ale căror cursuri le-a audiat la Universitatea din București: T. Maiorescu, S. Mehedinți, D. Onciul, N. Iorga, Pompiliu Eliade și alții.
Lui Constantin Brătescu i se mai datorează organizarea Muzeului Regional al Dobrogei, prima instituţie publică adunând bogatele vestigii ale acestui teritoriu.
Este autorul a peste 60 de lucrări şi studii: „Delta Dunării — geneza şi evoluţia morfologică şi cronologică“, „Dobrogea lui Ovidiu“, „Lacul Mangalia“, „Dobrogea la 1444“, „Cele mai vechi ştiri despre românii din Dobrogea“, „Criterii pentru determinarea vârstelor teraselor cuaternare“, „Consideraţiuni etnografice asupra Dobrogei“, precum şi numeroase culegeri de folclor dobrogean. El are meritul necontestat de a fi făcut cunoscută ţării şi lumii această regiune plină de farmec, de pitoresc şi de istorie.
Intre 1924 şi 1938, Constantin Brătescu a fost profesor la catedra de geografie şi rector al Universităţii din Cernăuţi. In 1935 este ales membru titular al Academiei, iar din 1938 preia catedra de geografie generală şi antropogeografie la Universitatea din Bucureşti.
„Constantin Brătescu, un model vrednic de a fi imitat de intelectualii resfirați în diferitele regiuni ale Țării”
În ședința publică a Academiei Române, la 2 noiembrie 1946, președintele Dimitrie Gusti anunțând decesul confratelui său spunea: „Domnilor Colegi, Academia Română are durerea de a pierde pe unul dintre distinșii ei vechi membri corespondenți, pe Constantin Brătescu. C.Brătescu a fost unul din rarii profesori secundari care s-a afirmat timp de 15 ani pe tărâmul științific, pentru ca în urma acestei valoroase activități să fie chemat a ocupa o catedră universitară, mai întâi la Cernăuți, și după alți 15 ani, la București. Meritul vieții lui Constantin Brătescu constă în faptul că s-a ilustrat ca un strălucit reprezentant al regionalismului științific și cultural. Căci într-adevăr în multipla și lunga sa activitate, cele mai importante și numeroase lucrări științifice și fapte culturale le-a închinat C. Brătescu cunoașterii și înălțării regiunii sale natale, acea Dacie pontină, numită după cercetările lui Brătescu — în veacul al 13-lea, Vlahia lui Assan sau Vlahia albă, — care este Dobrogea. Fostul profesor de geografie de la Universitatea din București al lui C. Brătescu, Simion Mehedinți, a afirmat chiar, că de la Herodot părintele istoriei, geografiei și etnografiei, scrie el cu patos, nimeni n-a privit cu mai mult interes și cu mai multă înțelegere ținuturile Dunării-de-Jos, decât geograful și etnograful Constantin Brătescu”. Intr-adevăr C. Brătescu a publicat peste 20 de lucrări privitoare la pământul și oamenii dobrogeni, dând Dobrogei privilegiul de a fi, dintre toate regiunile țării, cea mai bine studiată din punctul de vedere geografic, după cum Dobrogea stă în fruntea regiunilor Țării prin descoperirile și cercetările arheologice și istorice ale lui Vasile Pârvan și ale elevilor săi. Dar Constantin Brătescu nu s-a mulțumit numai cu aceste cercetări științifice, ci a desfășurat pentru regiunea sa de naștere, cu pasiune și cu conștiința de adevărat misionar dobrogean, un frumos program de activitate culturală. El a întemeiat „Societatea culturală dobrogeană” și a editat organul acestei societăți „Analele Dobrogei”,o revistă care a apărut din 1920 în 19 volume. „Analele Dobrogei” au avut punctul lor culminant în anul 1928, când a dat publicității cuprinzătorul volum „Dobrogea”, cu prilejul aniversării a 50 de ani de viață românească a ei. Mai mult încă, pământul Dobrogei, fiind surprinzător de variat, după minunata caracterizare a lui Ion Simionescu „o adevărat corabie a lui Noe” și situat la o mare răscruce de drumuri, cu o populație, ce reprezintă o succesiune de culturi străvechi suprapuse, C. Brătescu a creat unul din cele mai bogate și variate muzee, „Muzeul regional al Dobrogei”. Îmi amintesc cu o deosebită plăcere și melancolie de vizita ce am făcut-o acestui muzeu în urma invitației, ce mi se făcuse, împreună cu studenții ce se aflau în Dobrogea pentru cercetări monografice sociologice pe teren, am rămas atunci cu toții foarte impresionați de grija plină de pietate pentru ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră și de cultul pentru strămoșii săi, de care era animat profesorul de la Școala Normală din Constanța, Constantin Brătescu, pe care-l cunoșteam atunci pentru prima oară. Dacă valoarea unui om se apreciază nu numai în cadrul restrâns și izolat al carierei sale de specialist, ci și cu perspectivele largi pe care le deschide dăruirea sa, ca om de cultură, viața lui Constantin Brătescu, de regionalism științific și cultural, poate fi considerată ca un model vrednic de a fi imitat de intelectualii resfirați în diferitele regiuni ale Țării. Căci propășirea regiunilor face propășirea Țării. Academia Română ține a cinsti memoria vrednicului ei membru corespondent printr-o minută de tăcere.[4]
„Amintiri ale unei lumi străvechi”
Geograful era un fiu al acestui ținut. A străbătut pământul Dobrogei în lung și în lat, observându-l, analizându-l. După cum ne relatează un exeget al său, George Nimigeanu, locuitorii Dobrogei, cunoscându-l om demn și gata să ajute, i se adresau profesorului Constantin Brătescu în multe împrejurări. Astfel, într-o vară, când lacul Tașaul era pe cale de a seca, amenințând cu dispariția peștelui și cu greutatea procurării apei, în special pentru vite, ei au solicitat sprijinul omului care umblă pe câmpuri și cunoaște multe lucruri de folos". Geograful a analizat prompt problema, și a publicat un studiu după care s-a construit un canal care ducea în lacul Tașaul apă dulce din lacul Mamaia. Acest studiu a constituit prima lucrare de geografie aplicată în țara noastră căreia i-a urmat lucrarea Coasta de răsărit a Constanței, elaborată în 1926, în care au fost cercetate cauzele alunecărilor de teren și ale surpării malurilor din partea de est a orașului, indicând și măsurile ce trebuie luate pentru stăvilirea acestor fenomene. Savantul a făcut investigații asupra reliefului, climei, apelor, vegetației, toponimiei, etnografiei Dobrogei, a cules folclor, a interpretat diferitele evenimente istorice care privesc acest colț de țară.
„Dacă pornești cu vaporul de la Galați la vale, spre Tulcea și Mahmudia, scria Constantin Brătescu, din același nod vezi cum se desface o culme de dealuri care merg paralele și în apropierea fluviului până ce se sting în bălțile deltei. Ele sunt înalte și păduroase până în dreptul Isaccei unde se ridică dealul Saricei la 290 de metri. De la acest deal spre răsărit pădurea începe să dispară, colinele înșirate pe culme sunt tot mai scunde și acoperite de aurul semănăturilor până aproape de vârf. Numai în apropierea Mahmudiei, deasupra vechiei cetăți romane a Salsoviei, ele se mai ridică încă odată impunătoare în cele cinci vârfuri ale Beștepei de pe creasta stâncoasă a cărora ai de asemenea una din cele mai frumoase priveliști dobrogene: spre miazănoapte vezi delta cu nesfârșitele sale păduri de trestii, cu ochiurile sclipitoare de apă, cu turmele ce pasc pe grinduri, cu vasele ce plutesc pe fluviu; spre răsărit, înainte de revărsatul zărilor, vezi sclipind în zare Marea, iar spre miazăzi privirile ți se duc peste întinderile argintii ale lacului Razelm și peste dealurile păduroase ale Babadagului care astupă zarea".
De altfel, geograful Constantin Brătescu, care în ceasurile de destindere traducea și compunea versuri, a pus în descrierea ținutului dobrogean multă culoare literară: „Pe la margini, peisajul bălților și deltei; imense întinderi albastre, vinete, gălbui sau albe, după loc și anotimp, raiul popoarelor de păsări acvatice și migratoare; locul miliardelor de pești de tot soiul. Cînd apele vin mari, întreaga întindere se transformă într-o mare de apă dulce, din care răsar insulele verzi de vegetație; atunci vasele plutitoare taie drumuri mari de-a dreptul fără a mai ține seamă de firul apei, de grile sau de grinduri. Când apele scad, răsar în maluri rădăcinile sălciilor bătrâne, ca niște maldări de bărbi roșcate de pescari. Insulele de plaur plutitor sunt purtate de vânt peste luminișuri de ape acoperite în parte de nuferi albi și galbeni; cherhanale și colibe pescărești apar pe grindurile joase. Iarna lacurile îngheață sticlă... în toamnele târzii incendii mari în pădurile de trestii înroșesc cerul nopții ca-n savanele africane".
In „Analele Dobrogei", publicație prestigioasă aflată mulți ani sub îngrijirea profesorului Constantin Brătescu, Dobrogea se dezvăluia prin pana inspirată a geografului în toată complexitatea sa. „Acolo, sus, în fața Brăilei și a Galaților, muntele străvechi a fost tocit până la rădăcină, dar sâmburii mai tari din coaja pământului au rămas ca niște țuguie, ce dau impresia de munte, pe când aici, spre graniță, coaja pământului, ridicată în chip de boltă foarte largă între Dunăre și Mare, și-a păstrat destul de bine vechile suprafețe, care ne par astăzi ca niște câmpii înalte. Numai când cobori pe văi, și mai ales în apropierea Dunării, priveliștea se mai înviorează, într-adevăr, vechile râuri, care au curs pe aici într-o climă mai ploioasă, au tăiat straturile orizontale de dedesubt întocmai cum ai tăia cu briceagul un jgheab în foițele unei cărți mai groase și au săpat niște văi întortocheate, înguste și în unele părți, cu pereții prăpăstioși, întocmai ca niște „chei", fără însă să aibă măreția și splendoarea unor chei ca acelea ale Dâmbovicioarei din Carpați".
Călător neobosit pe întinderile atît de aride ale Dobrogei de odinioară, geograful nota in alt loc: „Toate fântânile sunt săpate pe văi sau pe locuri joase. Pe podiș, cât vezi cu ochii nu zărești nicăieri cumpăna sau sclipetele unui singur puț, întinderi uniforme sau larg ondulate, arse de soare și bătute de vânturi, care curg întruna și fluieră trist prin păișul uscat, sau prin buruienile înalte — când le străbați în vestita căruță dobrogeană, ele îți strecoară în suflet un sentiment de melancolie dulce, de tristețe nețărmurită, de amintiri ale unei lumi străvechi; și, când, amorțit de drum și cu monotonul cântec metalic al căruței în urechi, urci, în sfârșit, o poală întinsă de podiș și zărești în depărtare nisipurile albe ale perisipurilor sclipind la soare și, dincolo de ele, nemărginirea albastră, severă și răcoroasă a Mării, un țipăt de bucurie parc-ar sta gata să izbucnească”.[5]
Dobrogea lui Ovidiu
O lucrare deosebit de importantă pentru cunoașterea trecutului istoric al Dobrogei este Dobrogea lui Ovidiu, studiu realizat pe baza scrierilor (în latinește) ale lui Ovidiu despre Dobrogea, în perioada cât a stat exilat la Tomis (Constanța), între anii 9 și 17 d. Chr. În elegiile lui Ovidiu există informații deosebit de importante - după cum afirma C. Brătescu -referitoare, între altele, la populația locală, așezări, etnografie, toponimie și starea social-economică de la începutul primului secol al erei noastre; despre viața geților și sarmaților, principalele popoare care trăiau în acea vreme în Dobrogea, Marea Neagră și Dobrogea purtau numele popoarelor care au trăit aici, de exemplu: Pontus Scythicus și Mare Sarmaticum, pentru aceleași motive - spune C. Brătescu -pentru care mai târziu s-a numit lac rusesc, lac moldovenesc și lac mongol. Dobrogea s-a numit Scytia, dar și pământ getic, pământ sarmatic, pământ scitic, ceea ce înseamnă că - afirmă C. Brătescu -pe pământul Dobrogei de astăzi era o populație împestrițată, încă din primele timpuri ale istoriei sale și soarta etnografică a Dobrogei era hotărâtă. Viața social-economică din Dobrogea la începutul primului secol d. Chr. era deosebit de frământată, după cum reiese din descrierile lui Ovidiu. Ovidiu consemnează în lucrările lui despre Dobrogea și obiceiurile locale, printre care lui C. Brătescu îi atrag atenția relatările referitoare la purtatul pe cap decătre femei a vaselor cu apă. Femeile gete - spune Ovidiu -nu știu să țeasă lâna. Ele se ocupă cu măcinatul cerealelor și poartă pe cap vasele cu apă. C. Brătescu afirmă că Ovidiu este singurul scriitor al antichității care ne dă acest amănunt, deosebit de important sub aspect etnografic. Obiceiul, spune C. Brătescu, se întâlnește și astăzi [era în 1911 -n.n.] aproape în toată Oltenia și în o parte a Munteniei (Argeș, Olt, Muscel, Vlașca, Teleorman). În Transilvania vasele se duc în mână, iar în ținuturile dinspre Dunăre și Nistru apa se duce cu cobilița slavă. Această informație a lui Ovidiu, conclude C. Brătescu, ne face să credem că purtatul pe cap al vaselor cu apă este obicei getic, nu dacic, ilir, nici tracic în general. El s-a practicat, se pare, în toate locurile unde au trăit geții și unde influența lor a fost mai puternică. Obiceiurile care se păstrează din timpurile geților și numele pe care l-a purtat Dobrogea în secolele XII-XIII confirmă faptul că încă din acele timpuri populația majoritară era formată din vlahi (românii de astăzi). Dobrogea era numită Vlahia lui Asan, Vlahia Albă sau simplu Vlahia, cum apare în descrierea călătoriei lui Wilhem Rubruquis, pe care acest călător o întreprinde în 1253 la tătarii din stepele Ucrainei. Rubruquis, constată C. Brătescu, numește țara de la sud de gurile Dunării Vlahia, care este țara lui Asan. O informație asemănătoare o găsește C. Brătescu la cronicarul bizantin Nicetas Choniates, care numește pe locuitorii de aici vlahi, precizând și faptul că aceștia au avut un rol deosebit în răscoalele împotriva stăpânirii bizantine. Acestea sunt numai câteva din informațiile pe care s-a bazat C. Brătescu în realizarea lucrării Nume vechi ale Dobrogei (1186-sec.XIII) –Vlahia lui Asan, Vlahia Albă, în care, printre altele, C. Brătescu este convins de numărul mare al vlahilor și de permanența lor, care au „obligat” pe cronicari și călători să o numească Vlahia. În multe dintre studiile sale, printre care și Populația Dobrogei, C.Brătescu se bazează pe argumente de necontestat, din lucrările unor scriitori ai antichității și evului mediu și din analiza unor documente istorice și cartografice, că în Dobrogea a existat permanent o populație băștinașă, care se trage din geți și romani, peste care s-au perindat, în decursul istoriei, o serie de popoare care au ocupat vremelnic Dobrogea. Nume ca Vlahia lui Asan, Vlahia Albă sau simplu Vlahia pentru Dobrogea, consemnate în lucrări din secolele XII-XIII, ca și numele unor locuitori numiți vlahi dovedesc că firul populației locale nu s-a rupt în decursul istoriei. Așezarea aici a elenilor, sciților, celților și sarmaților a însemnat numai anumite momente în popularea Dobrogei, care însă a lăsat urme. Fluxul cel mai important - spune C. Brătescu - venea din stânga Dunării. Ce distrugeau războaiele și molimele se completa repede cu elemente carpato-danubiene venite de pe văile Siretului, Buzăului, Ialomiței, Argeșului etc. Un rol important l-a avut și transhumanța. Aici, în Dobrogea - afirmă C. Brătescu - există o succesiune de culturi suprapuse și de schimburi politice în care forța cuceritoare venea când de la nord, când de la sud. Toate acestea se datoresc faptului că Dobrogea s-a găsit la o mare răspântie de drumuri, fiind o poartă de trecere între nord și sud, între Carpați și mare și, poate, un loc de repaus, pentru un timp, pentru toți cei care au ajuns pe malul mării. Așa se face - afirmă C. Brătescu - că populația Dobrogei este un adevărat mozaic de rase și neamuri, un muzeu etnografic viu. Două popoare venite dinspre sud au avut o influență hotărâtoare asupra destinelor politice și etnografice ale Dobrogei: romanii și turcii. Romanii au adus cu ei, o dată cu stăpânirea politică, nu numai ordinea și pacea, ci și o sistematică colonizare oficială, alături de tradițiile unei înalte culturi ajunse la apogeu. Turcii, care colonizează provincia cu elemente dinspre Anatolia și apoi cu tătari din stepele Mării Negre, îi schimbă aproape în totalitate toponimia. La 1878, când reintră, aproape după cinci secole, în posesia României, aspectul etnografic și toponimia Dobrogei erau în mare parte schimbate.
Constantin Brătescu a militat pentru schimbarea toponimiei turcești din Dobrogea cu o toponimie românească. Ajuns în parlament cu greșeli de tipar, strecurate intenționat de adversari, memoriul întocmit de Brătescu a fost respins. Printr-un subterfugiu el reușește totuși să-și impună punctul de vedere. Iată faptele prezentate de istoricul G.Nimegianu:„Ceea ce nu s-a putut înfăptui pe care legislativă s-a înfăptuit pe cale administrativă. Atunci când Ministerul de Interne a cerut prefecturilor din țară lista comunelor și satelor în vederea unei eventuale împărțiri administrative, prefectura județului Constanța, la îndemnul prof. C.Brătescu, a folosit această ocazie și a trimis lista cu noile denumiri de localități din județul Constanța.Aceste denumiri fiind publicate mai târziu în Monitorul Oficial, în felul acesta autoritățile s-au văzut în fața unui fapt împlinit.[6]
Gestul lui era susținut de faptul că deși peste Dobrogea, în decursul istoriei, au trecut o serie de popoare, ea a rămas, prin populație, tradiție, obiceiuri și cultură românească, viața social-economică și cultural-spirituală de astăzi confirmă că majoritatea locuitorilor ei sunt urmașii geto-romanilor, care au lăsat cele mai numeroase vestigii pe pământul acestei provincii istorice a României.
A susținut prin presa vremii împroprietărirea țăranilor, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca istoria, geografia și etnografia pământului său natal - Dobrogea - să fie cunoscute de generațiile viitoare. A avut o grijă deosebită pentru elevi și studenți, pentru a le cunoaște greutățile și posibilitățile intelectuale. Pe cei înzestrați cu calități deosebite îi îndruma să meargă pe direcții pe care era sigur că vor reuși în viață. Ii urmărea continuu și îi ajuta material. Exemplu în acest sens îl avem în geografia românească, cariera strălucită a profesorului Ion Conea în domeniul geografiei istorice, toponimiei și chiar al etnografiei geografice se datorează sprijinului moral și material al lui C. Brătescu. Dacă n-ar fi fost C. Brătescu n-am fi avut pe geograful Ion Conea, care ar fi devenit un simplu învățător la țară. La absolvirea liceului, neavând posibilități materiale să urmeze cursurile unei facultăți, a vrut să renunțe. Numai suportul moral și material al profesorului C. Brătescu l-au făcut să meargă mai departe. Iată ce-i scria profesorul C. Brătescu la începutul anului universitar 1922: 30 sept. 1922. Constanța, Iubite Conea. Tocmai astăzi, când împlinesc 40 ani din viață, primesc scrisorile tale, care îmi arată că ai ajuns la o răspântie a vieții, așa cum eram și eu când pășeam spre universitate, îmi amintesc de anii aceia de tinerețe și suferință, când student sărac ca și tine, dar plin de dorul învățăturii, fără ajutorul nimănui, am plecat la București cu 100 lei în buzunar și nici o perspectivă de ajutor mai departe. Cum am dus-o, nu-i nevoie să mai știe nimeni, și totuși am răzbit! Și mi-am păstrat optimismul și frăgezimea sufletului și curățenia inimii... ”[7]
Postscriptum
Constantin Brătescu, plecînd de timpuriu dintre cei vii, în 1945, a lăsat urmaşilor o opera bogată şi complexă care a contribuit substanţial la progresele geografiei în țara noastră.[8]
Astăzi, în Constanța o instituție prestigioasă de învățământ îi poartă numele. Pe site-ul acesteia nu ar trebui să lipsească fișa biografică a patronului spiritual al școlii în convingerea că elevii vor putea afla astfel și duce mai departe pasiunea nesecată a lui Constantin Brătescu față de Dobrogea.
[1] Enache, Puiu, Constantin Brătescu şi Analele Dobrogei, în Analele Dobrogei, Serie nouă, 1, nr.1, 1994, p.7.
[2]Simion Mehedinți. Scrisoare către Constantin Brătescu, f.a.
[3]Revista de Etnografie şi Folclor, 42, nr.1-2,1997
[4]Analele Academiei Române. Desbaterile, Seria I - Tomul LXV. 1945-1946
[5]Almanah Turistic Pentru Tineret, 1983
[6]Simion Mehedinți, Scrisori către Constantin Brătescu, Editura revistei Convorbiri literare,2001, Iași, p.78
[7] România de la mare, anul V, nr. 215, 17 ianuarie 1938, p.2
[8]Contemporanul, iulie-decembrie 1989 (nr. 28-50)1989-07-21 / nr. 30
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii