Istoria Dobrogei Olga Sacara Tulbure - prima femeie medic din România a lucrat la Techirghiol

 
Se cunosc puține lucruri despre această femeie temerară care înfruntând nedreptățile timpului, discriminarea și toate celelalte greutăți inerente începutului și-a legat numele de Techirghiol. Despre faptele ei, despre curajul și piedicile pe care le-a trecut găsim informații sporadic, doar în presă,  în încercările timide ale începutului acesteia de a susține și încuraja femeia intelectual.
 
Este anul 1900. Un reporter de la ziarul „Timpul” vizita Techirghiolul. „Pentru a doua oară am vizitat în anul acesta faimosul lac de la Tekir-Ghiol care pe an ce trece devine din ce în ce mai apreciat atât de lumea medicală cât și de cea suferindă./…/Sanatoriul este o clădire destul de mare, așezată între Marea Neagră și lac pe un frumos platou înclinat care domină lacul și cu o splendidă privire spre mare. El cuprinde un pavilion cu două saloane de câte 20 de paturi fiecare, apoi camere pentru interni, consultații, cancelarie pentru econom, plus localul de bucătărie și spălătorie.
 
Deasupra se află locuința doctorului. Sanatoriul se află situat la 12 kilometri depărtare de Constanța fiind înconjurat de diferite plantațiuni de diferite esențe, care în scurtă vreme vor forma un admirabil parc.
Anul acesta sunt îngrijiți în sanatoriu 40 de copilași scrofuloși. Anul trecut sanatoriul fusese pus sub conducerea d-lui dr. N. Sadoveanu, un distins medic din Constanța, care a dezvoltat un deosebit zel pentru îngrijirea bieților copilași. Acum sanatoriul fiind permanent, adică funcționând și vara și iarna, Eforia l-a pus sub direcțiunea d nei dr. Olga Sacara-Turbure, cu obligațiunea de a locui în permanență la sanatoriu.
 
Constat cu o vie plăcere că numirea făcută de Eforie este din cele mai nimerite, d-na dr. Sacara punând un zel și o dragoste extraordinară pentru căutarea micilor nenorociți. De la venirea d-sale în fruntea sanatoriului, grație interesului și priceperii ce pune în căutarea bolnavilor, consultațiile medicale—gratuite pentru săraci— s-au înmulțit într-un mod enorm, așa că Eforia e silită să construiască un local special pentru consultații. E un semn vădit acesta de marea necesitate ce era de a se construi la Tekir-Ghiol un sanatoriu ca cel de azi”.[1]
 
Inaugurarea stabilimentului Eforia Spitalelor Civile de la Techirghiol se făcuse la 4 iulie 1899, iar noul medic al sanatoriului fusese numit provizoriu dr. Nicolae Marinescu Sadoveanu. În ziua următoare sosesc 22 băieţi şi 15 fete, copii bolnavi din toate colţurile ţării, ai căror părinţi se adresaseră cu cerere conducerii Eforiei. Până la 4 octombrie sunt trataţi, în 3 serii, 110 bolnavi, copii tuberculoşi.
 
Cei care au lucrat la construcţia stabilimentului vorbeau despre sălbăticia şi ariditatea de pe atunci a acelor locuri. Numeroşi şerpi ce-i omorau zilnic muncitorii care săpau temeliile au ajuns proverbiali. Iepurii foiau prin câmpuri şi numărul lor era aşa de mare încât la facerea plantaţiei au trebuit aduşi ogari pentru a apăra pomii tineri roşi continuu de aceste animale. Cât ţinea ochiul nu se vedeau decât pământ sterp, marea şi lacul iar în depărtare se zărea satele vecine precum şi oraşul Constanţa.
 
Anul următor, s-a decis să se înfiinţeze un post permanent de medic şi să i se amenajeze o locuinţă în incinta sanatoriului. Este numită pe post dr. Olga Sacara, care a petrecut trei sezoane, consecutiv, la Techirghiol, deşi s-a încercat, cu un lot de 20 copii, şi tratament pe timpul iernii.
 
Condiţiile vitrege de aprovizionare a sanatoriului, frigul şi zăpada au determinat conducerea Eforiei Spitalelor Civile să renunţe şi să limiteze sezonul de tratament numai la lunile de vară. O femeie tânără, fără experiență, lăsată să se descurce într-o sălbăticie despre care se vorbea prea puțin, dar impunându-i-se să țină sanatoriul deschis și iarna. Dar femeia medic nu se lasă învinsă. Anul următor întocmeşte primul regulament oficial de folosire a băilor de nămol pentru copii între 4 şi 14 ani, cu trimitere medicală şi diagnosticare minuţioasă prealabilă.

Lungul drum al Olgăi către cariera visată

„O nedreptate. Am anunțat în numărul de ieri, că printre candidații la catedra de clinică infantilă, de la facultatea de medicină din București, se află și d-na doctor Sacară-Tulbure. Se crede că juriul examinator va ridica cu această ocaziune cestiunea prealabilă, aceea de a ști dacă o femeie poate fi profesor de universitate. Opinăm că cestiunea aceasta e cel puțin foarte ridicolă. Dacă stai la gânduri, când e vorba de a numi o femeie profesoară de universitate, de ce i s-au deschis, cu atâta bunăvoință, porțile aceleași universități ? Dacă femeia a invățat bine, dacă merită a ocupa o astfel de demnitate, cum poate cineva să-i refuze aceasta ? Și, mai la urmă, de ce am fi, în astfel de cestiuni, mai greoi decât celelalte țări ? Oare  cum a fost Sofia Kovalevska, profesoară de matematici la universitatea din Stockholm ? Sperăm deci ca juriul examinator pentru catedra în cestiune nu va face nici o dificultate concurentei Olga Sacară-Tulbure! Altminterelea, juriul va comite o prea mare nedreptate”. ^[5]

„D-na Sacara deci nu va putea fi profesoară la facultatea de medicină, întâiu pentru că este femeie și al doilea pentru că nu va putea vota pe d-l Alexianu ca senator al universității de Bucuești. Ah, Moliére, ce păcat că ai murit! Onoare acestei femei care a avut tăria de caracter se înceapă o muncă atât de îndrăzneaţă pe un drum ce nu fusese încă încercat şi să ducă la bun sfârşit zelul ei pentru ştiinţă”.[6]

 „Doftoriţa mea cunoscuse în Berlin pe câţiva adepţi ai noii ştiinţe medicale şi avusese cu ei lungi şi tulburătoare convorbiri. Când, mai târziu, a căzut bolnavă şi toţi profesorii ei (medici celebri), s-au încercat zadarnic s-o pună pe picioare, principiile ştiinţei americane au început să i se pară o revelaţie...“[9]

Gala Galaction - File de iubire

„D-na Sacara e o reminiscență de legendă, ceea ce rămâne mai suav dintr-un parfum închis, câteva secole, într-o galerie bazală, pe care vii să o deschizi acum: sufletul unei legende şi al unei miresme. Voiam să o privesc ore lungi, imobil, fără cuvânt. Fruntea sa, lăsată între falduri, mi-a dat senzaţia unui astru pal, dintr-un cer necunoscut, străin pământului, care ar luneca în atmosferă de argint peste un lan de irişi”.[11]

„1911. Pe toamnă, d-na Dr. Olga Sacara, ruda noastră sufletească, s-a înapoiat din Anglia şi a venit să locuiască împreună cu noi. S-a înapoiat pe deplin sănătoasă şi matură adeptă a prodigioasei secte creştine americane Christian Science. Nu numai că d-sa s-a făcut sănătoasă, dar e azi în stare, prin mijloacele surprinzătoare şi pur spirituale, pe care i le pune la îndemînă ştiinţa sa creştină, să facă sănătoşi şi pe alţii. Soţia amicului meu Felix Stamatiade, d-na Aurora Stamatiade, ftizică în gradul cel din urmă, fiind tratată de astă toamnă încoace de d-na Sacara — şi anume tratată pur spiritual ! — a ajuns astăzi să fie destul de bine şi, ajutând Dumnezeu, cu vremea cu totul restabilită”.[12]

„Azi după amiază, Doamna Sacara a citit întâiul meu articol asupra Iuliei Hasdeu. Impresiile D-sale sunt de natură să-mi dea cea mai puternică şi mai mândră idee despre talentul meu. Dar ceea ce vreau să notez aici e minunata siguranţă cu care Doamna Sacara ghiceşte şi găseşte urmele dezbaterilor, ezitărilor şi calculelor mele, de la construirea unei fraze. Consecinţa este fondul luminos pe care se desinează, pentru domnia sa, îngrădeala frazei mele”.

„După îndeplinirea acestui pios și nobil omagiu am rătăcit câtva prin cimitir, am stat de vorbă pe niște pietre ce erau să facă parte dintr-o criptă nouă, și apoi am revenit în oraș. Dna Sacara e destul de sănătoasă, dar supărările și nevoile o însoțesc ca și în alte dăți. Mâine se va înapoia la Techirghiol; în drum se va întâlni cu dra Cerkez și vor sfârși călătoria împreună. Dra Cerkez va fi mosafira d-nei Sacara vreo lună și mai bine. Ți-am scris că era vorba să fac și eu o vizită d-nei Sacară în primăvara aceasta. Totul a căzut în baltă...Nu voi putea s-o fac decât la toamnă, în septembrie, după întâlnirea noastră.”[14]

„Am promis-o; va veni o vreme în care voi așeza toate aceste capodopere ale amintirei într-un templu de artă și de filosofie religioasă. Îi voi tăia ferestre largi și îi voi umple orizontul cu noianul mărei; voi face ca potecile ce-i vor veni în poale să călătorească prin lanuri de mac, iar printre pilaștrii lui voi chema silueta Dv., așa cum fuse îmbrăcată în această zi din urmă.Iar eu voi fi preotul acestui templu al visului și al artei...În această vreme, sub vălul viziunei mele, realitatea deșira pământul dobrogean; stufos de trestii și de ierburi, sângerat de floarea macului, zburăturit de colibi și de bordee.../.../

”În ora înfățișărei mele înaintea Lui, aș vrea să fii lângă mine...”Iată un mărgăritar, prea scumpă Doamnă, pe care mi l-ați dăruit pe malul mărei, în această zi. Am avut aerul că nu-l prea înțeleg, luându-mă după zborul unei glume: însă e cel mai nobil dar cu care ați fi putut răspunde vasalităței mele de simțire, de artă și de filosofie. M-ați răsplătiti – dacă pot vorbi așa – ca un adevărat senior. Permiteți-mi să țiu minte și să păstrez de-a pururi acest dar neprețuit...”[17]