Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:43 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Nicolae Iorga și dragostea lui pentru Dobrogea (GALERIE FOTO)

ro

26 Jul, 2024 17:00 399 Marime text

 
Sir Edward John Poynter, președintele Academiei Regale Britanice, scria despre Nicolae Iorga:
 Vă prezint un bărbat în multe învăţat şi a multe scriitor, pe care, dacă aş voi să-l numesc Titus Livius[1] al Daciei sale Transdanubiene, ar fi să ascund ceea ce ar trebui rostit mai înainte de toate, anume: că el a scris opere istorice în patru limbi, că a mers până la izvoarele cele mai ascunse, că a prefăcut în piese de teatru povestiri istorice şi şi-a împletit numele său cu însăşi istoria… căci nu a descris numai faptele românilor, nu a publicat numai monumentele şi a străbătut cu o curiozitate ca a lui Plinius arta, sălaşurile şi mănăstirile lor, el urmărind analele turceşti, pe o întindere de cinci secole, în tot atâtea tomuri le-a înfăţişat, precum a cercetat şi obiceiurile şi aşezămintele tuturor neamurilor din părţile de miazăzi şi soare-răsare ale Europei. Căci nimeni nu se bucură în atare privinţă de o mai mare şi mai răspândită faimă.[2]

 
Repere biografice

Nicolae Iorga s-a născut la 6 iunie 1871 în orașul celebrităților, Botoşani, a urmat cursurile școlii elementare și gimnaziale  în orașul natal, apoi este elev la Liceul Național din Iaşi. În paralel învaţă limbile latină şi greacă alături de franceză şi italiană.  În anul 1888 se înscrie la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Iaşi. Cu dispensă de la Ministerul Învăţământului îşi trece toate examenele într-un singur an.
 
Își uimește din tinerețe contemporanii prin cunoștințe, memorie, putere de muncă, pasiune pentru nou, originalitatea gândirii. La vârsta de 23 de ani avea deja trei licențe: a Universității din Iași, a Școlii de Înalte Studii din Paris, doctoratul în litere la Universitatea din Leipzig, și deținea un post luat prin concurs la Catedra de istorie universală a Universității din București.
 
Opera lui N. Iorga este copleșitoare, din varii domenii: istorie, istorie literară, poezie, critică, dramaturgie. N-a rămas domeniu al istoriei naționale și universale pe care savantul român să nu-l fi tratat, fie și tangențial. Curiozitatea veșnic vie, puterea neobișnuită de muncă, de asimilare și sinteză, s-au concretizat în sute de lucrări, mii de articole și recenzii, prelegeri și cursuri universitare, manuale școlare și pentru învățământ superior, comunicări la Academia română și peste hotare, conferințe și discursuri în întâlniri publice și parlament etc.
 
O atenție specială a acordat Iorga Istoriei românilor. Conștient de importanța izvoarelor pentru cunoașterea istoriei și având în vedere că informația istorică pentru România era încă săracă, Iorga a scotocit cu intuiție surse documentare, mărturii istorice relative la trecutul românesc și al altor popoare, adevărate pietre de temelie la clădirea unei istorii a românilor. La pasiunea de explorator se adaugă dragostea lui Iorga pentru întreg pământul locuit de români: N-a fost vale, n-a fost povârniș de deal — mărturisea el cu mândrie — n-a fost colț de lume unde să nu fi pătruns“. Dragostea față de trecutul istoric l-a îndemnat să se oprească în cele mai multe sate și orașe, pentru că fiece loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie și un dram de iubire ca s-o înțelegi.
 
Din anul 1911 este membru activ al Academiei Române. Se apleacă cu un mare zel să studieze istoria Europei şi a marilor imperii.
Debutează în presă la vârsta de 13 ani, și continuă în toată viața sa să scrie și să fondeze ziare, reviste, să țină conferințe. În anul 1908 înfiinţează mai multe biblioteci în ţară. Inaugurează tipografia Neamul românesc la Vălenii de Munte, unde va tipări un număr impresionant de studii ştiinţifice şi opere literare, cu mare răsunet în cultura românească şi cea universală.
 
În 1914 pune bazele Institutului de studii sud-est european şi a unui buletin în limba franceză. Începând războiul mondial, se ridică împotriva forţei şi vărsării de sânge, acest odios masacru va fi unul din cele mai josnice acte de ură idioată care s-a săvârşit vreodată pe faţa pământului.
 
La 15 august 1916 scria:
A sosit un ceas pe care îl aşteptăm de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii cinstit … dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre.
 
În 1921 ia fiinţă Şcoala română de la Paris. În 1923 înfiinţeaza “Fundaţia Iorga” donând studenţilor casa şi biblioteca sa. Între 1925 şi 1933 primeşte titlul de “Doctor Honoris Causa” de la cele mai importante universităţi ale lumii.
 
Unul dintre biografii săi arată că numai până la 1 ianuarie 1935, N. Iorga scrisese 1.003 volume, 12.755 de articole, 11.693 recenzii.
La 27 noiembrie 1940, la vârsta de 69 de ani, este asasinat de către legionari, datorită articolelor, politicii şi luptei sale pentru cauza națională.
 

Iubirile lui Iorga: Constanța și Mangalia

Președinte al Ligii culturale a românilor, Nicolae Iorga a decis organizarea Congresului național al organizației la Constanţa, în 1912. Congresul era dedicat comemorării unui secol de la anexarea Basarabiei de către Rusia. 
 
Broşura cu lucrările evenimentului avea pe copertă un răzeş din Basarabia, iar la rubrica Comemorări, creată pentru a sublinia contrastul în care în Rusia, cu același prilej, se organizau serbări populare celebrând o sută de ani de la încheierea tratatului din Bucureşti, prin care Turcia apărătoarea ne vindea şi ocrotitoarea Rusie se grăbea să ne sfâşie. Jumătatea răsăriteană a Moldovei a fost astfel smulsă din avântul nostru spre cultură şi libertate, din întreg viitorul nostru naţional.
 
Opunem acestui zgomotos triumf conştiinţa sigură a drepturilor noastre pe care nici o încălcare nu le poate ştirbi, şi nici o duşmănie nu le putea distruge, şi toate speranţele pe care le poate trezi energia tânără a unui popor nobil, care se întăreşte zilnic printr-o cultură inspirată de toate tradiţiile sale glorioase.[3]
 
Apare ca necesitate stringentă construirea palatului Ligii culturale la Constanța. Încă din 1915 Primăria donase acestei asociaţii terenul viran de pe b-dul Ferdinand colţ cu str. Mihai Viteazul, pentru construirea unui local propriu. Din păcate, războiul a secătuit toate bunele intenții și abia în anul 1927, un mecena constănțean, grecul Demosteni Tranulis, se oferă să facă  clădirea în doar şase luni. Și se ține de cuvânt!
 
„Scăparea ţării nu stă în guvernele ce ni se dau, ci în devotamentul societăţii româneşti”
 
În septembrie 1927, este inaugurată clădirea Teatrului Ligii culturale, visul atâtor buni români în prezența lui Nicolae Iorga, preşedintele naţional al Ligii, a întregii elite a intelectualităţii locale şi a unui enorm public. La conferinţa sa, cu tema Românii pe malul drept al Dunării, au asistat peste 2.000 de persoane. În unire cu masa publicului de afară au făcut în stradă o nemaipomenită manifestaţie pentru marele savant.[4]
 
Cu acest prilej, Nicolae Iorga sublinia:
Ceea ce au făcut aici Dimitrie Tranulis şi Liga fac mai mult decât trei sferturi din discursurile rostite în anumite adunări de drept”. Şi mai apoi: „Scăparea ţării nu stă în guvernele ce ni le dăm sau ni se dau, ci în devotamentul societăţii româneşti” . Sau „Aici, în Dobrogea, n-am răsărit pe nepregătite într-un ceas de noroc războinic sau de chibzuială diplomatică, ci aşezările noastre pe ambele maluri sunt din cele mai vechi şi niciodată părăsite.[5]
 
În Dobrogea sportivă şi artistică, suplimentul  cultural al Dobrogei June,[6] se publică actul comemorativ, citit de Ion Borcea, secretarul Ligii culturale, cu prilejul punerii pietrei de temelie a primului teatru românesc din Constanţa.
 
Textul actului comemorativ este şi astăzi de mare importanţă istorică:
„Sub domnia marelui şi bunului Rege Ferdinand I al României Mari, astăzi 27 martie, anul 1927 în prezenţa: P.S. S. Gherontie, episcop al Tomisului şi Durostorului, şi a d-lor Andrei Popovici, prefectul judeţului Constanţa, Al. Atanasiu, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, general Vlăescu, comandantul Diviziei a IX-a din Dobrogea, amiralul Gavrilescu, comandantul Diviziei de Mare, inspector şef Alexandrescu, C.N. Sarry, preşedintele Camerei de comerţ şi industrie, Ion Bentoiu, primarul municipiului Constanţa, Ilie Mecu, preşedintele Sfatului Negustoresc, profesor Coriolan, directorul liceului „Mircea cel Bătrân”, Bucur Constantinescu, preşedintele Academiei Populare, preot N. Paveliu, preşedintele Ateneului Popular, C. Dumitrescu-Codru, preşedintele Casei de citire „Ion Creangă”, şi a tuturor personalităţilor de seamă ale metropolei dobrogene.
 
Urmând îndemnul şi însufleţirei dată nouă de marele preşedinte a Ligei culturale şi inimosul român şi scriitor  N. Iorga profesor universitar din Bucureşti.
 
Noi, comitetul de conducere a Ligei culturale secţia Constanţa, preşedinte D. Stoicescu, judecător prezident, vice-preşedinţi, N.D. Chirescu, avocat, I. Stoenescu-Dunăre, inginer, casier Petre Postelnicu, comerciant, şi secretar I. Borcea:
 
Pus-am piatra fundamentală a primului teatru românesc în Dobrogea, închinat Ligei pentru unitatea culturală a tuturor Românilor, în a cărei deplină proprietate şi folosinţă va trece, ca un omagiu adus culturei româneşti, la care luminatu-s-a tot dobrogeanu:
 
Locaşul ce se clădeşte şi se ridică înzestrându-se cu cele de cuviinţă de către concetăţeanul nostru şi iubitorul de artă, fiu al Constanţei, domnul Demostene Tranulis; şi facem din adâncul inimei noastre urare ca, lăcaşul acesta să îndemne generaţiile viitoare pe drumul senin, crescător şi înfloritor de suflete al culturei româneşti. Acest act comemorativ a fost semnat de toţi cei prezenţi, urmând ca după terminarea acestui edificiu, să fie pus în zid într’una din sălile teatrului”.
 Teatrul va purta numele „Tranulis”, va fi închiriat pentru spectacole, filme şi întruniri publice.
 
Cu ocazia aniversării a 60 ani de viaţă Nicolae Iorga a fost sărbătorit la Constanţa printr-un Te Deum oficiat la Catedrala episcopală în prezenţa prefectului  Nicolae Constantinescu. Nu a fost prezent şi sărbătoritul![7]
 

Mangalia - cap compasul pelegrinărilor sale prin țară

 
Nicolae  Iorga cutreieră mările şi porturile lumii şi descoperă, după propriile mărturisiri,
tocmai târziu de tot, pe viziunea acelui ţărm al Dobrogei, pe care-l cunoaştem aşa de puţin şi care nu se cuprinde numai în iluzia de argint a Balcicului şi în pitorescul tătaro-turcesc al unei biete rase pe care astăzi o ia vântul, am ajuns să preţuiesc, fireşte nu năvala de trivialitate şi de dezmăţ a staţiunilor balneare, urâta icoană a lipsei de pudoare în timpurile noastre, ci, în singurătatea de la Mangalia, frumuseţea serilor care isprăvesc în brumă uşoară, farmecul luminilor din fund, care îţi arată o lume în mers, surprinderea luminilor fugale de la luntrile  pescarilor, care-şi vrăjesc prin licărirea torţelor prada din adâncuri şi mai ales acel lucru de neuitat care este chemarea de dimineaţă, în faptul chiar al zilei încă răcoroase, a luceafărului, care se ridică deodată în fundul cerului vioriu, şi este ca o trezire la viaţa cea nouă, ce trebuie să înceapă pentru locuitorii adâncului de apă, ca şi pentru acei care, astăzi, pe ruinele cetăţilor elenice, duc numai rămăşiţa tristă şi vulgară a unei civilizaţii pe care noi până astăzi n-am ştiut-o învia.[8]
 
 O frază lungă, nemaiîntâlnit de lungă, o unică răsuflare pentru a prinde în rostogolirea cuvintelor ei farmecul inconfundabil, tresărirea vieţii într-un nou oraş de vacanţă al României, Mangalia. Nicolae Iorga a fost iremediabil îndrăgostit de Mangalia.
 
Se spune că trecea prin gara Constanţa ca o adevărată vijelie. Se îndrepta spre ieşire, unde-l aştepta automobilul cu care–şi continua călătoria spre Mangalia. În urma savantului „alerga” cunoscutul avocat N.D.Chirescu, cumnatul profesorului, care locuia la Constanţa, unde conducea activitatea Ligii culturale al cărui preşedinte şi artizan era Iorga.
 
După Vălenii de Munte, Mangalia era cel de-al doilea loc drag al său. Şi aceasta pentru că  avea o vilă aici, pe malul mării, unde îi plăcea să poposească ori de câte ori avea prilejul.
Despre modul în care a obţinut casa nu s-a găsit  încă vreun document, deşi unii duşmani ai săi nu s-au sfiit să acuze consiliul local al Mangaliei că i-ar fi dat casa pe vremea când era-prim ministru pentru a trage unele foloase. În notele personale cu care şi-a presărat vasta operă, Iorga scrie că şi-a dobândit casa modestă laolaltă cu altă sărăcime intelectuală.
 
Astăzi mă pot retrage uneori, la o parte şi de datoria corecturilor din fiecare seară - de vreo treizeci de ani de zile - ale tipografiei mele, acolo, în mijlocul codrului care-mi vorbeşte în dimineţile sângerate deasupra muntelui şi în misterioasele amurguri  fâşietoare, cu glasuri pe care-mi pare că le cunosc demult şi le înţeleg, venind din aceeaşi mare fiinţă care este şi în bradul care-şi mişcă acele la  vânt şi în cugetarea şi simţirea mea înseşi; aici se poate căpăta acea contopire în totalitatea, cu multiple înfăţişări, a lumii din care noi facem cu atât mai rău, cu cât  ne deslipim egoist, prin mândria noastră umană, mai mult, atunci când de fapt, la o înţelegere mai adâncă toţi şi toate suntem totuna şi la ansamblul comun trebuie să raportăm orice.
 
Senină şi supremă împăcare, pe care numai în astfel de locuri singuratice şi tăcute poţi să o capeţi. Sau, pe un loc luat tot împreună cu altă sărăcime intelectuală în faţa mării singuratece de la Mangalia,(subl.n.) cele câteva odăiţe din vârful cărora poţi privi pentru acelaşi simţ integral al tuturor vieţilor, marea singură, măreţ de calmă în zilele bune, când pescăruşii o brăzdează cu un colţ din  alba lor aripă veşnic călătoare, ori furios spumegătoare, când o bate furtuna prinsă în cazanul malurilor închise, care muşcă lacom din înaltul mal galben căptuşit cu algele putrede.
 
Sunt oameni buni care cred că pentru atâta trudă de o viaţă întreagă care, pentru sine şi pentru ai săi, şi-a interzis aproape orice distracţie - nu ştiu de câte ori, într-o aşa de lungă petrecere la Bucureşti, am călcat cu ai mei într-un teatru şi am stat la o masă de grădină, şi în tinereţă n-am ştiut ce e un vagon de dormit ori un prânz la un restaurant de gară, mergând până la Paris cu proviziile de acasă în hârtie -, e prea mult ceea ce numai aceste păgâne osteneli de până la zece ceasuri pe zi au putut să-mi dea mie, care am intrat în cariera mea cu hainele singure de pe mine. Ba chiar au socotit milioanele, o, cât de multe! pe care le-am întrebuinţat pentru “vilele” pe care nu le-am văzut niciodată, şi le-au şi găsit originea: în ce am răpit statului ca ministru de un an de zile. S-a întâmplat chiar la Mangalia …”[9]
 
Declaraţia de la Mangalia
A dus la demisia guvernului a rămas celebră în istorie. Savantul se afla pentru câteva luni de linişte, în odăiţele  de la Mangalia. Într-o zi s-a pomenit în casă cu un grup de moşieri revoltaţi.
Veniseră la mine acolo câţiva proprietari rurali foarte împovăraţi, care-mi cereau moratoriu sau alte măsuri care ar fi lovit greu în creditul ţării. Le-am refuzat. Ofeream în schimb recomandaţii către organele fiscale pentru păsuiri indicate de situaţie. Din dos, un glas a ţâşnit:
 
 ”Dar noi suntem desperaţi”. I-am răspuns că, deoarece de o parte e casa mea, de alta e marea, dacă ar fi desperaţi s-ar fi aruncat în mare în loc să-mi vină în casă. La o observaţie că se protestează poliţele, am obiectat că astăzi aceasta n-are gravitatea din timpurile normale. Am fost denunţat îndată, de o presă cumpărată, că am recomandat aruncarea în mare a debitorilor-va veni vremea de li se va spune şi  învăţătorilor că le-am dat şi lor acelaşi sfat- şi că am indicat ca mijloc de salvare neplata datoriilor, eu însumi prezentându-mă ca exemplu./.../Primit de suveran ca de un judecător de instrucţie pentru „declaraţiile” de la Mangalia, prezentasem o demisie pe care o voi înnoi când ministrul de finanţe a vrut să treacă salariile învăţătorilor la comune şi când, în ianuar 1932, a reînceput, după ce se părăsise ideea ministrului Argetoianu, jocul de-a Titulescu-omul picând din cer ca în poveste, la fiecare „criză ministeriabilă” pe care i-o provocau acoliţii.[10]
 
Acestea sunt mărturiile lui Iorga. Varianta jurnalistică este acidă, de un sarcasm notoriu. Remarcabilă printr-o totală lipsă de gust e vila „celui mai sărac profesor”, vilă pe care, pare-se, mangaliştii au dat-o peşcheş admirativ tocmai când profesorul fusese numit prim-dregător al ţării. La această vilă, cu arhitectură de munte, eşind într-o zi din mare şi nici apucând să-şi scoată mantaua de cauciuc cu care  se îmbăiase, cel mai calm prim-ministru a răspuns energic delegaţiei ce venise tocmai dela Bucureşti.
 
Cine e omul care, chiar cuminte fie el, nu s-ar supăra să-l deranjezi după ce-l bătuse soarele ceasuri întregi la moalele capului? A spus ce i-a venit la barbă, şi basta!
  • „Cui  nu-i place să s’arunce în mare!”[11]
Gestul autorităţilor locale din Balcic de a-i decerna lui Nicolae Iorga titlul de cetăţean de onoare al oraşului lor în 9 august 1931 pare a fi o replică delicată dar fermă la toată această campanie denigratoare la care fusese implicat fără voie istoricul.[12]
 
În Memoriile publicate telegrafic timp de opt ani, Iorga a ţinut cu multă grijă calendarul deplasărilor sale în Dobrogea : « 24-5 iunie. Conferinţă la Constanţa, despre « Lipsa de virtute cetăţenească » ; deşi din cauza zăbăvii mele, foarte mulţi plecaseră, sala e ticsită de lume. A doua zi la Mangalia. Întors prin frumoasa regiune a « Bărăganului « dobrogean, pe la Adamclisi, Cusgun, Silistra, unde aflu pe Taşcu Pucerea şi pe Pericle Papahagi, Turtucaia-infect cuib tragic- şi Olteniţa ».[13]
 
29 septembrie. La Piua Petrei, Hârşova şi Constanţa, în cercetarea monumentelor romane. 30 septembrie. La Mangalia. Întoarcerea prin Silistra.[14] 21 decembrie. La Constanţa pentru o conferinţă despre « Latinitatea dobrogeană ». Apoi, noaptea la Mangalia. 22 decembrie. Vorbesc la legea curbei salariilor./…/28 mai 1932. »La Cernavoda aşteptăm sosirea trenului regal. Impunătoare ceremonia decorării micilor vase ale escadrei pe Dunăre.
 
Amiralul Gabrielescu, cam obosit, aminteşte fapte de arme din ultimul războiu care pentru noi toţi sunt o revelaţie. Dejun cu regele, foarte bine dispus. Cer voie să văd casa mea din Mangalia. La întors, ceremonia pe cele două vase noi de pe Marea Neagră, care cu altele mai vechi, pleacă supt comanda prinţului Nicolae, la Malta, e sfârşită.
 
Plec spre Basarabia. »[15]/…/28 iunie. La Mangalia, pe straşnica ploaie care salvează o parte din recolta Dobrogei. La Constanţa cercetez bisericile( cu picturi de Mirea, de Marinescu ; se pregăteşte a lui Toniţă) şi găsesc cea mai groaznică şcoală normală de fete din ţară.  Manoilescu mi-a spus că s-a încheiat convenţia pe care francezii la Geneva au găsit-o excelentă»[16]
Nicolae Iorga continuă să noteze în jurnalul său : « 13 august. Se vorbeşte de casele pe care mi le-am făcut de când sunt ministru ( !) la Sinaia şi la Mangalia (aceasta de două  milioane…)[17]/…/ 28 octombrie. Prin Bărăgan şi Piua Petrei la Mangalia….Seara, Taşcă îmi aduce Marele Cordon al Ordinului Vitaud din Lituania. Vorbim despre posibilitatea de a face, cu ajutorul unei case germane, calea ferată Carmen Sylva-Mangalia.
 
13 ianuarie 1932. Averescu mă întreabă cu ce preţ am cumpărat « terenul şi casa » de la Sinaia, de la Mangalia şi cu cât plătesc « personalul » meu care şi-a cumpărat teren în această ultimă localitate. Arăt care e adevărul şi anunţ un proces. »[18]
 
 La 15 august Iorga vine la Mangalia în timp ce la Constanţa se desfăşurau serbările Marinei, iar regele « mergând la « Eforie » se închid toate drumurile cu jandarmii care pun baionetele în piept. Lumea e indignată. »[19]De data aceasta a rămas în vila sa de pe malul mării timp de două săptămâni. Căci în aceleaşi însemnări scrie laconic : 1 septembrie, plecare din Mangalia. »
 
Credeam că pentru lucrul meu ştiinţific şi pentru un trup de sexagenar, peste care, pentru întâia oară, din exces de muncă, se vor abate infirmităţile, am dreptul la câteva luni de linişte în odăiţele de la Mangalia. Ce nu s-a uneltit în urma mea!”[20]
 
Vila lui Iorga apare menţionată puţin mai târziu în rapoartele arheologilor : « Au fost cercetate calcarele şi în regiunea litorală a mării, din capătul de nord al plajei până ceva mai sus de vila prof. Nicolae Iorga, apoi în dreptul vilelor germane, şi în ţărmul mării din cotul imediat la nord de iezerul Mangaliei, la aşa zisul colţ al morii lui Hagi Ali Bei. În vecinătatea vilei lui Iorga se afla şi vila generalului Broşteanu ».[21]
 
Din păcate, astăzi în Mangalia nimic nu mai amintește de iubirile lui Iorga.

Ultima poezie a lui Nicolae Iorga, scrisă testamentar cu o zi înaintea morții
Brad bătrân 
Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Și-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:
"O, voi, ce-n soare cald trăiți
Și ați răpus strămoșul nostru,
Să nu vă strice rostul vostru,
De ce sunteți așa grăbiți?
In anii mulți cât el a fost,
De-a lungul ceasurilor grele,
Supt paza crăcilor rebele
Mulți și-au aflat un adăpost.
Moșneagul stând pe culme drept
A fost la drum o călăuză
Și-n vremea aspră și ursuză
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cât fu viu,
Ci mort acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce,
Decât doar încă un sicriu?!

 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Citește și:
Mihail Kogălniceanu, un nume de reverență pentru dobrogeni
Istorie, matematică și poezie într-un singur nume - Moisil
Ștefan Bezdechi - filolog şi traducător din marii poeţi antici, din filosofi greci şi latini
 

[1] Titus Livius, autorul lucrării Ab urbe condita, compusă din 142 de cărți
[2] Dicționar antologic de istorici, critici literari, eseişti, oameni de cultură, publicaţii literare, Bucureşti. Editura Niculescu, 1998
[3] Iorga, Nicolae, Congresul din Constanţa al Ligei culturale, 1912,Vălenii de Munte, Tipografia Societăţii Neamul Românesc,p.5-6
[4] Dacia, 24 septembrie 1927, pag.1.
[5] România de la mare,V, nr.6, 1996,p.Vll, supliment
[6] Dobrogea sportivă şi artistică, III, nr. 1-2, 3 mai 1927, p. 1-2.
[7] Marea Neagră, lX,nr.102, 19 iunie 1931,pag.2
[8] Nicolae Iorga, Marea-cum am cunoscut-o. În Sfaturi pe întuneric, conferinţe la radio, 1931-1940, Bucureşti, Societatea română de radiodifuziune, p.328
[9] Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost, vol. lV, Editura Minerva,1981,p147-148
[10] Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost, vol. lV, Editura Minerva,1981,p 211
[11] Aretin, I, Mangalia, în Cuvântul liber, 45, 15 septembrie 1934, p.6-7
[12] Revista băilor, 3,nr.32, 10 august 1931,p.1
[13] Iorga, N.Memorii.Incercarea guvernării peste partide.(1931-2),vol.Vl.Bucureşti, 1939, p.11
[14] Op.cit.p.18
[15] Op.cit.p.109
[16] Op.cit.p.129
[17]Op.cit.p.157                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             
[18] Op.cit.p.283
[19] Op.cit. vol.Vll, p.21
[20] Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost, vol.lV, Editura Minerva, 1981,p.209
[21] Brătescu, C, Mangalia. Situaţia sa geologică şi originea izvoarelor sale sulfuroase. În Analele Dobrogei, 1932-1933, p.1-11, 13-14

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari